miercuri, 22 septembrie 2010

Cărți noi! Cela Varlam - Sânge-albastru, sânge roșu, Editura Coresi *


„Să nu-mi luați temnița” (2005) este cel mai cunoscut volum publicat de Cela (Luminița) Varlam. Așa cum se știe, presupun, scriitoarea este fiica unui nomenklaturist de prim rang, un azi uitat Gheorghe Pană, membru al CePeEx, unul dintre cei ajunși „Gheorghe” de tineri, sub steagul partidului. În decembrie 89, Cela Varlam a devenit din fiică de ștab din Primăverii fiică de pușcăriaș (politic, orice s-ar spune). Volumul ei relatează experiența unui copile, adolescente, tinere trăite în lumea destul de bizară a zonei opulente dar bine înțărcuite a „conducerii de partid și de stat”. Romanul de acum este mai aproape de o proză de ficțiune decît precedentul, care se situa mai mult în sfera memorialisticii. Povestea începe foarte tare, palpitant. Un anume Petru Robuș, căsătorit printr-un „gentleman agreement” cu Tania, a fost traducător de nivel înalt, cunoscător la perfecțiune a șapte limbi, participînd în această calitate la întîlniri oficiale ori tainice ale conducătorilor înainte de 1989. A avut chiar o idilă cu o Inga, membră de vază a... Partidului Comunist din Suedia. Acum „retras din linia întîi” el îl caută pe Mirică, un instalator priceput la toate, reparator neprețuit al caselor nomenclaturii și îl găsește. „Foștii”, „tovarășii” îl păstraseră pentru a-l folosi pentru treburile pe care le făcea ca nimeni altul la noile sau vechile lor locuințe din cartierul Primăverii unde majoritatea își păstraseră situația locativă. Petru îl tocmește pe Mirică pentru a găsi un manuscris despre care nici el nu știe ce ar putea conține. Neverosimil de repede, Mirică îl găsește și i-l oferă. După găsirea manuscrisului, textul nu-și mai păstrează tensiunea și interesul. Autoarea mai valorifică pe-alocuri cunoștințele ei despre viața nomenclaturii, dar acțiunea nu mai e palpitantă. Ea se încurcă, ramificată în fire multiple, se scămoșează și romanul nu mai prezintă calitățile anunțate.

2 comentarii:

  1. În afară de cronicari,de membrii familiei si,eventual,de câtiva prieteni ai autorului,oare cine va mai fi citind asa ceva?Timpul devine din ce în ce mai pretios,pe de o parte si oferta pentru îndestularea mintii este destul de bogată,pe de altă parte.Discernământ să fie.

    RăspundețiȘtergere
  2. E un caz de pierdere de suflu. Romanul începe bine. Sînt multe cărți care trec neobservate din cauza valului enorm de cărți mediocre și submediocre. Nimeni nu poate găsi/citi numai capodopere. Desigur, cine urmărește fenomenul literar în amănunt e mai expus la noxe decît cei care citesc doar laureați Nobel. Dar fiecare autor își are îndreptățirile lui. Sînt sute de cărți aparute în ultimii, să zicem cinci ani, mai proaste decît aceasta.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog