miercuri, 6 octombrie 2010

O aniversare cu dileme


Abia acum, cînd a început formal o nouă zi, mi-am dat seama că ieri 4 octombrie a fost pentru mine „prima zi de școală” a anului universitar 2010-2011. Am avut de la 8 la 10 dimineața primul curs, unul inaugural de Rezistență la anul II. Cu el am marcat, fără să-mi amintesc pe moment, împlinirea a 20 de ani de învățămînt (oficial, ca titular, lăsînd la o parte cei trei ani de stagiu și incertitudini privind destinul didactic). În afară de consecințele schimbării treptei de vechime în cartea de muncă, e un moment încărcat cu o oarecare nostalgie pe care țin să-l consemnez aici. Mă întreb, desigur, mai ales: dacă nu aș fi făcut asta, ce aș fi făcut? Ar fi fost mai bine să nu mă apuc? După lege, dacă voi mai trăi, desigur, mai am în față încă vreo 20 de ani de școală pe care i-am început azi? Să-i „fac”? N-o fi timpul pentru o schimbare?

Un comentariu:

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog