William Shakespeare - Richard al III-lea. O nouă traducere e gata

     

     În noaptea de 2 spre 3 aprilie am încheiat una dintre cele mai lungi și dificile traduceri din viața mea: Richard al III-lea de Shakespeare. La ora 5.30 dimineața, contele de Richmond, viitorul Henric al VII-lea al Angliei, a rostit tirada finală, terminată cu un catren rimat:

                                    Nu guste din recoltele din țară

                                   Cei care pacea vor s-o strice iară.

                                   Războiul este dus, pace-i din plin

                                   Și pace fie-n veci de-acum. Amin!               

      Traducerea piesei Richard al III-lea, una dintre cele mai cunoscute piese istorice ale lui William Shakespeare, este o imensă provocare pentru oricine. Mai înainte de a se confrunta cu dificultățile replicilor, în versuri cu excepția unor fragmente neînsemnate cantitativ, traducătorul trebuie să se adîncească în studiul epocii, al istoriei reale pe care geniul lui Shakespeare o forțează adesea pentru a crea o capodoperă dramatică. Este vital să se cunoască în detaliu biografiile adevărate ale personajelor, originea și țelurile lor, pentru a reda spusele lor în consonanță cu acestea. Nu mai puțin, trebuie sesizate momentele în care autorul se abate de la realitatea istorică și intră în domeniul ipotezelor sau ficțiunilor.

            Căci Shakespeare, de la nivelul talentului său dramatic ce sfidează practic condiția de muritor, respectă unele detalii mărunte atestate istoric, precum împiedecarea unui cal sau apariția personaj  „sus”, la o galerie, ceea ce-i dă ascendent asupra celorlalți. În schimb aduce în scenă personaje care în realitate erau moarte la data acțiunii ce li se atribuie. Dramaturgul folosește din plin aluzia, citatul, parafraza, formulările proverbiale, obligîndu-l pe traducător la o vigilență maximă înaintea fiecărui vers.

Furios, Richard al III-lea folosește pleonasmul pentru a sublinia o trăsătură a inamicilor, sfidează cu limbaj grosloan vorbirea „spălată” a adversarilor care, recent înnobilați, fac caz de etichetă, își batjocorește propria mamă mimînd perfect respectul. Toate aceste infinite nuanțe ale personajului titular, dar care există la toate personajele, chiar la cele mărunte, sînt tot atîtea pietre de încercare pentru traducător. (va urma)

Imaginea: Henric al VII-lea.

Henric Tudor s-a născut în anul 1457 ca fiu al lui Edmund Tudor și al Margaretei de Beaufort. Mama lui era  stră-stră-nepoată a lui John de Gaunt, al treilea fiu al lui Eduard al Treilea, deci avea sînge regal. Victoria sa pe cîmpia de la Bosworth la 22 august 1485 asupra lui Richard al III-lea a dus la încheierea războiului celor două roze. Primul său fiu, Arthur, a murit  tînăr dar alt fiu, Henric, a domnit ca Henric al VIII-lea, după moartea tatăului său, în 1509, la 52 de ani. După 55 de ani de la moartea sa, avea să se nască William Shakespeare.