duminică, 1 mai 2011

A murit Petru Cârdu (1952-2011)!

Am primit vestea incredibilă a morții poetului Petru Cârdu! Poet de limbă română și sîrbă, traducător, animator cultural, om de teatru. L-am întîlnit la București și la Festivalul de la Neptun, a organizat reprezentarea unei dramatizări pe care am realizat-o după romanul lui Gabriel Chifu „Relatare despre moartea mea”, el fiind și un prieten apropiat al poetului și romancierului din Craiova. Petru Cârdu deborda de inteligență și vitalitate. Cîteva accente legate de personalitatea regretatului poet găsiți și pe blogul poetului Marcel Tolcea.

Petru Cârdu (25 septembrie 1952, Barite, Serbia) a fost un remarcabil un poet şi traducător. Şcoala, începută în satul natal, e continuată la Vîrşeţ. Studiile superioare le face la Belgrad (filologie) şi la Bucureşti (istoria şi teoria artei). După absolvire (1977), este redactor, apoi preşedinte (din 1988) al Comunei literare Vârşeţ, membru în redacţia revistei „Lumina" (1974-1981) şi (din 1984) redactor corespondent pentru Vârşeţ al Postului de Radio Novi Sad. Colaborează la numeroase reviste literare din România şi din Iugoslavia. A primit Premiul Festivalului iugoslav de poezie (Titograd, 1980), al Societăţii Scriitorilor din Voivodina (1995) etc. Debutează precoce, cu poezii în ziarul „Libertatea" (1968), şi editorial, cu volumul Menire în doi (1970). A fost directorul Teatrului din Vîrșeț. A tradus numeroase volume din română în limba sîrbă din operele unor autor precum Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Caraion, Ana Blandiana şi Paul Celan.

Opera

• Menire în doi, Pancevo, 1970;
• Aducătorul ochiului, Pancevo, 1974;
• Pronume-Zamenice, Vîrşeţ-Pancevo, 1981;
• Căpşuna în capcană, Novi Sad, 1988;
• În biserica Troia, Pancevo, 1992;
• Şcoala exilului, Craiova, 1998.

4 comentarii:

  1. Prieten cu Nichita in casa caruia l-am vazut adesea. Dumnezeu sa-l ierte.

    RăspundețiȘtergere
  2. PETRU CÂRDU A PLECAT ÎN ETERNITATE
    În dimineaţa zilei de 30 aprilie 2011, subit de la Spitalul din Vârşeţ a plecat în eternitate Petru Cârdu, renumit ziarist şi publicist, poet, traducător, critic literar şi editor. Născut la 25 septembrie 1952, la Sâmianăş (Barice), s-a şcolit în satul natal şi la Vârşeţ unde a absolvit şi liceul, la secţia în limba română. A făcut studii de literatură iugoslavă şi universală la Universitatea din Belgrad, precum şi de istorie şi teorie a artei, la Bucureşti.
    În timpul activităţii sale rodnice de mai mulţi ani, Petru Cârdu a activat pe diverse planuri.
    În anii studenţiei a fost membru în redacţia revistei ,,Tribuna tineretului“ iar, apoi şi membru în redacţia revistei ,,Lumina“, a revistei ,,Polja“, în Colegiul de redacţie al publicaţiilor Societăţii de Limba Română din Voivodina etc. A debutat cu versuri în anul 1968, în paginile săptămânalului ,,Libertatea“ iar editorial doi ani mai târziu cu volumul de poeme ,,Menire în doi“. În anul 2008, la 40 de ani de la debutul său literar Petru Cârdu publică şi cartea cu un titlu mai mult decât simbolic ,,Complicitate“, un volum complex şi deosebit de valoros ceea ce denotă şi faptul că, pentru această antologie Petru Cârdu a fost laureat cu prestigiosul Premiu pentru poezie al Fundaţiei ,,Luceafărul“ din Bucureşti. Pentru această antologie autorul a selectat poeme din cinci volume anterioare, publicate din 1974 şi până în 1998. La prima impresie, a fost acesta un moment, o vârstă când poetul a simţit nevoia să-şi citească opera, oferind cititorilor propria selecţie. Însă, declaraţiile făcute cu prilejul lansării cărţii denotă o nouă-veche latură a creatorului care nu i-a surprins de loc pe cei care îi cunosc opera, inclusiv creaţiile din perioada când se găsea în băncile Liceului din Vârşeţ, poezii pe care le citea la seratele literare lăsând deseori publicul uimit de inventivitatea creatoare şi jocul şocant cu figurile de stil, ne mai întâlnit, precum ,,Eu şi cu mine suntem doi“, metafore ticluite de ,,Aducătorul ochiului“, cum este intitulată şi placheta de versuri pentru care, în 1974, a primit Premiul revistei ,,Lumina“.
    - Poetul nu are vârstă. Nu-mi amintesc de debut. Îmi-amin¬tesc doar de un manuscris pe care l-am pierdut aflându-mă la Lacurile Plitvice, acum în Croaţia. Manuscrisul se intitula ,,Menire“. Făceam curte unei domnişoare. Asta era menirea poeziei. Astăzi, însă, nu mai pot face curte, deoarece şi cele mai înzestrate muze au devenit extrem de capricioase şi tot mai greu bat la uşa imaginaţiei mele, pururea deschisă. Le mai trag eu şi de plete, le mai mângâi pletele. Câteodată ,,oglinda“ îşi revine la forma iniţială, iar eu îl privesc în oglindă pe cel de-a doilea eu, pe cel de-al treilea...
    Aceasta a declarat, într-un interviu, renumitul scriitor şi traducător care se exprima la fel de bine şi în limba română şi în limba sârbă, fiind un foarte bun cunoscător al celor două literaturi, cea română şi cea sârbă. În acest sens este covârşitor şi aportul adus la o mai bună cunoaştere reciprocă a celor două literaturi şi culturi prin traducerile pe care le-a făcut şi prin bogata sa activitate editorială, precum şi prin munca de publicist şi ziarist de marcă, profesie căreia a rămas devotat şi după ce, la sfârşitul anului 2010, oficial a ieşit la pensie.
    LUCIAN MARINA

    RăspundețiȘtergere
  3. Știu că revista Secolul 21 îi pregătește un număr tematic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ar fi bine. L-am cunoscut desigur. Dumnezeu să-l odihnească.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog