sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Piese pentru copii 2013. Rezultatele concursului de dramaturgie al Teatrului „Ion Creangă”

În acest an, ca și în trecut, juriul concursului de dramaturgie dedicat pieselor pentru teatrul de copii, organizat în chip meritoriu de Teatrul „Ion Creangă” din București, a fost format din membri ai Filialei București - Dramaturgie a USR. El i-a avut în componență pe Ioan Gârmacea (directorul teatrului), Lucia Verona și Horia Gârbea. 

Din păcate, din recolta de 25 de texte, juriul nu a găsit niciunul pe care să-l declare cîștigător absolut, încît teatrul să-și asume reprezentarea lui scenică. Juriul a ales totuși trei piese pe care le recomandă teatrului, cele care au obținut un punctaj semnificativ mai mare decît celelalte texte din competiție.

Acestea - s-a dovedit la deschiderea plicurilor cu moto care ascundeau identitatea participanților - aparțin unor autori cu experiență în teatrul pentru copii: Sînziana Popescu, Carmen Dominte, Laurențiu Budău. 

vineri, 29 noiembrie 2013

175 000 de vizitatori. Rating în urcare

Ziua de azi, pe lîngă bucuria de a-mi aduce vizitatorul cu nr. 175 000, mi-a oferit şi un rating bun pe Ze List, cel mai bun din 5 iunie încoace.

Nu scriu pentru rating (altfel aş da-o pe politică, mondenităţi şi fotbal) dar mă bucur să ştiu că sînt citit de cei care iubesc literatura, teatrul şi alte lucruri care fac viaţa frumoasă.

Să avem ani mulţi şi plăcuţi împreună!

Ioan Matei - Viață pe bază de abonament, Ed. Tracus Arte * * * (II)

(urmare)

Ioan Matei nu scrie avîntat, ci apăsat. Frazele par cioplite sau încrustate într-un material dur. Se ferește de epitete, iar de metafore să n-audă. De caracterizări directe nici nu poate fi vorba. Pentru observatorul care poartă oglinda de-a lungul drumului contează numai faptele personajelor și vorbele lor. Din acest punct de vedere, Ioan Matei dovedește un impecabil auz de prozator, toate nuanțele vorbirii eroilor sînt surprinse, încît vreo caracterizare din „off” ar fi inutilă.
Prozatorul pune la cale un cinematograf sonor care proiectează scurt-metraje relevante - din nou referința Rebreanu e inevitabilă. Un eventual regizor primește decupajul de-a gata, iar la dialoguri (monologuri) nu mai are de ce să umble.
Spre deosebire de ilustrul său înaintaș, Ioan Matei refuză însă scenele „tari”. Spectaculosul e în spatele aparențelor cenușii așa cum, pentru a mă referi din nou la povestirea care-mi place mai mult, softul este invizibil și intangibil în interiorul hardului pe care-l însuflețește.
Dintr-un cuvînt înainte oricît de succint, nu poate lipsi îndemnul către cititor de a parcurge această carte. El însă nu e prea folositor pentru că și dumneavoastră, care citiți acest îndemn, veți fi contaminați îndată de un fel de virus și nu veți abandona lectura pînă nu veți isprăvi întregul volum. La sfîrșit veți regreta că s-a terminat atît de repede.
Cu toate acestea i-aș sfătui să citească volumul nu doar pe iubitorii de proză scurtă ci și pe autorii ei care ar dori, eventual, să învețe lecția simplității relevante și a scrisului marcant și despodobit. Aceștia însă ar fi bine să reziste (dacă pot!) seducției acestor texte și să ia aminte la tehnica autorului din care au de deprins multe procedee. Dar tehnicile– chiar bine însușite și exersate – nu pot să creeze doar ele literatură dacă lipsește acel sîmbure de har inefabil pe care îl numim convențional talent.
Ioan Matei este un autor care posedă talent și are meritul de refuza facilitatea și de a-l completa, spre bucuria noastră, a celor care îl citim, cu o scriitură minuțioasă, atentă, eficientă.
Se spune că un maestru expresionist, exasperat de ușurința cu care desena figurativ, s-a apucat să folosească mîna stîngă pentru a nu mai desena „ca Rafael”. Azi, cînd vedem pînzele maestrului nu numai că nu distingem nicio boabă de Rafael, dar le-am putea, ca profani, caracteriza simplu: „niște dungi” de culoare. Dar ce dungi!

Priviți, stimați cititori, dungile lui Ioan Matei și bucurați-vă de cromatica lor. Dar nu uitați cît de greu i-a fost să reducă eficient o întreagă realitate la aceste dîre esențializate. 

Foto: autorul dă autografe la Tîrg (foto: Al. Popescu)

marți, 26 noiembrie 2013

Clubul dramaturgilor a prezentat al treilea spectacol-lectură al stagiunii



Luni 25 noiembrie 2013, în sala Institutului Cultural Român, Clubul Dramaturgilor s-a reunit pentru al treilea spectacol-lectură al stagiunii: Senvici cu infinit de Puși Dinulescu, Regia: Vasile Manta. Întîlnirea a fost moderată de Horia Gârbea, președintele Filialei București – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor. Lectura a fost una care a satisfăcut numerosul public prezent (actori, regizori, dramaturgi, ziariști și critici, dar și iubitori de teatru), actorii Mihai Niculescu, Manuela Ciucur, Ioana Calotă,  Julieta Strâmbeanu-Weigel, Puiu Mărgescu, Liliana Pană fiind unanim apreciați.
Piesa a suscitat discuții destul de aprinse în care au intervenit și membrii distribuției ca și autorul, elogiat de vorbitori pentru originalitatea viziunii sale.
Următoarea ședință a Clubului va programa o lectrură în premieră cu piesa Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? de Daniel Bănulescu. Data și locul de desfășurare vor fi anunțate în curînd.

Clubul Dramaturgilor este organizat de Filiala București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor în colaborare cu Institutul Cultural Român și Radio România Cultural.



luni, 25 noiembrie 2013

O conferință despre Azerbaijan la U.R.A.

Universitatea Româno-Americană a înființat recent un departament de studii azere. Cu acest prilej, în aula universității a avut loc o conferință despre țara de la Marea Caspică, organizată de instituția gazdă și Fundația Heydar Aliyev, reprezentanța București.


Alături de directorul Fundației, filiala bucureșteană, directorul SOCAR-România (compania națională de petrol a Azerbaijanului), reprezentanți ai ambasadei Azerbaijanului la București, am avut deosebita plăcere de a prezenta asistenței foarte numeroase cîteva impresii proprii despre cultura, istoria și civilizația poporului azer, așa cum le-am cunoscut și studiat.

Doresc succes noului centru de studii azere și am remarcat cu bucurie interesul pentru acest subiect al tinerilor prezenți. După cum se știe Azerbaijanul este partener strategic al României.

Iată lista statelor cu care România are parteneriate încheiate prin documente parteneriale explicite (Cf. sit www.mae.ro):

duminică, 24 noiembrie 2013

Shakespeare, Opere VI și Caietele Shakespeare Nr. 1, lansate la Tîrg

Lansarea volumului VI la tîrg a decurs firesc și ne-a bucurat pe toți realizatorii vizibili în poze:

Violeta Popa, Ioana Diaconescu, Lucia Verona (au tradus piesele volumului VI), George Volceanov (cordonatorul ediției), subsemnatul (fără aport la vol. VI, doar la caiet), Ioan Cristescu (editor). Volumul și caietul au apărut la Tracus Arte în co-editare cu Editura ICR.




Din păcate niște aspecte tehnice au întîrziat apariția volumului VII și au amînat lansarea, dar ea se va produce în curînd.

Datorăm fotografiile scriitoarei Andrea Hedeș. Data din dreapta jos nu e cea reală. E nesetat aparatul! :)

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Ioan Matei - Viața pe bază de abonament, Ed. Tracus Arte * * * (I)

Vineri 22 noiembrie, la Tîrgul Gaudeamus, am prezentat, alături de Alex Ștefănescu și Ioan Groșan noul volum de proze al lui Ioan Matei. Am alcătuit și o prefață la acest volum. Ce-am spus în emoția lansării, cu o participare foarte numeroasă, ca-n vremurile bune ale tîrgurilor, nu mai pot regăsi precis în memorie. Reproduc așadar ce am scris despre volum.

              În lumea noatră literară, mai puțin pestriță decît ne place să credem, Ioan Matei este un autor ieșit din comun. Modest și scrupulos, tăcut și exigent peste poate cu sine însuși, dar extrem de generos cu confrații, prozele abia îi pot fi smulse, cînd și cînd, pentru a fi publicate. Ai zice că e un bijutier care oftează după fiecare inel pe care-l fabrică și e nevoit să-l înstrăineze sau chiar personajul lui Márquez care finisa cu trudă pești din aur pe care, apoi, îi topea spre a lua munca de la început.
            Ce-i drept, cînd tipărește un volum, cum se întîmplă acum, acesta e cumpănit în părțile lui și în întreg, încît cu mare greutate i s-ar putea găsi vreun cusur.

            O altă trăsătură atipică a prozatorului nostru este că el lucrează aproape exclusiv cu atmosfera, deși nu refuză poanta, absolut necesară unei proze scurte. Presupun că șlefuirea îndelungată a textelor duce la acest amestec optim de atmosferă și umor conținut, neostentativ. Desigur, Drepturi de autor, povestirea cea mai lungă și mai suculentă, cu potențial dramatic cert și transformată ca atare și în scenariu, are un haz mai mare și mai perceptibil. Dar fiecare dintre prozele din volum dezvăluie un umorist, fiecare s-ar putea constitui într-o comedie sau chiar o farsă, eventual tragică, în chipul în care Cehov însuși își subintitula piesele „comedii”.

Cînd e vorba de Ioan Matei, trimiterea la Cehov și Gogol este inevitabilă. Se vede bine asta în Hard and soft după mine piesa cea mai bună a volumului. I-am sugerat chiar autorului să adopte acest titlu pentru cartea sa. Chiar dacă Drepturi de autor e mai consistentă la umor și personaje, Hard and soft e mai metafizică și titlul acoperă mai bine întregul. Opțiunea finală pentru Viaţa pe bază de abonament o înțeleg însă pentru plusul de spectaculos al titlului și compexitatea mai mare a textului respectiv.
Lucrul cel mai important este că fiecare dintre povestiri incită, trezește atenția, nu se uită. Dacă venim mai aproape de timpul și spațiul în care viețuim literar, vom spune că avem în față un volum în linia generației 80, din care face parte autorul, amintind de paginile cele mai bune, comportiste, ale lui Groșan, Cristian Teodorescu, Mircea Nedelciu de la început. Apropiindu-ne mai mult încă, ne putem aminti pe-alocuri de frumoasele povestiri ale lui Cătălin Mihuleac ori de ale altor congeneri ai lui Ioan Matei ca Iacob Florea, Gheorghe Stroe. Desigur, în zare se întrevede un  maestru precum Liviu Rebreanu, cel din povestiri...


Ioan Matei nu scrie avîntat, ci apăsat. Frazele par cioplite sau încrustate într-un material dur. Se ferește de epitete, iar de metafore să n-audă. De caracterizări directe nici nu poate fi vorba. Pentru observatorul care poartă oglinda de-a lungul drumului contează numai faptele personajelor și vorbele lor. Din acest punct de vedere, Ioan Matei dovedește un impecabil auz de prozator, toate nuanțele vorbirii eroilor sînt surprinse, încît vreo caracterizare din „off” ar fi inutilă. (va urma)

vineri, 22 noiembrie 2013

Gaudeamus igitur! Li s-a-nfipt criza în creier!


A 20-a ediție a Tîrgului Gaudeamus, organizat de Radio România, s-a inaugurat cu discursuri firești, dar cam plictisite, iar primele zile au arătat un Tîrg sărăcăcios la expozanți și la vizitatori.

Am participat la o lansare a Victoriei Milescu, reușită, la o lansare colectivă a editurii Betta care a fost simpatică dar prea lungă. Măcar au fost vreo 6 autori și au adunat vreo 60 de participanți. La ședința Pen Club n-au venit decît 12 dintre care cei trei membri ai conducerii. Bine că nu ne-am strîns 13.

Azi se vor lansa cîteva volume interesante și voi fi prezent: Shakespeare, opere VI, la ICR-Tracus Arte (stand ICR, ora 14) Ioan Matei, proză scurtă la Tracus Arte (ora 16), Ioan Pop-Curșeu  Vărjitorie și magie în cultura și literatura românească, Poilrom (16.30)

Mîine două policier-uri fine:  Lucia Verona – Crimă la festival și Bogdan Hrib - 3+1 ambele la Tritonic. Le-am și luat.

Totuși editurile au titluri puține, destule vechituri. Parterul e mai animat, primul inel șchioapătă, iar inelul de sus e trist ca o menajerie de provincie în care în loc de animale s-au pus pozele lor. Paul Daian mai suflă în goarnă, dar se pare că bietul cocoș care-l însoțea a fost tăiat din buget sau poate chiar la propriu, pentru supă.

Invitații speciali - s-au adunat 5 țări nordice – au o prezență palidă. Cei care au criticat prezența României la Paris și Londra (unde efectiv am strălucit) sau la Frankfurt să vină să vadă și eventual să plîngă. Mai bine arată standul de carte rusă de la parter unde niște poeți au făcut un show miercuri, cel puțin ca patos au fost la înălțime.

Deviza tîrgului, aluzie șugubeață la Radio, are un umor cam căznit, amintind de varietățile TVR de dinainte de 89.

Un singur lucru e efectiv ca la Salonul de Carte de Paris: lista de prețuri de la restaurantul tîrgului.
Diferă însă mirosul, care aici e unul de cantină sindicală. 

luni, 18 noiembrie 2013

România, Grecia și destinul

De regulă evit să mă pronunț public despre lucruri la care se pricepe toată lumea. De pildă despre fotbal. Prefer să vorbesc despre lucruri la care se pricep relativ puțini. De pildă despre Shakespeare. Totuși, înaintea unui meci decisiv precum România-Grecia am chef să vă povestesc cîteva amintiri de suporter nedeclarat.

                În 1989 vine, mă rog, ocaziunea să joace România o dublă cu Danemarca. Trebuia să cîștigăm un meci din două, scorul nu conta, pentru a merge la CM din Italia. România jucase prost meciurile anterioare cu Grecia și Albania, cîștigînd cu noroc cu ultima. Nu mulți pariau pe calificarea noastră, mai ales că în 89 se aștepta altceva, ceva care a și venit. După primul meci, 0-3 cu Danemarca, n-ar mai fi pariat mai nimeni pe cei alintați naționalist „tricolori”. După primele 15 minute din al doilea meci n-ar mai fi pariat nici dracu’. România era condusă cu 1-0. Totuși… la pauză era 2-1 pentru noi și la final 3-1.
            
    Anterior, demult, mai fusese un Danemarca-România 3-2 la București dar 2-3 în Danemarca și calificarea noastră după un, ați ghicit, baraj (era pentru Olimpiadă).
                Cîndva, în 1986, Steaua ajunsese, cu greu, în semifinala Cupei Campionilor, precum era atunci. Urma o dublă cu Anderlecht. Dacă înainte de primul meci era un pronostic „rezervat”, cum spun medicii cînd ești pe ducă, după primul meci (0-1) nu punea nimeni șampanie la rece deși pe atunci se găsea mai ales șampanie și deloc bere. Eu unul eram sigur că mîncăm bătaie și acasă. Totuși, cu aportul lui Pițurcă, la București a fost 3-0 pentru Steaua. Calificare în finală, ulterior cîștigată deși, din nou, nu știu cîți lucizi au pariat pe Steaua.

                Exemplele pot continua: 1994 cu Argentina în „optimile” CM după ce luasem o bătaie zdravănă de la Elveția. Aveam 1-0, se face 1-1, Argentina domină… dar ne calificăm! Eram, îmi amintesc, la Manchester, și nu am putut după meci să sun în țară – toate liniile erau ocupate.
                O finală de Cupă Balcanică: 0-2 cu Iugoslavia și apoi 4-1 la București cu regretatul Aurică Rădulescu peste o Iugoslavia mult superioară Greciei de azi.

                Nu uit reversul: 2-0 cu aceeași Iugoslavie în calificări pentru CM Argentina 1978 la ei. Apoi 4-6 la noi cu Țețe Moraru de zile mari în poarta noastră. Aveam 16 ani și știam că la vîrsta asta nu e frumos să plîngi. Dar 1-2 cu anonima Elveție cîțiva ani mai tîrziu?

                Pe scurt: nu trageți clopotele pînă nu se răcește mortul! Nu știu ce va fi mîine, 19 noiembrie 2013 cu Grecia. Răspunsul corect la întrebarea „ne calificăm ?” este cel din a treia categorie a oricărui sondaj: „nu știu / nu răspund”.

                Să mai adaug că sper?

Clubul Dramaturgilor. Luni 25 Noiembrie, ora 18, ICR


duminică, 17 noiembrie 2013

Colocviul SF și F. Premiile Ion Hobana. Ediția a IV-a

Sîmbătă 16 noiembrie a avut loc a patra ediție a Colocviului de literatură SF și Fantasy „Ion Hobana” și decernarea Premiilor „Ion Hobana”.

Lucrările și festivitatea de premiere s-au desfășurat la Centrul Cultural Jean Louis Calderon al Primăriei sectorului 2. Co-organizatori au fost Societatea Română de SF și Fantasy, Filialele USR București-Dramaturgie și București-Proză. Au participat membri ai celor trei instituții organizatoare, scriitori, traducători, editori fani ai literaturii SF.

În acest an, tema colocviului a fost:

 „140 de ani de science fiction românesc : un bilanț, posibile direcții și evoluții”.

Au luat cuvîntul, prezentînd comunicări, sau, după caz, au fost citite comunicările trimise:

Horia Gârbea : Deschiderea lucrărilor colocviului „Șanse noi pentru literatura SF și F”
Cornel Robu – „Metalurgie SF&F”
Cătălin Badea Gheracostea – „Fantastica românească după cel de al doilea război mondial”
Radu Voinescu – „Moștenirea lui Ion Hobana sau viitorul începe astăzi”
Liana Tomescu – „Literatura SF și adolescenții”
Eugen Stancu   – „SF-ul românesc în perioada comunistă: în căutarea unei definiții a genului”
Marian Truță – „Despre SF-ul românesc, numai de bine”
Dănuț Ungureanu – „Anonimatul fanului oficial”
Cristian Mihail Teodorescu - „Mircea Opriță și băieții-de-la-țară”

Organizatorii au decernat apoi Premiile Ion Hobana 2013:

Premiul Opera Omnia : Cornel Robu
Premiul pentru cel mai bun roman românesc : „Hârtiile masculului” de Silviu Gherman
Premiul pentru cea mai bună culegere de povestiri ale unui autor român : „A doua venire” de Marian Truță



sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Premiile Revistei „Caligraf”

Revista „Caligraf” din Alexandria (redactor șef Florea Burtan, poet și, mai nou, prozator) oferă anual premii autorilor ce s-au distins (și) în paginile ei. Premiile se acordă cu ajutorul autorităților locale (județene și municipale) care susțin și revista și se arată generoase cu scriitorii, așa cum s-ar cuveni să facă toate autoritățile în toate județele.

Pentru anul în curs, juriul format din Florea Burtan, Gh. Stroe și Horia Gârbea (președinte) a decernat în ziua de 15 noiembrie următoarele premii ale revistei „Caligraf” 

Pentru proză: Liviu Comșia
Pentru poezie: Dan Mircea Cipariu
Pentru istorie literară: Stan V. Cristea
Pentru eseu: Iulian Chivu

Premiul Opera Omnia: Ștefan Mitroi

Au fost prezenți, la Biblioteca județeană, reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Județean, scriitori și ziariști, mulți iubitori de literatură din localitate. 

Lansare Shakespeare, Opere VI la Gaudeamus


Precizez că la lansare va participa și doamna Violeta Popa care a tradus una dintre piesele volumului VI. Îmi cer iertare pentru omisiune.

vineri, 15 noiembrie 2013

O nouă rubrică în „Q - Magazine”

Am început o nouă rubrică în prestigioasa revistă Q - Magazine care are și un sit web foarte elegant.
Voi portretiza scriitori de elită în legătură și cu cîte un eveniment la zi.

Primul protagonist este Radu Aldulescu, romancier în top, proaspăt laureat al premiului „Augustin Frățilă”.

Puteți citi prezentarea aici.

Mulțumesc pentru invitație doamnei Floriana Jucan, director la Q - Magazine și pentru rapida mea integrare doamnei Alina Dobrin, redactor-șef.

joi, 14 noiembrie 2013

Clubul dramaturgilor. Ediția a III-a a stagiunii. Un „senvici” de la Puși Dinulescu

Luni 25 noiembrie de la ora 18,
în sala proaspăt renovată a Institutului Cultural Român,
(Aleea Alexandru, nr. 38, București)
Clubul Dramaturgilor 
se va reuni pentru al treilea spectacol-lectură al stagiunii:


Senvici cu infinit

de 

Puși Dinulescu


Regia: Vasile Manta


Intrarea este liberă și toți iubitorii de teatru sînt invitați călduros. 
Lectura va fi urmată de dezbateri pe marginea piesei.

Clubul Dramaturgilor este un proiect cultural realizat de Filiala București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor în colaborare cu Institutul Cultural Român și Radio România Cultural. Clubul Dramaturgilor a fost fondat de Mircea Ghițulescu în anul 2005.

Shakespeare VI la Gaudeamus

La standul Editurii ICR, standul 237 de la nivelul 2 al Pavilionului Central Romexpo

Vineri 22 noiembrie ora 14

se va lansa volumul:
W. Shakespeare, Opere VI (Henric al VI-lea Partea I, Troilus și Cresida, Timon din Atena)

Realizat de Editura Tracus Arte și Editura Institutului Cultural Român

Traducători: Ioana Diaconescu, Lucia Verona, George Volceanov (îngrijitorul ediției)
Prezintă Horia Gârbea și Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte.

În aceeași zi, ora urmează a fi stabilită, va fi lansat și volumul VII, realizat de aceeași echipă la Editura Tracus Arte, la standul acestei edituri. (Doi tineri din Verona, Henric al VI-lea partea a doua, Henric al VI-lea partea a treia).

marți, 12 noiembrie 2013

Noutățile Filalei București Dramaturgie - de găsit pe blog

În urma dezmembrării fostei Asociații a Scriitorilor București, secția de dramaturgie a devenit Filiala București Dramaturgie a USR. Comunicarea cu confrații scriitori și cu publicul se realizează și prin pagina web care are forma unui blog, aflat mai demult în funcțiune, la adresa:

http://dramaturgibucuresteni.blogspot.ro/

La această adresă veți găsi atît lista membrilor Filialei (cu linkuri către paginile personale, în curs de actualizare) cît și noutăți și anunțuri la zi despre activitatea bogată a Filialei (Spectacole lectură, concursuri de dramaturgie, festivaluri, colocvii, lansări de carte etc.) Toate acțiunile Filialei au un caracter public, iubitorii de teatru fiind așteptați cu drag.

duminică, 10 noiembrie 2013

Noul sit al Filialei București-Poezie a USR

S-a lansat un nou sit web care este dedicat Filialei București-Poezie a USR.

El cuprinde date la zi despre această filială, cea mai mare din întreaga Uniune (nu e om să nu fi scris o poezie și să nu-și dorească îndată să fie membru USR, unii și reușesc). De asemenea sînt postate evenimente culturale la zi și noutăți din activiatea USr și a filialelor sale.

Situl e destul de complex și e foarte funcțional. Administratorul său este președintele filialei, Dan Mircea Cipariu.

Situl se deschide cu noua siglă a USR (în imagine) realizată de artista Mihaela Șchiopu.
Ea realizase și vechea siglă, cea cu Casa Monteoru care a devenit inactuală.

Adresa unde poate fi găsit noul sit al Filialei București-Poezie a USR: www.usrpoezie.ro.

S-a stins din viață criticul Nicolae Florescu (1942-2013)

Un comunicat al Filialei București- Critică a USR anunță trista veste a dispariției criticului și istoricului literar Nicolae Florescu, directorul revistei Jurnal literar.

Detalii despre opera și biografia sa pe blogul scriitorilor bucureșteni, unde e postat comunicatul amintit.

Dumnezeu să-l odihnească.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Radu Aldulescu - laureat al premiului „Augustin Frățilă” pentru roman

Un comunicat din partea Editurii Cartea Românească m-a făcut să aflu știrea și m-a obligat să-i pun semnele diacritice, care lipseau:

„Joi, 7 noiembrie 2013, la Hotel Intercontinental, din București, a avut loc gala de decernare a celei de-a doua ediții a Premiului „Augustin Frățilă”, în valoare de 10.000 de euro. Scriitorul Radu Aldulescu a obținut Premiul „Augustin Frățilă” pentru romanul „Cronicile genocidului,” apărut la Editura Cartea Românească, în seria dedicată autorului, disponibil și ca eBook.

Din 56 de romane înscrise în competiția pentru marele premiu, cele 5 finaliste – Craii și morții, de Dan Stanca (Editura Cartea Românească, 2012), Cronicile genocidului, de Radu Aldulescu (Editura Cartea Românească, 2012), Hotel Universal, de Simona Sora (Editura Polirom, 2012), Omar cel orb, de Daniela Zeca (Editura Polirom, 2012), Șoseaua Cățelu 42, de Alina Nedelea (Editura ALLFA, 2012) – au fost selectate de juriul concursului format din criticii literari Alex. Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache, dar au primit voturile finale din partea a 23 de bloggeri desemnați să acorde punctaje de la 1 la 5 fiecărei proze finaliste.”

Mă bucur pentru autor, ocolit de regulă de premiile literare. E pentru mine un îndemn de a-i citi romanul pe care nu am avut ocazia să-l parcurg. Mă bucur că literatura se mai premiază (și cu bani) într-un moment în care juriile sînt pe cale să acorde niște diplome goale. Mărturisesc că majoritatea romanelor românești citite în ultimul timp m-au cam dezamăgit în sensul în care, fiind mai toate onorabile (lumea a învățat să scrie), niciunul nu mi-a produs o revelație și, pentru economie de timp, am început să le ocolesc. Felicit juriul dacă a avut timp fie și să răsfoiască un număr de 56 de romane pentru a alege 5 și pe cei 23 de bloggeri dacă le-au citit pe cele cinci nominalizate.

Cum nu am fost ales printre cei 23 de bloggeri pricepuți, am fost bucuros că nu am avut nicio obligație în acest sens.
Mărturisesc că și unele romane care au atras atenția publicului și criticii în ultimul deceniu și pe care am încercat să le citesc (sau recitesc) acum nu au reușit să mă intereseze. Am ajuns probabil la o saturație pe care prefer s-o numesc înțelepciune și, cum deschid un roman „nou” și citesc vreo cinci pagini, știu la ce să mă aștept, nu numai ca acțiune dar și stilistic. E foarte interesant că o monografie critică sau un eseu nu-mi dau deloc senzația asta de „déja vu”.

Revenind la comunicatul inițial (ce bizar că o mare editură își permite să scrie fără diacritice chiar și numele său!), repet că inițiativa cu Premiul care poartă numele regretatului meu prieten, cîndva și tovarăș de pescuit, mi se pare excepțională, de repetat și de multiplicat. Nu cred că e bine să ne strîmbăm la modalitatea neobișnuită de alegere, ci să ne bucurăm că premiul se dă. Felicitări lui Radu Aldulescu, primul efect al premiului este că măcar un sceptic îi va căuta și citi cartea.

joi, 7 noiembrie 2013

Un flash-back la Shakespeare în Richard al III-lea


Piesele lui Shakespeare au în general o desfășurare strict cronologică. Deși nu întotdeauna. În cazul pieselor istorice, chiar dacă unele episoade sînt imaginate iar altele aglutinate, curgerea acțiunii respectă de regulă principiul succesiunii faptelor. Excepții se pot cita, dar nu au un caracter „flagrant”.

Iată însă că, în Richard al III-lea, se petrece un lucru interesant căruia, din cîte știu, comentatorii nu i-au dat atenție.
Actul I începe cu celebrul monolog al lui Richard, doar duce de Gloucester pe atunci, Azi iarna dezbinării s-a schimbat/ Prin soarele familiei York în vară. (I.1) Soarele, de pe blazonul lui Eduard al IV-lea, răsărise pentru clanul York după bătălia de la Tewkesbury (4 mai 1471) și moartea lui Henric al VI-lea (21 mai 1471). Deși monologul începe cu „acum” (Now), tradus prin Azi, Richard vorbește de un lung răstimp de pace care îl plictisește și pune la cale ascensiunea sa la putere. Una dintre manevrele preconizate este înlăturarea fratelui său George, duce de Clarence, prin calomnii strecurate fratelui aflat la tron, Eduard al IV-lea. Îndată apare și Clarence escortat spre Turn. Richard jură că-l va sprijini în fața regelui, plănuind de fapt ca el să nu apuce ziua următoare. Ne aflăm deci în apropierea zilei de 18 februarie 1478, data morții lui Clarence înfățișată de altfel în actul I scena 4. Reamintesc că împărțirea convențională pe scene a survenit ulterior scrierii pieselor.

În aceeași scenă, Richard află de la Hastings că regele nu se simte prea bine, ceea ce-l face să se grăbească să-l înlăture pe Clarence:

HASTINGS: (...) Rege bolnav, slăbit și melancolic.
Iar doctorii îngrijorați de-a dreptul.
GLOUCESTER: Da, proaste vești. A dus un fel de viață
Ce ni l-a obosit peste măsură.
E greu să te gîndești la el, sărmanul.
Dar este tot la pat? (I.1)

Gloucester face referire la destrăbălarea notorie a fratelui său și strecoară o aluzie răutăcioasă printr-o ambiguitate, întrebînd dacă „e tot la pat”. Eduard va muri însă la 9 aprilie 1483, la peste cinci ani de la moartea lui Clarence.
Despre apropiatul său sfîrșit, soția lui Eduard, regina Elisabeta vorbește cu îngrijorare în scena a 3-a.

Între arestarea lui Clarence și scena aparentei împăcări între Richard și rivalii săi din partida reginei Elisabeta (pe care îi va executa cînd va veni la putere), se plasează o altă scenă memorabilă.
Richard de Gloucester o seduce pe Anne Neville, văduva prințului Eduard și nora ucisului rege Henric al VI-lea. Deși conform lui Shakespeare Richard îi omorîse pe amîndoi, lucru pe care acesta, în piesă, îl recunoaște.

Iau de nevastă fata cea mai mică
A contelui de Warwick... Ce contează
Că i-am ucis bărbatul și chiar tatăl?(I.1)

Aici, tată fiind folosit în sensul de socru (father-in-law).

Pentru dramatism, Shakespeare plasează scena memorabilă a pețitului lîngă sicriul regelui Henric în preajma morții lui Clarence (18 februarie 1478) și a lui Eduard al IV-lea (9 aprilie 1483)? Așa s-ar crede. De fapt, Richard și Anne erau căsătoriți din 12 iulie 1472.

Cu simțul său dramatic magistral, Shakespare, adună credibil trei evenimente petrecute la mare distanță în timp într-un mozaic unic. El crează și scena trecerii Annei de la ură la acceptare, neatestată istoric. Regele murind în 21 mai 1471, mutarea trupului său de la Saint-Paul, unde au avut loc ceremoniile funerare, după cronici, la Chertsey, nu se putea face (mai ales în sicriu deschis) decît la cîteva zile de la moarte. Se desprinde clar ideea că scena 2 nu este plasată cronologic, ci este un „flash-back”.
Mai spune Gloucester, după seducerea Annei, care ieșise din scenă:

L-a și uitat pe prințul curajos,
Pe Eduard, soțul ei, ce-acum trei luni (s.m.)
La Twekesbury l-am ucis cu ură. (I.2)

E limpede acum, din aceste versuri, că seducerea Annei are loc curînd după bătălia de la Tewkesbury (4 mai 1471), deci că scena 2 a actului I nu se înlănțuie cronologic cu scenele 1 și 3, care au loc mult mai tîrziu.
În acest context însă, rămîne un anacronism afirmația lui Richard din scena 1 că o va lua (la viitor) de soție pe fiica lui Warwick chiar dacă i-a ucis fiul și socrul. La momentul întemnițării lui Clarence, faptul era consumat demult.
Aceste aspecte nu au mai fost, din cîte știu, cercetate sau revelate în vreun fel pînă acum. Chiar și montările piesei lasă acțiunea să curgă ca și cum episoadele actului I s-ar desfășura cronologic.

E clar că Shakespeare a realizat intenționat această „întoarcere în timp”, chiar dacă nu a marcat-o explicit, pentru a închega acțiunea piesei. E un flash-back implicit ca să-l numim așa. De care autorul, cunoscător al cronicilor, nu avea cum să nu-și dea seama.

O eventuală montare ar putea specula plasarea în timp a acestei scene, de altfel ficțională în raport cu istoria, prezentîndu-l pe protagonist costumat altfel și mai tînăr cu 10 ani în scena 2 decît în scenele 1 și 3 ale primului act.

Iată că Shakespeare inaugurează un procedeu dramaturgic care a devenit uzual abia după cîteva secole. Geniul său incomparabil se dovedește și prin acest fapt.

(Traducerea versurilor: Horia Gârbea din Richard al III-lea în W. Shakespeare - Opere, vol. VIII, ediție îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editua Tracus Arte)


luni, 4 noiembrie 2013

Vine, vine un cutremur?

Unii experți se întrec în a prevedea cutremure.
În realitate, nimeni nu poate bănui nici măcar cu aproximație data și magnitudinea unui cutremur.
Sigur, într-o „bună” zi va fi un cutremur mai mare și de adîncime, cum sînt toate din Vrancea.

Că azi, că peste o lună, că în 2014...

Nu știe nimeni nimic, nu e predictibil. Sigur că se va produce odată și odată și că ne va găsi nepregătiți ca orice fenomen natural, chiar și un cm de zăpadă în decembrie. La ce bun să prevezi, dacă nu faci nimic să reduci pierderile?

Dacă am ști data exactă cu 6 luni înainte ce am face? Ce poți consolida în 6 luni?

Singura atitudine rațională este să fim pregătiți, pentru cazul că vom scăpa cu viață, cu rezerve de alimente, apă, medicamente în case. Nu poți prevedea că vei fi în bloc, în Casa Poporului sau în metrou (cazuri mai favorabile) sau între rafturile unui supermarket sau într-un bloc de șapte etaje cu bulină roșie.

În primele 5 minute se alege: cine are zile scapă. Problema e cîți vor mai muri după primele 5 minute, 2 ore, 2 zile. Aici e rolul autorităților și al simțului civic. Dacă nu, ca la Revoluție, vor muri mai mulți după.

Restul sînt doar vorbe.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Shakespeare, Richard și pitulicea

În scena a trei a actului I din Richard al III-lea, personajul titular, încă doar duce de Gloucester, are patru versuri cu nuanță proverbială care mi-au pus unele probleme de traducere, încît a fost nevoie, ca de puține ori, să le traduc prin cinci versuri, unul dintre pariurile ediției Volceanov fiind acela de a traduce vers-pe-vers (cît se poate).

Iată pasajul original:

GLOUCESTER
I cannot tell: the world is grown so bad,
That wrens make prey where eagles dare not perch:
Since every Jack became a gentleman
There's many a gentle person made a Jack.

Sensul e limpede iar primele două versuri s-ar putea traduce aproximativ prin proverbul românesc „s-a suit scroafa-n copac”. Totuși, păstrîndu-ne aproape de original, trebuie să sugerăm că păsări neînsemnate (wrens) se-apucă să prade „sus”, în locuri unde nu au curaj să se așeze (perch) nici vulturii. „S-a întors lumea pe dos”, se zice uzual în română.

WREN înseamnă ceva foarte precis: pitulice (Troglodytes troglodytes), adică o pasăre de dimensiuni foarte mici în raport cu vulturul, termenul de comparație. Iar PERCH este prăjina, ștanga, stănoaga pe care stau păsările (de curte) dar și cele dresate pentru vînat (deci cu profil rotund ca să prindă ghearele în jurul ei). De unde verbul cu aceeași formă: to perch.

Pitulicea e numită Troglodytes pentru că își face cuib în grote.

Să vedem cum s-a tradus pasajul, neinspirat în opinia mea, pentru că păsările invocate sînt prea mari ca să fie zdrobite de comparația cu vulturii.

ION BARBU (adept al versurilor rimate):

Ce să mai zic? E tot pe dos. Firește:
Ciori unde pradă, vultur se sfiește.
Cînd soitarii unși sînt în altar,
Schimbat e slujitoru-n soitar.

DAN DUȚESCU

Știu eu? S-a înrăit atîta lumea
Că unde n-ajung vulturi, pradă găi.
De cînd orice neam prost se face nobil
Mulți nobili neamuri proaste s-au făcut.

Desigur, JACK e lacheu, slugă, valet (și din cărțile de joc). La jocul de bile, practicat în vremea lui Shakespeare (un fel de petanque, spun istoricii) JACK era bila mică, țintă, spre care se aruncau bilele mari.

Iată și varianta mea:

Nu știu să spun de ce decade lumea:
Vînează pitulicea pe crăcana
Pe care vulturi n-au curaj să urce.
Cînd orice mitocan boier ajunge,
Mulți nobili se prefac în mitocani.

Ca în toate cazurile, traducerea presupune o inevitabilă imprecizie pe care ne-o dorim tot mai mică. De aceea, am acceptat, cu strîngere de inimă un vers în plus ca să păstrez pitulicea și crăcana (nu creanga, pentru că e vorba de un obiect fabricat, prelucrat de om). Desigur găi sau ciori prezintă avantajul silabei unice față de patru silabe ale pitulicei.

Iată dar cîte probleme ridică doar patru versuri din cele peste 3500 ale măreței tragedii pe care-n încerc s-o redau în limba noastră!

vineri, 1 noiembrie 2013

Volumul VII din Opere de W. Shakespeare - la Gaudeamus

Vă anunț cu bucurie că la apropiatul Tîrg de Carte Gaudeamus va fi lansat volumul VII din seria Opere de William Shakespeare ce va apărea la Editura Tracus Arte.

Ediția, îngrijită de prof. dr. George Volceanov, propune la acest volum trei piese:

Henric al VI lea, partea a II-a, traducere Lucia Verona, note George Volceanov
Henric al VI lea, partea a III-a, traducere și note Horia Gârbea
Antoniu și Cleopatra,traducere Ioana Diaconescu și Horia Gârbea, note Horia Gârbea

Volumul fiind parțial subvenționat, prețul va fi unul foarte accesibil.

La același Tîrg veți putea găsi volumele V și VI ale seriei, apărute la aceeași editură iar volumul VI, apărut cu sprijinul ICR, și la standul Institutului.

*

Echipa de traducători a început lucrul la volumul VIII.

În ceea ce mă privește, mă bucuram că am scăpat din dulcea robie a Cleopatrei, unul dintre cele mai grele texte cu care m-am confruntat. Am dat însă peste Richard al III-lea ale cărui dificultăți sînt imense prin mulțimea aluziilor fiecărui vers. Aceasta explică traducerile anterioare nu tocmai izbutite.
Sub impresia lor, am considerat Richard III o piesă inferioară celei precedente a tetralogiei Războiului Celor Două Roze (Henric VI partea 3). Nu e însă așa.

Un mic moment al unei piese de geniu: Lady Anne, blestemîndu-l pe Richard lîngă sicriul lui Henric al VI-lea, puțin înainte de a se lăsa sedusă de schilodul, maleficul, dar strălucitorul duce de Gloucester:

LADY ANNE:
Dispari, Satană, nu ne tulbura.
Tu ai făcut din lumea bună iad
Umplînd-o de blesteme și de vaiet.
Vrei odioasa faptă să-ți privești
Și urma spintecării, cu plăcere?
Vai, uite, uite, rănile lui Henric
Din gurile-nghețate scuipă sînge!
Rușine, snop scîrbos de beteșuguri,
Prezența ta ăst sînge îl stîrnește
Din vine altfel reci, secătuite.
Tu cel neomenesc, contra naturii,
Stîrnești această scurgere bizară.
Doamne ce sînge-ai dat, răzbună-i moartea!
Pămînt ce sînge bei, răzbună-i moartea!
Ori cerul să trăznească ucigașul,
Ori să se caște scoarța să-l înghită
Așa cum soarbe sîngele de rege
Măcelărit de-un braț mînat de iad.

Postări populare

Arhivă blog