Libertatea de expresie e un drept greu cucerit de care se abuzează enorm. Mai ales în poezie. În redacțiile prin care trec există rafturi enorme cu cărți (majoritar de poeme) pe care nu le citește nimeni, despre care nimeni nu vrea să scrie, care te pot duce pe culmile disperării. Unele au, din fericire, efect ilariant!
Deunăzi s-a primit într-o redacție un volum cu peste 100 de sonete. Autorul n-o să-l numesc ca să nu fac reclamă unui jalnic impostor care batjocorește poezia în general și forma sonetului în special, cea înălțată de Petrarca, Shakespeare, Eminescu. Acest căuzș al unei cauze pentru el pierdute nu e în stare nici să țină ritmul și măsura. Versurile au uneori canonicele 11 silabe, alteori te trezești cu 8 sau 9, cum i se abate individului.
Totuși, răsfoind la întîmplare volumul, căci e volum în lege, are copertă, ISBN etc. am dat de o culme care trebuie consemnată. Sonetul este o anecdotă rimată macabră despre o țață muribundă cu nume ilustru: „Trăgea să moară țața Cleopatra,/ Abia mai gîfîia spre copîrșeu” (deci muribunda se ducea singură spre sicriu, interesant).
Deodată „muribunda în odaie” cere liniște muierilor care o „privegheau”: „Tăceți din gură, fă!”
Știam că se priveghează doar morții, nu și muribunzii. Orișcît, se pare că agonica aude o voce - „a lui Niculae” - care îi cere să-i dea... ce? Suspans!
Și deznodămîntul vine în strofa a treia: Afară-n puț lovea găleata-n ghizdă (?? s.m.)/ Mai curajoasă una a-ntrebat-o:/ - Și ce îți cere, țață Cleopatro?/ Să-i dau... să-i dau... nițică chizdă.”
Distihul final: „I-o mai fi dat? Nu le-a răspuns.../ Poate că-n cer, acolo, sus!”
N-am avut răbdare să răsfoiesc mai atent și să văd dacă mai există - în cele peste 100 - de sonete unul care să-l egaleze pe cel cu Cleopatra, dar mă îndoiesc. Așa că am rupt pagina respectivă ca s-o păstrez ca pe o nestemată a imbecilității și prostului gust și am aruncat restul. Voi păstra sonetul cu răposabila Cleopatra pînă cînd voi întîlni, și mă tem că va fi curînd, o enormitate care să-l depășească.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce... -
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1... -
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ... -
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că... -
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ... -
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre... -
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu... -
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Abonaţi-vă!
Postări
Comentarii
Eu cred ca aceste mostre ale prostului gust-ca sa ma exprim elegant-se inmultesc din doua cauze:prima,cea primitiva daca pot spune asa,este dorinta unor parveniti de a se impune,platind,intr-un domeniu in care nu este loc pentru„nechemati”,iar cea de a doua,de fapt cea mai importanta,este toleranta criticilor,a celor care au un cuvant de spus si care in ultimul timp par dispusi sa admita vulgaritatea si teribilismul(tembel,as zice eu),folosite ca instrumente ale unui realism prost inteles.Parerea mea.Va multumesc.
RăspundețiȘtergereEu cred că greșiți vorbind de „toleranța” cititorilor. Ce să facă ei, cititorii? Să-l linșeze pe autor? Mai ales că autori de tipul ăsta, chiar mai răsăriți, abia distribuie 100 de exemplare și alea publicate pe banii lor. Ăștia sînt veleitari care publică tiraje de 100 ex. sau mai puțin și el împart prin redacții, eventual își terorizează amicii scriitori ca să scrie și despre ei. Eu am luat act de sonetul tipului doar accidental, mă afla într-o redacție și am răsfoit acel volum (dar în jur mai erau 10-15 abia sosite care cine știe ce enormități conțineau). Un critic nu poate pierde timpul să dea de pămînt cu toți amatorii. abia dacă are timp să citească și eventual să scrie despre cărțile bune.
ȘtergereNu am vorbit despre „toleranta” cititorilor si puteti vedea acest lucru recitind.Cititorul intr-adevar nu poate face nimic altceva decat ori sa agreeze astfel de exprimari(in functie de educatie),ori sa se lase„format”de critici.Despre ei,criticii,vorbeam mai sus.Va multumesc.
RăspundețiȘtergere