Cărți noi! Andrei Terian - G.Călinescu. A cincea esență, Ed. Cartea românească

Nu știu cîți dintre cei care elogiază volumul masiv al lui Andrei Terian, văzînd în el cea mai reușită carte a unui tînăr critic din ultimii ani, l-au și citit. Dacă au făcut-o, fie și pînă la jumătate, cinste lor. Solicit și eu un dram de admirație pentru că l-am citit pe tot, cu note cu tot, și spun cu mîna pe inimă că - de nu era admirațiunea pentru obiectul studiului - nu răzbeam. Dacă autorul este „cel mai semnificativ nume al noii generații de critici” cum crede Andrei Bodiu sau „cel mai bun produs al ultimului val” cum consideră Al. Cistelecan se va vedea probabil curînd. Este cert însă că „nimeni n-a analizat mai minuțios opera critică a lui G. Călinescu” cum scrie Nicolae Manolescu și întărește rezolut Paul Cornea, ce-l numește pe autor „strălucit”. Da, Andrei Terian a făcut-o, pe mai bine de 750 de pagini. O muncă tenace, calculată, nesilnică din fericire, iluminată de o idee majoră clară și nelipsită, pe traseu, de alte idei complementare. În plus a ieșit o carte bine scrisă, chiar dacă relativ dificilă la lectură, fie și pentru un inițiat în opera lui Călinescu și a multora dintre autorii analizați de acesta. Orișicît, un obiect fătat, nu ouat! La ce i-a folosit lui Andrei Terian să ducă la bun sfîrșit trebușoara asta titanică, e limpede. A pipăit fiecare centimetru pătrat din zeu, ba și din statuia receptării lui, și a strigat: este! A dovedit despre sine că e harnic, inteligent, cultivat, că știe să admire dar și să pună în discuție. A scris unele pagini efectiv inspirate. A mai căzut și peste cîte un loc comun și peste cîte o formulare mai confuză, dar ele erau inevitabile. Andrei Terian a scris despre un autor de vîrf al literaturii noastre și numele său va rămîne definitiv legat de acesta, ca al lui Călinescu însuși de Eminescu și Creangă. Un viitor exeget care ar vrea să o ia de la capăt, peste decenii, cu critica lui G. Călinescu va constata probabil că „ne-am odihnit în Terian”. Pe scurt, folosul personal al lui Andrei Terian și cel al exegezei călinesciene sînt uriașe. Mai puțin cîștigați sînt cei care ar vrea, de pe poziția unui cititor de literatură, să afle ceva despre Călinescu. La fel admiratorii marelui critic cuprinși în publicul larg. Ei vor fi descurajați și ar fi preferat, pentru folosul și pentru uzul lor o monografie cu număr înjumătățit de pagini, care să dea seama și despre proza și despre poezia, ba chiar și despre teatrul lui G. Călinescu, pentru a nu mai vorbi de publicistică. Prin vastele sale cunoștințe despre autorul „Enigmei Otiliei”, Andrei Terian putea s-o facă și ar fi fost binecuvîntat de mulți. El a ales calea mai grea poate, mai îngustă, a dobîndirii unei prețuiri fără rezerve din partea a numai două categorii restrînse de lectori: cei care au destulă știință și răbdare ca să-l poată citi și cei care nu le au, dar se rușinează să o recunoască. E opțiunea sa, în locul lui aș fi mers pe cealaltă cale. Nu-i rău deloc și nici ușor să obții elogii de la Nicolae Manolescu și Paul Cornea. Pentru asta poți renunța la cele ale cititorului de toată ziua. Eu sper totuși că într-o zi Andrei Terian ne va oferi și un Călinescu de largă folosință. Îi mulțumesc de pe acum.