luni, 8 august 2011

Cîrnățarul și filosoful


Moartea unui cîrnățar, ca și cea a unui filosof, reprezintă deopotrivă tragedii și fapte diverse. Depinde cine le înregistrează. Deunăzi, un patron de mezelărie a murit în chip exotic, într-un accident al bărcii cu motor pe care o pilota. Dacă ar fi murit subit de inimă sau călcat de tramvai, nu s-ar fi stîrnit atîtea comentarii: zeci, poate sute.

Unii au notat cu oarecare satisfacție că „Dumnezeu nu bate cu bățul !” Mortul avea o avere de 28 de milioane de Euro care, pasămite, nu putea fi făcută cinstit în doar vreo 20 de ani. Alții au pus bătaia divină pe seama aroganței de a avea o barcă de mare viteză (și a nepriceperii parvenitului să conducă fina mașinărie). În fine, alții au acuzat calitatea proastă a cîrnaților produși de victimă și prezența lor unanimă în supermarketuri pentru a justifica un sfîrșit abrupt, pe măsura fărădelegii. În plus, orice afacere cu mezeluri e un atentat la sănătate, pentru că ele nu pot fi conservate și oferite desfacerii timp îndelungat decît prin folosirea unor substanțe nocive.

La acestea, cei îndurerați de dispariția omului au replicat îndată: averea a fost făcută cinstit, iar proprietarul ei era un filantrop generos. La el găseau un loc de muncă sute de oameni. Barca provocatoare a accidentului era o șalupă modestă și costa vreo 15 mii de euro (după alții, totuși, cîteva zeci de mii), mult mai puțin decît mașinile cu care se afișează atîția. Mezelurile produse erau excelente, iar piața fusese cucerită doar prin calitatea lor. Mai mult, orice afacere cu mezeluri e supusă inevitabil folosirii unor substanțe aparte pentru că mezelurile, și asta o știe orice consumator, nu pot fi oferite desfacerii timp îndelungat decît prin folosirea acelor substanțe. (Am făcut sinteza comentariilor de pe internet, ciudat de abundente).

Balanța argumentelor stă cu brațele drepte, ca aripa Victoriei de la Samotrace! Iată că moartea cîrnățarului, blamat de unii, plîns de alții, e un act de justiție divină față de el sau, dimpotrivă, o pedeapsă pentru cei care n-au știut să-l aprecieze.
Întrebați despre tristul, orice s-ar zice, eveniment, oamenii din județul mărginaș unde a muncit și murit victima accidentului au răspuns că răposatul era un bogătaș de treabă, care „ajuta și săracii și bogații” (altfel deci decît Robin Hood sau Pintea Haiducul). Dar mi s-a părut esențial cuvîntul unuia care-l cunoscuse: „era mîndria județului nostru”!

Așadar, moartea fabricantului de mezeluri nu a însemnat un sfîrșit întristător numai sub raport concret, ci și sub cel simbolic: „era mîndria județului”! În acest moment, imparțialitatea firească a privirii, similară cu aceea a Morții, în față căreia ostașul și regele sînt la fel, dispare. Ea nu este retrasă bietului dispărut, ci conjudețenilor săi. Așadar un județ întreg, în două decenii (să admitem că anii anteriori lui 89 nu se pun, iar cei de dinainte de 47 sînt prea departe), nu a putut să acorde stima lui decît unui cîrnățar. Nu s-au afirmat acolo niciun artist, niciun filosof, niciun jurist de marcă, nici măcar, să acceptăm, un politician sau o vedetă de cinema sau TV? Nimic?

Moartea mezelarului închide o paranteză tragică, nu numai a vieții aceluia, piedută accidental și indiscutabil inocent, ci a unui județ întreg și a oamenilor lui: 305.536 români; 18.343 rromi; 469 turci; 97 maghiari; 34 ruși/lipoveni; 26 germani; 18 bulgari; 17 ucrainieni; 9 italieni; 8 greci; 7 chinezi; 4 polonezi și 4 evrei; 3 sîrbi și 3 ceangăi plus câte un tătar, ceh, slovac, croat și armean, așadar a peste 325 de mii de inși care nu au putut ivi, vreme de 20 de ani, nimic mai memorabil decît un fabricant de cîrnați.

4 comentarii:

  1. O tara in care carnatarii sunt modele venerate, un popor care gandeste cu stomacul - sunt condamnate disparitiei. Jalnic si dureros.
    Daniel Focsa

    RăspundețiȘtergere
  2. Dispariție - da. Dar nu de foame... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cineva va prelua ștafeta căci,desigur,există moștenitori și dacă aceștia vor fi moștenit și înclinația decedatului către filantropie,simbolurile locale nu se vor schimba.Așa se întâmplă într-o țară bogată cu oameni săraci(fatalmente,săraci si cu duhul).Vă mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu-i rău că oamenii bogați sînt filantropi. Ar fi chiar de dorit să finanțeze instituții de artă și cultură care să schimbe exact ierarhia simbolică a valorilor. Contează și ce sume sînt angajate: una e să dai o sută de lei pomană unui nemîncat și altceva să finanțezi o școală de artă pentru tinerii talentați din zonă.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog