duminică, 26 septembrie 2010

Autori frustrați

Sînt asaltat de autori frustrați care îmi cer, unii, nici mai mult nici mai puțin decît „să recunosc” că „m-am delectat cu versurile lor” și apoi i-am criticat. Deși ar putea să se abțină măcar acum, cînd eu trec prin momente grele, acești impenitenți continuă să susțină zi de zi, în comentarii agresive și amenințătoare că textele lor nu numai că sînt bune. Dar mi-au plăcut și nu vreau să spun!

Deși numai de asta n-am chef acum, iată că scriu! Vreau să fie clar că am dreptul la opinie ca oricare cititor. M-aș bucura să mă fi înșelat asupra unora care nu știu să scrie. M-aș bucura să scrie bine, ca să nu mai fiu obligat să citesc aberații! Dar nu pot să fac abstracție de nulitatea lor. Autorul e o persoană publică și nu poate face abstracție de public. Nimeni să nu-și facă iluzii că vor citi și comenta numai cei cărora le plac textele lor. Scrisul e o confruntare cu opinia celorlați, cine nu o poate suporta nu e pentru meseria asta.

În materie de literatură s-a ajuns la culmi ale agresivității și nesimțirii. Volume mizerabile cu tiraje infime, scoase la edituri care nu exercită un minim control valoric, cărți din care nu se vinde probabil niciun exemplar sînt promovate de autorii lor ca niște capodopere. Cum poate să se pretindă scriitor un ins care nu admite opinia diversă a altuia? Poate cineva crede că scrie numai capodopere? Că nu mai are de învățat de la cineva cu experiență?

Mai mulți critici au relatat această experiență pe care o trăiesc și eu cu dezgust: volume primite cu dedicații glorificatoare sau umile, rugăminți fierbinți de a scrie „măcar cîteva rînduri”. Apoi, la cronica negativă (sau doar rezervată), un potop de înjurături, de amenințări, de turnătorii către alții, de ironii căznite la adresa celui care a avut onestitatea de a spune ce crede.

Să fie clar pentru toți șobolanii literaturii că mitocănia lor nu mă intimidează și că îmi voi spune opinia în mod liber. Dreptul de a o spune e libertatea mea cea mai prețioasă și nu voi renunța la ea. Nu oblig pe nimeni să-mi trimită cărți dar, odată ce le citesc, pierzînd un timp prețios, am dreptul și chiar datoria să-mi spun părerea.

23 de comentarii:

  1. Dragă Horia, sunt totat de acord cu comentariul tău (cu atât mai mult cu cât mă regăsesc în situaţiile evocate de tine)! Parafrazând brechtian, ascensiunea şoblanilor literari poate fi oprită!

    Dan Mircea CIPARIU
    www.agentiadecarte.ro

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre scriitori auzisem că sunt cam egolatri, dar din ce scrieţi aici s-ar încadra mai degrabă la paranoici. Doamne fereşte pe toată lumea!
    De curiozitate: câţi dintre cei criticaţi îşi înjură criticul? E un comportament tipic sau autorii frustraţi, cum îi numiţi foarte just, reprezintă excepţia?
    Şi tot de curiozitate: ca scriitor, aţi reacţiona în vreun fel la o cronică să zicem mai puţin entuziastă la o carte a dumneavoastră?
    ANONIMUL VENEŢIAN

    RăspundețiȘtergere
  3. @ dan mircea cipariu
    Ai dreptate si trebuie sa ne straduim

    @anonimul venetian
    Multi criticati isi injura criticul, chiar dintre cei mari, care au avut parte de elogii. Am avut parte si de exemple minunate de oameni care au trecut cu seninatate peste o opinie negativa. Acestia erau insa mari scriitori, care nu se suparau ca un tinar ii minimaliza. Eu am avut parte ca fiecare si de cronici mai rele, chiar de la cunoscuti, in general mai tineri, dar am ramas prieten cu ei. De altfel aveam alte cronici favorabile la aceeasi carte. De multe ori amici din jurii au dat premiul altora. N-a fost confortabil, dar nu le-am reprosat nimic si am ramas in cei mai buni termeni.

    RăspundețiȘtergere
  4. excelent! e bine ca, din cind in cind, cineva s-o mai spuna.

    RăspundețiȘtergere
  5. @anonimul londonez

    Aveţi dreptate domnule Horia Gârbea. Să nu le permitem şobolanilor literaturii să se ridice. Ei trebuie să rămână acolo unde este locul, în periferiile literaturii. Trebuie să-i controlăm pe aceşti şobolani să nu scoată capul din găurile lor mirositoare. Atâta doar, dragă Horia, te rugăm să fii mai atent, ţi s-a dus vestea în presă cum că ai vorbit mai mult decît trebuia. Încearcă să fii mai diplomat, astfel aduci prejudicii Uniunii noastre.

    RăspundețiȘtergere
  6. Trist, dar sunt destui "critici" care scriu cronici favorabile pe bani. Odată obişnuiţi cu laude la adresa "măreţei lor opere" unii dintre autori îşi tipăresc în minte ce scriitori grozavi sunt. Şi eu am fost făcut pastramă de unii critici, aceiaşi care ulterior, în urma sfaturilor bine intenţionate primite din partea lor, mi-au remarcat un "trend pozitiv". Prefer o opinie critică "acidă" în favoarea uneia lipsită de obiectivitate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ceea ce spun și scriu e în nume personal. Nu angajează USR. Am fost întotdeauna generos și chiar mi s-a reproșat că laud prea mulți autori ba (la ultimul Comitet) ca ASB da premii prea multe și unor cărți de valoare medie. Asta pentru că eu cred că eforturile bine intenționate trebuie răsplătite și capodoperele se nasc greu. Există mulți autori onorabili, conștienți de limitele lor, care caută să se perfecționeze în aceste limite. Dar acum ne asaltează niște inși care nu au nimic de-a face cu scrisul și care pretind direct să li se recunoască statutul de genii. ca ilustrul Canache care m-a dat în judecată acum doi ani pentru că n-a luat premiul de debut al ASB! (la frageda vîrstă de 55 de ani). :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @anonimul londonez

    Dragul meu, Horia, când ai o funcţie de seamă în Uniunea noastră, nu mai poţi scrie în nume personal. Eşti un scriitor şi critic cunoscut, care publică în revistele noastre. Ai o funcţie respectabilă, râvnită de alţii. De ce să te cobori la nivelul unor şobolani ai literaturii şi să foloseşti cuvinte pretenţioase? Nu era mai bine dacă te gândeai de câteva ori înainte şi le arătai celor din Uniunea noastră ce forţă intelectuală suntem? Îţi rişti inutil prestanţa şi chiar mai mult de atât.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pornind dela adevărul absolut că totul este relativ,judecata celor care judecă cine o judecă,pentru a nu-i lăsa iluzia că are valoare absolută?Vă multumesc,ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).
    PS.Condoleante si să fiti mândru si mângâiat în durerea dv.,având în vedere„statura”celui pe care l-ati pierdut.

    RăspundețiȘtergere
  10. @ anonimul londonez
    Mă voi gîndi la ceea ce spuneți. Totuși actul critic presupune stabilirea unei scări de valori. Nu se poate să treacă mereu pretinși literați care se laudă între ei și se leagănă în iluzia că sînt niște genii neînțelese pe care numai comploturile politice îi opresc de la premii mondiale.
    @ anonim civilizat
    Multumesc pentru condoleanțe. Sigur că o judecată reprezintă o opinie între multe posibile și putem relativiza. Totuși nu putem împinge relativizarea pînă la capăt pentru că atunci n-ar mai exista critică, apreciere, scară de valori. Poate exista un consens în ideea că lucrările lui Luchian sînt valoroase și cele ale unui portretist la minut sînt mai puțin valoroase decît ale aceluia. Cred că putem accepta, de pildă, că un poem de, să zicem, Arghezi e mai bun decît unul de Ion Militaru sau A. Toma chiar dacă o minoritate ar susține (și a susținut cîndva) contrariul. Nu?

    RăspundețiȘtergere
  11. Stimate domnule Horia Garbea, in primul rand permiteti-mi sa va adresez condoleante. Am urmarit discutiile si inclin sa dau dreptate tuturora. Mare atentie la ceea ce va voi spune. Aveti dreptate ca actul critic trebuie respectat. Dar nu aveti dreptate cand tratati drept sobolani si veleitari ceilalti autori. Aduceti-va aminte de vorbele lui Nichita Stanescu, nu exista un poet mai bun ca altul, mai mare ca altul, cu totii sunt unici si trebuie respectati. Actul creatiei lor vine din suflet, din durere, din insingurare, din dragoste, sentimentul uman este sfant, este nobil. Desigur ca un critic trebuie sa-si aplece ochiul atent si sa scoata in evidenta lacunele cat si calitatile literare ale unui autor, dar gresiti daca va luati de alte edituri sau de alte aspecte neliterare ale unui autor. Nu-mi place nici cum domnii de mai sus vorbesc despre o Uniune Proprie ca despre o institutie exclusivista, insasi recunoasterea si respectul intre membrii o fac mai valoroasa.

    Sunt de acord ca nu trebuie incurajati pretinsii literati, dar aici este un subiect foarte delicat. Daca mai multi critici au opinii diferite fata de ale dv., cred ca trebuie respectate si acele opinii si acordat un credit autorilor care plac unei alte categorii de cititori si specialisti. Va doresc sanatate si luati orice experienta ca pe o lectie de viata, cu totii avem de invatat si cu totii ne putem insela la un moment dat.

    Al dv,

    Marc A.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Marc
    Inteleg pct. dvs. de vedere. Atunci cind un critic sau doar un scriitor atent la fenomen (eu nu ma consider critic) scrie o cronica de intimpinare cu punctul de vedere `p`, el nu are cum sa stie daca in paralel cu el sau peste o luna, 6 luni, doi ani sau in posteritate alti critici vor confirma punctul lui de vedere, il vor nuanta sau il vor invalida! El are dreptul si datoria sa isi scrie punctul de vedere onest. Daca altii scriu altfel, e posibil sa-l determine la revizuriri (cu conditia sa mai fie in viata!) sau nu. Dincolo de critica propriu-zisă e uneori necesară și o atitudine (civică) la adresa celor ce murdăresc spațiul public. E mai comod să te prefaci că nu-i vezi pe cei care aruncă gunoaie în parc sau cărți ilizibile pe piață, făcînd profit. Apărarea literaturii și valorii se face și cu astfel de mijloace. Nu cred că, în cazul autorilor pe care i-am „scuturat” niște critici serioși ar avea puncte substanțial diferite de al meu. Nepriceperea lor e evidentă pentru orice cititor onest, zic eu: lipsă de sens, agramatisme, kitsch etc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru ca aveti dreptate, pentru ca scrieti ceea ce credeti, pentru ca sanctionati impostura. Pentru toate aste va citesc, domule Garbea.

    RăspundețiȘtergere
  14. In general nu citesc decat cartile recomandate de domnul Garbea, nu stau sa-mi pierd vremea cu edituri mici sau autori care isi injura criticii. Totusi, dupa ce am vazut acest taraboi, mi-am zis sa vad ce este cu acest poet despre care nu auzisem mai nimic. Am cautat pe net, i-am gasit blogul, i-am citit cartea de dragoste din scoarta in scoarta si va spun sincer c-am fost impresionat. Este un autor curat, luminos, care slaveste dragostea, care atinge punctul sensibil al celor ce iubesc. Uneori o face cu atata curatenie sufleteasca si naivitate incat poezia lui pare rupta din alta lume, una diferita de cea in care traim. Sper ca poetul Ionut Caragea sa considere aceasta critica drept un lucru favorabil, ca pe o recomandare. Domnul Horia Garbea ii face un mare serviciu. Cel putin asta a fost reactia mea, m-a facut curios si nu regret ce am gasit. O poezie de calitate, sensibila si un autor original.

    Respectele mele,
    Gabriel Zamfir

    RăspundețiȘtergere
  15. @ Gabriel Zamfir
    E o oarecare contradictie aici. Daca va incredeti in gustul meu, nu poate sa va placa Ionut Caragea si invers. Dar gusturile... daca va incrdeti in gustul meu trebuie sa va placa, de pilda, Ioan Es. Pop, Ion Muresan, Lucian Vasilescu, Teodor Dună, Mihail Gălățanu, Daniel Bănulescu etc. Vi-i recomand cu căldură dacă vreți să aveți o întîlnire cu poezia de calitate.

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Horia Garbea, cu declaratiile despre Mihai Galatanu va descalificati. Sper sa aveti taria si curajul sa postati comentariul meu, sa vada si lumea ce fel de gusturi aveti si ce fel de autori recomandati. Va legati de Ionut Caragea, un poet amenintator prin curaj, talent si lirism si laudati niste cazuri de impostura in poezie. Sintem alaturi de Ionut Caragea si poezia sa si ii condamnam pe criticii care incurajeaza pornografia literara!


    „Caca-m-as pe mine pe strada, ce tate ai, fa Patrie,/O noapte cu tine, Patrie, si apoi sa mor!/Intre tatele tale, fa Patrie, fa Fefeleago, vreau sa ejaculez/Gafaie si tu un pic, fa Patrie, ca sa ma exciti,/Da-ti si tu Tricoloru jos de pe tine/Sa-ti ginim bulanele goale/Ha?


    Asa e mai bine?/Sau vrei sa ti-o bag mai adanc?/O, Patrie, ce unsa intra in tine!/Ah, Patrie!, ah!...Aaah!...Aaaaaah!...Iuuuuh!/ Mai da un pic din ***, fa Patrie! Vreau sa simt gaoaza ta dulce!/Fa Patrie, mai ridica un pic fusta/Ah ce *** ai/ Fa Patrie, ai un *** ca un magnet! /Ce dinti ai cu care mi-ai musca si coaiele, fa Patrie, cand esti in calduri! Esti curva, ai pizdulice la spate, mai spre fund, ca tataroaicele!"(Mihail Galatanu-O noapte cu tine si apoi sa mor)

    Puiu P.

    RăspundețiȘtergere
  17. Mihail Galatanu este unul dintre cei mai importanti poeti români în viață, alături de alte nume pe care le-am dat, lucru atestat de zeci de cronici ale celor mai impoortanti critici. Ionuț Caragea pentru cine e `amenintator` in afara de gramatica limbii române? In ce consta `curajul` lui? Curajul e la Mihail Gălățanu care a îndrăznit să înfrunte părerile unor „curajosi anonimi” de teapa celui de mai sus si să scrie exact ce simte. Nu cumva sub pseudonimul Puiu se ascunde... cineva cunoscut? Că nu îmi închipui că dl. caragea a vîndut multe exemplare dintre cele 14 ilustre cărți ale dsale.

    RăspundețiȘtergere
  18. De ce n-am accepta din start, câtă vreme ne mişcăm în câmpul literaturii, care este unul al ambiguităţii, că nici un critic nu este infailibil, interpretările şi opiniile izvorând din gustul estetic, care numai Dumnezeu ştie cu siguranţă cum anume se naşte.
    Domnului Gârbea îi place Gălăţanu. Nu pricep cum îl poate discredita asta.
    Pe de altă parte, domnului Gârbea nu i-a ajuns la inimă poezia lui Ionuţ Caragea. Nici asta nu-l descalifică, după cum nici nu-l califică în vreun fel.
    Ca cititor, pe mine, dacă-mi permiteţi, mă zgârie la urechi numai vorbele de ocară şi pofta de harţă, indiferent de părerile puse în cuvintele cu pricina. Altminteri, socotesc minunat şi fascinant faptul că una şi aceeaşi carte poate stârni opinii diferite. Despre asta este vorba când vine vorba de receptarea literaturii: despre ce văd eu într-o carte. Parcă Umberto Eco socotea capacitatea unei opere de a genera reinterpretări succesive în timp un (posibil) semn al valorii ei, nu?
    Ar fi foarte simplu dacă un singur critic sau mai mulţi ar putea da verdicte certe în privinţa unei cărţi. Să pună şablonul sau să bifeze nişte casete, să calculeze şi să ne spună la sfârşit: 54,2% valoare; rezultă 45,8% gunoi! Dar, slavă cerului, lucrurile nu stau aşa.
    Şi, slavă cerului, nici o opinie, indiferent pe ce ton este exprimată, nu poate modifica o carte în nici un fel. Atunci de ce suntem aşa pătimaşi? Parcă despre poezie era vorba, joc secund, pur...
    ANONIMUL VENEŢIAN

    RăspundețiȘtergere
  19. Nu se poate numi poezie o adunatura de injuraturi marca Galatanu. Asta e educatia pe care o dam copiilor nostri, asta e poezia care trebuie sa ne inalte? In halul asta trebuie sa ne discreditam tara si cultura?

    pentru nonimul venetian

    RăspundețiȘtergere
  20. Sigur ca e delicat, dar faptul ca mai bine de 90% din ce se publica e maculatura poate fi catastrofal pentru receptarea restului de sub 10 la suta care ar putea depasi standardele minime ale unei literaturi (din acel sub 10 la suta ramas abia 10 la suta fiind, poate, sau apropiindu-se de literatura de calitate...), cu atat mai mult cu cat astfel de carti se strecoara inclusiv la edituri dintre cele mai importante. Unul din motivele pentru care s-au rarit cititorii ar putea fi chiar acesta. Apoi, separat de orice consideratii valorice, atingerea acelor "culmi ale agresivității și nesimțirii" e ceva de neinteles pt. mine (nici macar ca "politica agresiva de promovare" nu vad cum ar putea functiona si cu cat "profit" pentru autorii respectivi), cu atat mai mult cu cat la asa ceva apeleaza nu doar cei pe care-i numiti "sobolanii literaturii", ci si autori remarcabili ca autori. E o lipsa de civilitate in masura sa ne compromita rau (si "la gramada") in ochii eventualilor cititori. Si, oricum am lua-o, daca acesta e nivelul relationarilor dintre scriitorii criticati si critici e jalnic, e descalificant. Sigur, stiu ce inseamna dezamagirea de a nu-ti fi fost receptat un act (literar sau de orice alta natura), eu insumi am fost (e adevarat ca de vreo doar 2 ori, de fiecare data la vreo 10 minute dupa lectura textelor critice, dar nu pentru verdictele valorice din acele texte, ci pt. ca apareau acolo inexactitati verificabile si de care semnatarii respectivelor texte nu erau (sau asa aveam eu impresia) straini, deci isi asumasera din start un statut de "trucare" – nu din punct de vedere critic (acolo criticul e suveran si nu e rolul meu sa-i cantaresc judecatile de valoare si in nici un caz sa-i arunc cu ele in ochi atunci cand nu coincid cu ale mele), ci uman... pentru ca era vorba despre ceva la modul "mama ta are 90 de ani, e pe Marte si e necasatorita", desi realitatea evidenta era ca mama era pe Terra, avea mult mai putini ani si mai era si casatorita si chiar cu copii, pe deasupra...), dar chiar si atunci (la numai, repet, 10 minute distanta de lectura textelor critice respective) tonul interior si exterior al enervarii mele nu s-a soldat cu nici o insulta "pogorata" spre respectivii critici literari, ci doar cu repunerea adevarului in circulatie (chiar si acest lucru legitim avand sa mi-l imput la scurt timp dupa aceea). Iar cand cronicile literare cuprind doar ceea ce isi au menirea sa cuprinda (inclusiv consideratii valorice dintre cele mai dure la adresa unei carti sau a unui scriitor), e de tot nelalocul lui comportamentul de mitocan (sau chiar de "hartuire", cum am vazut, mai demult, si aici) al cate unui autor. In orice caz, astfel de reactii ma indeparteaza (de tot) de cea mai mare parte a celor ce se numesc (si unii chiar sunt) scriitori, desi, teoretic, as fi putut prefera sa stau printre ei, ca ins care, la randul meu, mai notez cate ceva din cand in cand...

    RăspundețiȘtergere
  21. E absolut uimitor și umilitor pentru cei care scriu că la 80 de ani de la debutul lui Arghezi și după maibine de un secol de la Baudelaire mai discutăm poezia în termenii „poezia care trebuie să înalțe”, „educația copiilor”, etc. vezi „tineretul din ziua de azi”, așa vă învață la școală etc. Această bombăneală de babe feseniste și popi de țară adusă în discuție cînd e vorba de artă! Arta e artă, pentru Dzeu! Nostalgicii Consiliului Culturii și Educației Socialiste care reprima acum 20 de ani cuvinte ca țîță și cur, dar și ca găină sau unt (pt. că nu se găseau carne de pui și unt) să și-o bage în acel loc care e totuși numit și în DEX-ul pre-reoluționar.

    RăspundețiȘtergere
  22. Dezmatul verbal al pornografilor vine adesea dintr-un exces de pudoare, din rusinea de a-si etala sufletul si, mai ales, de a-l numi: e in orice limba, cuvantul cel mai indicent - Emil Cioran

    E.T.C.

    RăspundețiȘtergere
  23. @ E.T.C.
    Exact. Așa cum țăranii (a observat și Marin Preda) își înjură muierea cu tandrețe. De altfel cei care se oripilează de textele lui Gălățanu nu l-au citit, sînt sigur. Dintr-o operă de 10 volume au citit, din citatele altora, niște versuri trunchiate din ciclul „O noapte cu patria”, alese să servească naționaliștilor de duzină. Așa cum cu o strofă din „Doina” și trei versuri din „Scrisoarea III” Eminescu e declarat xenofob etc. de parcă opera lui acolo stă.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog