miercuri, 28 aprilie 2010
S-a născut „Fratele mai deștept al lui Kalașnikov”
A apărut la Editura Limes din Cluj, editură condusă de poetul Mircea Petean, volumul „Fratele mai deștept al lui Kalașnikov” de Horia Gârbea. Conține proză scurtă pe teme actuale și eterne (politica, erotica, religia, arta, războiul, ludicul). Prezentarea de pe coperta a IV-a îi aparține lui Alex Ștefănescu:
„La concursul "Cel mai simpatic scriitor român de azi", Horia Gârbea ar câştiga fără îndoială locul întâi. Ca dramaturg şi prozator, mereu ingenios, dezinvolt, nu plictiseşte niciodată. Iar ca publicist face să crească tirajul revistelor la care colaborează. Ironia sa prietenoasă, mobilitatea intelectuală, modul politicos în care îşi exercită autoritatea sunt principalele elemente de atracţie.”
În scurt timp voi cunoaște detaliile privind modul de achiziționare a cărții de către cititori. Ca și data unor lansări publice. În cazul comenzilor pe acest blog, vizitatorii blogului vor beneficia de un preț promoțional.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
▼
2010
(391)
- ► septembrie (35)
-
▼
aprilie
(35)
- S-a născut „Fratele mai deștept al lui Kalașnikov”
- Cărți noi! Ioan Viștea - Jurnalul de la Mahala și ...
- Ilustrate din Budapesta
- Tîrg de carte la Budapesta
- Cîte cărți recitim? Eu cel mult 1%
- Următoarele 6 zile
- Nostalgia. Fanți și birlici de arhivă
- Cum o fi cu zodiile?
- Carti noi! Gelu Negrea Secretul lui Don Juan, Ed. ...
- Pe asta n-o știați: Iisus – fiul lui Zamolxe!
- Cărți noi! Florentina Florin - Soare vandut (sic!)...
- Cărți noi! Mara Paraschiv - Respirația trupului, E...
- Primiți cu literatura?
- Juriul de nominalizări USR a lucrat
- Cărți noi! - Iolanda Malamen Ironiada, Editura Vin...
- La Mulți Ani, domnule profesor! Mircea Martin la 7...
- Din nou printre steluțe!
- Literatura nu e totul!
- Portret-robot. Cine publică se expune!
- O cronică de film de citit
- Texte comentate. Un poem de Daniel Bănulescu
- Important concurs de debut! Premii semnificative
- Guță Popîndău revine în forță!
- „O lacună!” N-avem instrumente...
- Un comunicat despre situația juridică a Casei Mont...
- Link Tracus Arte
- Noutăți electronice. Blue tooth de bucătărie
- Cărți (ca și) noi! Ioan Mihai Cochinescu - Ambasad...
- Cărți noi! Andrei Terian - G.Călinescu. A cincea e...
- Tratament egal!
- Peștele de sticlă și glonțul de plumb
- Cărți noi! Răzvan Voncu - Secvențe literare contem...
- Sondaj de primăvară. Cîte cărți avem?
- Hristos a înviat!
- Nu e păcăleală!
domnule garbea,e adevarat ce a postat victor roncea despre dvs.ca ati dat "muie" unei poete? si liviu ioan stoiciu intareste afirmatia...
RăspundețiȘtergereNu e adevarat. Acum citeva luni, dna Niculina Oprea care se bucură de stima mea in continuare, am ajutat-o constant, mi-a trimis un comentariu de pe un blog in care conducerea USR era acuzata ca nu s-a preocupat de deconspirarea securistilor. Din păcate nu a indicat faptul că e un citat si a aparut ca e un punct de vedere al său personal. Aserțiunea era evident falsă: conducerea USR a cerut CNSAS dosarele membrilor consiliului său în repetate rinduri inca de la instalarea noii conduceri. Mi-am permis, ca o glumă pe care o pot face cu prietenii, sa scriu intr-un email de raspuns (deci personal) că "nu-mi pasa" sub forma acelui cuvînt. Intre timp dna Oprea mi-a explicat că nu era punctul ei de vedere ci un citat și fireste că ne-am lămurit si impacat. Dnii Stoiciu si altii, interesati în cultivarea vrajbei dintre confrați și murdăririi tuturor cu mijloacele cele mai urîte, încă fac valuri pe seama unui incident minor, inchis demult si care oricum era o chestiune de corespondență privată între doi amici. Dl LIS și amicii săi nu știu ca publicarea corespondenței private a unor terți este mult mai neelegantă decît folosirea unor termeni licențioși într-o comunicare tete-a tete. Eu pot, în glumă, la o partidă de bridge de pildă, să-mi înjur partenerul. A și făcut-o, primind desigur la rîndul meu calificative de tot felul. Apoi am jucat liniștiși mai departe. Cineva care aude poate, dacă e răuvoitor să pună pe toate blogurile că eu sînt un mîrlan care îmi înjur cumplit prietenii sau, dimpotrivă, că rabd să fiu insultat. Interpretarea dlor LIS et comp e tendențioasă, răuvoitoare și nu pot decît s-o ignor cu compătimire.
RăspundețiȘtergereNeintelegerile dintre mine si domnul Horia Garbea au fost clarificate. Nu ne aflam in vreun scandal ori ,,dusmanie'' literara.
RăspundețiȘtergereContinuarea discutiilor pe aceasta tema o consider pierdere de timp.