Carti noi! Gelu Negrea Secretul lui Don Juan, Ed. Palimpsest

De o pagină cu aforisme mă apropii cu neîncredere, de o carte de aforisme – cu spaimă. E genul cel mai ușor de ratat, căderea în „puțul gîndirii” e mai posibilă decît a Luciei di Lamermoor. De la La Rochefoucauld la Gîgă nu e un pas, ci o șchioapă sau un lat de… palmă. Orice autor de maxime poartă în raniță bastonul lui Guță Popîndău sau al lui Mitică după care „Viața e un vis, moartea o deșteptare”. Gelu Negrea, omul care îl știe pe I.L. Caragiale (probabil și pe Topârceanu) pe dinafară, e perfect avizat asupra acestor periculoase vecinătăți. Probabil de aceea „se riscă”, așa cum zic oamenii recenți. Aici reflexivul e cam la locul lui, căci autorul riscă să ”se” piardă pe sine în imensul ridicol pe care îl aduce un aforism ratat. Căderea unui roman sau a unei piese e rareori rușinoasă, a unui aforism va fi zdrobitoare! Na, că m-am molipsit și eu de facerea maximelor.
Lui Gelu Negrea îi plac șahul și, presupun, mersul pe sîrmă. El vrea să se convingă și eventual să ne convingă de faptul că rațiunea te poate salva de prăbușirea în hilar. Culmea e că reușește! Nu l-am prins, din 1001 de aforime, cu mai mult de 15 banalități iar dulcegării n-are mai mult de 5, îl ferește stilul său acid. Selectînd mostre în vederea citării, adunasem 4000 de semne, mai mult decît toată posibila recenzie. Succesul lui Gelu Negrea pleacă de la luciditate: ”A scrie aforisme în plin post-postmodernism, echivalează cu a te ocupa de trasul cu arcul în epoca rachetelor balistice” – zice el. Dar adaugă:”...dar probă olimpică rămâne tragerea cu arcul!” Autorul se revendică de la clasicitate! „A ieși pe piață cu un volum de aforisme este un act de curaj, dar și de nesăbuință. Mă consolez optimist cu gândul că, de multe ori, curajul este o nesăbuință care se termină cu bine...” mai spune. La Gelu Negrea, nesăbuința se termină cu bine. Îl ajută o formă de cinism jucat, ca al lui Ambrose Bierce, modelul său cel mai clar, altoit pe bufonii lui Shakespeare și stropit cu mult Murphy (cel cu legile). Gelu Negrea e un murphist calificat „Când nu avem acces decât la o parte a problemei, adevărul se va afla întotdeauna în cealaltă parte”. Sau: „Norocul este înșelător; cu ghinionul, în schimb, mergi la sigur!”. Deseori depășește însă acest nivel, devenind memorabil altfel decît prin paradox isteț. Iată maxima care dă titlul volumului: „Secretul lui Don Juan este simplissim: să determini femeia să facă ceea ce gândește!” ori „Niciodată și pentru nimic în lume să nu-ți subestimezi publicul; ignoră-l!”
Cugetătorul dialoghează fără complexe cu modelele ilustre ale genului: „Blaga a remarcat că multe dintre ideile eminente ale omenirii au fost susținute, în momentul apariției lor, cu argumente stupide sau chiar caraghioase. În compensație, vă rog să observați câte sinistre imbecilități beneficiază de argumentări dintre cele mai rezonabile”, respectiv „La Rochefoucauld spune: Este mai rușinos să n-ai încredere în prietenii tăi decât să fii înșelat de ei. De unde rezultă că ne prețuim mai mult noblețea sentimentelor decât inteligența”. Multe texte posedă acel dar al glumei deștepte pe care îl admirăm la Huxley de pildă: „Iosif a murit convins că fiul său, Iisus, ar fi putut deveni, cu ajutorul lui Dumnezeu, un dulgher remarcabil...” Genul acesta de cugetări sînt cele mai prețioase. Nu lipsesc - folosite cu măsură - calambururile: „Deștepții se împart în mai multe categorii. Proștii, în schimb, nu se împart; ei doar se înmulțesc...” sau „Cui pe cui se scoate. Ei și? Cui prodest?”. Gelu Negrea, după critică și jurnalism, realizează hat-trick-ul genurilor. El își valorifică din plin tendința pe care o are și în vorbirea curentă de a fi apoftegmatic. Trage concluzii din piatră seacă și cu poantă seacă. Închei și eu cu una: singura șansă în istorie a lui Gelu este de a fi simultan Glad și Menumorut.
[în imagine, autorul volumului]