Romanul e scurt și scris
alert, fără mari preocupări pentru stil, în chip de jurnal, este debutul, la 40
de ani, al autoarei. Cartea are vădite note autobiografice și conține, cu o
frază a limbii de lemn, „concepția despre lume și viață” a unei femei (Alma) care
caută succesul și dragostea pînă a nu fi prea tîrziu. Relația protagonistei, ce
narează la persoana I, cu un bărbat străin, cunoscut pe facebook și care se dă
„arab” este în centrul acțiunii.
Naratoarea e măritată ca a doua soție (a doua
succesiv, nu simultan!) cu un bărbat care are o fată din prima căsnicie. Ea face
sex virtual cu „falsul arab”, însurat și el cu copii. Apoi își construiește (cu
ajutorul NLP!) divorțul de Robert, tatăl fiului ei. Toată această aiureală, un
fel de amestec de Hervé Bazin și Sandra Brown, are totuși avantajul că nu cade
nici în ridicol, nici în patetic, nici în studiu sociologic. Chiar dacă
autoarea mai trîntește cîte un poncif, naturalețea ei îi poate aduce iertarea. Personajul
„Facebook” e oricum unul simpatic.
Pledoaria pentru NLP e trasă de păr și
uneori se constată că „vocea care spune eu” nu a înțeles că subiectul prozei e
proza însăși și nu „faptele” relatate. Dar, al urma urmei, vocea pe care o
auzim este a „Almei” care, la rigoare, e altcineva decît Adriana și poate avea
naivitățile și stîngăciile ei. Probabil că nu e așa, iar Adriana nu a înțeles
încă diferența dintre autor și narator. Totuși candoarea ultimului salvează tot
ce se poate salva. Nu știu cum ar putea arăta o a doua carte (chiar de
ficțiune) a Adrianei Ungureanu și chiar cred că s-ar putea ca ea să nu mai
apară vreodată. Așa că se ne bucurăm de asta.
P.S. Între timp autoarea m-a asigurat (pe FB) că va mai scrie. Aștept cu interes.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu