joi, 30 septembrie 2010

Despre vanitate

Am postat acum o săptămînă un necrolog pentru tatăl meu. Printre comentariile cuprinzînd mesajele de condoleanțe, și pentru care mulțumesc tuturor, un „Anonim” mi-a scris, și i-am lăsat comentariul în sprit de fair-play:
„Încrezutule esti un încrezut” (virgula lipsește, nu-i o problemă)
I-am răspuns:
„Da, sînt un încrezut. Asta e! Moartea nu-i ocolește nici pe încrezuți. Ce putem face? Oare dacă vom fi umili moartea ne va ocoli?”

Tatăl meu a fost unul dintre cei mai modești oameni pe care i-am cunoscut. Lipsa lui de orgoliu aproape mă umilea, pentru că nu puteam niciodată să adopt lipsa lui de vanitate. A renunțat la cariera de pictor ca să fie inginer. M-a sfătuit să mă fac inginer, ceea ce am și făcut, pentru că, scriitor fiind, poate nu voi fi cel mai bun și nimeni nu mă va ierta. Aici a greșit, pentru că și un scriitor de nivel mediu, dacă e profesionist cu adevărat, poate avea satisfacții.

Da, sînt un încrezut, un vanitos! Am mîndria că tatăl și bunicul meu au fost oameni cumsecade și nu turnători sau comuniști. Sînt mîndru că dosarul meu CNSAS e curat (am și patalama): alții m-au turnat pe mine, nu eu pe alții. Un ins mă ironizează în alte comentarii că sînt „inginer”. M-am uitat în biografia lui: el e absolvent de educație fizică. Și ce? Nu-mi trece prin cap să-l iau peste picior pentru asta deși ar fi ușor să-l întreb dacă a absolvit secția de ping-pong sau pe cea de full contact. A fi profesor de sport, inginer, scriitor etc. este ceva absolut firesc. A avea un tată și a-l pierde nu e numai firesc, e inevitabil.

Sigur că sînt un încrezut! Am orgoliul de a spune tuturor că am reușit tot puținul pe care l-am izbutit fără pile, fără șpăgi, fără a denigra pe nimeni. E drept că o spun. Tatăl meu tăcea. Cînd i-am strîns mîna pentru ultima oară nu mi-a spus nimic. Eu am ales o meserie incompatibilă cu tăcerea și cu modestia. O să-i spun fiului meu: „Fii mîndru de tine și nu-ți ține gura! Moartea nu-i ocolește pe cei modești, cum nu-i cruță nici pe cei vanitoși.”

9 comentarii:

  1. Frumoasă, emoționantă postare ! Îmi pare nespus de rău că trebuie să suportați atâtea mizerii...
    Credeam că prostia veninoasă și hahalerele există numai printre semianalfabeți.... Cum a putut cineva să vă scrie așa ceva ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulțumesc. Cînd alegi să ieși în public trebuie să te aștepți la orice.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cineva v-a supărat gratuit si mai ales într-un moment foarte potrivit pentru,cel putin,tăcere.Este normal să fiti supărat si să puneti multă energie în răspunsul lămuritor si dojenitor,dealtfel meritat.Peste ceva timp vă veti convinge că nu merită să puneti la inimă astfel de interventii supărătoare,pentrucă oamenii vor rămâne oricum prizonierii genelor si ai educatiei pe care o au în bagajul de zestre.Vă multumesc,ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).

    RăspundețiȘtergere
  4. @ anonimul civilizat
    Dar nu am pus la inima pentru ca nu imi fac iluzii. Doar am comentat, ca sa stie toat[ lumea cum sînt oamenii... Mulțumesc și eu pentru delicata intervenție.

    RăspundețiȘtergere
  5. Amicul meu Paul Dicu, care-i în campanie de strângere de fonduri ca să participe la Marathon des Sables (250 km în 5 zile, prin deşert), a primit replici de genul "faci asta ca să ieşi în evidenţă", "cursa aia o poate termina orice om cu condiţie fizică medie".
    Paul, spre deosebire de Horia Gârbea, a pus la inimă. Ce-i drept, el iese foarte rar în public şi nu-i obşnuit cu reacţii dintr-astea.
    Dacă strânge banii, Paul Dicu ar fi primul român participant la Marathon des Sables (şi singurul de la ediţia 2011). Dacă mai şi termină cursa, tot românul ar fi, desigur, mândru de performanţa lui Paul, ca de o performanţă personală. Pân' atunci Paul, ca şi Horia Gârbea, e un încrezut care face ce face numa' ca să se dea mare.

    (@HG: "Fii mîndru de tine și nu-ți ține gura!" e cea mai înţeleaptă filozofie de viaţă pe care i-o poţi transmite unui copil.)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ii doresc succes lui Paul Dicu! Poate chiar cîștigă cursa. Să fie mîndru de el și de performanțele lui. Nu are de ce să piardă vremea cu proștii cînd sînt atîtea de făcut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Prostii,un cuvânt care nu-mi place;mi se pare că nu merge pe un blog cum este acesta care,printre altele,vrea să promoveze bunele maniere.Vă multumesc,ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).

    RăspundețiȘtergere
  8. Nicolae Manolescu spunea, pe vremuri, că un mare talent, fiind conștient de valoarea sa, nu are cum să se comporte cu modestie... Ar fi o ipocrizie la care nu se pretează cei mai buni dintr-un domeniu sau altul...

    RăspundețiȘtergere
  9. Avea dreptate. Totuși există trepte multe între conștiința valorii și fudulia goală. Este esențială aprecierea corectă a propriei valori. De ex. eu fiind un antitalent în domeniul muzical, nu mă apuc să cînt. Deși desenez binișor, nu deschid nici expoziții de pictură. Unii o fac, umplînd lumea de kitsch. Iar alții, mai mulți încă, scriu, deși se pricep la asta cît mine la emisia muzicală.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog