duminică, 4 aprilie 2010

Sondaj de primăvară. Cîte cărți avem?


Cîteva ore, nu zile, mai libere mi-au permis să mai fac foarte puțină ordine prin biblioteci. Vă propun să reflectăm cîte cărți avem (acasă, la serviciu, în boxele de la subsol) și cîte dintre ele sperăm că le vom mai reciti vreodată. Eu mărturisesc că din cele în jur de 5000 (2000 acasă, alte 3000 în alte părți, mai ales la țară) revăd frecvent cel mult 100 dintre care 30 sînt dicționare și sper că voi mai reciti vreodată cam 300. Mai multe doar dacă voi scrie o panoramă a literaturii. Puteți comenta, puteți și vota la sondajul din stînga paginii la partea I: cîte cărți avem? Va urma și partea a 2-a cîte sperăm să recitim.

10 comentarii:

  1. Horia dragă,

    Am purces şi eu într-o bună zi, asemenea ţie, la a face o oarecare ordine în bibliotecă. Însă asta se întâmpla acum 5 ani. Atunci au ieşit la numărătoare mai bine de 4000 de volume. Toate acasă.
    Şi tot ca şi tine, mi-am dat seama că multe dintre acestea aşteptau zadarnic, de foarte multă vreme, ca să le vină rândul (promis solemn de mine) pentru lectură ori studiu.
    Şi mi s-a părut aşa, deodată, că sunt tare nedreaptă cu rostul lor firesc...
    Aşa că am pornit la o a doua triere, în urma căreia am reţinut în biblioteca personală doar vreo 450 de volume. Restul le-am donat: vreo 600 Bibliotecii Judeţene, iar restul unor biblioteci şcolare, mai ales de la sate.
    Şi de atunci mă gândesc mereu, cu mare drag, că acele cărţi, care se sufocau realmente la mine acasă, acum au recăpătat viaţă, au...înviat :)

    Un Paşte cu bucurii înalte!

    Hristos a înviat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un sondaj interesant dar, dupa parerea mea, putin irelevant. Eu, spre exemplu, nu am detinut niciodata prea multe carti concomitent, putin din motive practice ce tin de o oarecare nomaditate si mai mult pentru ca consider ca e pacat ca acestea sa stea in "parcare". Mi-a fost dat sa vad biblioteci somptuoase cu stapani aproape analfabeti sau pur si simplu snobi, iata de ce consider ca sondajul ar trebui sa sune "Cate carti ati avut in mana/ati citit?".
    Cu respect!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cinste Alessiei și altor donatori către biblioteci. Am făcut și eu asta și o voi mai face. Așa e. Nu numărul e relevant ci parcurgerea lor. Eu am multe carți, (și am avut, că de multe m-am despărțit fără regret) toate citite măcar parțial. Dar foarte puține recitite măcar odată sau măcar redeschise a doua oară. Aviz celor ce scriu! Sondajul asta urmărește să descopere: procentul de cărți recitibile, utile. Modestul „Dicționar al scriitorilor români” al lui Marian Popa, cum e el, nu stă în biblioteca mea ci exclusiv pe birou și e praf de atîtea răsfoiri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-adevar, sint multe variabile care relativizeaza concluziile unui asemenea sondaj. Ma gindeam la cazul meu: cit la suta din cartile mele sint tehnice, cit la suta sint necitite (! da, am si de-astea), cit la suta au peste 300 de pagini (puteai, de exemplu, sa intrebi citi METRI de carti avem :) :)
    sau cit la suta sint luate de la anticariat (nu cred ca-i lipsit de interes!!) Oricum, un sondaj interesant!

    RăspundețiȘtergere
  5. Câte cărţi putem citi într-o viaţă? Étiemble, cititor înrăit, dă o sumă exactă: cinci mii. Considerând o viaţă de cititor activ de şaizeci de ani, ar însemna aproximativ şapte cărţi pe lună. Asta nu mai pare a fi treabă de amator, ci de un profesionist al cititului. Bernard Pivot, pentru emisiunea „l`Apostrophe”, a citit trei mii cinci sute de cărţi în cinsprezece ani! Noi, care avem şi alte profesii, iar lectura o facem „printre picături”, ne mulţumim cu mai puţin. Cu mult mai puţin.
    Cât despre cărţile fundamentale pe care ar trebui să le cunoaştem, aici gustul selecţionează pentru fiecare dintre noi. Numărul lor şi titlurile alese poartă pecetea individualului.
    În privinţa numărului lor, ar fi câteva estimări. Mircea Eliade crede că o sută de cărţi ar fi suficiente într-o viaţă de om (dar, care?). Emil Cioran, parcimonios din fire, spune că ar fi suficiente zece cărţi (dar, care?); pe de altă parte, ne marturiseşte că nu ar trebui scrisă nici-o carte, deşi, el nu s-a oprit din scris („O carte este o sinucidere amânată”). Pentru a face o asemenea selecţie – zece, o sută! –, trebuie să citeşti cel puţin o bibliotecă. Este exact ce spune Constantin Noica: „Trebuie să citeşti nenumărat de multe ca să ajungi a spune că poţi să le reduci la câteva cărţi” Aşa că, fiecare trebuie să trecem şi prin calvarul lecturilor proaste, altfel nu vom şti să alegem neghina de grâu. După vechea butadă: „Gusturile nu se discută, dar se educă”, rămâne la latitudinea fiecăruia să-şi pregătească din timp valiza cu cărţi pentru eternitate (atenţie la greutatea bagajelor permisă la trecerea Styxului!). S-ar putea ca „dincolo” să mai avem nevoie de lecturi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Excelent comentariul de mai sus! Deși anonim, merită elogiul necondiționat. Unele statistici dau 20 de mii posibile. Eu citesc cam 10 pe săptamînă în scop profesional dar nu integral, unele sînt evident stupide și nu e nevoie să bei toată sticla ca să deosebești vinul de poșircă. Rămîne ideea că, pentru a selecta cele 100 sau 200 trebuie să citești însutit.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mulțumesc și lui Augustin Rădescu. El ridică o problemă serioasă. Cartea tehnică. Am cărți „tehnice” (chiar de discipline fundamentale) care nu spun nimic și altele în care am 20-30 de pagini tocite ca o..., scuzați, de traseistă. Iar în acelea restul e maculatură. Un exemplu: simplul capitol, banal în orice mecanică, al calcului centrului de masă (de greutate) în unele manuale e de necitit în altele e acceptabil (includ și exemplele). M-am hotărît mpcar atît să fac în viață: să scriu 10 pagini despre centrul de masă cu exemple rezolvate analitic și numeric care chiar să folosescă cuiva. Pentru cine știe rezistență - celebra carte de referință a lui Buzdugan, zeci de ediții e extrem de obscură și eliptică în multe chestiuni fundamentale.

    RăspundețiȘtergere
  8. Labirintul lecturii
    I Sunt tot mai încredinţat că nu în citire, ci în recitire stă taina înţelegerii marilor autori („...plăcerea lecturii să fie mai mare şi mai profundă cînd o citeşti a doua oară”, Thomas Mann, à propos de capodopera Muntele Vrăjit). Câte lucruri esenţiale nu am scăpat la prima lectură! De câte ori nu am rămas surprins de bogăţia ideilor stoarse de alt cititor din aceeaşi lucrare! Graba parcurgerii unor cărţi şi o anume facilitate a înţelegerii, induc în cititor iluzia suficienţei.
    Afirmaţia lui E. Cioran: „ la a şasea lectură l-am înţeles pe Dostoievski!”, mi s-a parut un capriciu. Târziu mi-am dat seama de veridicitatea afirmaţiei. J. L. Borges a citit de douăsprezece ori „Divina Comedie”, în diverse ediţii, în mai multe limbi, de preferinţă italiana. La bătrâneţe, deşi îşi pierduse vederea, încă mai cumpăra cărţi pentru biblioteca personală. „Patria mea adevărată este biblioteca tatălui meu”, marturiseşte într-un interviu scriitorul argentinian. O bibliotecă de câteva mii de volume, îmbogăţită de la o generaţie la alta. Toţi marii scriitori ai lumii îşi dăduseră întâlnire pe aceste etajere din modestul apartament de la etajul şase al unei clădiri din Buenos Aires. Nimeni nu părea a lipsi de la acest festin al „greilor” literaturii universale. Chateaubriand cu ale sale „Memorii de dincolo de mormânt” şi Dostoievski cu „Crimă şi pedeapsă” făceau parte din lecturile fundamentale, iar „cea mai importantă carte a umanităţii”, „O mie şi una de nopţi” era la loc de cinste. Cărţile scriitorilor iubiţi, nu puţini la număr, le puteai alege cu ochii închişi: Voltaire şi Hugo, Whitman şi Poe, Melville şi Emerson, Verlaine şi Emily Dickinson. Îţi putea recita întregi poeme în original: de la Vergiliu la Dante, de la Rimbaud ( Un sezon în infern) la Puşkin (Prizonierul din Caucaz). Nu conta idiomul: engleză, rusă, franceză, germană, italiană, spaniolă, bineînţeles! Pentru el, agnosticul – îi displăcea cuvântul „ateu” –, erau câţiva dintre „sfinţii” coborâţi din ramele aurite ale icoanelor, între coperţile cărţilor. Patima lecturii şi a relecturii sanctifică biblioteca!
    Recitirea apare ca un reflex necesar, asemănător rescrisului la celălalt capăt al firului nevăzut ce leagă pe autor de cititor. Din păcate, firul mai are câteodată şi noduri.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cum apare textul pe blog! 5 aprilie 2010, 19:20

    Horia Gârbea spunea...
    MulÈ›umesc È™i lui Augustin Rădescu. El ridică o problemă serioasă. Cartea tehnică. Am cărÈ›i „tehnice” (chiar de discipline fundamentale) care nu spun nimic È™i altele în care am 20-30 de pagini tocite ca o..., scuzaÈ›i, de traseistă. Iar în acelea restul e maculatură. Un exemplu: simplul capitol, banal în orice mecanică, al calcului centrului de masă (de greutate) în unele manuale e de necitit în altele e acceptabil (includ È™i exemplele). M-am hotărît mpcar atît să fac în viață: să scriu 10 pagini despre centrul de masă cu exemple rezolvate analitic È™i numeric care chiar să folosescă cuiva. Pentru cine È™tie rezistență - celebra carte de referință a lui Buzdugan, zeci de ediÈ›ii e extrem de obscură È™i eliptică în multe chestiuni fundamentale

    RăspundețiȘtergere
  10. Regret, eu l-am văzut corect și văd corect, cu diacritice, toate postările (ale mele dar si comentariile) de pe toate calculatoarele cu care intru (acasă, ASB, USR, facultate etc.). Se poate ca browserul dvs. sa fie de vină. Nu sînt expert în asta, nu am identificat niciun loc pe blogspot unde să pot interveni asupra modului cum se afișează pe anumite browsere. Dacă e cineva care știe mai mult aștept sugestii.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog