marți, 28 septembrie 2010

Cărți noi! Emil Lungeanu - Fantoma Shakespeare, Ed. Rafet * * *

Multe lucrări literare, apărute la edituri mici în tiraje minuscule poluează lumea literară cu bîzîitul lor de roi agasant de țînțari. Iată însă că, rar ce-i drept, apar în tiraje și condiții de difuzare nemeritate, precare cărți care ar merita cu totul altă răspîndire!
În aproape 400 de pagini, cu surse numeroase și citate bogate, cu alunecări în demersuri detectivistice, romancierul și dramaturgul Emil Lungeanu face o demonstrație pe care o dorește irefutabilă. William Shakespeare a fost o fantomă, o uriașă mistificare. Autorul textelor atribuite lui a fost Edward de Vere, conte de Oxford (1550-1604), iar persoana din Staford-upon-Avon pe nume Will Shaksper nu era decît un negustor incult, de nu cumva neștiutor de carte, un cîrpănos procesoman, care a dat rar pe la Londra, n-a urcat în viața lui pe scenă, și a murit lăsîndu-și fiicele analfabete. Cu o argumentație seducătoare, Emil Lungeanu respinge pe rînd toate celelalte variante de autori reali ai operei semnate Shakespeare, restrîngînd decis cercul suspecților al un singur punct: eruditul și umblatul conte de Oxford. „Fantoma” a fost inventată tîrziu, numai pentru că avea numele similar cu pseudonimul lui Oxford și condițiile istorice o cereau (găsiți în carte tot contextul, analizat cu minuțiozitate de fanatic de Emil Lungeanu). Argumentul cel mai tare, în opinia mea este afluxul de opere atribuite lui Shakespeare 1597 și 1603. Edward de Vere a murit în 1604. Pînă în 1607 nu a mai apărut nimic, iar pînă în 1622 doar sonetele și trei piese (în 1608-1609). Restul pieselor răsar brusc abia în 1622, după ce „fantoma” murise în 1616. De asemeni, referințele din sonete se opresc în anul 1603. Sînt multe alte argumente, abil întrețesute de autor care a studiat o bibliografie imensă. Desigur, punctul său de vedere a mai fost susținut și de alții, după cum a fost și contrazis. Meritul lui Lungeanu este de a fi detașat dintre numeroasele posibilități pe cea care i s-a părut mai probabilă și de a fi construit o cetate de argumente în jurul ei. Un alt merit al cărții este modul ludic în care istoricul prezintă lucrurile cele mai serioase. Revolta tinerilor conți din 1601 e prezentată ca „fronda unor elevi împotriva directorului școlii căruia îi sparg cauciucurile de la mașină” iar Essex „ca lider politic și militar era o catastrofă naturală”. Campaniile lui sînt „dezastre comparabile cu ciuma din 1348” iar „Coana mare” (Elisabeta I) are dreptate „să întoarcă foaia”. Hoinăreala improbabilă după autor a pretinsului autor în 1585 de la Straford la Londra (70 de mile) e ironizată ca „episod din Blackadder cu Rowan Atkinson în rolul principal”, ca „performață de Forrest Gump” iar dramaturgul ar fi fost Speedy Gonzales. În acea vreme, a isterie anglicane și a fricii de invazia spaniolă, explică autorul, călătoria aiurea, fără acte temeinice era pasibilă de spînzurătoare. Ca actor, Shakespeare nu avea șanse. Cu accentul lui de Warwickshire ar fi fost angajat la teatru „doar ca să vîndă pufuleți în pauză”. Cum un „gogoman” să fi avut un vocabular de 24 000 de cuvinte „fără să facă accident cerebral”? Cartea lui Emil Lungeanu e doctă, dar plăcută la lectură, combinînd gluma cu erudiția și construcția deductivă cu consultarea amănunțită a surselor. Bune sînt și traducerile proprii ale pasajelor din opera lui Shakespeare, alias Edward de Vere.

7 comentarii:

  1. Ma intereseaza subiectul si cartea pare bine documentata si scrisa cu nerv, insa n-am gasit pe net nici o adresa de unde se poate comanda. Daca m-ati ajuta cu vreun indiciu in aceasta directie... Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam groasă ironia cu "coana mare", la fel ca şi celelalte.
    Teoria conform căreia Edward de Vere ar fi fost autorul "adevărat" al textelor shakespeariene e veche de aproape un veac şi a provocat la vremea ei multe valuri. Au mai fost şi altele, care îl identificau pe Shakespeare cu Christopher Marlowe şi Francis Bacon, printre alţii. Fiecare teorie îşi are suporterii ei fervenţi.
    De menţionat însă că nici contemporanii lui şi nici alţii timp de peste 200 de ani după moartea lui nu au avut îndoieli că William Shakespeare ar fi fost autorul pieselor şi a sonetelor publicate sub numele lui. Scenariile au început abia prin secolul al XVIII-lea.
    ANONIMUL VENEŢIAN

    RăspundețiȘtergere
  3. E drept! Sînt cîteva ironii cam șarjate. Sigur că teoria a fost expusă demult. Meritul autorului este că o consolidează prin argumente și elimină rațional alți potențiali autori, cei doi numiți de dvs. și incă vreo 10. Adevărul nu-l vom ști niciodată, valoarea cărții stă în coerența demonstrației.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Liviu Drugă
    De aceea am deplîns situația autorului de a publica o carte totuși bine articulată și scrisă cu talent la o editură puțin vizibilă. Eu sper să își poată permite măcar o lansare. Vă țin la curent.

    RăspundețiȘtergere
  5. Lansarea va avea loc pe 20 0ct an curent, la Biblioteca Metropolitana, ora 14:00. Vor fi prezenti, printre altii, domnii V. Rapeanu, A. Mihalache, N. Georgescu, D.R. Popescu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Horia, e Emil Lungeanu, Mihai e vărul lui, regizorul!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog