Am primit acum cîteva minute vestea incredibilă și foarte tristă a încetării din viață a unui important poet, coleg al meu de generație: universitarul brașovean Andrei Bodiu. La nici 50 de ani, Andrei Bodiu era o personalitate a învățămîntului filologic, un distins poet și eseist. Ca scriitor, a făcut parte din Filala Arad a USR.
Andrei Bodiu a făcut parte, alături de Simona Popescu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Sorin Matei din „grupul de la Brașov”, nouăzeciști avîndu-i ca mentori pe alți doi mari dispăruți: Al. Mușina și Gh. Crăciun. Ei au fost de timpuriu remarcați în Cenaclul de Luni și apoi au fost membri de bază ai Cenaclului Universitas. Prezența lui Andrei a fost mai rară, el făcînd studiile universitare la Timișoara.
Avînd șansa de a absolvi facultatea chiar la Revoluție, Andrei Bodiu a început timpuriu o carieră strălucită devenind, foarte tînăr, profesor și decan al Facultății de Litere din Brașov. În paralel a scris poezie și proză. Între colegi, Andrei era reputat pentru inteligența lui și capacitatea de organizare. A avut numeroși discipoli fiind un profesor cu vocație.
L-am întîlnit adesea la diferite manifestări literare, ultima dată am fost mai mult timp împreună la Turnirul Poetic de la Efes unde a participat ca poet în echipa Aradului care a și cîștigat acel Turnir. În fotografie, Andrei Bodiu citind la Festivalul de la Neptun în 2011 (foto: H.G.)
Am numeroase amintiri despre el și l-am simpatizat foarte mult. Dispariția lui fulgerătoare și prematură lasă un gol imens în literatură și în învățămînt.
Odihnească-se în pace! Condoleanțe îndureratei sale familii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
▼
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
▼
aprilie
(25)
- Record de audiență la Clubul Dramaturgilor
- Invitație la Clubul Dramaturgilor. Azi, ora 18, la...
- A murit George Astaloș (1933-2014)
- Istorie literară. Mario Vargas Llosa la Neptun, în...
- „Luceafărul de dimineață”. - nr. 4/2014
- Colocviul Național de Critică, ediția a IV-a
- Lansare la Club Calderon. „Senzoriada” de Cristian...
- Valeriu Butulescu - cel mai tradus autor român
- Shakespeare 450 . În curînd volumul VIII al noii e...
- Minunea s-a împlinit! Hristos a înviat!
- Un interviu acordat dnei Cleopatra Lorințiu. Parte...
- SHAKESPEARE - 450 la MNLR
- „Mistere și conspirații”. Moartea lui Labiș. La TVR 2
- Un interviu acordat dnei Cleopatra Lorinţiu
- Shakespeare. Sonetul 116 - analiză psihologică în JN
- Necrofilia nu salvează poezia!
- „Luceafărul de dimineață” - Nr. 3/2014 este on-line
- Cărți noi! Elena Dican și Emil Lungeanu
- William Shakespeare - Richard al III-lea. O nouă t...
- Andrei Bodiu (1965-2014). O veste dureroasă cu tot...
- Remember. 70 de ani de la primul bombardament de l...
- Cărți noi! Adriana Ungureanu „Femeia la 40 de ani....
- Cărți noi! A.C. Pahomi „Filosof de ocazie”, roman,...
- Luna Shakespeare cu noi traduceri
- Nu-i păcăleală! E Shakespeare. Sonetul 141
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
►
2010
(391)
- ► septembrie (35)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu