joi, 26 mai 2011

Ticăloșia și contactul ei cu copiii

De curînd, după o „oră de română” organizată de Uniunea Scriitorilor la un mare colegiu din Capitală, mi s-a înmînat de către o doamnă profesoară un volum al unui autor obscur din provincie care practică un fel de critică și/sau istorie literară, fiind rugat de ea, cu multă umilitate, să scriu despre acest volum. L-am parcurs, deși nu aveam timp de pierdut cu mediocritățile, am găsit că e cu totul modest, chiar ridicol pe-alocuri, lipsit de metodă și abundent în ditirambi nepotriviți, cu exprimări nefericite. M-am hotărît să-l trec sub tăcere ca să nu îi fac rău.

La întîlnirea noastră următoare, un recital de poezie, doamna profesoară a insistat să scriu despre acel volum al (ne)numitului autor. La răspunsul meu în care am pretextat că nu am timp, că scriu despre multe volume, că unele sînt mai importante, doamna profesoară a revenit cu rugăminți tot mai insistente și cu flaterii care m-au făcut să mă simt stingherit. Nu am promis că voi scrie. Totuși, îndoit, am scris o recenzie, cu multe menajamente față de precaritatea volumului, relevînd doar unele dintre aspectele lui aberante, și realizînd un text succint ca să nu mai intru în amănunte jenante. Odată textul apărut în revista „Luceafărul de dimineață”, i-am semnalat doamnei profesoare apariția, așteptînd dacă nu mulțumiri, măcar un semn de satisfacție că am dat curs rugăminții.

M-am trezit însă din partea celei care se umilise penibil pe lîngă mine, se gudurase ca să fiu mai precis, cu un e-mail plin de acuzații și invective, care cuprindea și remarci depreciative la adresa exprimărilor mele (nu mai eram talentatul de-altădată!), culminînd cu insinuarea că, după 25 de cărți publicate, aș folosi greșit limba română. Faptul că-l menajasem pe acel provincial ridicol, dîndu-i doar o tiflă, în trecere, în locul execuției meritate, mi-a atras schimbarea de ton a doamnei profesoare devenită, din solicitantă umilă, inchizitoare!

Am răbdat în viața mea și ofense mai grave. Problema mi se pare însă caracterul unei persoane chemate să fie mentor al unor copii și încă într-un liceu de elită. Cameleonismul, lașitatea și meschinăria sînt oare trăsăturile potrivite pentru un profesor? Sînt și eu unul, între alții, chiar dacă în învățămîntul superior, și cred că un profesor trebuie să fie un model în primul rînd prin caracterul său. Să fie un lucru potrivit să ne încredințăm copiii pe mîna unor asemenea creaturi? Am tresărit pentru că am un copil care va merge într-o zi la școală. Voi evita să-l dau la una la care să aibă de-a face cu „profesori” precum doamna cu pricina.

Mi-ar fi foarte ușor să folosesc nume proprii, dar aș face un rău prestigiului de care se bucură colegiul în cauză și altor cadre didactice nevinovate. Totuși mi-aș dori, ca părinte, să încerc să limitez influența unor astfel de persoane precum a doamnei profesoare (?) asupra copiilor. Ei merită să crească avînd în jur exemple pozitive. Ce pot face?

6 comentarii:

  1. Dinu D. Nica26 mai 2011, 16:44

    Puteți să devoalați totul, pentru ca, vorba românului, să știe toți oamenii, până la urmă, cu cine au de-a face.
    Sau, vă puteți rezuma la postarea deja apărută, în care ați lansat un avertisment sever(chiar și fără să dați nume),la adresa anumitor persoane.
    Dar dacă acestea(aceasta)nu vor digera cum trebuie mesajul dvs. și-și vor continua șirul inelegant al denigrărilor, fie în spațiul personal, fie, cu atât mai grav, în acela public? Grea dilemă.
    Numai critic să nu fii!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  2. Din păcate nu poţi face absolut nimic. Şi ăsta e doar începutul. După trei ani de şcoală mediocră şi aberantă îţi pot spune că ceea ce noi numim şcoală în România e de fapt un soi de "puşcărie cu alfabetizare cu program redus". Nu ai decât obligaţii. Drepturile rămân pur teoretice.

    O singură sintagmă nu-mi dă pace: "provincial ridicol". Sunt mulţi provinciali luminaţi şi cinstiţi. Nu ştiu dacă merită să facem astfel de distincţii între "provincie" şi "Capitală".

    RăspundețiȘtergere
  3. Ati făcut un compromis.Si iată rezultatul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate facultatea nu scoate (numai) caractere ! Si nici nu exista vreo proba eliminatorie de morala :D
    Lumea e ameatecata, copilul dvs va sti sa o judece, sa discearna cine/i bunul /raul...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Dinu D. Nica
    Contează prea puțin numele proprii. Nu-mi închipui că nu sînt și alții la fel.
    @ Dan Mihu
    Ai dreptate, omul nu era ridicol că era provincial la propriu ci pentru că avea ticuri provinciale pe acre le au și unii de la București. Pentru că și mulți bucureșteni sau locuitori de mari orașe sînt provinciali de prima/a doua generație și au ticurile din „Steaua fără nume”.
    @evelics
    Da. Cred că ați pus punctul pe i! Am făcut un compromis - am pățit-o... Învățătură de minte pentru mine și aviz pentru toți. De fapt și ca profesor m-am convins că studenții trecuți de milă sau de silă sînt cei care nu mai dau bună ziua.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ioana Geacăr

    Aș spune că facultatea, așa cum e concepută acum, dar mai ales cum era în comunism predispune/predispunea la lipsa de caracter. Toată facultatea ni s-a dat să înțelegem, culmea, chiar de unii profesori, deci intelectuali, că intelectualul e un tolerat în societate (socialistă). Acum e cam la fel. Studenții nu admiră modelel intelectuale ci nulitățile care fac bani prin fraudă.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog