miercuri, 17 august 2011

Cărți noi! Ion Manolescu - Benzile desenate și canonul postmodern, Cartea Românească * * * (II)

(urmare a postării anterioare)

În ceea ce privește absolutizarea și accentele radicale, sînt momente în care autorul ar putea să rămînă mai detașat pentru că, dacă motanul Garfield poate sta alături de Shakespeare și eventual mînca o porție de lasagna pe umărul lui, nu e cazul să i se cațere în cap.

Astfel, Ion Manolescu acuză critica de „intoleranță și incompetență” pentru că, se întreabă el retoric, „în cîte recenzii, monografii și istorii literare apar numele lui Sandu Florea, Mircea Arapu...” și urmează alte douăsprezece nume de autori de benzi-desenate? Ion Manolescu polemizează cu Paul Cernat și cu Daniel Cristea-Enache pe care îi suspectează de obtuzitate, reproșîndu-i ultimului fraza: „Formele și genurile artistice nu se acreditează prin tiraje de masă”. Aici Ion Manolescu crează un sofism împingînd la extrem ipoteza și presupunînd că, după D.C-E. „atunci ar fi de ajuns ca unul sau mai mulți autori să scrie un text care nu va fi tipărit/citit de către public pentru a obține acreditarea unui gen literar”. Laurențiu Ulici și Dan C. Mihăilescu sînt două exemple de „orbire culturală” – nu includ vreun autor de benzi desenate în sintezele lor. La fel Alex Ștefănescu și Nicolae Manolescu care nu menționează benzile desenate și creatorii lor în istoriile de peste 1000, respectiv 1500 de pagini.

Desigur, sînt și „cronici postmoderne” utile și profunde în volumul lui Ion Manolescu, unele de-a dreptul admirabile precum „În căutarea lui Thomas Pynchon” sau „Pif Gadget. Istoria unei reviste inegalabile”, demersurile criticului nu pot fi reduse la șarjele pro BD, care își au, într-o anumită perspectivă, a dezmorțirii canonului, legitimitatea lor. Aș observa, ca o completare de dată recentă la cele expuse de Ion Manolescu, o tendință de a transfera statutul de personaj de comics/cartoon de la ființe vii (Asterix, Garfield) fie și fabuloase (Spiderman, mai recent Shrek) la obiecte inanimate, chiar dacă mobile prin motoarele lor: locomotiva Thomas și prietenii săi, mașinile din „Cars”, jucăriile, motorizate sau nu, din „Toys”. Dacă Pinocchio avea nevoie de intervenții divine (zînă) să se miște și să vorbească, Woody și Buzz din „Toys” o fac de la sine. Schimbare de canon în interiorul fenomenului.

Trebuie să constat că Ion Manolescu realizează prin adunarea articolelor sale o carte foarte densă, de citit cu atenție. Este și motivul pentru care mi-a luat mult timp parcurgerea ei, dar un timp a cărui (pe)trecere nu o regret.

13 comentarii:

  1. Din cate stiu - si stiu bine - impactul lui N. Manolescu este unul minor, fiind citit intr-un cerc restrans. Ceilalti au auzit de acest nume doar tangential. Sa lasam statistica sa vorbeasca: dintre criticii de azi cam 80-85% ii contesta asertiunile sau se abtin cu intentie.
    Este ceva care imi scapa?

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim
    Da. Totul vă scapă. Am impresia că îl confundați pe N. Manolescu cu I. Manolescu.

    Dacă nu e așa, și vă referiți la Nicolae Manolescu, chiar nu vă dați seama de impactul unei lucrări ca „Istoria critică” a lui N.M. pentru a nu mai discuta de cărțile anterioare. Încă de cînd eram elev de liceu, acum 30 de ani, N.M. era predat în școală ca o referință esențială, revista Romania literară o conduce de 21 de ani etc.

    Proști profesori ați avut dvs.. dacă nu v-au dat ca bibliografie „Arca lui Noe”, „Sadoveanu- Utopia cărții”, „Despre poezie” și alte cărți fundamentale ale lui N. M.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-e greu sa-mi dau seama de un impact care nu a avut loc decat in imaginatia unora. Nu tot ce este altfel poate sta in picioare, cu tot aplombul prospetimii si al inventivitatii, fiindca legitimitatea este servita de un alt set de principii.
    Lumea este vasta, chiar mult mai vasta decat va imaginati. Din apropierea unui personaj lucrurile se vad cumva, de la o anumita distanta se vad ceva mai realist. Scrierile lui Manolescu nu sunt nimbate de glorie, mi-ar trebui ceva timp sa va explic de ce, reprezinta o perspectiva destul de controversata, posibil interesanta de-a lungul unor tronsoane...dar cam atat.
    Sa fim realisti, domnule Garbea, din perspectiva dimensiunilor pe care le-ati propus!

    PS: profesorii mei nu au fost prosti, poate niste bieti scribaci indoctrinati, fie critici a caror neliniste creatoare insvastica fel si fel de rationamente care de care mai sucite si mai bizare, contorsionau fleacuri incercand sa scoata untul din niste idei din care nu prea mai aveau ce scoate. Probabil acesta a fost si motivul pentru care tirajele cartilor scrise de ei nu au trecut niciodata de 1000-2000 de exemplare.
    Viata este, uneori, nedreapta. Oare?

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Anonim
    Concret:
    1. Ce cărți ale lui N.M. ați citit și ce îi/le reproșați?
    2. Vi se pare că, pt. Ist Critică, 1500 de exemplare vîndute în 2 zile la Gaudeamus reprezintă un eșec de impact? Tirajul „Ist. lit. rom.” de G. Călinescu a fost inițial 1000 ex ceea ce nu a împiedecat o enormă emulație și un imens prestigiu.
    3. Vi se pare că cei 37 de ani de critică de întîmpinare săptămînală la Contemporanul si Rom.
    Lit. bifați de N.M. nu au avut impact? Asupra criticii, literaturii și publicului. În condițiile în care Rom lit avea cel puțin 10 000 ex pe saptamina inainte de 89.
    4. Tirajul total în jur de 300 000 exemplare al celor 3 volume din „Arca lui Noe - eseu despre romanul românesc” vi se pare mic pentru un eseu critic? Puteți numi o altă lucrare a unui critic român care a atins acest tiraj?
    5. Ce alternativă propuneți pentru cel mai important critic literar postbelic?

    RăspundețiȘtergere
  5. Tinand seama de faptul ca era vorba de o istorie critica, tinand seama de conjunctura in care a aparut istoria lui N.M., de intentia cu care a fost cumparata, de interesul strict al celor mai multi dintre cumparatori, de faptul ca o istorie literara se scrie rar, de toata emulatia care a insotit-o... 1500 de exemplare vandute la un targ de carte mi se pare putin. Nu va intreb in cate editii a aparut dupa aceea istoria lui Manolescu si in cate exemplare s-a vandut. Dar daca va intreb? Fiindca faceti referire la Istoria lui Calinescu, al carui discipol a fost. Sa ne amintim ce spunea maestrul despre discipol? Mai bine nu ne amintim; sa nu creditam faptul ca si Calinescu avea iesirile lui si nici sa nu ne gandim la motivatia acestor iesiri! Nenorocirea e ca mai si gandim. Tirajele, o sabie cu doua taisuri Astazi, stiti bine de ce. Sau un bumerang, asta e bine. Sunteti previzibil, voiam sa ma conving.

    RăspundețiȘtergere
  6. "Ce alternativa propuneti pentru cel mai important critic postbelic?"

    1. propun sa nu imi faceti procese de intentie - pentru inceput - nu imi scapa formularea destul de ciudata pe care o aveti
    2. grupul pe care il reprezentati nu are legitimitate pentru a face o asemenea investitura, macar si pentru faptul ca acest loc este disputat de inca trei critici cel putin la fel de importanti, dar mai putin mediatizati
    3. n-as miza pe intaietate unui critic care construieste cu ajutorul unor rationamente alternative inconsistente care se desira singure la o citire atenta; si nici pe suveranitatea unui critic al carui aparat critic se strica tot mai des, fiindca este invechit, aici e marele paradox!

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Anonim
    Ar trebui să nu vă mai postez comentariile anonime. E foarte nepoliticos din partea dvs. să nu vă prezentați cîtăvreme identitatea mea vă e cunoscută. Totuși eram sincer curios să aflu răspunsurile dvs. la întrebări. Ați ocolit toate răspunsurile directe. Aici nu e vorba de niciun grup și nicio legitimitate a altcuiva decît a lui N.M. și de locul lui în lit. rom. între 1962 (anul debutului) și 2011. Dvs. ați adus în discuție „impactul public” și implicit tirajul.
    Nu ați răspuns nimic: CARE sînt cei trei care „dispută” locul? CE cărți ale lui N.M. le aveți în vedere și CARE sînt „raționamentele alternative inconsistente”? Nu v-ați referit la cele 2 aspecte care îl legitimează pe N.M. mult înaintea Ist.crit a lit. rom: Activitatea de cronicar la R.Lit. și „Arca lui Noe”. Deci despre ce discutăm?

    RăspundețiȘtergere
  8. Incontestanbil, lit. rom a dat critici importanți în paralel cu N.M.: E. Simion, V. Cristea, Grigurcu, M.Martin, Negrici, Alex. Ștefănescu, Florin Manolescu, C. Ungureanu etc. etc. plus eseiști ca Paleologu, Al. George pînă la mult mai tinerii de după 90 (Cristea-Enache, Ion Manolescu, Cernat, Terian, Goldiș etc.) și încă mai produce. Problema în discuție este dacă N.M. are un loc între cei mai importanți. Oricum s-ar face clasamentul (pe valoare intrinsecă, pe anvergura operei, pe tiraje, pe notorietate, pe rezistența operelor și autorilor din „lista lui M.”) răspunsul e numai afirmativ. Contestările punctuale (și mai ales anonime!) sînt un fapt marginal provocat probabil de antipatii individuale, resentimente sau în cel mai bun caz incompatibilități. Acest a fost și cazul lui Călinescu, E. Lovinescu etc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nefiind un chibit literar, nu am facut decat sa-mi exprim liber convingerea, in urma propriilor lecturi din N.M.. Imi puteti ingusta sau suspenda aceasta libertate, nu este nicio problema, dar spune cate ceva despre slabiciune. Logica, orice si oricate s-ar spune, nu respira cu plamanii lui X, Y, Z, chiar daca un critic literar incearca sa intemeieze din perspectiva unei anumite autoritati ...cat este indusa si cat este castigata deja nu mai hotaram noi. Nu am gasit la N.M. profunzimea si nici consecventa care sa-l ridice unde l-ati asezat; despre concluzii si iesiri memorabile nici nu mai vorbesc. Desigur, ma puteti contrazice; daca aveti cu ce. Nu reaua-credinta, ci siguranta monolitica a parerilor pe care le aveti m-au impins, cumva, in adversitate.

    ps: nu putem discuta decat aplicat vis a vise de discursul unui critic, oricat de important sau mai putin important ar fi, dupa cumm stiti, iar prin acumulare nu stiu daca este locul si nici daca aveti o asemenea disponibilitate, ma refer la timp.

    RăspundețiȘtergere
  10. Si ar mai fi ceva: de putine ori critica literara s-a ridicat la inaltimea literaturii romane din ultimii 140 de ani. Putini au fost cei care au abordat capodoperele literaturii romane in litera si in spiritul lor.

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Anonim
    Nu vreau să creadă cineva că vă cenzurez. Dar era vorba de minima politețe de a vă prezenta așa cum fac majoritatea comentatorilor. Din nou nu emiteți nicio frază clară, nu dați niciun exemplu, niciun citat, nu vă referiți concret la nicio scriere sau capitol dintr-o scriere a sa. Nu mi-ați oferit nicio probă, nici măcar un titlu citat care să mă convingă că ați citit opera lui N.M., de altfel foarte vastă.

    Vă atrag atenția că o frază ca: „Logica, orice si oricate s-ar spune, nu respira cu plamanii lui X, Y, Z, chiar daca un critic literar incearca sa intemeieze din perspectiva unei anumite autoritati” nu are niciun sens, nu mai spun de relevanță în context.

    În ceea ce privește raportul opere-discurs critic e tocmai pe dos, lucru remarcat cu îngrijoarare încă din anii 80. Vedeți Al. George și alții.

    Am căpătat convingerea că nu aveți informații în domeniu și nici pertinență. Emisiile și gîndirea dvs. nu se întemeiază pe cunoștințe în materie și sînt confuze. Așa cum spuneați nu am timp de pierdut. Credeam că puteți susține o discuție cu argumente și citate nu cu fraze vagi. M-am înșelat și regret timpul irosit.

    La fel, persistați în mîrlănia de a nu vă prezenta. Dialogul meu cu dvs. este suspendat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Răspund cu întîrziere, ce să-i faci, zîna a tras un pui de somn, iar fără intervențiile ei etc., etc. Recunosc că n-am citit destul (niciodată nu citim destul) din scrierile lui N.M. Îmi aduc totuși aminte cu sentimente amestecate de singura seară în care am citit în Cenaclul de Luni. Să fi fost, poate, primăvara lui 1992. Cărtărescu și (T. T.) Coșovei au rostit cîte o jumătate de propoziție despre ceea ce citisem, după care au început să vorbească despre ei înșiși, unul cu altul. Doar Manolescu a vorbit, pour la bonne bouche, la obiect, despre ceea ce se citise. Patimi vechi, ehei.

    Mai de curînd, am citit (sau ascultat) părerile lui N.M. despre blogging. Nu citesc mult, dar mă întreb foarte tare dacă a mai discutat cineva (în mod serios) despre asta (la același nivel). Respekt, domnule.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Pinocchi0
    Am și eu amintiri foarte plăcute despre intervențiile strălucite, totdeauna la final, ale lui N.M. la Cenaclul de Luni. Cu un amendament: ați vrut să scrieți 1982 și nu 1992. Cenaclul a funcționat între 1977 și 1983, eu l-am prins în ultimii 2 ani (1981-1983 toamna). În 1983 a apărut Cenaclul Universitas (Mircea Martin).

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog