Echilibru. Ion Vianu despre „Cazul Breban”

În revista 22, Ion Vianu publică un articol argumentat și care mi se pare de o mare luciditate despre „cazul Breban - Securitate”. Ion Vianu l-a cunoscut bine pe N. Breban și cîntărește corect scăderile lui, inclusiv vederea unui "complot" împotriva sa, absolvindu-l în același timp de acuzația de „turnătorie”. Teza „complotului” vine tot din orgoliul lui Nicolae Breban care se crede suficient de important pentru a (mai) provoca vreo conjurație. Iată cîteva citate semnificative:


„Breban, deci, începe să-şi refacă situaţia socială (după episodul condamnării Tezelor din Iulie n.m.). El are un singur obiectiv: să-şi poată continua nestingherit opera – şi publicarea ei. Vocaţia martiriului – nu o are. Fireşte, după escapada lui occidentală din ′71-′72 este contactat de Organe. Și nu poate să-i scape ce ştia toată lumea, anume că România era condusă de Securitate. Se întâmpla că generalul Pleşită (personaj feroce şi dezgustător) era atunci însărcinat şi cu supravegherea mediilor intelectuale. Făcând dovadă de o colosală capacitate de a-şi domina greaţa, Breban nu numai că-l convinge pe Pleşită de propria-i inocuitate, dar leagă un fel de relaţie, să nu o numim amicală, dar de apropiere, cu abominabilul subşef al gărzii pretoriene a dictatorului.

Breban nu făcea niciun mister din aceste frecventări dubioase. Dimpotrivă, le punea în lumină cât putea. Sub nicio formă, însă, Breban nu „turna“. Breban era indiferent politic, dar nu era un cinic absolut. Avea sentimentul prieteniei. (...)

Breban, „colaborator“? Absurd. Breban, „agent de influenţă“? Nu cât C. Noica, cel care căuta să îi abată de la acţiunea lor anticomunistă pe soţii Ierunca şi pe Sanda Stolojan (la Paris!). Nu cred deloc că vâlva stârnită de revelarea relaţiilor impure ale lui Breban ar fi, aşa cum susţine însuşi Breban, rezultatul unui complot, al unei răzbunări pentru „Trădarea criticii”, eseu recent, în care scriitorul condamna actuala lipsă de solidaritate între literatori. Revelarea documentelor în cauză a fost o operaţie de rutină cerută pentru toţi membrii conducerii Uniunii Scriitorilor.


...Rămâne stenograma convorbirii cu Pleşiţă, care conţine câteva platitudini jenante. De genul: „Servim şi noi ţara“ (adică: abjecta oligarhie ceauşistă) sau (à propos de Eugène Ionesco): „S-a scrântit bătrânul“ („Bătrânul“ tocmai îşi bătuse joc cu mare cruzime de Ceauşescu la Europa Liberă, era mai lucid ca noi toţi la un loc.) Nu e agreabil pentru Breban să i se amintească asta. Mai mult decât un motiv de indignare colectivă, punerea în evidenţă a acestor mici jaculaţii oportuniste ale lui Breban ar fi un bun prilej de examen de conştiinţă pentru cei ce au apucat vremurile turpitudinii. Cine se descoperă curat ca lacrima să arunce primul cu piatra în Breban.
Dar pe mine să nu contaţi.