sâmbătă, 31 martie 2012

Colocviul de critică al ASB

 Secţia de Critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a organizeazat colocviul său anual în ziua de 30 martie 2012.
Tema pentru această a II-a ediţie a fost „1989-2011. Mutaţii ale valorilor estetice”. Au luat  parte membri ai secţiei de Critică a ASB, precum şi invitaţi din partea altor filiale ale Uniunii Scriitorilor, critici literari recunoscuţi pentru activitatea lor în ceea ce priveşte comentariul şi analiza volumelor noi de literatură română contemporană, alte personalităţi ale vieţii noastre literare.
Manifestarea, coordonată de Radu Voinescu, director al revistei „Diagonale”, s-a desfăşurat la Clubul Calderon (Centrul pentru Activităţi Recreative şi al Primăriei Sectorului 2, Bucureşti, primar – Neculai Onţanu) şi a fost sprijinită de Uniunea Scriitorilor, ASB şi de Primăria Sectorului 2. Conducerea dezbaterilor a fost asigurată de Gabriel Dimisianu, preşedintele Secţiei de Critică a ASB.
Lucrările colocviului au fost deschise de criticul Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor. În cadrul dezbaterilor au luat cuvîntul  sau au prezentat referate: acad. Eugen Simion, Florin Mihăilescu, Răzvan Voncu, Paul Aretzu, Dan Cristea, Ana Dobre, Lucian Chișu, Vasile Spiridon, Alex Goldiș, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Nicolae Georgescu, Marius Chelaru, Gabriel Dimisianu, Radu Voinescu, Horia Gârbea. Au participat și scriitorii Lucia Verona, Dan Mircea Cipariu, Emil Mladin, Bianca Burța-Cernat, Ana Chirițoiu. Radio România Cultural a fost prezent printr-o echipă de redactori care au realizat și înregistrarea  dezbaterilor.
Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Diagonale”, „Radio România Actualităţi”, „Radio România Cultural”, „TVR Cultural”.

Foto: Centrul Calderon

vineri, 30 martie 2012

Avanpremieră editorială

Vă invit să citiți în România literară nr. 13, pag 3, poemul meu Infirmitate, care prefațează apariția volumului „Trecutul e o sărbătoare” (Ed. Tracus Arte). Volumul va apărea în curnd și va fi lansat probabil joi 12 aprilie (ziua primului Zbor Cosmic cu pilot uman). În acceași zi e aniversarea profesorului Mircea Martin.

joi, 29 martie 2012

In Memoriam Ştefan Radof

Neașteptat și foarte întristător, poetul și actorul Ștefan Radof ne-a părăsit! Fie să afle pacea veșnică!

*

Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti  anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viaţă a distinsului actor şi scriitor Ştefan Radof. S-a născut în anul 1934 la Bucureşti. A urmat studii economice iar în 1953 a fost arestat de securitate şi condamnat pentru “uneltire”. Deşi amnistiat, nu a putut să-şi urmeze vocaţia de actor decît începînd cu anul 1960 cînd a fost admis la Institutul de teatru pe care l-a absolvit în 1964. A jucat la Teatrul din Piata Neamţ, iar din 1965 şi pînă la sfîrşitul vieţii a fost actorul Teatrului Nottara din Bucureşti. A fost conferenţiar la ATF şi profesor la Universitatea Hyperion. A făcut parte din Uniter şi Uniunea Scriitorilor ca şi din AFDPR.

A activat în Partidul Alianţei Civice, fiind senator în perioada 1992-1996. Ca scriitor, Ştefan Radof a fost autorul unor apreciate volume de versuri: Casca de foc (1972), Iris (1976), Statui în iarbă (1983), Șoimul în iarnă (1994), Efectul de seră (2002), Balade, Doamnelor, balade (2008). A mai semnat scenarii de film. A fost distins cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.

Prin dispariţia lui Ştefan Radof, teatrul românesc şi literatura română suferă o dureroasă, ireparabilă pierdere.

luni, 26 martie 2012

Premiile revistei „Observator Cultural” 2012

Dintre nominalizări, care în unele cazuri m-au uluit prin prezențe ca și prin absențe, juriul a ales, totuși, titluri plauzibile. Mi se pare că, în unele cazuri, a contat faptul că volumele/autorii au primit alte premii, și s-a încercat evitarea unei „dublări”, lucru potrivit, cred, pentru că literatura nu este un domeniu al victoriilor absolute „de mare șlem” în care un volum, prezumat „cel mai bun” le întrece categoric și mereu pe celelalte. 

Nominalizările, cu micile mele semne de întrebare la volume care nu mi-au spus nimic și de exclamare la cele pe care le-aș fi ales eu (evident la cele pe care le-am citit, destule), au fost cele de mai jos iar premiatele sînt cele marcate:

Debut
  • Corina Bernic, Casa scărilor (poezie), Casa de pariuri literare (?)
  • Bogdan Coşa, Poker (roman), Cartea Românească
  • Andrei Doşa, Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit (poezie), Tracus Arte (!)
  • Alex Goldiş, Critica în tranşee. De la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului (1948-1971) (istorie literară), Cartea Românească 
  • Doris Mironescu, Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei (critică literară), Editura Timpul
  • Dora Deniforescu, Cercuri de frig (roman), Tracus Arte (?)
Poezie
  • Nichita Danilov, Întîmplări de pe strada Kanta, Tracus Arte
  • Sorin Gherguţ, Orice (Uverturi & reziduuri), Editura Trei
  • Cristina Ispas, Rezervaţia, Casa de pariuri literare
  • Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn, Charmides
  • Cosmin Perţa, Fără titlu, Paralela 45
  • Ioan Es. Pop, Unelte de dormit. Cu 11 desene de Dumitru Gorzo, Cartea Românească
 Critică, istorie, teorie literară 
  • Nicolae Mecu, G. Călinescu faţă cu totalitarismul, Editura Dacia XXI
  • Angelo Mitchievici, Decadenţă şi decadentism în contextul modernităţii româneşti şi europene, Curtea Veche
  • Eugen Negrici, Simulacrele normalităţii, Paralela 45
  • Octavian Soviany, Cinci decenii de experimentalism (vol. I-II), Casa de pariuri literare
  • Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească
 Memorialistică, Eseu
  • Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950, Humanitas
  • Clara Mareş, Zidul de sticlă. Ion D. Sârbu în arhivele Securităţii, Curtea Veche
  • Ioana Pârvulescu, Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, Humanitas
  • Marta Petreu, De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească, Polirom
  • Antoaneta Ralian, Radu Paraschivescu, Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian, Humanitas (!)
 Proză
  • Magda Cârneci, FEM, Cartea Românească
  •  Marta Petreu, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, Polirom (!)
  • Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea Românească (!)
  • Stelian Tănase, Moartea unui dansator de tango, Editura Trei
  • Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Polirom
  • Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides (?)

Maimuța și tocătorul de organe. Postarea 1000

Aflu de pe blogul scriitoarei Lucia Verona, că un traducător de film a realizat performanța de a traduce „the monkey and the organ-grinder” prin „maimuța și tocătorul de organe”. Mi se pare demn de cartea recordurilor. Mi-am zis: de ce să nu ne distrăm? Dar un comentariu la postarea Luciei Verona ne atrage atenția asupra traducerii îndemnului: „come back home” prin „vino în spatele casei”.  Eu nici n-aș mai traduce „flașnetar”, ci „utilizator de caterincă”.

Față de traducerile literale în franceză, construite anume pentru haz precum: Dommage en champignons, cu varianta Préjudice en champignons (pagubă-n ciuperci) sau Ta sage-mère sur la glace (moș-ta pe gheață) ori celebrul - și de-acum uzatul - „Nu, merci” (pentru No mercy!),  cele „reale” au o savoare în plus.

Dar, de... să ridice piatra și dicționarul cine n-a tradus niciodată!

Poate îmi explică și mie cineva de ce versul:

Nikakda ie nie bîlna Basforie (10 silabe) - Serghei Esenin
a intrat pe vecie în istorie, în limba română, ca:
Eu n-am văzut, persano, Bosforul niciodată (14 silabe) - George Lesnea - și-apoi de unde persană?

în loc de, să zicem, versiunea mea, care nici nu știu rusește: Nicicînd n-am văzut eu Bosforul ??

UPDATE

Cu mari eforturi, pentru că nu știu limba rusă (doar cuvinte izolate), am încercat să demonstrez că traducerea, bună de altfel, a lui Lesnea la Esenin, poate fi adusă la un ritm și o măsură mai apropiate de cele originale. E drept că m-a epuizat o strofă, iar G. Lesnea a tradus sute, Comparați totuși fără părtinire:

Bosforul 


Eu n-am văzut, persano, Bosforul niciodată,
Să nu mă-ntrebi de dânsul că nu știu să răspund.
În ochii tăi văd marea pentru întâiași dată
Cum flacara albastră și-o pâlpâie la fund. (G. Lesnea)

*

Nicicînd n-am văzut eu Bosforul 
De-ntrebi despre el, nu pot să-ți vorbesc.
Și marea în ochii tăi, prima dată,
Albastră, arzînd în adînc, o zăresc. (H.G.)


P.S. Asta cu „pîlpîitul la fund”... ce să zic...

*

Remarc faptul că postarea de mai sus ESTE CEA CU NUMĂRUL 1000! în cei aproape doi ani și jumătate de cînd există acest blog.
Tuturor cititorilor și comentatorilor le doresc lectură plăcută și viață trăită cu umor!



duminică, 25 martie 2012

Cărți noi! Călin Stănculescu - Cartea și Filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor * * *

        În numai 150 de pagini de o remarcabilă densitate, Călin Stănculescu concentează istoria ecranizărilor din cinematografia românească de la începuturi și pînă azi cu ocazia centenarului cinematografiei noastre. După capitolele introductive trecînd în revistă începuturile și apoi perioada interbelică, mai bogată decît am crede, sînt tratați monografic, în privința destinului lor pe peliculă, 12 autori care au avut norocul să beneficieze de atenția regizorilor și scenariștilor, cînd n-au fost ei înșiși scenariști ai filmelor după propriile cărți. Între cei 12, de notat cazul singular al lui I.L. Caragiale cu ecranizarea unei piese. Dar și alte piese, ca și proza, i s-au ecranizat. 

        De la fiecare autor, Călin Stănculescu, după ce face o scurtă și pertinentă istorie a ecranizărilor, se oprește asupra unei opere care a prilejuit o transpunere cinematografică semnificativă. Astfel Ion Agârbiceanu figurează cu Nunta de piatră de Veroiu-Pița, Rebreanu cu Pădurea spînzuraților a lui Ciulei, Cezar Petrescu cu Întunecare, menționînd și Omul din vis care a inspirat Glissando al lui Mircea Daneliuc, și așa mai departe. Fiecare dintre filmele alese sînt prezentate pe larg, cu opiniile critice din epocă și de mai tîrziu și cu detalii tehnice privind distribuția, imaginea, montajul și muzica, eventual premiile obținute în țară sau la festivaluri internaționale. Este o carte care interesează și publicul cinefil, dar și specialiștii, o antologie a filmului românesc pornit din literatura autohtonă, sursă de inspirație destul de bogată și care a dat, iată, cel puțin 12 opere prefăcute în realizări semnificative pentru cinema. 

         Lipsesc, surprinzător oarecum, pentru mine cel puțin, Balanța lui Ion Băieșu ecranizată foarte interesant de Lucian Pintilie, Petru Dumitriu cu O vară de neuitat, de același Pintilie, și Augustin Buzura cu Undeva în Est al lui Nicolae Mărgineanu, mai ales că scenaristul a fost însuși romancierul. Poate și Cocoșul decapitat de Radu Gabrea  după romanul, ce-i drept în germană, al lui Eginald Schlattner putea fi analizat mai pe larg, regizorul fiind prezent în selecția lui Călin Stănculescu cu Dincolo de nisipuri după Îngerul a Strigat de Fănuș Neagu. În acest best of mai puteau figura chiar și Titus Popovici (Atunci i-am condamnat pe toți la moarte de Sergiu Nicolaescu după Moartea lui Ipu) și de asemeni D. R. Popescu:  Duios Anastasia trecea de Tatos sau cu altul dintre filmele la care a contribuit. 

           Selecția lui Călin Stănculescu este însă una foarte exigentă. Poate o ediție viitoare va mai lărgi cîmpul de alegere, mai ales că, într-o cinematografie mică și legată de literatura națională cum e a noastră, contribuțiile se cuvin subliniate. Să nu mai vorbim de faptul că, în filmele rămase sub șatchetă au avut contribuții remarcabile actori ca Amza Pellea, Dorel Vișan, Răzvan Vasilescu, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc și alții de mare valoare. Niciun regret pentru absența din volum unor ecranizări neizbutite după autori altfel marcanți sau cu succes la public: Mircea Eliade, Mateiu I. Caragiale ori Constantin Chiriță, Radu Tudoran și alții. În esență însă, antologia substanțială a lui Călin Stănculescu este o lucrare importantă, scrisă excelent, plină de amănunte semnificative. 

În imagine: coperta unui DVD actual cu „Felix și Otilia” de Iulian Mihu, după „Enigma Otiliei” de G. Călinescu, una dintre cele mai interesante ecranizări ale literaturii române clasice. Apar: Radu Boruzescu - Felix, Julieta Szonyi - Otilia, Sergiu Nicolaescu - Leonida Pascalopol. 

sâmbătă, 24 martie 2012

„Trecutul e o sărbătoare” - În curînd la Tracus Arte

Vă anunț cu bucurie iminenta apariție a volumului meu de versuri  „Trecutul e o sărbătoare” la Editura Tracus Arte (director Ioan Cristescu). Într-un format atipic, volumul cuprinde două cicluri lirice de facturi diferite și beneficiază de prezentarea lui Nicolae Manolescu și de ilustrația lui Vlad Ciobanu. Volumul va fi lansat, după toate probabilitățile, mai întîi la Ploiești, apoi la București și în alte orașe. 

Vă reamintesc cu acest prilej, cu nostalgie, că am publicat anterior volumele de poezie:

Text biografic - 1996, Ed. Princeps Edit
Proba cu martori - 1996, Ed. Cartea Românească - Premiul ASB pentru poezie
Creșterea iguanelor de casă - 2003, Ed. Vinea - nominalizare la Premiul USR pentru poezie
Pantera sus, pe clavecin - 2011, Ed, Tracus Arte (prefață de Dan Cristea)

vineri, 23 martie 2012

Ziua Mondială a Poeziei

Miercuri, 21 martie 2012, de Ziua Mondială a Poeziei, asociaţiile EURO CULTURART și OPEN ART au organizat, la Bucureşti, trei evenimente literare dedicate poeților: „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, un miting literar, „O felie de poezie”, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, precum şi cea de-a patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR2. Coorganizatorii Zilei Mondiale a Poeziei la Bucureşti au fost Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Susţinătorii financiari ai proiectului: Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Parteneri media: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro.

Ziua Mondială a Poeziei a debutat de la ora 15:00, cu evenimentul „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda MNLR, avându-i invitaţi pe scriitorii: Crista Bilciu, Teodor Dună, Mugur Grosu, Iulia Militaru, Livia Roșca, Octavian Soviany, Adrian Suciu. osmin Perţa şi Andra Rotaru.

Ziua Mondială a Poeziei a continuat la Teatrul Naţional de Operetă, de la ora 17:00, cu evenimentul „O felie de poezie”. Pe scena TNO au fost invitaţi Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Augustin Ioan, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Andrei Novac, Nicolae Prelipceanu, Cornelia Maria Savu, Liviu Ioan Stoiciu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia.  Invitaţi speciali: cvartetul “Bella Musica” (Gianina Meragiu – vioara I-a; Mirela Dranga – vioara a II-a; Claudia Carapancea – violă; Olivia Beiu – violoncel). Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu şi Horia Gârbea.

La finalul lecturilor au fost oferite publicului 21 de torturi inscripţionate cu poemele scrise de 21 de poeţi contemporani care, dacă n-ar fi plecat prea devreme dintre noi, s-ar fi aflat şi ei la eveniment: Adi Cusin, Leonid Dimov, Ion Drăgănoiu, Aurel Dumitraşcu, Ioan Flora, Augustin Frăţilă, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Dan Laurenţiu, Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Gheorghe Pituţ, Cristian Popescu, Marius Robescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Stratan, Daniel Turcea, Mihai Ursachi, Ion Zubaşcu. Viziunea grafică a torturilor poetice i-a aparținut artistului vizual Mihai Zgondoiu și realizarea acestora Casei Lică (B-dul Decebal nr. 5, Bucureşti). Imaginile folosite pentru realizarea celor 21 de torturi inscripţionate au fost oferite de fotograful Ion Cucu şi de arhiva MNLR.

De la ora 19:00, în platourile TVR 2, Sala Alexandru Bocăneţ, a avut loc ediţia a IV-a a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, avându-i invitaţi pe câţiva dintre scriitorii contemporani cei mai reprezentativi ai poeziei din România: Andrei Bodiu, Gabriel Chifu, Florin Iaru, Nora Iuga, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Sántha Attila, Eugen Suciu Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja, Florian Lungu.


Text selectat din comunicatul Agenției de Carte. Foto: Ștefan Dorgoșan: H.G. recitînd „Trecutul - o sărbătoare” la Operetă

Clubul de proză "La formarea ideilor"


Clubul de proză La formarea ideilor vă invită marţi, 27 martie 2012, 17h, la o nouă
întâlnire în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Bd. Dacia 12.
Lectura publică din cadrul Clubului va fi susţinută de cunoscutul scriitor Răzvan
PETRESCU – laureat al unor importante premii literare româneşti – care va citi câteva
fragmente din noua sa carte.
Va urma un dialog incitant cu Răzvan Petrescu având ca temă literatura scrisă astăzi la noi şi
modalităţile de promovare a autorilor contemporani: Cum se fabrică un scriitor în România ?
Seara se va încheia cu o lectură şi o prezentare de carte: Adrian BUZDUGAN
– Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru debut în 2011– şi volumul său Capela
excomunicaţilor
Clubul de proză al Asociaţiei Scriitorilor Bucure ti se desfăşoară sub egida Uniunii
Scriitorilor din România şi a Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Moderatori : Aurel Maria Baros, vicepreşedintele Secţiei de proză Bucureşti ; Nicolae Iliescu.
 Coordonator :
Ştefania Coşovei
Mail : CLUBUL_DE_PROZA@yahoo.fr

joi, 22 martie 2012

Ziua Mondială a Poeziei - 21 martie

Ieri 21 martie a fost Ziua Mondială a poeziei. Un superb maraton poetic la Teatrul Naţional de Operetăa fost doar una dintre manifestările organizate în Bucureşti de Eurocultur Art în colaborare cu Teatrul de Operetă, Editura Tracus Arte, Uniunea Scriitorilor, cu sprijinul MCPN, AFCN şi al altor organizaţii.

În imagine, o secvenţă de la lectura lui Viorel Lică. Foto Ştefan Dorgoşan.

La Mulţi Ani, Gabriel Chifu!

Astăzi, 22 martie este nu numai Ziua Mondială a Apei, ci şi aniversarea unui cunoscut poet şi prozator: Gabriel Chifu. Îi urez autorul romanului "Cartograful puterii", primit cu mare interes în China în acest an, şi al altor numeroase volume să rămînă veşnic tînăr şi să aibă har la scris pentru romanul la care lucrează.

LA MULŢI ANI!

În imagine: Gabriel Chifu la Festivalul de la Neptun 2011 (foto H.G.)

marți, 20 martie 2012

Huppy și arta de a visa


Unul dintre desenele animate preferate ale lui Huppy este cel în care Tom, lîngă șemineu, visează că a murit și nu este lăsat în Raiul Pisicilor pînă cînd nu obține iertarea lui Jerry și în final ajunge în Iad și se trezește. Revăzînd deunăzi filmul, foarte incitant pentru el, Huppy mi-a explicat cum se produc visele și am stenografiat aproape totul:

„Asta se întîmplă dacă te lovești puternic la cap.  Creierii se contractă și se condensează și creierii se învîrt și omul visează. Și visezi că o să cazi într-o peșteră adîncă sau în altceva și ăsta e un vis urît. Sau că ești într-o casă uriașă, sau că urci în nori, sau că urci în spațiu și astfel se întîmplă o viziune. Și poți să dispari într-un nor și omul continuă să viseze. Și animalele pot visa dacă li se întîmplă o lovitură. Poți să visezi că vezi niște nori, o galaxie sau altceva. Poți să visezi că cerul este rozaliu, cu multe stele, galaxii sau planete. Omul vrea să se trezească, să se concentreze să se trezească din visul urît. Trebuie să înceteze să mai viseze monștri sau roboți. Trebuie să-i spună cineva: „te rog, trezește-te”. Dacă dai cu apă la om, el tot nu se trezește. Dacă dormi foarte-foarte adînc, visul este foarte tare, ca o mașină la care zbîrnîie motorul.” 


În imagine: Huppy și cățeaua nașului său.

duminică, 18 martie 2012

un cristian - Morții mă-tii, Casa de pariuri literare * * * (II)


(urmare)       
    
         Romanul Morții mă-tii, al lui un cristian, intră într-o serie destul de mare a celor dedicate copilăriei și adolescenței. Copilăria și adolescența se redefinesc și se reflectă mereu de la o epocă la alta cu constante dar și cu variabilele lor. Unele secvențe ale universului infantil, în care copiii descoperă „secrete” ale lumii adulte, precum moartea, amintesc de pagini bune din marea literatură, din Mark Twain de pildă. La fel „bătăliile” pe care le dau copiii între găștile lor aduc aminte de campaniile imaginare ori ludice din Tom Sawyer sau din Băieții din strada Pàl de Ferenc Molnar. La un cristian, orice duioșie explicită de tipul Cuore, Singur pe lume, Cireșarii etc. este exclusă. Copilăria este văzută în varianta aspră, iar copii înșiși învață devreme să nu-și facă prea multe iluzii și se comportă cu destul cinism între ei și chiar cu cei mari, precum în romanele lui Hervé Bazin. Aceia răspundeau educației catolice rigide de-acasă cu blasfemia defecării în confesionalele unor nevinovate biserici de țară și urinarea în agheasmatare. Ai lui un cristian umplu pungi cu cerneală și urină pe care le lansează gratuit în capul trecătorilor. Adolescenți, la vîrsta discotecilor și pulsiunilor erotice, nu-s mai idilici, nu-și pierd vremea cu sentimentalisme, ci improvizează colinde parodice, nerușinate dar hazlii: „scoală, gazdă, din pătuț/ c-a venit vremea să fuți”.

            Pe o altă latură, Morții mă-tii intră în seria romanelor românești care se referă la copilăria petrecută în comunism, mediu exotic pentru generațiile care n-au prins-o, ori au apucat prea puțin din ea și dătător de amărăciune dar și de unele nostalgii celor care au „beneficiat”. S-a realizat și un volum memorialistic pe această temă: Cartea roz a comunismului. În domeniu s-au ilustrat autori ca Filip Florian, Vasile Ernu și alții nu numai în proză ci și în poezia confesivă. Aceste cărți aproape că au instituit o modă. Ceea ce-l individualizează pe un cristian mi se par a fi: mediul grotesc în precaritatea lui intelectuală și morală și faptul că, trecînd spre lumea adultă, eroii nu se schimbă ci se înrăiesc, nu își adaugă speranțe, ci continuă să-și afirme lipsa lor. Nicio umbră de indulgență și nici-un strop de nostalgie nu răzbate de la autor. Mi se pare că paginile cu micul cristian devenit student și angajat umil, aproape adult acum, nu mai sînt atît de reușite, dar sensul global rămîne.

            Trăgînd concluziile, trebuie să spunem că, indiscutabil, spre deosebire de zeci de romane prin care, de la o vreme, tot felul de autori caută să se afirme în ciuda lipsei talentului  Morții mă-tii interesează cititorul. Lumea descrisă, personajele, dialogul necontrafăcut, verva expozițiunii sînt calități certe ale, în fond, unui debutant demn de elogii. 

Cenaclul Universitas - O nouă serie după 30 de ani


În ziua de 21 martie 2012, cu ocazia Zilei Mondiale a poeziei, se va inaugura o nouă serie de ședințe ale Cenaclului Universitas care a funcționat între anii 1983 și 1990. La noua serie care va avea loc lunar vor citi „veteranii” cenaclului de acum peste 20 de ani și tineri autori. Conducătorul cenaclului va fi desigur tot profesorul Mircea Martin. La prima ședință, ce va avea loc miercuri de la ora 18 în sala de consiliu a Facultății de Litere din București, vor citi Radu Sergiu Ruba din partea „nouăzeciștilor” și Bogdan Coșa. Deși mulți vechi membri ai „Universitas” care mai sînt acum în București sînt antrenați în recitaluri și gale poetice în acea zi, ei vor fi prezenți, măcar pentru cîteva minute, și la ședința „Universitas”.  

În imagine: Mircea Martin.

sâmbătă, 17 martie 2012

Reluare! Ce ne facem cu literatura?

     Am participat ieri la ședința unei secții a ASB la care s-au „judecat” dosarele unor candidați la calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor. Ce mi-au văzut (citit) ochii m-a îngrozit - vorbim de volume publicate și de autori cu 5-8 cărți! Cîteva minute mai tîrziu participam, la Muzeul Literaturii, la lansarea unui volum excepțional de eseuri ale profesorului Adrian Mihalache (Spații seducătoare - Editura Tracus Arte). Diferența între acest (și el) membru al USR și „colegii” lui aspiranți nu este de la Pămînt la Lună, ci de la Călărași la Sirius. Inteligența, cultura, rafinamentul stilistic ale lui Adrian Mihalache sînt puse, confratern, pe același raft cu inepțiile acelor ratați care au găsit totuși membri să-i recomande și care, mai cu voturi împotrivă, mai cu opinteli, au ajuns în majoritate să își facă loc către Comisia de Validare a USR. Un cititor neavizat îi va găsi, poate, pe toți în raftul unei librării și, dacă va alege aleator, va avea șanse 5-1 să dea peste vreun netrebnic dintre „catindați” și nu de cartea adevărată. În acest context, simt nevoia să reiau fragmentar, mai jos, un articol scris mai demult despre niște veleitari (nu aveam pe atunci blog).

*
        De ce urîm poeții?  

    Se vorbeşte cu dreptate despre criza literaturii contemporane, a poeziei în special. Să urcăm de la efect spre cauze şi să vedem ce se mai publică pe hîrtia atotrăbdătoare.
Doi autori, Ana S. și N. S. M. sînt prezentaţi astfel pe coperta volumului lor, apărut la Editura A... în 2009: „...poezia acestor minunaţi poeţi, contemporani de-ai noştri, răspîndeşte un aer de bunătate şi înţelepciune, de preţuire şi respect întru fiinţa pămîntului străbun, a patriei în care cei doi trăiesc”. În interior citim: „Republica mea, România,/ floarea măiastră-ntre florile lumii,/ cîntecul meu ţie ţi-l închin” (A.S.) sau „Am lăsat calul alb/ să pască floarea albastră/ culcat, lîngă izvorul din drum,/ mi-am pus între buze/ o fruză (sic!)” (N.S.).  Apoi: „Am luat cu mine/ un spic/ din Bărăganul galben de grîu/ încins cu brîul Dunării mele/ şi un strop din marea albastră/ cu tot soarele ei...” plus „...sunt o floare pentru tine/ PATRIA MEA”(A.S.) etc.
Cineva care s-ar pricepe la poezie, dar nu la poeţi, ar conchide că este vorba de doi imbecili sau, în cel mai bun caz, de doi nebuni lăsaţi în libertate. Cu totul fals! Autorii sînt în fapt nişte oameni cumsecade, perfect raţionali şi izbutiţi în profesiile lor, inteligenţi cînd se exprimă normal şi nu „poetic”, plini de bunătate şi cu virtuţi deasupra multora, în plus iubindu-şi ţara. Ei nu sînt defel cretini, cretină este numai concepţia lor despre poezie. Ei trăiesc, din punct de vedere literar, într-o realitate paralelă, asemeni unor triburi izolate în junglă.
Un primitiv care vieţuieşte azi la nivelul epocii de piatră, adus într-un oraş, ar observa cu uimire că oamenii vorbesc singuri ţinînd la ureche un obiect dreptunghiular. Ar crede că e o formă de şamanism prin care inşii discută cu zeii lor. Ar lua un obiect similar  - de exemplu o telecomandă, un aprinzător de aragaz etc. şi ar porni un monolog cu el lîngă ureche. Chiar dacă reacţiile celorlalţi sînt adverse, poeţii noştri nu-şi dau seama că e ceva în neregulă: „Mă întorc mereu în mine/ Şi cânt pe drumul drept.// Din jur îmi strigă lumea/ Şi-mi spune că-s dement”. Mai ales că se găseşte careva să-i şi încurajeze.
Autorii noştri, e vădit, nu citesc poezie contemporană, cărţi de critică, reviste literare sau, dacă le văd, le consideră altceva, precum sălbaticii telefonul. Ei aduc lumea la nivelul înţelegerii lor. Asta numai în poezie sau în ceea ce cred ei că e poezia! În rest sînt normali şi adaptaţi. Am pierdut atîta vreme cu aceşti bieţi oameni (e tragic faptul că ei nu au acces real la literatură) pentru că ei reprezintă o categorie destul de largă pe care o întîlnim mereu în jurul nostru: persoane de standard mediu care, pe un singur segment al existenţei lor, sînt la nivelul unor copii oligofreni. Problema reală e cu cine-i publică şi-i laudă. (...)

Amintiri... Ceaiul din păr de fecioară


            În China ceaiul este aparent ceva banal. Dar faţă noi, cei din zona temperată, ceaiul nu evocă unui chinez o aromă sau un gust, ci mai ales un peisaj. Plantaţiile de ceai se întind pe hectare, urcă pe munţi, se strecoară pe terase improvizate printre stînci. Ceaiul pe care l-am cunoscut în China nu are nimic din banalitatea „ceaiului chinezesc” care în Europa e cam la fel peste tot. Ce fel de ceai? „Ceaiul dragonului”, puternic şi viril, sau „ceaiul din păr de fecioară” subtil şi aromat? Ceaiul războinicului, ceaiul de rămas-bun, ceaiul rîndunicii şi altele şi altele, în total nouăsprezece ceaiuri „principale” şi cîte altele regionale, locale, ascunse şi secrete. Nu „ceai de fructe”, trivializarea vestică a ceaiului, ci numai rase diferite ale speciei ceaiului.

             Cea mai puternică experienţă: la Huangzhou, pe malul Lacului de Est, o prăvălie improvizată care vindea ceai la gram. Exclusiv ceai. Clientul băga nasul în cupele cu mostre, vîntura aerul să simtă aroma, comanda. Vînzătorul deschidea cutia mare cu ceai şi punea frunzele parfumate pe cîntar. Le strîngea cu grijă le punea în pungă, apoi în staniol, apoi în altă pungă sigilată, apoi în cutia de carton cu sigla magazinului, o sigila şi o înmîna cu o plecăciune europeanului uimit. Să tot bei, acasă, departe, în Europa cea barbară!

miercuri, 14 martie 2012

Ziua Mondială a Poeziei - 2012


Poezia faţă cu noile media”, „O felie de poezie” şi Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz, în cadrul Zilei Mondiale a Poeziei
Miercuri, 21 martie 2012, asociațiile EURO CULTURART și  OPEN ART organizează, pentru prima dată în România, trei evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei, instituită de UNESCO în anul 1999. Astfel, sunt programate o dezbatere, „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, un miting literar, „O felie de poezie”, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, precum şi cea de-a patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR2. Coorganizatorii Zilei Mondiale a Poeziei la Bucureşti sunt Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Susţinătorii financiari ai proiectului sunt Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Partenerii media ai proiectului sunt: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro .
În cadrul evenimentului va fi lansată şi antologia “ZiuaMondială a Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz”, ediţia 2012, Editura Tracus Arte. 43 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite (Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Crista Bilciu, Andrei Bodiu, Magda Cârneci, Gabriel Chifu, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Teodor Dună, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Augustin Ioan, Nora Iuga, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Iulia Militaru, Ion Mureşan, Andrei Novac, Cosmin Perţa, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Nicoale Prelipceanu, Liubiţa Raichici, Livia Roşca, Andra Rotaru, Santha Attila, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Şerban, Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia) vor susţinut câte un recital, într-un dialog muzical cu rafinaţi interpreţşi compozitori de jazz şi blues: Berti Barbera, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia Trohin.

marți, 13 martie 2012

un cristian - Morții mă-tii, Casa de Pariuri Literare * * * (I)

Nu e clar de ce morții mă-sii tînăra generație are o aplecare deosebită spre autoreferențialitate și își urîțește cît poate copilăria care și așa, fiind comunistă, numai dulce n-a fost. E un mic masochism, superior, divin aproape, să trăiești și să scrii cu tarele la vedere, o dulcegărie în spatele vorbelor dure și deocheate care maschează de fapt versuri de romanță: În părul meu, odată blond,/E o şuviţă argintie... bîra-bîra... eu n-am avut copilărie. Versuri de Radu Rosetti ...m-aș pe lespedea lui romantică.
Un Cristian nu-și pune nici măcar numele pe prima copertă, nu e de bon ton, el este copilul universal, ca și Nică devenit la maturitate Creangă, apoi adolescentul universal de la Ionel Teodoreanu, dar bineînțeles în răspăr. Tandrețea, la un cristian, e țepoasă, iritată ca o pilele biciuită și sculată ca o să mă ierte doamnele. Scenele de tandrețe între bunic și nepotul personaj-narator sînt sfîșietoare tocmai prin ceea ce nu spun. Nici bunicul nu se predă calineriei și replica lui de alint este simplă și stîngace: „tragem o bășină nepoate?”. Cînd bunicul e introdus în cavou, nepotul se dă „mai cîș” și slobozește un gaz memorial, evocator.
De fapt „morții mă-tii”, neprecedat de verbul copulativ-copulator care s-ar subînțelege, este o comemorare a morților din famile și colaterali. Copiii, în Buzăul cu blocuri socialiste al copilăriei autorului și personajului, discută despre moarte cu naivitate și cinismul inocenței. Adolescentul vede în moarte și în ritualurile „de trecere” numai substratul kitsch, parodic, chiar și atunci cînd e vorba de morții mamei sale. De ai altora ce să mai zici? Copiii de bloc - cei buzoieni sînt mai duri decît cei care apar pe la Cărtărescu - enervați de părinții sectoristului, îi fac o farsă comandîndu-i, cam scumpă distracție, un cosciug și o cruce cu numele tatălui pe ea. Un banc pe care, mărturisesc cu minimală rușine, l-am făcut eu însumi cîndva la emisiunea „Alomania”, cînd numai puști nu eram. Cea care se vede cu „mobila” la ușă e mama sectoristului. A cărei reacție e comentată sec de narator, privitor-ca-la-teatru: „să-ți bagi pula, a leșinat baba”. Furnizorii îl conving pe beneficiar să păstreze darul, că va avea inevitabil nevoie de el, minus anul trecut pe brațul vertical. Avarul tată de milițian acceptă.  
Asemenea scene de un umor nebun, și adesea negru, agrementate cu neaoșisme care ar face să roșească și un cotoi cenușiu, nu mai zic de ogar, sînt abundente în povestea, pînă la urmă tristă, a „micului Fitiriadi”, alias un cristian, unul dintre numeroșii posibili cadorisiți cu acest nume de creștin în care nu prea se recunoaște. Așa e jocul „Care-n viața lui...” inferior bridge-ului, dar superior tablelor: se poștește o sticlă de băutură între jucători, cu dreptul de a bea din ea numai dacă la întrebarea pusă de staroste răspunsul e afirmativ. Exemplul oferit de autor e citabil, cu sintaxă cu tot: Care-n viața lui... ai dat muie în tren? 
(va urma)

duminică, 11 martie 2012

Mega Image. Un incident și scuze de la magazin

NOTĂ din 13 martie!


Faţă de textul de mai jos, Mega Image Relaţii Clienţi mi-a trimis o scrisoare de scuze asigurîndu-mă de faptul că a fost un incident nefericit, izolat şi necaracteristic. Salut cu bună-credinţă dorinţa de îndreptare şi accept scuzele. Vă voi ţine la curent cu progresele firmei pe care le doresc sincer şi eu, ca vechi client.

         * * *

            Ieri, 10 martie 2012, ora 11, am intrat în magazinul Mega Image de pe Bulevardul Lacul Tei, între Teiul Doamnei și Doamna Ghica. De fiecare dată o fac fără plăcere, pentru că e aglomerat și serviciile sînt precare. Dar mă grăbeam, ca adesea, și speram să pot lua repede cîteva lucruri de primă necesitate, toate din același loc. La intrare erau cîteva „turnuri” de coșuri așezate prost, în echilibru precar și ghinionul a făcut ca vreo cîteva să se dărîme exact cînd am trecut pe lîngă ele, dar cam la un metru distanță. Nu am dat nicio atenție faptului, nu le atinsesem nicicum. Dar un paznic în uniformă m-a interpelat: „Și astea se pun singure la loc?” Am răspuns că nu cred, dar că nu le-am atins defel și nu am niciun amestec în afacere. Omul a mîrîit ceva, probabil m-a înjurat. La care i-am spus „Vedeți că eu aici sînt cilent”. Răspunsul a fost cel care m-a și făcut să scriu acest scurt articol, pentru că e unul caracteristic: „Și ce dacă ești client?!”

            „Și ce dacă ești client?!”

            Acesta este, așadar, sloganul firmei Mega Image. Un logo perfect adecvat cu serviciile lanțului comercial. Ar trebui scris deasupra ușilor, printat pe toate pliantele firmei: „Și ce dacă ești client?!” Un limpede „lăsați orice speranță, voi, cei care intrați în magazinele noastre”.
            „Și ce dacă ești client?!” Normal, nu contează, noi venim „de-afară”, tu trebuie să-ți lași banii la noi, să cumperi lucruri scumpe și proaste și să ne înghiți mîrlăniile!
            Voi iniția probabil pe facebook o campanie ca replică la deviza „Și ce dacă ești client?!”. Titlul campaniei la care vă invit să vă alăturați: „Mega Image – afară din România!” ca să vadă și ei „ce dacă” sîntem clienți. 

vineri, 9 martie 2012

Huppy samurai, pizzar, artist plastic


Am primit de la grădinița „Primii pași” o sinteză fotografică a activităților lui Huppy. Samurai, la primul examen de obținerea centurii (el e cel din mijloc, pe rîndul din față), cu un bucătar, după ce s-a inițiat în prepararea pizzei, și confecționînd un colier de 1 martie pentru mama lui.

miercuri, 7 martie 2012

Luceafărul de dimineață nr. 3 / 2012

La începutul săptămînii viitoare veți putea citi un nou număr din Luceafărul de dimineață. Invitatul lunii este Varujan Vosganian, autorul unui fragment de nuvelă. Editorialul lui Dan Cristea se referă la volumul lui Ion Vartic despre Emil Cioran. Semnează grupaje de poezie Stoian G. Bogdan, Ruxandra Anton, Ioana Greceanu, Pașcu Balaci, Al. Sfârlea și un fragment de roman Șerban Tomșa. Un punct important îl reprezintă cele trei pagini ale anchetei „Marea dictatură și micile tiranii”. Actrița Carmen Stănescu acordă un interviu Irinei Budeanu. Caietul critic este compus din cronici de Andrea Hedeș, Ana Dobre, Ioan Groșan, Ioan Buduca, Emil Mladin, Adrian G. Romila, Felix Nicolau, Radu Voinescu. Geo Vasile îl evocă pe regretatul italienist Cornel Mihai Ionescu.  Florin Costinescu redă documente de arhivă ale lui Ion Agârbiceanu. Adrian Pârvu publică o parodie la Ion Mureșan. Obișnuitele rubrici de teatru, film, arte vizuale, muzică, sport, carte străină completează un sumar variat. Să citiți cu bucurie!

duminică, 4 martie 2012

Amitiri despre viitor? 4 Martie 1977 - ??

Azi 4 martie, se împlinesc 35 de ani de la cutremurul din 1977. Îmi amintesc foare bine cutremurul, aveam aproape 15 ani. O seară senină, cu lună plină, foarte mare. Învățam după-amiaza, eram în clasa a VIII-a. Venisem de la școală pe la ora 19. Toată famila era la cină, în bucătărie, locuiam într-un bloc vechi, interbelic. Din fericire a rezistat. Pereții, din cărămidă s-au rupt în X, conform teoriei pe care aveam s-o învăț mai tîrziu. Structura din betn armat a rezistat (clădirea are p+2, există și acum în zona Pache-Plantelor). A căzut în schimb calcanul podului. Cutremurul nu a fost atît de puternic precum cel din 1940 (7,1 magnitudine Richter, față de 7,4) dar a avut efecte mai grave din cauza duratei mari, vreo 70 de secunde, și aglomerării din București. S-a dat cifra de 1400 de victimne în București.

Un cutremur similar ar face azi mai multe victime, poate chiar de 10 ori mai multe, în funcție de ora la care s-ar produce și de anotimp. Cutremurul fiind seara, la ora 21.20 aproximativ, nu a prins multe persoane în clădiri publice. Gazul s-a oprit în 5-6 secunde ca și curentul electric, incendiile au fost neînsemnate. Estimez că la un cutremur similar celui din 1977 ca magnitudine și durată ar cădea numeroase clădiri din centrul Bucureștiului, de pe artere ca Magheru, Lascăr Catargiu, Carol, Pache, Elisabeta-Kogălniceanu, Splaiuri, Calea Călărașilor, Calea Victoriei, Calea Griviței, în zone ca Vatra Luminoasă, Floreasca, Domenii, în general în cele unde sînt clădiri mai înalte și construite înainte de 1977. Vor fi afectate și construcții înalte ridicate după 1989 care au defecte de construcție.

În cazul unui cutremur produs ziua, s-ar produce pierderi și din cauza panicii, aglomerărilor de persoane, unor posibile prăbușiri la metrou, care nu exista ]n 1977, dificultății de a se interveni simultan cu forțe de descarcerare în multe puncte, haosului administrativ, insuficienței mijoacelor medicale. Autoritățile, care sînt paralizate de 20 de cm de zăpadă, nu au cum să gestioneze eficient intervenția în caz de seism major.

Orice om conștient ar trebui să păstreze permanent în locuință rezerve rezonabile de alimente neperisabile, apă îmbuteliată, medicamente, lanterne electrice cu baterii pentru că, în afara celor care vor fi afectați direct, vor suferi zile întregi cei care vor scăpa din cauza lipsei de alimente, apă potabilă, curent etc.

sâmbătă, 3 martie 2012

Concurs de dramaturgie. Piese pentru copii

Teatrul Ion Creangă, împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie și critică teatrală, organizează cea de a VI-a editie a Concursului de dramaturgie ”100, 1000, un milion de povești”. Teatrul Ion Creangă își propune, şi pe această cale, să stimuleze dramaturgia originală pentru copii, să sprijine autorii, oferindu-le posibilitatea de a-și face cunoscute creațiile pe scena unei instituţii profesioniste.

Textele dramatice prezentate în concurs trebuie să răspundă rigorilor tematice și estetice pe care le impune orice teatru profesionist ale cărui spectacole se adresează spectatorilor copii.

Autorii vor trimite textele dactilografiate, într-un exemplar, nesemnate, cu un motto scris pe pagina de titlu, însoțite de un plic închis care va cuprinde datele de identificare ale autorului. Același motto, de pe pagina de titlu a piesei, va fi scris și pe plicul închis, cu datele de identificare ale autorului. Manuscrisele trebuie expediate pe adresa administrației institutiei, Teatrul Ion Creanga, Bulevardul Magheru, nr. 27, sector 1, Bucuresti, cod 010325 , pâna la data de 15 iunie, 2012. Pe plicul în care e introdus manuscrisul se va face mentiunea Pentru concursul de dramaturgie „100, 1000, un milion de povesti”.

Nu se primesc în concurs dramatizari; nu pot participa la competitie piesele care au fost aduse la cunostinta publicului prin publicare sau reprezentare; textele trimise pentru concurs nu se înapoiaza autorilor. Juriul Concursului de dramaturgie va decide, prin consens, piesa câstigatoare a concursului, piesă care va fi achizitionată de Teatrul Ion Creangă și va fi inclusă în repertoriul stagiunilor următoare. Juriul va nominaliza, de asemenea, dintre textele dramatice înscrise în Concurs, un numar de 2 piese care, împreună cu piesa cîstigătoare a Concursului, vor fi publicate într-un volum de teatru pentru copii.

În cadrul celei de a VIII-a editie a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii, „100, 1000, un milion de povesti”, Festival organizat de Teatrul Ion Creanga, în Bucuresti, în perioada 29 septembrie – 6 octombrie 2012, se va lansa volumul de teatru. Piesele incluse în volum vor fi reprezentate, în premieră, de către actorii Teatrului Ion Creangă, în școli din București, ca spectacole–lectură.

vineri, 2 martie 2012

Vrei să fii milionar? Impresii de concurent


             O experiență interesantă! Aproape aș numi-o aventură. Am avut și noroc și ghinion, succesiv, și m-am retras onorabil, la întrebarea 9 din 15, cu un cec de 5000 de lei impozabili. Doream mai mult, puteam mai mult, știam aproape sigur răspunsul care m-ar fi dus la 7500 de lei, dar prudența a prevalat.
            În primul rînd, ca să mă înscriu, am jucat de opt ori în calificările de la „primii 80” la „primii 10”. Aici trebuia să răspunzi la o întrebare cu patru variante de răspuns și am știut de fiecare dată răspunsul corect. Dar numai de 3 ori am reușit un timp calificant în primii 10. Cum am izbutit să ajung la dialogul direct cu Virgil Ianțu de prima dată, celelalte două calificări nu au mai avut valoare și două rezerve au beneficiat de norocul meu (sau de știința mea).
            Întrebarea care m-a calificat și la care am răspuns la telefon în mai puțin de 0,2 secunde a fost simplă: Cine a spus „religia e opiul popoarelor”? De opiu însă aveam să mai am parte și în finală (papaveraceele despre care nu știam că formează familia macului). Ulterior am mai răspuns rapid la o întrebare de mitologie  (cine a fost prima femeie în mitologia greacă?) și la una de, să zicem, istorie: cum se numea atelajul cu două roți tras de patru cai? Dar nu se mai pun…

            Ajuns la emisiune, la emisiunea cu numărul norocos 13 din seria II, adică din 2012, prima întrebare de selecție nu viza cultura generală. Ceea ce mi s-a părut cam nefiresc. Am avut de ordonat alfabetic patru substantive. Și un copil de clasa a IV-a putea s-o facă. Așa că a contat iuțeala de deget, nu știința, și a ajuns „pe scaun” un adolescent care ulterior avea să se retragă după primele 5 întrebări de încălzire și după ce nu știuse că mușețelului i se mai spune „romaniță” și nu „americăniță” sau „bulgăriță”. A întrebat publicul și s-a descurcat cu ajutorul lui. Dar e tînăr și o să mai învețe.
            Din fericire, următoarea întrebare chiar a fost de cultură generală și am fost singurul repondent care i-a ordonat cronologic pe scriitorii: Teocrit (cel cu „idila”, dacă vă amintiți), Pușkin, Valéry, Milton. Banal pentru mine (4 secunde), eliminatoriu pentru ceilalți.
            Și iată-mă față în față cu Virgil Ianțu pentru care am cuvinte de laudă și mulțumiri. A creat o atmosferă plăcută în dialogul nostru, a fost politicos și plin de umor, m-a încurajat. De altfel și concurenții și spectatorii s-au comportat frumos, mulți concurenți m-au felicitat sportiv și m-au încurajat în pauză. Mulțumiri deosebite se cuvin doamnei Gabriela Andrei, colega mea, care m-a însoțit înfruntînd plictisul așteptării și frigul din studio. Dar cele mai vii mulțumiri le merită soția mea Ruxandra pentru îndemnul de a participa, încurajări, antrenamente și răspunsul de la întrebarea la care am apelat la telefon ca variantă ajutătoare.

            Fiind la finalul emisiunii 13, aventura a continuat în episodul 14. Recunosc că am vrut să fiu prea sigur, nu mi-am luat riscuri și am consumat prea repede variantele ajutătoare. Cînd am ajuns la întrebarea pentru 7500, aveam 5000, dar riscam să cad la 1000 (cum soția mea pățise la vremea cînd a concurat). Poate a contat și pauza lungă între emisiuni, cam 30 de minute, am avut ghinion că nu am fost „șnur” într-un singur episod. Oricum, la 5000 puteam să urc la 7500 (+2500) sau să cad la 1000 (-4000). Am cîntărit raportul: 5/8 și, deși bănuiam că „Ordem e Progress” e deviza Braziliei, am decis retragerea. Nu știam sigur, uitasem că e scrisă pe steag.
            Nu merita să risc pentru că se ajunge foarte greu „în primii doi”  și e o zi pierdută: am consumat 6 ore pentru a juca efectiv cam 30 de minute. Între timp aflasem că un concurent nu mai poate participa decît o dată, dacă ajunge „pe scaun”. Îmi era milă de cei veniți de la Iași sau Avrig și care nici măcar nu au ajuns pe scaun și de însoțitorii lor.

Postări populare

Arhivă blog