Constantin Kapitza Fericire
călătoare, Editura Betta * *
Cu o tenaciate și o sîrguință care l-ar fi calificat
pentru un post de mucenic Constantin Kapitza și-a construit un stil poetic și-a
delimitat un domeniu liric prin care să-și justifice dorința de a exista în
literatură. A îndurat ironii și lovituri de la critici puși pe ciomăgeală,
refuzuri ale unor comisii de primire inclemente în numele credinței în zeitatea
sa – poezia. A rostogolit iar la deal, ca un Sisif, bolovanul dosarului său de
validare care devenea tot mai mare și mai greu după fiecare azvîrlire devale. Exercițiul
acesta l-a întărit și l-a învățat, în vreme cu suferea „sîngerînd sub o vrajă”.
Volumele s-au adunat, au ajuns să fie vreo
18 pînă la această Fericire călătoare
în care eul își mărturisește o condiție
adamică. Majoritatea textelor vorbesc despre nostalgia Paradisului (fericirea edenică s-a cărăbănit, călătoare), despre dificultatea
întemeierii și a devenirii plătite cu sudoarea frunții. Cel mai rău: izgonirea
din Eden s-a lăsat cu anularea nemuririi și, pe lîngă alte griji, Adam mai are
și certitudinea sfîrșitului inexorabil. Indiscutabilul finish îi smulge versuri
care impresionează: Nu este vinovat cel
plin de spaimă.// Spaima îi cere numele și adresa/ pentru a se adăposti
definitiv,/ ca o sărbătoare/ repetabilă. Chiar dacă mai scapă cîte un titlu
sau vers care pietrifică inima celui mai indulgent lector (titlul Tăcerea liniștii sau metafora poetului ca abac într-un bîlci/ care-și numără singur
bilele) Constantin Kapitza este un poet posibil. El își poate număra, din
acest recent volum, destule bile albe care să-i facă uitate antecedentele.
Arminia-Flavia Adam În
amiaza cuvintelor, Editura Ardealul * * *
Pe Arminia-Flavia Adam am descoperit-o la Poșta redacției a revistei România literară, am atras-o în paginile
Luceafărului de dimineață și am
sfătuit-o cît m-am priceput, inclusiv să opteze pentru doar unul dintre
prenume. Acest sfat nu mi l-a ascultat. Cel dintîi mentor i-a fost însă, am
aflat acum, Eugeniu Nistor, poeta fiind din Mureș. A urcat rapid treptele de la
debutul în revistă la cel în volum, apoi la o a doua culegere și iat-o, în doi
ani cu trei volume. Acesta din urmă e cel mai substanțial și ca materie (200 de
pagini) și ca spirit. Deși e o foarte bună versificatoare, autoarea a abandonat
acum prozodia clasică. Multe poeme sînt încîntătoare: simple, elegante, mature.
Altele mai suferă de mici exagerări metaforico-parabolice dar, la cît de repede
evoluează, poeta va scăpa de ele.
Iată o mostră de simplitate și bun gust în
confesiune: La ceasul/ când luna va curge
spre mine/ ca printr-o pâlnie. / voi smulge toate cuvintele/ din pântec/ și
sufletul meu fără prunci/ va îmbrăca păsări negre. Sau încă: N-am știut niciodată/ dacă de la întâia
ezitare începe primăvara,/ sau poate de la zâmbetul tău galant/ strîns ca un
colier în jurul gâtului meu. Poezia
inteligentă și grațioasă din acest volum o predispune pe Arminia-Flavia Adam unui frumos viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu