duminică, 11 aprilie 2010

Portret-robot. Cine publică se expune!


Nici o primavara nu seamana cu alta.
Asteptarea zilelor insorite
nu se incheie de doua ori la fel.
Noi, cei de astazi, nu suntem aceiasi de anul trecut.
Viata ne ingaduie atatea iluzii
cate suntem dispusi sa strangem cu ochii deschisi
si atatea deziluzii
cate poate cuprinde mintea noastra de azi.


Portretul robot al lui Guță-de-Blog: scrie fără diacritice, scrie banalități la rînd, le pune sub formă de versuri, nu izbutește nicio ieșire din locul comun. A lui (ei) va fi împărăția cerurilor (virtuale). Dacă îi arăți toroipanul (fără să dai!) se găsesc imediat niște complexați care sar să-l apere.

De remarcat că nu dau numele și adresele blogurilor de pe care culeg aceste prostii. Nu țin să le aduc autorilor vreun prejudiciu moral, deși cred sincer că ar merita expuși. Cine scrie și publică face un gest public și se expune criticii! Acesta e sensul și riscul literaturii publicate. Totuși, rostul postărilor mele de acest fel este pedagogia. Se adaugă și divertismentul asigurat cititorilor de umorul involuntar al citatelor alese.

8 comentarii:

  1. Buna dimineata!
    1. O simpla cautare pe Google prin plasarea versurilor ne duce direct la autoare : Angela Ribus.
    2. Un blog care nu are rating de 1000 de vizitatori unici pe zi nu exista. Daca nu are vizibilitate criticile incluse in blog nu sunt vazute decat de un numar foarte mic de persoane. In timpul cand se vedea contoarul n-am constatat mai mult de 60 - 70 de vizitatori.
    3. Pe net nu conteaza numele si importanta autorului, ci numai ratingul. Iar acesta nu se castiga cu postari valoroase. Din contra.
    4. Se incearca anual o evaluare a blogurilor prin concursul RoBlogFest. Fiind oarecum traditional in blogosfera romaneasca el conteaza.
    5. Ma mira ca n-ati primit inca atacuri dure si vulgare, pe net acestea fiind subiectul de predilectie.
    6. Ideea dvs. de critica este foarte buna dar domeniul este atat de vast incat nu va ajunge o viata.Aici nu e ca pe hartie; e ca-n spatiul cosmic. In plus, pentru eficienta trebuie sa aveti si vizibilitate. Pariez ca respective persoana (A.R.) habar n-are de dvs.
    7. Sunt multe de spus dar ma opresc aici.Nu scriu cu diacritice pentru ca exista calculatoare pe care nu se vad Ş, Ţ etc.
    8. Noi de cunoaştem de pe timpul regretatului Marius Tupan.

    Cu stima,
    Ioan Suciu

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, domnule Ioan Suciu! Mai intii să-mi permiteți să vă propun un schimb de prezențe în blog-roll. Nu m-am gîndit că identitatea autoarei ar putea fi dezvăluită prin căutare și totuși era simplu! Că n-are habar de mine, nu mă mir. Un blog de literatură nu poate fi decît un blog de nișă, totuși mă văd în primii 3%, nu cred că există blog chiar cu 1000 de unici pe zi. Atacuri am mai primit, le-am și lăsat pentru că mi s-a părut corect,mai ales că argumentele erau slabe. Eu nu urmăresc, cum ziceam, să-i fac ridicoli pe cei vizați ci să îi amuz pe cei care au o înțelegere corectă a literaturii și care apreciază acest blog unde caut să ofer și comntarii și informațiidin domeniul meu. Evident, cei interesați de sport, fotografie, grădinărit, politică, nu vor intra aici decît accidental.

    RăspundețiȘtergere
  3. Blogurile de top au şi 10000 de unici pe zi. Nu cele literare, desigur. Poate doar Bookblog.ro, dar nu este un blog literar propriu-zis.

    Eu zic că e nevoie de critică, mai ales că fiecare "scriitor" de pe Internet are un cor mai mic sau mai mare de lăudători din oficiu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc de raspuns. De acord cu toate aspectele, mai putin cu afirmatia ca nu ar exista bloguri cu rating ridicat. A se vedea zoso, visurat, arhi. E adevarat ca nu sunt bloguri literare sau culturale. Dar exista si asa ceva.Ei folosesc expresia “bloguri de cititori”. In realitate sunt un fel de clan, oamenii se cunosc si se intalnesc nu numai pe cale virtuala, se lauda si se ajuta reciproc pentru trafic. Dar iar m-am luat cu vorba. Chestia cu blogroll-ul este rezolvata.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună seara,Horia!

    Nu fac parte dintre cei pe care tu îi numeşti atât de dezinvolt „mitocani”, chiar dacă mă adresez ţie „per tu”. Şi asta pentru simplul fapt că ne cunoaştem de multă vreme şi în acest mod ne-am adresat mereu unul altuia.

    Îmi place să cred că nu sunt nici o „complexată”, deşi ne cunoaştem atât de puţin pe noi înşine, încât cel care afirmă despre sine că nu ar avea, Doamne fereşte, vreun complex, manifestă clare caracteristici ale complexului de superioritate.

    Întrucât am pătruns în „lumea literară” pe poarta rezervată criticilor (la îndemnul extrem de încurajator al lui Pompiliu Marcea), am putea spune că suntem confraţi. Dar mai bine nu...Încerc să-ţi spun însă doar că ştiu ce este aceea „critică literară” şi cum şi cu ce se „mănâncă” ea.

    Am fost, de-a lungul timpului, şi printre autorii premiaţi (de jurii din care şi tu ai făcut, uneori, parte), dar şi printre cei perdanţi, desigur. Am fost printre jurnaliştii care au opintit din greu să promoveze cultura ori printre cei care au oferit premii ale presei unor autori. Am fost printre organizatorii de festivaluri (de poezie, de teatru etc), de expoziţii sau de lansări de cărţi.

    Spun toate aceste lucruri despre mine, nicidecum ca să te impresionez cumva, ci ca să te asigur că am reuşit să cunosc cu adevărat, de la suprafaţa cea frumos lucitoare şi până în cele mai întunecate cotloane, „lumea literară”.

    Nu vreau, chiar nu vreau să pornim o discuţie mai aprofundată referitoare la acestă lume. Pentru că abia am reuşit să mă îndepărtez suficient de mult de ea, astfel încât să-i simt cât mai puţin...duhorile. Cele în mijlocul cărora m-am pomenit, la un moment dat, fără să vreau, şi care aproape că m-au îmbolnăvit. La propriu! Fiindcă trăind o vreme destul de îndelungată într-un mediu în care starea obişnuită este greaţa, în care îţi vine de „n” ori pe zi să-ţi vomiţi sufletul, nu poţi supravieţui prea mult timp.

    Dar pentru că te arăţi a fi un atât de înverşunat apărător al valorilor literare autentice, ba chiar un „bici al lui Dumnezeu” chiar şi pentru ăl mai amărăştean blogger care îndrzneşte să-şi exprime şi el într-un fel sau altul gândurile şi emoţiile, mi-ar plăcea tare mult să-mi poţi limpezi, deocamdată, doar un singur aspect al „luptei pentru adevăratele valori” a criticilor literari de la noi.

    Eşti la curent cu „tarifele” pe care astăzi le pretind autorilor ( verde-n faţă ori „pe după vişin”, prin „purtătorii de cuvânt”) criticii noştri literari sau cei de artă, pentru a fi „amabili” ori chiar „generoşi” în aprecierile lor?
    Ştii şi tu că aceste „tarife” tind să urce cu atât mai ameţitor cu cât criticul respectiv este mai bine „cotat”, cu cât este considerat o autoritate mai frisonantă, altfel spus, cu cât este receptat de „lumea literară” ca fiind mai „rău”, mai „muşcător în carne vie”, mai „dur”, mai capabil să organizeze exemplare „execuţii publice”? Sau, dimpotrivă, să te poată cocoţa una-două, cu „generozitate”, în plutonul fruntaş al autorilor „respectaţi”, de...valoare? Tu ai auzit cumva despre aşa ceva? Ştii că ar exista la noi asemenea practici? Cunoşti asemenea critici?

    Atât deocamdată.

    Îţi doresc o seară minunată!

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Alessia, ceea ce îmi scrii arată că te-ai îndepărtat de lumea literară înainte s-o fi cunoscut bine. Această lume e păcătoasă, ca orice lume. Dar printre aceste păcate nu există ceea ce spui. Sînt aproape 30 de ani (mulți și puțini) de cînd am debutat și niciodată, dar absolut niciodată!, nu am auzit ca un autor să plătească prestația unui critic sau un critic important să pretindă ceva unui autor. Niciodată nu am oferit nimic vreunui recenzent în afară de o mulțumire politicoasă (indiferent că recenzia nu era elogioasă 100%). Foarte des am scris elogios despre autori pe care nu-i cunoșteam deloc (Ex: Nicoleta Popa pentru care am luat și șuturi de la pudici) și drastic depre prieteni de o viață (vezi cronica la Daniel Bănulescu). Așa au făcut și alții cu mine. Poate pe la ziare mărunte, provinciale se practică un soi de „reciprocități”, în niciun caz la marile reviste. Cel mult se poate vorbi de o menajare aîntre membrii aceluiași grup literar (regional). Deci îți spun ferm și cu sinceritate nu cunosc asemenea practici în critica literară. Dacă nu le cunosc eu, care sînt, orișicît, în miezul problemei de ani buni... nu există. Ce-i drept am auzit de amabilități în teatru în anii 90,în sensul că, normal, era invitat în turneu un critic căruia îi plăcuseră spectacolul și trupa. Nu cred că e chiar o crimă. Apoi, nu uita două aspecte: 1. Scriitorii sînt săraci, ei abia pot să-și tipărească volumele, deseori pe bani proprii - de unde bani pentru „miturirea” criticii. 2. Autorii știu că nu contează să cumperi una-două recenzii cînd scriu atîția - nu e eficient. La unele cărți apar și 20 de recenzii favorabile. Chiar poți crede că au fost plătite? Am luat și premii, am fost și în jurii, nu se pune problema unei influențe și juriile de grupaje se fac cu plicuri închise. Apoi un critic importanat nu se mînjește pentru că se compromite grav exact în meseria lui. „Teoria conspirației” în literatură o fac refuzații, cei cărora le place să creadă că ușile li se închid pentru că nu au dat, nu pentru că sînt ei slabi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu sunt scriitor, nu mă consider, deşi am publicat, la bătrâneţe, un volum în regie proprie. Sunt, mai de grabă, un inginer nărăvit la ieslea literaturii. Citesc mult şi cred că sunt un cititor peste medie. Zicerea lui J.L.Borges : « Să se laude alţii cu cărţile ce le-a fost dat să le scrie; eu mă laud cu acelea care mi-a fost dat să le citesc », o păstrez la loc de cinste, sub sticla biroului. Nu cunosc dedesubturile criticii literare româneşti, deşi am câteva păreri relative la subiect. Urmăresc de la distanţa a zece mii de kilometri aceste dispute.
    Nu cred că atenţiile materiale, de care duc mare lipsă o parte a scriitorilor români, ar fi cauza promovării unui volum cu surle şi trâmbiţe. În lipsa unei voci tutelare în domeniu, critica literara românească seamănă cu o ciorovăială la o masă rotundă despre fotbal, unde fiecare crede că el a avut cuvântul hotărâtor. Bănuiesc un război al orgoliilor criticilor şi mai puţin abordarea obiectiva a subiectului aflat sub reflector.
    Dovada este la vedere : nu avem cărţi de valoare care să facă valuri afară, care să ia un premiu mare, oricât le-ar supraevalua critica românească. Dacă o carte are ecou in străinătate, meritul este al autorului (şi al traductorului), nu al criticii !
    O sintagmă a unui ziarist canadian, sintetizează opinia Doamnei Alessia - mai puţin « stimulentul » material :
    « A întreba un scriitor ce crede despre critici, este cum ai întreba un lampadar ce crede despre câini »

    RăspundețiȘtergere
  8. Stimate domnule [anonim] 10 000 km e o distanta cam mare si probabil cartile ajung greu. Exista si carti de valoare traduse in multe limbi si care au ecoul meritat. Dupa cum exista si critica nepartinitoare si competenta. Sigur ca exista si carti proaste si critici mediocri, ca in orice domeniu si in orice tara exista o piramida valorica cu virf ascutit si abza larga.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog