Întoarcerea din Paradis

Am revenit dintr-un turneu literar în „paradisul secret al Greciei” adică din Halkidiki (unde am locuit în peninsula Kasandra) și Salonic unde am avut efectiv contact, superficial, e drept, cu straturi culturale suprapuse pînă la contemporaneitatea strictă. Șocul, verificat și de tovarășii de drum, printre care poetul Gabriel Chifu, bun cunoscător al locurilor complet noi pentru mine și ceilalți, a fost abia la revenire, cînd am intrat într-un București nemăsurat de urît arhitectonic și urbanistic față de măsura, bunul gust și grija pentru trecut a tesalonicienilor. Am văzut, în treacăt doar, zeci de clădiri de secolul XIX, XX, toate perioadele, și XXI din Salonic, pentru a numai mai vorbi de construcții mai vechi dar perfect renovate, impresionante pentru bunul lor gust, simplitate, măsură și stare „tehnică”. Și am revenit printre două case cu turnulețe de tablă la intrarea dinspre Jilava ca să ajungem, prin mostre de kitsch și delăsare, pînă la niște ruine din centrul Capitalei României, pe strada Viitorului de pildă, lîngă un oficiu poștal, ruine covîrșite de gunoaie. Pînă și emblematicele statui de la Universitate, în frunte cu Mihai Viteazul, au fost mutate. Ca niște zeități care au părăsit scîrbite un loc trivializat.

Despre „aventura greacă”, crestele Olimpului și literatura de acolo voi mai scrie în curînd, adăugînd imagini din posibilul „paradis”. Doar o notă finală: în Grecia „lovită de criză”, vineri la ora prînzului, pe terasele cafenelelor și tavernelor n-aveai loc să arunci un nasture de oameni destinși și bine îmbrăcați care ieșiseră probabil de la serviciile lor și se bucurau de soare, de farmecul falezei și de vegetația abundentă și atent îngrijită a orașului.