luni, 2 mai 2011

Cărți noi! Emil Lungeanu - Jurnalul lui Henry Wilde, Editura Ghepardul * * *


Un roman ciudat, scurt și incitant, publică Emil Lungeanu (Jurnalul lui Henry Wilde, Editura Ghepardul). Neobișnuit este faptul că este o reconstituire istorică foarte minuțios articulată, iar naratorul e un personaj defunct: Henry Wilde, secund pe vasul Titanic în prima și ultima lui cursă, cea fatală. Teza din roman este argumentată cu date și fotografii și, oricît ar părea de fantezistă, se poate susține ca alternativă la isoria oficială a sufundării marelui vas în 1912.

Un film bine făcut după scenariul lui Emil Lungeanu ar avea încasări serioase, dacă nu chiar cîte a avut povestea siropoasă a filmului omonim cu transatlanicul, dar suspansul ar fi mai mare. Romancierul (considerat de mulți un geniu neînțeles, ascuns de bunăvoie sau împins într-o stranie penumbră) spune povestea alert, precis, din perspectiva unui om plin de necazuri și suspiciuni, ajuns anapoda în poziția înaltă pe care nu și-o dorește. Ceea ce nu aflăm este cum putem noi cunoaște ce gîndea Henry Wilde dacă el a dispărut în naufragiu – e desigur un artificiu literar, aproape singurul într-o povestire foarte veridică. Însăși coperta e una realistă: o fotografie înfățișează trei bărbați pe puntea unui vapor. Ei sînt Henry Wilde, secundul povestitor, Edward John Smith, comandantul orgolios, repezit și stupid al Titanicului și un alt ofițer iar vasul este Olympic, poza fiind din 1911. Puțin știu că Olympic era un vas geamăn Titanicului ca și nava Gigantic (botezat ulterior Britannic). Toate aparțineau companiei White Star Lines, proprietatea magnatului J.P. Morgan.

Acest „bandit fără egal al finanțelor lumii”, cum îl numește în precuvîntare Emil Lungeanu, a înscenat oare dezastrul Titanicului trimițînd cu toată viteza înainte printre ghețuri de fapt vasul geamăn, avariatul și necompetitivul Olympic, pe care numai încasarea asigurării putea să-l mai facă rentabil? Dacă nu a fost așa, de ce obiectele de inventar de pe cele trei gigantice nave nu erau personalizate cu numele acestora? Doar ca să poată fi folosite pe toate trei? De ce s-a dat comanda impulsivului și îmbătrînitului căpitan Smith? De ce numele vasului era scris de mîntuială? Dar de ce „marii șobolani”, magnații invitați, nu s-au mai îmbarcat pe Titanic pentru traversare după escala ultimă de la Queenstown, din 11 aprilie 1912, dacă nu știau de catastrofa ce avea să acopere o fraudă de asigurări mare cît Olympicul (sau cît Titanic, care plecase cu cîteva ore înainte sub masca lui Olympic, fără niciun tam-tam publicitar)? Oare nu era fals al patrulea coș, doar ca să dea o impresie de grandoare în plus?

Dacă a fost sau nu așa, nu vom afla, dar povestea e ingenioasă chiar dacă e o ficțiune, ca și romanul „Futility”, apărut în 1898, din care s-ar fi inspirat autorii înscenării, pusă în „operă” cu prețul a peste 1500 de vieți. Romanul reușit al lui Emil Lungeanu a avut o circulație prea restrînsă și cred că ar trebui reeditat, poate cu ocazia comemorării a 100 de ani de la incidente, în 2012, în condiții care să-i asigure răspîndirea pe care o merită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog