luni, 12 aprilie 2010

La Mulți Ani, domnule profesor! Mircea Martin la 70 de ani!


Incredibil dar adevărat, azi 12 aprilie 2010, zi în care se împlinesc și 49 de ani de la zborul primului om în Cosmos, profesorul Mircea Martin, distinsul critic și teoretician literar împlinește 70 de ani!
Profesorul Mircea Martin, originar din Reșița, este unul dintre cei mai reputați critici ai generației șaizeci, căreia i-a consacrat volumul său de debut. Operele principale publicate sînt ”Dicțiunea ideilor”, „Singura Critică” și mai ales „G. Călinescu și complexele literaturii române”, volum reeditat în ediție revăzută după 1990. A mai scris despre opera lui B. Fundoianu a cărui editor este. A îngrijit și prefațat numeroase volume și ediții.
Numele profesorului Martin este legat de cenacul literar „Universitas” din București care a reprezentat, între anii 1983 și 1989, locul de formare al scriitorilor „Generației 90” ai cărei reprezentanți, debutînd după 1989, după aproximativ un deceniu de tăcere și cenzură care le-a fost într-un fel prielnic cristalizării, au fost prima promoție literară afirmată public în condiții de libertate. În calitate de conducător al cenaclului, Mircea Martin a contribuit esențial la formația literară a nouăzeciștilor. Amintirile cenacliștilor și mărturiile mentorului lor au fost adunate într-un volum intitulat „Universitas – a fost odată un cenaclu”, apărut la 25 de ani de la prima ședință (1983).
Autorul acestui blog îi urează profesorului Mircea Martin în numele cititorilor, admiratorilor, studenților săi și al discipolilor de la „Universitas” La Mulți Ani!

4 comentarii:

  1. Aş fi vrut ca Mircea Martin să fi fost profesorul meu... N-a fost să fie...Dar, ca şi în cazul lui Nicolae Manolescu, chiuleam de la unele cursuri pentru a-l asculta pe Domnia Sa. Nu-mi vine să cred că au trecut atâţia ani ! Mai ales că acest aristocrat al criticii literare româneşti n-a îmbătrânit deloc... La mulţi ani !

    RăspundețiȘtergere
  2. @Lucia
    Mulțumesc pentru că te alături urării!
    @Șerban Tomșa
    Sensul cenaclului a fost și acesta, căci mulți dintre noi aveam formație de nefilologi sau veneau din alte orașe, nu toți ar fi avut șansa unor cursuri cu dl. prof. Martin. Așa am urmat 7 ani un curs practic de minimum 3 ore în fiecare vineri. Dacă îi mai adaug pe cei aproape 2 ani cu prof. Manolescu la Cenaclul de Luni văd că am fost norocos. Plus că - nu-i așa?- unii dintre colegii de atunci au devenit profesori și ei (Caius Dobrescu, Ovidiu Verdeș, Andrei Bodiu) și aveau ceva de spus de pe atunci. Într-o grupă bună înveți și de la colegi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Petruţ Pârvescu21 aprilie 2010 la 23:11

    La multi ani!
    Si in asetimentul, cred, al celor din antologia „Universitas – a fost odată un cenaclu” : Adrian Alui Gheorghe, George Ardeleanu, George Arun, Vasile Baghiu, Daniel Bănulescu, Andrei Bodiu, Dan-Silviu Boerescu, Iulian Costache, Andrei Damian, Caius Dobrescu, Aurel Dumitraşcu, Filip Florian, Ramona Fotiade, Mihail Gălăţanu, Horia Gârbea, Valentin Iacob, Marian Ilea, David Ioachim, Augustin Ioan, Roxana Iordache, Sorin Matei, Anca Mizumschi, Vlad Niculescu, Fevronia Novac, Marius Oprea, Iustin Panta, Răzvan Petrescu, Petruţ Pârvescu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Simona Popescu, Andreea Pora, Răzvan Rădulescu, Dinu Regman, Radu Sergiu Ruba, Gabriel Stănescu, Saviana Stănescu, Sergiu Ştefănescu, Bogdan Teodorescu, Doina Tudorovici, Eugenia Ţarălungă, Cătălin Ţirlea, Traian Ungureanu, Lucian Vasilescu, Ovidiu Verdeş, Paul Vinicius.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog