joi, 8 aprilie 2010

Noutăți electronice. Blue tooth de bucătărie


Azi, în timp ce evoluam la bucătărie în proba de figuri impuse – o banală dar excelentă supă de găină (subliniez ultimul substantiv, puiul cu hormoni dăunează grav!) - telefonul a sunat de 10 ori. Am activat pentru prima oară miraculosul meu blue tooth de bucătărie. Dacă la volan se mai poate vorbi cu telefonul la ureche, în bucătărie, cu vase clocotite sau ustensile în ambele mîini acest lucru e imposibil! Invenție revoluționară a firmei Nokkia, accesoriul are un difuzor mult mai puternic decît cel pentru habitaclul mașinii și convertește sunetele ambiente percepute de interlocutor în muzică, după setările posesorului: clocotul ciorbei în acorduri de Chopin, sunetul cuțitului pe tocător în rock and roll clasic, sfîrăitul de tigaie suprapus cu fîsîitul oalei sub presiune în improvizații de jazz free. Opțional, dacă utilizatorul nu vrea să-și mascheze preocuparea, ci să-l facă invidios pe convorbitor, se poate activa un senzor de miros, ce transmite prin telefonul aceluia o gamă vastă de parfumuri culinare. Ele pot fi cele reale sau se pot seta unele la alegerea trimițătorului, mai greu de peparat efectiv: rață cu portocale, porc cu cinci arome, tandoori cu bambus etc. Această funcție e activă și prin sms.

Un comentariu:

  1. La bucătărie, ca la bucătărie! Se arde ceapa, se afumă fasolea, dă spuma peste oală, nu este grav; treci strada si mănânci la cârciumă, te duci la un prieten, sau dai o fugă până la mama-soacră (dacă e la Botoşani, adio, greva foamei, că doar n-o să schimbi soacra!). Ce te faci, însă, la volan când te fură conversaţia şi traficul e la ore de vârf! Un calvar pe care îl „exersez” zilnic.
    Nu toate realizările sunt pe măsura proiectelor. Neajunsul este că nici autorul nu bănuieşte limitele propriului proiect. Telefonia celulară a trecut de la utilitate, la angoasă, la stress. Şi nu de puţine ori, omul devine sclavul propriilor realizări. Umberto Eco vede în telefonia celulară, un atentat la spiritul de libertate şi independenţă al individului. „Adevăratul om de putere nu răspunde la telefon, telefonia celulară este un snobism şi un semn de inferioritate socială”, este de părere profesorul de semantică. Şi, poate are dreptate! Mulţi, e drept, se opun acestei idei. Stă mărturie dezvoltarea vertiginoasă a acestui gen de telecomunicaţii. Un beneficiar al acestei tehnici (eu, Anonimul!) l-ar întreba, puţin maliţios, pe prolificul scriitor italian, dacă tirajul cărţilor sale nu este tot o formă de dominare a spiritului? „Ce înseamnă tirajul de douăzeci şi două de milioane pe lângă cele cinci miliarde de oameni ai planetei?” – se plânge Umberto Eco.
    Recitind cele de mai sus, mă întreb dacă nu suntem mai mulţi „judecători” decât creatori.
    Eu, cu siguranţă, fac parte din prima categorie.
    Altfel, vorba unuia de la mine din sat: mergem târâş cu toate!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog