marți, 7 septembrie 2010

Cărți noi! Ofelia Prodan-În trei zile lumea va fi devorată, Ed. Paralela 45 * *

Ofelia Prodan este tipul de poet cu care se poate sta de vorbă, chiar cu plăcere. Este o persoană serioasă și lipsită de aroganța pe care o au sau doar o afișează poeții tineri cînd discută cu și despre „expirații” care i-au precedat. Desigur că ea are, ca orice poet, o obsesie a poeziei și o solidă încredere în scrisul ei. Această încredere o duce la lucruri bune ca și la rele. Volumul recent, al patrulea dacă nu greșesc, are un titlu incitant, puternic și amineințător: În trei zile lumea va fi devorată dacă... Ei, desigur - încerc eu o interpretare poate abuzivă - dacă biata lume nu-și va deschide porțile triumfal la primul ciocănit al poeziei (al poeziei Ofeliei Prodan mai ales). Însă, cum știm, de la Minulescu „poarta a rămas închisă, la glasul artei viitoare”. „Era prin anul una mie și nouă sute opt, îmi pare”, dar mare lucru nu s-a schimbat de-atunci. Interiorul volumului e mai puțin belicos decît titlul. El cuprinde patru cicluri de poeme „cu personaje” dintre care primul („Poemele unui cărăbuș bătrîn”) cuprinde texte care prin dispunere, dimensiune și narativitate se apropie de proză. În celelalte trei secțiuni, epicul e mai fracturat, apar mai multe metafore, dar se păstrează ceva din spiritul prozei. Primele secvențe, mai ales, sînt mici parabole amintind de unele dintre poemele lui Cristian Popescu, de unele texte ale Norei Iuga și, mai încoace, de Simona Popescu, Diana Manole și Saviana Stănescu. Față de cei amintiți, lipsește ironia și lipsesc unele efecte comice. Desigur, și sensurile sînt altele, iar în ciclurile Savelciuc, Noul Mesia (un nebun, Răpan, care se crede Mesia – nicio legătură cu simpaticul poet omonim) și Mașa, apar personaje urmuziene („infraumane” le numește inspirat Paul Cernat) ducînd cu gîndul la Urmuz dar fără strop din ghidușia acelora. Siguranța de sine și o anumită încrîncenare în practicarea poeziei o fac pe Ofelia Prodan să izbutească unele scenarizări, dar tot ele o fac, atunci cînd s-ar simți nevoia unei deschideri prin detașare ludică, să rămînă la nivelul unor compuneri neutre, inerte chimic în raport cu cititorul. Mașa de pildă, creatura monstruoasă care va devora lumea în trei zile dacă nu i se dă mîncare (și dacă i se dă e tot una căci i se oferă tot fragemente ale lumii) s-ar cuveni poate descrisă uneori fără continua gravitate a poetei. Dar mai ales în prima parte a cărții se simte nevoia unei schimbări a registrului „narativ” și o finalitate unor „întîmplări” care rămîn niște scenarii suprarealiste blocate în ele însele. Așa e povestea lui Fiodor care stă toată ziua, toată viața în pat. Într-o zi patul se ridică cu el cu tot și izbește pereții înfricoșîndu-l. La fel Behemot, nume diabolic, apare și dispare dintr-un oraș fără a cere nimic, lăsîndu-și doar cizmele în mijlocul străzii. Sensul rămîne obscur, povestirea e plată. Așa cum spuneam, încrederea în arta sa, care dă vigoare și plasticitate textelor în care Ofelia Prodan a găsit ideea de speculat și poate construi coerent, este neprielnică altor părți, unde autoarea clădește la fel, dar nu mai are de speculat niciun înțeles important. Bilanțul final este unul pozitiv însă, desigur, modalitatea pe care se întemeiază volumul nu mai poate fi utilizată în continuare, în noi texte, fără inovații semnificative.

4 comentarii:

  1. Mă întreb uneori dece în comentariile făcute cu ocazia unor aparitii nu se operează cu aceeasi unitate de măsură.Fără să vreau să vă supăr,părerea mea este că în cazul de fată vorbiti despre ceva care nu vă prea place,dar cu niste menajamente care în alte cazuri(alte aparitii)nu se observă.Nu am citit„subiectul” acestui comentariu si mărturisesc faptul că îmi place să citesc„cronici”.Din felul în care acestea sunt scrise(în acest caz usor evaziv)poti să-ti întregesti părerea asupra cronicarului dacă,eventual,vrei să-ti faci o părere.Vă multumesc,ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu înțeleg ce vreți să spuneți. Poate e o deficiență a discursului meu critic. În sensul că îmi plac textele Ofeliei P., dar sesizez neajunsurile lor în absolut. Este o poezie plăcută, incitantă, dar care nu duce prea departe, nu e suficient de originală-vizionară. De aici cele ** în loc de *** sau ****

    RăspundețiȘtergere
  3. cand nu e vizionara e (tocmai) ludica, in multe din poemele din carte. sigur ca nu e un ludic in forma sa "pura" sau cum suntem poate obisnuiti din lecturi anterioare, ci interfereaza cu gravitatea (nu una "cuminte", ci – as indrazni – "jucausa", cu ramificatii, la randul ei, chiar spre "cruzimi" sau absurd); dar desi risca sa devina astfel (iata) "invizibil" unora dintre cititori, pentru literatura e bine. pentru ca tocmai in astfel de lucruri intrevad (de fapt, de-a dreptul, vad) originalitatea. desi cateva poeme ar putea fi (cam fortat) puse pe seama unor "afinitati bune" (poetii sugerati sunt toti frecventabili, doar ca personal nu vad deloc afinitati cu unii dintre ei, in cazul poeziei discutate) (despre influente nici nu poate fi vorba), Ofelia ramane pe teritoriul ei. pe teritoriul ei din aceasta carte.

    PS: e cea mai negativa cronica pe care am citit-o la vreuna din cartile autoarei (chiar una din stelute e data "din oficiu", nu se justifica citind cronica), dar nu poate fi decat firesc, pentru o diversitate a opiniilor. altfel, cateva poeme din carte le puteti citi aici:
    http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=2145&editie=95
    ( pentru Anonimul(a) Civilizat(a) )

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu mi se pare o cronica negativă și nu asta a fost intenția. Sînt sigur că poeta este o persoană inteligentă care se poate evalua cu luciditate și poate să se perfecționeze. Nici o stea nu e din oficiu. Exista și :( sau :(:( la nevoie!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog