sâmbătă, 17 septembrie 2011

Cărți noi! Gelu Vlașin - Ayla, Editura Cartea Românească * * *


Gelu Vlașin este un poet care se promovează bine. Și-a construit un imperiu virtual numit „Rețeaua literară”, unde organizează publicări și competiții lirice, și asupra căruia domnește cu aplomb și hărnicie. Folosind cu abilitate mediul virtual, el face ca, măcar printre tinerii poeți, să nu prea existe unul ce nu i-a auzit numele sau citit o parte din operă. Este sigur că influența lui Gelu Vlașin nu s-ar putea exercita dacă nu ar fi un poet experimentat și de valoare și, în plus, un poet trendy. Publicarea volumului Ayla este și o manevră de imagine, Gelu Vlașin combinînd avangardismul de scriitură și atitudine cu înfigerea unui pilon sigur în teritoriul stabil al certitudinilor editoriale. Pe scurt, poetul „tratat la psihiatrie” (titlul unui volum anterior) știe să utilizeze clișeul romantic al psihedelicului fiind, în realitate, un pragmatic.

Vorbind efectiv de poezia lui Gelu Vlașin din recentul volum, vom remarca foarte repede un limbaj direct, care nu ocolește însă cîte-o metaforă spectaculoasă. Poezia nu este reflexivă, dubitativă, ci afirmativă, jubilantă, asemeni celei a unui Labiș adolescent, deși poetul nostru, împlinind recent 45 de primăveri, i-ar putea fi tată unui poet la vîrsta „primelor iubiri”: „ayla/ e o lume/ și lumea asta/ e dincolo de lume/ când o îmbrățișez/ simt sfâșierea luminii/ încă nu știu dacă/ eu fac parte din lume/ sau lumea face parte/ din mine” ori „aș vrea atunci/ să prind buzele aylei/ într-o menghină/ a buzelor mele/ apoi să mă/ transform/ într-o libelulă/ sărutul meu/ să devină/ o limbă imensă de foc”. Aceste texte, cele din primul ciclu poetic intitulat chiar Ayla, comunică puțin, și relativ monocord. Ele se înscriu într-o reprezentare serială: ipostaze ale Aylei și ale adoratorului ei, universul este deliberat redus la cei doi îndrăgostiți, lumea în care ei baletează, ca Amor și Psyche, este un decor de contururi vagi. Numai că, invers decît în mitologie, Cupidon este cel care, cu opaițul poeziei, caută să o lumineze pe Ayla.

Al doilea ciclu al cărții - care nu are cuprins, fapt enervant pentru cronicarul care vrea să regăsească anumite pasaje – este un „calendarium” în care autorul își narează destul de simplu experiențe cotidiene care semnifică prea puțin pentru un neimplicat. De fapt e o reverență în fața scriiturii directe, uneori argotice a ultimului val și a corifeilor acestuia ale căror nume sînt menționate uneori cu litere aldine, dar lipsite, cum e bon-tonul, de majusculă. Să reținem jucata indiferență, blazarea și limbajul mai frust, prin care Gelu Vlașin se aliniază explicit două-miiștilor tîrzii. „încă din prima zi./ mi-am băgat picioarele./ cristinei nici nu-i pasă./ și poate nici manasia./ n-a fost în cea mai bună formă./ înjurînd formele fixe./.../doboș nu mai vrea să scrie/... am văzut-o pe lolita./ volatilizându-se în brațele lui coman.”

Ultima secțiune, „sentire” se compune din fragmente pansive, reflecții care mobilizează concepte. Ea nu are nimic, dar absolut nimic, în comun cu cele anterioare Poetul filozofează, marcîndu-și cuvintele în două moduri: cu litere cursive pentru trăirile subiective, și cu litere aldine pentru termenii pe care probabil îi consideră consacrați drept termeni filosofici: gândire, trăire, înspre, dinspre, deși unii sînt simple prepoziții care nu au, intrinsec, nicio încărcătură semantică specială. Reflecțiile din această zonă, mai puțin simpatică, a volumului sînt uneori inutil prețioase, părînd că ridică la rangul de dicton simple tautologii: „ești un călător dacă știi să călătorești”. „privesc mereu înspre și nu dinspre noțiunea de liber” etc.

Cred că un cititor lucid poate face abstracție de aceste ultime și, din fericire, puține texte, pentru a descoperi un poet viu, jubilant, un neo-neo-romantic ardent.

15 comentarii:

  1. Cu tot respectul, citind fragmentele oferite din traducerea dvs. la ”A Midsummer Night's Dream”, comparativ cu fragmentele lirice aparținând distinsului domn G. Vlașin, primele mi se par a fi, incomparabil, mai ”poetice”. Și să nu-mi spuneți că nu putem compara mere cu pere, în această subtilă materie, că nu vă cred!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  2. pasajele selectate nu conving. nu pare volum de colectia de la cartea romaneasca

    RăspundețiȘtergere
  3. @Dinu D. Nica
    Aveți dreptate. Nici nu poate fi altfel. Sigur că versurile lui Shakespeare sînt mai „lirice”, e un poet de acum 400 de ani. Gelu Vlașin încearcă să fie anti-liric și anti-retoric. Și dacă ne referim la diferența de valoare, cine dintre noi ar îndrăzni să se compare cu Shakespeare?

    RăspundețiȘtergere
  4. Horia, îţi mulţumesc pentru prezentarea făcută !

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu siguranţă, Gelu Vlaşin e un poet viu. Şi dacă vor câştiga liberalii alegerile, va deveni şi mai viu.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Gelu Vlasin
    Multumesc și eu încă o dată pt. volum.
    @ Anonim
    Nu știam că vivacitatea poeților depinde de alegeri. Se vede că de aia a rămas Eminescu un poet viu, pentru că de 160 de ani sînt la putere conservatorii și junimiștii. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am înteles niciodată cum un poet,indiferent de stilul în care scrie,îsi poate,metaforic vorbind,sper,„băga picioarele”oriunde în afara propriului poem(cu referire la elemente de prozodie-rimă).Unde oare se va fi plasând lirica în astfel de exprimări?O părere de amator.Vă multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. Din profil, Gelu arată monumental.
    Pare o efigie de monedă.

    Nu aveţi o poză mai naturală
    a Poetului?

    Una în care să-şi privească
    cititorii direct în ochi?

    RăspundețiȘtergere
  9. Evelics!
    Aşa sunt neo-neo-neoromanticii.
    Îşi bagă picioarele în orice.
    Cu precădere în poezie.

    Reţeta modernismului
    e simplă.
    Dacă vrei să fii antiliric,
    îţi bagi picioarele.
    Ba, dacă ai tupeu,
    poţi să-ţi bagi
    şi alte organe.


    Când ai la dispoziţie
    un imperiu,
    fie el şi virtual,
    îţi poţi permite orice,
    asemenea lui Carol Quintul.

    PS.
    Domnul Gârbea
    e un critic bun,
    dar extrem de politicos.
    Oricum, comparaţia dintre Gelu Vlasin
    şi Titi Eminescu trebuie uşor revizuită.

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Anonimi
    1. Gelu Vlașin e unul dintre cei mai arătoși poeți ai literaturii române. Are față de Eminescu avantajul înălțimii. Istoria literară a dovedit că marii poeți sînt fie frumoși „luciferici”, mai puțini aceștia, (Eminescu, Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Mazilescu, Chifu, D. Bănulescu) fie eminamente anodini (Bacovia, Dimov, M. Ivănescu dar și C. Ivănescu, Cărtărescu, Coșovei, Ioan Es Pop, Mureșan). Concluzia: înfățișarea nu are de-a face cu talentul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Diferența este că generațiile 80 și 90 își bagă picioarele (eufemism), iar generația 2000 își bagă direct p..., mai ales doamnele. Dar nu sexul face literatura. Sau, mai exact, nu contează dacă o bagi, ci cum.

    RăspundețiȘtergere
  12. Excelentă aserțiune, aceasta, cu diferența!
    Și, desigur, nu contează dacă o bagi, ci cum o scoți (la capăt)!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  13. Păi,
    dacă Gelu
    e aşa de arătos,
    arătaţi-l en face.

    Vreo cititoare
    terorizată de proprii hormoni
    s-ar putea să-i comande volumul,
    să poată omul
    să-şi bage picioarele
    în matricea existenţei.

    E mai înalt
    ca Eminescu?
    Ei, şi?
    Ghiţă Mureşan
    e şi mai înalt.

    Oricum,
    e bine că aţi descoperit
    un criteriu
    ca să-l scoateţi pe Gelu
    premiant.

    Totuşi,
    poezia
    nu e basket.

    Ştim şi noi
    că majoritatea poeţilor "moderni"
    îşi bagă p...
    în poezie.
    De aceea priza lor
    la cititorii avizaţi
    e nulă.

    Eforturile lor editoriale
    se termină cu o tămâiere
    de complezenţă,
    ca cea de faţă.
    Plus marile "ecouri"
    din propriul imperiu virtual,
    care se vor volatiliza
    odată cu apariţia unui virus
    programat să distrugă
    literatura de second hand.

    Iar nişte fonduri europene
    vor fi dirijate abil
    în contul editurii,
    în baza unui program
    scos din sertar
    exact pentru cine trebuie.

    Mâzgăleala merită subvenţionată.
    Niciodată nu se ştie
    din ce tufă sare capodopera.

    Blaturile "culturale"
    nu diferă prea mult
    de cele din fotbal.

    Poezia
    poate fi chiar vulgară,
    dar nu se poate dispensa
    de un anumit grad de inteligenţă.

    Versul cugetare
    "eşti un călător dacă ştii să călătoreşti"
    merită Premiul Gâgă.

    Bietul Eminescu!
    Dacă ar fi avut şi el
    câţiva centimetri în plus
    altfel ar fi arătat
    topul arătoşilor.

    Domnule Gârbea,
    vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău
    tonul critic.

    Vă asigur
    de întreaga mea consideraţie.

    RăspundețiȘtergere
  14. Detaliile de alcov(cu precizări de genul„dacă si cum o...”),mi se pare mie,nu prea au ce căuta nici în poezie,nici în critică;poate pentrucă nu sunt o consumatoare de poezie,cum zicea anonimul,neo-neo-neoromantică.Mă întreb,însă ce are(ca să zic„zicala delicată”)coada vacii cu stampila dela primărie(a se citi:de n ori neoromantismul cu diversele introduceri(fie si metaforic) anatomice)?Ca să nu mai vorbim de doamnele din generatia 2000,care nici măcar nu dispun...Vă multumesc si sper să nu-mi pară rău că am intrat în această discutie.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sper să ne păstrăm umorul și luciditatea. Sigur că unii poeți, poate cei mai mulți, mai dau și în bară. Arta e un exces. Le mai scapă cîte un „aforism” precum cele citate etc. Totuși se scrie multă poezie foarte proastă, infinit mai proastă decît a 2000-iștilor de vîrf și de medie. Gelu Vlașin e un poet cu calități și care știe multă tehnică. Că are și defecte sau că nu e Eminescu, e absolut normal.

    Problema cu neaoșismele și scenele erotice ale generației 2000 (dar pe care nu e corect să le generalizăm, totuși) e că vin la 65 de ani după Geo Bogza, Dan Botta și alții. Dèja vu...

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog