joi, 15 aprilie 2010

Primiți cu literatura?


Recenta atitudine intransigentă a noii Comisii de validare a USR va stîrni desigur nemulțumirea celor rămași în fața porților Uniunii. Și, eventual, satisfacția celor sătui de veleitarii amatori de pensii conform legii 8/2006. Filialele, mai permisive ca oricînd, au adus vrafuri de dosare cu aplicanți puțin sau deloc cunoscuți. În contrapondere, la prima sa întrunire Comisa a ras mai tot. Dar să nu uităm că votul final îl va avea Consiliul și că s-au judecat doar trei filiale din 16. Vă propun alături un sondaj despre atitudinea pe care ar fi potrivit s-o aibă Comisia de Validare a USR (11 membri din toate filialele).

5 comentarii:

  1. f bine, poate ca in sfarsit o comisie isi ia sarcina in serios. cred ca maxim 50 de scriitori pe an (cu mici fluctuatii) ar merita sa fie primiti in USR. si, desigur (dar prea putin probabil), ar fi interesanta o reevaluare a celor acceptati in ultimii (sa spunem) 10 ani, cam cum am inteles ca se face acum (in alta sfera) o reevaluare a dosarelor pensionatilor pe caz de boala. adica unii poate ca au fost pripit evaluati... (cred ca e suficient sa ne uitam si prin revistele USR, ca sa ne dam seama de acest lucru)

    o ciudatenie ar fi introducerea "stagiaturii" - asta ce-ar mai insemna? ca scriitorii "admisi" ar urma sa fie "scoliti", li se vor asigura cursuri gratuite de scriere, iar peste 3/5 ani isi vor da examenul de "scriitori-full position"? :))
    mai bine sa fie "testati"/reevaluati cei admisi pana acum, iar pentru cei ce vor fi primiti de acum inainte sa nu mai fie cazul, caci, din ce spuneti, bine ar fi ca respectiva comisie sa-si si faca (pana la capat) treaba.

    asadar sunt pt. punctul 1 din sondaj, cu precizarea "pt. toti scriitorii", nu "pt. toti stagiarii"... aveti si asa deja destui...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ddm și nu numai
    Eu unul am fost împotriva stagiaturii din multe motive pe care nu le mai expun aici. În cazul dvs., cei tineri, o stagiatură de 3 ani nu contează și poate fi un filtru, pentru că sînt mulți care au intrat și s-au lăsat (au plecat fără adresă etc.) și acum încarcă evidențele Uniunii cu prezența lor care e de fapt absență, fac dificilă stabilirea cvorumurilor etc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi totuşi, cine-i scriitor?
    Într-o definiţie a ziaristului profesionist – nu corespondent voluntar! – plină de stângăcii, se spune, printre altele, că trebuie să aibă ca ocupaţie principală şi retribuită, presa. O inserţie a unui asemenea deziderat într-o definiţie a scriitorului, ne-ar păgubi de mulţi mânuitori ai condeiului. „Se numeşte profesie aceea care te hrăneşte”, ne aminteşte Seneca. Câţi scriitori s-au hrănit din această profesie? Îmi vine în minte un singur nume: Sadoveanu, dar nici el pentru multă vreme, gustând, apoi, din plin, din binefacerile înaltelor dregătorii comuniste. Majoritatea scriitorilor, a avut alte ocupaţii retribuite: lucrul în redacţii, politică, avocatură, funcţionari publici, sau diverse ocupaţii temporare (exemplu: turnător la o instituţie ce nu-ţi cerea talente literare, deşi această ocupaţie numai temporară nu era!). Lucrurile nu stau altfel nici în alte zone culturale: „peste 90 % dintre scriitorii din Occident nu trăiesc din cărţile lor, ci din alte venituri (...)” (Gelu Ionescu, Copacul din câmpie, Ed. Polirom, 2003, p. 230).
    Alţii, născuţi sub o zodie mai norocoasă, au avut averi, moşteniri. Mateiu Caragiale trăia din venitul adus de moşia soţiei, Marica Sion, iar I. L. Caragiale a moştenit-o pe Momuloaia. Atunci, ce criterii ar fi operante într-o definiţie a scriitorului? Să faci parte din Uniunea Scriitorilor, fie ea chiar „profesionistă”, sau din societăţile literare care au precedat-o? Nici acest argument nu pare semnificativ. Ştim bine cum se făceau acele primiri în breaslă: un dosar bun, o nuvelă, două, publicate într-o revistă cu câţiva cititori, o cerere întărită cu câteva recomandări, o pilă pusă de vreun membru în Comitetului Uniunii, o masă la un renumit restaurant bucureştean (nu „Podgoria”, fireşte!) şi te trezeai uns scriitor. Un fenomen de dată mai recentă este tipărirea cărţilor pe spezele proprii. În trecut era, dacă nu mă înşel, o singură editură unde puteai sa-ţi plăteşti tipărirea unei cărţi. Acum, se pare că multe bariere editoriale au fost înlăturate. Diaspora, în special, se face remarcată în acest domeniu: cu banii din afară deschizi mai uşor uşile redacţiilor şi editurilor. Asta nu înseamnă că a crescut calitatea scriiturii, ba, din contră, plătindu-ţi tirajul poţi debita orice inepţie, devenind „scriitor”. Intraţi într-o librărie şi vă convingeţi!
    Să primeze producţia literară în definiţia scriitorului?
    Şi acest criteriu rămâne inoperant. V. Cârlova a scris doar cinci poezii în viaţa lui. Mateevici, nesemnificativ în ansamblul producţiei literare, rămâne in istoria literaturii prin acea definiţie stilistică a limbii române: poezia "Limba noastră". Amatorii de statistici menţionează de două ori cuvintele: „mare poet”, întâlnite în Istoria literaturii române a lui G. Călinescu, criticul referindu-se la Eminescu şi Mateevici („ar fi putut deveni mare poet”). Dar şi criticii au capricii şi afinităţi, iar statisticile, citesc într-un Jurnal al lui Petre Stoica, intră într-o clasificare a minciunilor, după Disraeli: minciuni, minciuni sfruntate şi statistici! Mateiu Caragiale rămâne în literatura română printr-o creaţie relativ restrânsă, dar cu acel pisc stilistic numit Craii de Curtea Veche. N. Steinhardt nu intră în istoria literaturii române cu măruntele cronici laudative, la adresa cui merită şi cui nu, ci cu acea mărturie zguduitoare: Jurnalul fericirii. Exemplele s-ar putea înmulţi.
    Deci nici producţia literară nu poate fi un criteriu.
    Şi totuşi, cine-i scriitor?
    Greu, aproape imposibil de găsit, dacă nu o definiţie, cel puţin un criteriu capabil să circumscrie această îndeletnicire umană ce vine din negura vremurilor. Să fie verdictul cititorului un criteriu esenţial? Şi cititori, câtă frunză , câtă iarbă! Întrebarea rămâne:
    Cine-i scriitor?

    RăspundețiȘtergere
  4. Definiții exacte nu se pot da. Se pot aproxima. Scriitor profesionist este cel care face lucrul acesta la nivel de profesie, adică prin prestație zilnică, documentare de specialitate, urmărire a fenomenului literar și este într-o oarecare măsură retribuit pentru prestația sa chiar dacă nu ”trăiește numai din asta”. Este evident că, de plidă, I.L. Caragiale era un scriitor profesionist ca și Tudor Mușatescu, la alt nivel de competență sau chiar ca, să zicem, Aurel Baranga sau Paul Everac. Azi, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu sau Tudor Octavian sînt profesioniști. Există profesioniști de valoare literară diferită și de genuri diferite. Profesionistă eminentă e Antoaneta Ralian de pildă, e numai traducătoare, dar (re)„scrie” cu vorbele ei în limba ei ceea ce au scrsi alții în ale lor. O persoană care scrie din cînd în cînd poezii de capul ei și o dată la cîțiva ani le publică pe banii ei nu e un profesionist.

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi,totuşi, cine este scriitor, domnule Horia Gârbea? În rândurile de mai sus n-aţi lămurit problema. Sau nu suficient! Ne întrebăm şi vă întrebăm dacă cei care scriu altceva în afară de beletristică pot fi consideraţi scriitori, lucrări valoroase. Şi o observaţie: credem că un traducător nu are voie să "(re)scrie cu vorbele lui în limba lui ceea ce au scris alţii în ale lor". De ce? Sunt argumente suficiente pentru a susţine afirmaţia! Cu toată stima! Eu.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog