vineri, 1 octombrie 2010

Cărți (foarte) noi! Lucia Verona - Crima de la Jubileu, Ed. Tritonic * * *


Excelent roman polițist scrie Lucia Verona. Persoanjele contemporane, tipologii recognoscibile ale actualității, ba și personaje reale inserate în acțiune în modul cel mai credibil evoluează într-o acțiune palpitantă parcă desprinsă din Agatha Christie. De fapt, pe lîngă nivelul polițist al cărții, ea este o jucăușă și subtilă parodie la clișeele romanului polițist, mai ales la tabieturile ilustrei înaintașe.

Avem așadar un grup de oameni, izolați de intemperii, persoane din lumea (relativ) bună - sau ceea ce se înțelege prin asta la noi, că lorzi și ladies de unde? – toți ar avea interesul să scape de prima victimă, pentru că va fi și o a doua, nu mai vorbesc de a treia, există o crimă în trecut ale cărei ecouri tulbură prezentul eroilor, există mai ales o detectivă ad-hoc, care nu are nicio legătură cu forțele polițienești regulate și care dezleagă misterul pînă la capăt. Avem și detaliile de atmosferă ale englezoaicei: somniferele, pana de curent, umorul macabru. În plus, Lucia Verona vine cu o B-story, ale cărei capitole se intercalează cu ale poveștii principale. E povestea unui om care a făcut parte din mafie, în State, și a profitat de prăbușirile de la Unșpe Răpciune ca să se dea mort și s-o ia razna prin lume sub identități de schimb și operații estetice. Nu vom afla pînă la final ce este cu acest misterios deghizat și care e rolul lui în povestea A, cu care aparent nu are legătură.

Tristețea legată de carte nu vizează numărul victimelor ci editarea ei. Ca să încapă în pagini puține (se dă cu Revista Flacăra la 9,90 lei) editorul a cules-o cu un corp imposibil, prea mic chiar pentru niște note de subsol. Pe hîrtia maronie de cea mai proastă calitate, scrisul supune ochii la eforturi și jignește calitatea scriiturii. Zgîrcenenie fără rost – oricine ar fi dat cinci lei în plus pentru acest roman.

Lucia Verona conduce impecabil acțiunea și strînge firele la final fără să-i scape nimic, aici experiența de dramaturg o ajută, ca și în precizia replicilor. Nu mai puțin marcant este instinctul ei ludic, acela care o face să croiască o narațiune tipic post-modernă în care citatul e prezent copios iar referințele culturale bogate, mai ales din domeniul muzical, snobează decis cititorul tîrgoveț. Căci detectiva e primadonă, soprană de coloratură, invitată la aniversarea (jubileul) viitoarei victime ca să „presteze” pe o sumă amețitoare. Mărturisesc că nici eu n-am ascultat aria Reginei Nopții din „Flautul fermecat” pînă n-am citit romanul Luciei Verona. Și deci am înțeles abia apoi tîlcul inserării în povestire a acestei arii a răzbunării unei femei.

Cu abilitate sînt descrise și implicate în poveste personajele reale: politicianul George Șerban, care de fapt nu va participa la acțiune decît de la distanță, și criticul literar Alex Ștefănescu. Acesta, împreună cu soția lui, vine la jubileul funest și își joacă rolul foarte degajat. După cum autoarea anunță, destinul de detectiv al Divei (mare soprană româncă plecată în lumea operei mondiale) va continua cu un posibil episod „Crima de la Casa Scriitorilor”. Sînt desigur curios sub ce pretext o va aduce Lucia Verona la Neptun, în vila administrată de dl. Vasile? La Festivalul Internațional anual? Sau ea va sta, de fapt, la „Cireșica”?

Romanul Luciei Verona, primul ei policier, este o carte ce nu se lasă din mînă și care merită o ediție nouă în condiții editoriale mai fericite. Este cel mai bun policier al nostru din ultimii 20 de ani, sau chiar de dianinte. Nu ezitați să-l citiți!

P.S. Nimeni nu s-a prins încă de faptul că titlul postării anterioare care anunța cartea este inexact: primadona nu a fost ucisă, ci ea este detectiva!

9 comentarii:

  1. Mulţumesc, Horia, mă bucur că ţi-a plăcut.
    Cum ajunge primadona la Neptun? E simplu, vrea o vacanţă liniştită pe litoral, cît mai aproape de mare... Şi Alex o invită la Neptun... :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit cu mare plăcere. Soluția e cu adevărat simplă ca orice lucru genial. Nu-i uita ca elemente de decor pe Chitic jr. și pe Ion Nicolescu adormit pe bancă și cu traista în prunul de alături. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Dupa ce citesti aceasta cronica (minunata!), simti ca trebuie sa deschizi cartea si sa o citesti.Felicitari, domnule Garbea, caci pe scriitoare oricum o iubesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc. Scopul e chiar să îndemn la deschiderea cărții, căci după citirea primelor pagini n-o veți lăsa pînă la sfîrșit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Horia, n-am să uit elementele de decor! :)) Şi nea Vasile, Lucian, Marius şi ceilalţi, plus, desigur, cîinii...

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc, Simona, aştept să citeşti cartea :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Prin această cronică ați trezit un mare interes pentru cartea doamnei Lucia Verona... O voi citi și eu.
    Mai trăiește Ion Nicolescu ? Când eram elev, citeam în „România literară ” că făcea multe năzdrăvănii...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Lucia
    Astept cu interes. Am inceput si eu romanul.
    @ Serban
    Da, Ion Nicolescu traieste si apare uneori, fantomatic, la USR, ASB si Neptun. Acolo doarme în curte. La USR dormea într-o caroserie veche, tot in curte. A fost un poet si un dramaturg bun. Acum e „dus” si homeless. Cind veniti prin Bucuresti, dacă aveți „noroc” îl veți întîlni

    RăspundețiȘtergere
  9. Sper să nu am un asemenea „noroc”. :)
    Dar regret că s-a rătăcit în felul acesta. Păcat... Publica, pe vremuri, niște poezii inspirate și vioaie.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog