miercuri, 30 noiembrie 2011

Invitație la Clubul Dramaturgilor

Asociația Scriitorilor București – secția de dramaturgie

Clubul Dramaturgilor

Luni, 5 decembrie, ora 18,
La sediul Uniunii Scriitorilor, Sala Oglinzilor,

Spectacol-lectură
noua traducere a piesei „Vis de-o noapte în miezul verii”
de William Shakespeare
în românește de Horia Gârbea

Lectura susținută de clasa de Arta Actorului - UNATC (prof.univ.Olga Delia Mateescu,-Paul Chiributa,-Irina Ungureanu) anul 3: Bianca Popescu, Anda Tămășanu, Ella Prodan, Alina Mihai, Anamaria Maier, Alexandra Vrabie , Oana Pușcatu, Lucian Ionescu,Cosmin Pana, Vlad Drăgulin, George Rotaru, Alex .Stefanescu, Vlad Trifaș, Andrei Gheorghe.

Cu aceasta ocazie va fi lansat, în prezenta traducătorilor
George Volceanov, Violeta Popa, Horia Gârbea,
volumul W. Shakespeare Opere vol. IV, recent apărut la editura Paralela 45.
Va mai fi lansat volumul de versuri, Poema Desnuda de Crista Bilciu,
apărut la editura Cartea Românească.

Vă aștept cu drag!

marți, 29 noiembrie 2011

Ay, ay, ay-ya-ya-yay, Puerto Rico!

Acest blog a fost vizitat de cititori din 84 de țări, după cum arată numărarea steagurilor, operație pe care, în locul lui Pristanda, o face un sistem automat. Printre cele mai exotice țări spre care au mers mesajele mele și comentariile dvs.: Zambia, Bolivia, Burkina Fasso. Mă bucur că deunăzi s-a adăugat și Porto Rico.

Cel mai tare m-aș bucura să merg personal în aceste 84 de țări și în cîte s-or mai adăuga.

luni, 28 noiembrie 2011

Vis de-o noapte-n miezul verii. A doua zi după lansare


Mergînd pe ulițele Tîrgului Gaudeamus, mă trezesc, vorba lui Goga, că-mi spune satul (tîrgul) „dumneata”… Motivul stă în aprecierile făcute, cu o generozitate cum rar întîlnești în ziua de azi, de dl. George Volceanov la adresa traducerii mele din Shakespeare (Vis de-o noapte-n miezul verii) care, alături de a sa (Regele Ioan) și a Violetei Popa (Îmblînzirea scorpiei) formează al patrulea volum al Integralei Shakespeare al cărei îngrijitor este chiar George Volceanov. Pe rînd, Mircea Martin, Irina Horea, Denisa Comănescu, chiar Bedros Horasangian cu care, în ciuda simpatiei reciproce, am avut și destule „contre” pe tema situației politice din Caucaz, dar și alții m-au privit „altfel” neuitînd să-mi precizeze că, odată ce au auzit de la însuși George Volceanov că l-am tradus bine pe Shakespeare am urcat frumușel în top.

Ce-nseamnă să te laude cine trebuie! Mai ales că față de efortul lui George Volceanov și al Violetei Popa care au tradus, fiecare și împreună, „Sonetele”, „Furtuna”, cele trei versiuni ale lui „Hamlet” și încă alte cinci piese, lupta mea cu Oberon e o joacă.

Uitîndu-mă în urmă, la cele șapte luni de lucru, cu 2300 de versuri și 80 de note mi se pare totuși că această aventură intelectuală, cea mai palpitantă din cariera mea, e incredibilă și de nerepetat. Am recitit textul în volum și mi s-a părut că versurile nu le-am scris eu, ci mi-au „venit” ca pe o cale nevăzută, ca unui medium aflat în transă în care a pogorît, poate, duhul lui Shakespeare. Cred că acesta e modul cel mai profund de a simți traducerea, o decorporalizare a traducătorului în al cărui creier ajunge să locuiască altul, în cazul meu, cîndva Corneille iar acum Will SXPR.

Îi mulțumesc așadar lui George Volceanov, inegalabilul co-părinte al lui Hamlet, pentru că mi-a provocat „transa” și pentru că mi-a girat intrarea în lumea bună a traducătorilor lui Shakespeare. Dar, vorba lui Sorescu, din finalul „Vărului Shakespeare” : „Ne-am odihnit murind, acum la muncă !”. Antonio își așteaptă corăbiile - și traducerea - la Veneția.

În imagine: La lansare, cei trei traducători ai volumului IV din Opere prezentați de Tiberiu Stamate de la „Paralala 45” (cu microfon) . Foto: Ruxandra Gârbea

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

O cronică la „pantera...”

O cronică pertinentă la volumul meu „pantera sus, pe clavecin” a publicat Emanuela Ilie în revista Convorbiri literare, nr.6. Am descoperit-o abia acum, mulțumesc autoarei și vă invit să o citiți aici. Între altele, Emanuela Ilie observă:

„Lectura integrală a primului ciclu de poeme, trecătorul din karona, lasă exact aceeasi impresie ca si această fereastră abia deschisă spre o interioritate vulnerată, dar suficient de orgolioasă pentru a-si masca frustrările si angoasele, fie ele diurne ori nocturne: aceea a unui fond intern profund melancolic, travestit în mici secvente alegorice sau în microfabule cu morala la vedere (trecătorul din karona, întoarcerea acasă, menajeria).

Cînd nu apelează la aceste forme de camuflare si nici nu invocă, direct, motivul plurivalent semantic al măstii, poetul recurge la motivul evaziunii cu functie evident compensatorie: suficiente poeme din Pantera sus, pe clavecindatorează foarte mult tiparului narativ propriu unor fictiuni ale initierii: călătoria în teritorii îndepărtate, pe axa verticalei temporale ori a orizontalei spatiale. Abia anuntată în prima sectiune din carte (prin călătoria în mythos-ul ambiguu al efiriei), această dominantă tematică irigă întregul ciclu secund al cărtii, lettres orientales. După cum o arată si titlul acestuia, scrisorile reprezintă produsul poetic al întîlnirii cu ceea ce de regulă este subsumat, în imaginarul colectiv, exotismului. Călătoria în teritorii îndepărtate (Baku, Guba, Xi’An, Shanghai sînt reperele spatiale invocate de scriitor) functionează, desigur, nu doar ca initiere într-o exterioritate ce se dovedeste, în totul, o alteritate radicală, în sens deopotrivă etnic, socio-politic, religios si mentalitar. Într-un cunoscut eseu consacrat esteticii diversului, Victor Segalen vedea, pe bună dreptate, exotismul drept o ingenuă, eternă oscilatie între alteritatea pitorească si identitatea în formare.

Majoritatea acestor lettres orientales ale lui Horia Gîrbea pot fi interpretate, din această perspectivă, nu atît ca raport – nu-i vorbă, original – asupra diversitătii, cît ca exercitii de confesiune discretă, dar netrucată, a unui poet care, cum am mai spus, preferă oricînd efuziunii sentimentaloide filtrul autocenzurii demne.”

Lansare - Shakespeare, Opere vol. IV. Sîmbătă 26 noiembrie, ora 17 la Tîrg

Daca ajungeti mîine, sîmbătă 26 nov., prin Tirgul Gaudeamus de la Romexpo,
vă rog să nu ocoliți, la ora 17, standul editurii Paralela 45.

Va avea loc lansarea volumului IV din seria „Opere” de W. Shakespeare care
cuprinde trei importante piese:

"Regele Ioan" - traducere și note de George Volceanov (îngrijitorul seriei de Opere)
"Îmblînzirea scorpiei" - traducere de Violeta Popa
"Vis de-o noapte-n miezul verii" - traducere și note de Horia Gârbea

De asemeni, volumul va fi relansat
luni 5 decembrie, de la ora 18, la Uniunea Scriitorilor, la Clubul Dramaturgilor,
cu ocazia unei lecturi în premiera a noii traduceri, radical diferite, a piesei

„Vis de-o noapte-n miezul verii”

vor interpreta tineri actori - studenți de la clasa prof. univ. Olga Delia Mateescu.

joi, 24 noiembrie 2011

Marta și Arta. Premiul Cartea Anului acordat de „România literară” și Fundația Anonimul a revenit Martei Petreu


Aseară, la Clubul Prometheus, juriul revistei România literară a decernat Premiul Cartea Anului pentru 2011. A fost a 10-a ediție. Au fost nominalizate șase volume, fiecare membru al juriului prezentînd unul dintre ele. Alegerea a fost dificilă, fiind vorba de cărți valoroase semnate de Eugen Simion și Mihai Zamfir, (ambii critică literară) Marta Petreu și Octavian Soviany (ambii cu romane), Ioan Es. Pop (poezie) și Dinu Flămând (traducerea poeziei lui Fernando Pessoa).

Nicolae Manolescu a prezentat volumul Martei Petreu și i-a adus elogii deosebite în special pentru schimbarea de paradigmă în romanul „țărănesc” în care s-au ilustrat Slavici, Rebreanu, Preda, acum avînd în „Acasă, pe cîmpia Armaghedonului” un roman al lumii rurale scris din perspectiva unui intelectual care s-a rupt de acea lume.

Marta Petreu a rememorat în cuvîntul de mulțumire cronicile lui Nicolae Manolescu care au contribuit la consacrarea ei de la debutul din 1981 pînă azi.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti - Pagini de istorie


Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România, se acordă, în noua formulă, de după 1989, din anul 1994 (atunci s-au decernat, ca şi în continuare, pentru anul editorial anterior - 1993). După o pauză de mai mulţi ani, Iosif Naghiu, secretar atunci al ASB, a reînfiinţat aceste premii, a obţinut an de an fonduri şi a organizat decernarea vreme de 10 ani (pentru anii editoriali 1993-2002).

După dispariţia regretatului Iosif Naghiu, în noiembrie 2003, premiile au continuat să fie decernate (în mandatele succesive ale subsemnatului) cu sprijinul MKB Romexterra Bank (2003), apoi cu cel al Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, MKB Romextera Bank şi al revistei Săptămîna financiară (tradiţional, premiul de debut) la sediul Primăriei Sectorului 2 (pentu anii 2004 - 2010). În 2010 premiile de debut au fost susținute de Fundația EuroCulturArt. Premiile se acordă numai pentru volume ale membrilor ASB sau debuturi absolute.

În ultimii ani, primarul sectorului 2, dl. Neculai Onţanu, a decis acordarea unui premiu Opera Omnia unui scriitor din Bucureşti de către Primăria Sectorului 2, în consens cu juriul. Laureaţi au fost pe rînd: George Bălăiţă, Eugen Simion, Nicolae Manolescu şi Augustin Buzura, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Adameşteanu și în acest an Dan Cristea.

Juriul se alege prin vot secret de către Comitetul director al ASB. Între 2006 și 2009 a fost un juriu fix, numai din critici. Ulterior juriul se alege anual și pot face parte din el orice scriitori, membri ai ASB.

Tradiţional, ceremonia de acordare are loc toamna şi începe la ora 11 sub deviza: „Nu aşteptăm ceasul al 12-lea, premiem valoarea la timp”. Doar în 2005, ceremonia a fost fixată într-o zi de 13 la ora 13.13 şi atunci un cutremur s-a declanşat în jurul orei 14 determinînd reintrarea în tradiţie.

În timp, numeroşi membri ai ASB şi debutanţi de talent, cei mai mulţi devenind membri ulterior, au primit acest premiu. Dacă am cita doar numele unora dintre cei care nu mai sînt azi printre noi, ar trebui să ne amintim de nume ca Iuliu Raţiu, Mircea Ghiţulescu, Ion Drăgănoiu, Marin Sorescu, Ion Stratan, Alexandru Condeescu, Ion Covaci, Ion Hobana, Constantin Stan.

În imagine: Iosif Naghiu și Horia Gârbea în 2001, împreună cu Nicolae Breban, la Muzeul Literaturii Române. Autor al fotografiei (probabil) Dan Vatamaniuc

Laureații Premiilor ASB pe anul 2010 - Premiul „Opera Omnia”: Dan Cristea

Laureații premiilor ASB pe anul 2010 - Traduceri și premiul special




Premiul pentru traduceri: Tudora Șandru Mehedinți

Premiul special: Traian T. Coșovei

Foto: Ștefan Dorgoșan

Laureații Premiilor ASB pe anul 2010 - poezie și proză






Poezie: Anca Mizumschi și Bogdan O. Popescu

Proză: Bogdan Teodorescu și Ioan Groșan

Foto: Ștefan Dorgoșan

Laureații Premiilor ASB pe anul 2010 - debutanții





Prozatorii Horia Tabacu și Adrian Buzdugan, poetul Marius Stoian.
Foto: Ștefan Dorgoșan

Premiile ASB pe anul 2010 au fost decernate ieri la Primăria Sectorului 2



Ieri, marţi, 22 noiembrie 2011, în Sala de Consiliu „I.L. Caragiale” a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, a avut loc festivitatea tradițională de acordare a Premiilor Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (ASB) pentru volume apărute în anul 2010. Este a șaptea oară consecutiv cînd premiile se acordă în acest loc, cu sprijinul direct al Primăriei sectorului 2, al primarului acestui sector, dl. Neculai Onțanu. Au participat numeroși scriitori, oameni de cultură, ziariști.

Juriul ASB, a fost format din acad. Eugen Simion, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Dan Mircea Cipariu, și Horia Gârbea (voluntar alăturat juriului după indisponibilitatea de ultim moment a membrului ales inițial, Octavian Soviany). Premiile pentru scriitori consacrați, membri ai ASB și Premiul Opera Omnia au fost acordate cu sprijinul financiar al Primăriei Sectorului 2 iar cele trei premii de debut au fost oferite de Fundația EuroCulturArt (președinte Dan Mircea Cipariu) și de AgenţiadeCarte.ro.

La eveniment participat ca invitat special senatorul Cristian Diaconescu. Uniunea Scriitorilor din România a fost reprezentată de Varujan Vosganian prim-vicepreședinte, Irina Horea şi Gabriel Chifu, vicepreședinți.

S-au acordat următoarele premii:

Premiul Opera Omnia decernat de Primăria Sectorului 2, la recomandarea juriului: Dan Cristea.

Premiile pentru proză :
Bogdan Teodorescu – “Băieţi aproape buni”, Editura Tritonic
Ioan Groşan – “Un om din Est”, Editura Tracus Arte

Poezie: Bogdan O. Popescu – “Aerobiciclete”, Editura Brumar
Anca Mizumschi – “Verso(u)ri”, Editura Humanitas

Critică, Eseu, Memorialistică, Jurnale: Dumitru Micu - “Început şi sfârşit de mileniu. Rememorări” şi “Critici prozatori“, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române

Traduceri din literatura universală: Tudora Şandru Mehedinţi – “Ora albastră” de Alonso Cueto, Editura Humanitas

Premiul special: Traian T. Coşovei - “Aerostate plângând”, Editura Tracus Arte

Premii de debut:
Horia Tabacu – “Drumul până la Piaţa Romană. Momente şi schiţe“, Editura Kron-Art (proză);
Adrian Buzdugan – “Capela excomunicaţiilor“, Editura Humanitas (proză);
Marius Stoian -”8215″, 22th Century Publishing (poezie).

Foto: Ștefan Dorgoșan căruia îi mulțumesc

marți, 22 noiembrie 2011

Poeții recitatori și poeți (ne)spectatori. La Gală

La Gala Poeziei Românești de sîmbătă de la Ateneu, din public au lipsit mai ales poeții. Unii, invitați explicit, au spus, la fel de explicit, că nu vin dacă nu sînt și ei pe listă (a lui Manolescu, firește). Alții au absentat în tăcere.

„Admitem cazul că e ocupat” - zicea deloc inocent Ilie Moromete despre voiajorul care nu mai „ieșea” la sapă. Dar din peste 300 de membri, cîți are secția de poezie a ASB, atîți oameni ocupați sîmbătă seara? Interesul pentru poezia confraților e minim. Se mai miră apoi că nici pe ei, la rîndul lor, nu-i citesc/ascultă colegii.

Cîte un poet îmi dă volumul său, dar pe al meu nu-l citește. Mă roagă să scriu neapărat „măcar cîteva rînduri” (spre a mă înjura apoi că n-am scris destul). Și neapărat îmi trage o dedicație de tipul: „Criticului (?!) H.G. cu... [bîra-bîra] și cu speranța unui ecou”.

Demni de stimă sînt poeții care, nefiind pe listă, au venit să-și asculte confrații. Am remarcat cîțiva dar, fiind lume multă, unii îmi vor fi scăpat. Printre cei pe care i-am întîlnit: Stoian G. Bogdan, Diana Iepure, Florica Bud, Gh. Vlad, Anca Mizumschi, Răzvan Ionescu, Cristian Pavel, Valeriu Mircea Popa, Crista Bilciu.

Gala umbrelor


În timpul Galei Poeziei Românești de la Ateneul Român, după ce mi-am citit poemul și am stat pe scenă (de unde nu îi puteam auzi din păcate pe colegii mei care au urmat), m-am gîndit la cei care ar fi putut fi prezenți la Gală dacă timpul ar fi fost mai îngăduitor cu ei. Doi dintre ei au fost aduși în memorie prin vocea lui Ion Caramitru: Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Dar ceilalți...

Pentru fiecare poet invitat dintre cei 26 ar putea fi numit un spirit care să-l însoțească și poate chiar ele vor fi fost acolo, cu noi: Petre Stoica, M. Ivănescu, Cezar Ivănescu, Daniel Turcea, Marius Robescu, Virgil Mazilescu, Cezar Baltag, Ioan Flora, Mariana Marin, Ion Stratan, Aurel Dumitrașcu, Cristian Popescu, Iustin Panța, George Vasilievici. Poate și Florin Mugur, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Vasile Petre Fati.

Îmi imaginam, de pe scena Ateneului că, de fiecare dată cînd un poet vine să își recite textul și să își ocupe locul în fundal, pe fotoliul lui din stal, rămas liber, se așează una dintre glorioasele umbre ale poeților.

Nu-i greu să cred că, vorba lui Moromete, „așa și era”.

În imagine: Cristian Popescu

luni, 21 noiembrie 2011

Lansare. William Shakespeare, Opere, vol. IV


Vă invit să participați

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 17.00, Standul Editurii Paralela 45
la Tîrgul Gaudeamus

la lansarea volumului

WILLIAM SHAKESPEARE, OPERE, vol. IV
-Îmblânzirea scorpiei, Regele Ioan,
Vis de-o noapte în miezul verii.
Traduceri de Violeta Popa, George Volceanov şi Horia Gârbea
(Colecția Capodopere ale literaturii universale)

Juriile care vor acorda premiile USR pentru cărți apărute în 2010

Consiliul USR a ales prin vot secret, în ziua de 18 noiembrie, componența juriilor USR pentru premiile pe anul 2010.

Juriul de nominalizări

Iulian Boldea
Mircea A. Diaconu
Lucian Alexiu
Sanda Cordoș
Dan Mircea Cipariu

Juriul de premiere

Dan Cristea
Nicolae Oprea
Gabriel Coșoveanu
Vasile Spiridon
Paul Aretzu

Rezerve la juriul de premiere:
1. Alexandru Dobrescu
2. Ion Vartic

Puteți citi pe blogul scriitorilor bucureșteni comunicatele privind Comitetul USR (Alba Iulia, 17 noiembrie) și Consiliul USR (București, 18 noiembrie).

Consiliul USR despre scriitorul Paul Goma


Comunicat al Consiliului USR privind situaţia
domnului Paul Goma.

Consiliul USR, întrunit în ședința din 18 noiembrie 2011, comunică:

1. Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma.
2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.
3. Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.

Mineriada nu s-a terminat! (Ecouri după Gala Poeziei)


Gala Poeziei Românești a prilejuit celor prezenți și nu numai lor (fiind transmisă direct și la Radio România) comentarii apreciative perfect justificate de anvergura evenimentului, unul fără precedent pentru literatura română în spațiul public în ultimii 21 de ani. Ce-a fost înainte de 1989 știm bine: literatura se împletea strîns cu ideologia și numai așa trecea către un public foarte larg.

Pe lîngă elogii, am primit și destule comentarii, nu negative sau critice, lucru acceptabil în fond, ci murdare, ofensive, mizerabile (desigur semnate curajos: „anonim”). Pofta morbidă și scîrboasă de a macula totul este cea care ne împiedecă să avem cultură, tradiții culturale, un mecenat decent și, în cele din urmă, vizibilitate.

Evenimentul a însemnat o uriașă încordare și obținerea, în sfîrșit, cu mari dificultăți, a mijloacelor financiare și mediatice prin efortul și generozitatea unor oameni și instituții. S-au găsit însă iată, destui care să mînjească acest moment rar așa cum anumite specii zoologice mînjesc lucrurile din jur cu excremente ca să le impregneze definitiv cu mirosul lor. Nimic nu trebuie să treacă la noi nemurdărit, neatins de vulgaritate, nehărțuit de mitocănie! Nicio bucurie a altora, în acest caz a sute de oameni, nu poate, din nenorocire, să nu stîrnească ura și agresiunea ticăloșilor. Nici măcar un înger n-ar trece prin această țară fără să fie scuipat și terfelit de bestiile întunecoase. Deviza pare să fie cea pe care am auzit-o pe 14 și 15 iunie 1990. Au trecut de atunci 21 de ani degeaba.

duminică, 20 noiembrie 2011

Tot de la Gală. „Trecutul - o sărbătoare”





Am primit și eu cîteva poze de la Gală din partea confraților prezenți care au imortalizat recitalul meu (ce a cuprins doar poemul „trecutul - o sărbătoare”). Primele două le datorez lui Liviu Ioan Stoiciu, a treia lui Leo Butnaru. Le mulțumesc foarte mult pentru aceste imagini.

UPDATE: Fotografii excelente de la Gală puteți vedea aici, pe situl Uniunii Scriitorilor
E vorba despre fotografii realizate de Gabriel Boholţ, exclusiv pentru Uniunea Scriitorilor din România.

Engleza, ca engleza... Româna ne omoară!

Un superb anunț/reclamă ce mi-a intrat automat în pagina căsuței poștale gmail.com:

„Vorbesti fluent & scri (SIC!!) corect limba engleza in 24 zile. Afla totul aici www.limba-engleza.info”

Să scri(i) corect (într-)o limbă! Iată dezideratul suprem. Propun să începem cu a noastră, cea străbună! Nu intrați pe situl cu pricina, că începeți să scrieți românește ca ei!

Să nu uităm partenerii Galei!

Gala Poeziei Românești, manifestare literară de o anvergură fără precedent în ultimii 20 de ani, a fost posibilă prin sprijinul financiar oferit de Ministerul Culturii și al Patrimoniului Național, aportul coproducătorilor: TVR și SRR care au transmis gala. Parteneri media: Jurnalul Național, Adevărul, România literară, Luceafărul de dimineață.

Alte imagini de la Gala Poeziei Românești






Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan, Daniel Bănulescu. Foto: Ruxandra Gârbea

Imagini de la Gala Poeziei Românești







Liviu Ioan Stoiciu, Varujan Vosganian, Emil Brumaru, Vasile Dan și Horia Gârbea, Adrian Popescu. Foto: Ruxandra Gârbea

Festivalul Teatrelor Dunărene, ediția a 14-a, 2011

S-a încheiat Festivalul Teatrelor Dunărene, ajuns la ediţia nr. 14. A cuprins spectacole, lansări de carte, colocviul "Dramaturgia română, astăzi", decernarea premiilor concursului "Dramaturgie în doi"...

După cum scrie pe blogul ei autoarea dramatică Lucia Verona, meritul principal este al colegului nostru Mircea M. Ionescu, directorul teatrului "Tudor Vianu" din Giurgiu, care a reuşit să sensibilizeze autorităţile locale şi cîţiva sponsori pentru a face posibilă organizarea festivalului. Au participat, alături de teatrul giurgiuvean, şi teatrele "Maria Filotti" din Brăila şi "Fani Tardini" din Galaţi, Teatrul de păpuşi din Silistra (Bulgaria) şi Teatrul Pygmalion din Viena.

Impresii după Gală

Iată „Lista lui Manolescu” de la Gala Poeziei Românești, ediția I.

Ordinea este cea în care au citit „strigați” de amfitrion.

Ana Blandiana , Mihail Gălățanu, Teodor Dună, Ion Mureșan, Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Nicolaie, Dinu Flămând, Nora Iuga, Leo Butnaru, Daniel Bănulescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Adrian Popescu, Traian T. Coșovei, Nichita Danilov, Robert Șerban, Vasile Dan, Varujan Vosganian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Aurel Pantea, N. Prelipceanu, Adrian Alui Gheorghe, Marta Petreu, Gabriel Chifu

Puteți citi relatări ale unui participant de pe listă pe blogul poetului Liviu Ioan Stoiciu. Tot acolo sînt fotografii relevante cu toți poeții din recital.

Poetul „Fanionului” scrie printre altele: „Sunt impresionat și acum de Gala Poeziei Contemporane, (...) mă și tem să mă gândesc. Totul a fost ca-n povești – aula mare a Ateneului bucureștean arhiplină! Ați citit bine, arhiplină, la Gala Poeziei Contemporane! N-am pomenit de când sunt. De când am sosit la Ateneu, cu jumătate de oră înainte de a începe Gala, afară, în fața intrării în Ateneu era o coadă neverosimilă cotită, pe mai multe rânduri, care ajungea până pe alei și trotuare… Nu-mi dau seama cum a fost posibil să vină atâta public, Nicolae Manolescu a mulțumit la final lui Gabriel Chifu, mâna lui dreaptă la Uniunea Scriitorilor. Sincer, jos pălăria!”

De asemeni, dna. prof. Camelia Săpoiu a postat pe blogul ei impresii de spectator. Relevante și ele. Iată cîteva:

„La ce bun ... poezia? a rostit retoric lordul Manolescu în deschiderea Primei Gale a Poeziei Contemporane. (...) Ca să umple Ateneul Român, a răspuns Ana Blandiana. Răspuns de poetă adevărată. POEZIA a umplut sala în toate ungherele şi auzul şi neauzul nostru.

Ca să înţelegeţi în ce atmosferă s-a desfăşurat Gala, presupunând că deja cunoaşteţi eleganţa sălii Ateneului Român, imaginaţi-vă toate locurile ocupate, plasaţi apoi pe scenă, în partea stângă, muzica ireală a unui cvartet de corzi (feminin). Centrul scenei a fost ocupat de către cei 26 de poeţi care au alcătuit "Lista lui Manolescu", invitaţi, pe rând, pe scenă, de amfitrionul evenimentului.”


După gală, localurile din zona Pieței Palatului s-au umplut de scriitori și de prieteni ai lor. Preferințele celor pe care i-am ascultat s-au îndreptat mai ales către „clasicii” Mircea Dinescu și Ana Blandiana.

Televizarea Galei, înregistrare cu montaj, pe 1 decembrie ora 22.10 la TVR-C. La radio s-a transmis în direct, se pare că s-a auzit foarte bine. Și TVR a preluat sunetul prin Radio România.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Manolescu și lista lui. Ateneul Român, 19.11.2011



Jos, de la stînga: Gabriel Chifu, Ioana Nicolaie, Emil Brumaru, Nora Iuga, Robert Șerban, Ana Blandiana, Leo Butnaru, Vasile Dan, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel Pantea.

Sus, de la stînga: Adrian Popescu, Adrian Alui Gheorghe, Varujan Vosganian, Mihail Gălățanu, Nichita Danilov, Dinu Flămând, Nicolae Prelipceanu, Nicolae Manolescu, Ion Mureșan, Horia Gârbea, Ioan Es. Pop, Florin Iaru.

Lipsesc din fotografie Daniel Bănulescu, Mircea Dinescu, Teodor Dună și Traian T. Coșovei.

Fotografie de Ștefan Dorgoșan, căruia îi mulțumesc pentru amabilitate.

Gala Poeziei Românești la Ateneul Român

O sală arhiplină, receptivă și chiar entuziastă pe-alocuri a aplaudat, azi, de la ora 17 la ora 19.10 cei 26 (poate mai puțini?) de poeți din „Lista lui Manolescu” și pe Ion Caramitru care a recitat în deschidere „elegia a 10-a” de Nichita Stănescu și în final un poem de Marin Sorescu. Unii poeți au depășit cele 3 minute alocate prin înțelegerea anterioară, dar nimeni nu s-a supărat. Dimpotrivă.

Cei care au stat pe trepte și strapontine nu au regretat, cei care nu au avut loc nici acolo, pot vedea un montaj de 100 de minute din cele 130 ale Galei în ziua de
1 decembrie de la ora 22.10 pe TVR-Cultural.

Voi reveni cu lista completă a poeților și imagini. La cald, mă tem să nu omit pe cineva. Din calculul meu rezultă a fi citit 24 de poeți. Dar emoțiile momentului vor fi făcut, poate, să mă înșel.

UPDATE: M-am înșelat, au fost 26!

vineri, 18 noiembrie 2011

Nobel de România




Sună mai bine decît „derby de România”(???)

Comitetul Nobel al Academiei Suediei a adresat o scrisoare Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor solicitînd propuneri pentru Premiul Nobel (secțiunea literatură) pe anul 2012 - o operațiune de rutină de altfel.

Comitetul USR, întrunit la Alba Iulia ieri, în ziua de 17 noiembrie, unde a beneficiat de impecabila ospitalitate a Filialei USR Alba-Deva, a primăriei și Consiliului județean Alba (voi reveni) a recomandat Comitetului Nobel să ia în considerare atribuirea premiului scriitorilor români Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu și Nicolae Breban.

Propunerea subsemnatului și a lui Gabriel Coșoveanu de a îl include în listă pe Varujan Vosganian, pe temeiul că este un autor intens tradus, mediatizat în Europa și posesor al unul lobby semnificativ, a fost retrasă la cererea explicită a scriitorului.

marți, 15 noiembrie 2011

Cărți (relativ) noi! Mircea Cărtărescu Frumoasele străine, Editura Humanitas * * *


Am citit cu oarecare întîrziere volumul lui Mircea Cărtărescu „Frumoasele străine” prin împrejurarea că Humanitas, față de alte edituri, nu are obiceiul de a trimte potențialilor comentatori mostre din producția sa editorială. Volumul lasă impresia, ca și altele, a fi scris ca urmare a unei înțelegeri a editurii cu autorul prin care acesta se obligă să producă anual un cîrlan literar. Asta în vreme ce Mircea Cărtărescu însuși reproșează altora că scriu prea mult.

Cartea relateză, pe larg și cronologic, experiența autorului ca unul dintre cei 12 scriitori români invitați în Franța ca să participe la un program intitulat „Frumoasele străine”, menit să ofere cititorilor francezi un minimum de cunoștințe despre literatura altor țări. Program interesant în teorie, dar pe care lipsa unei documentări profesioniste a organizatorilor l-a dus, cum dovedește scriitorul, și la inadecvări grotești.

Jurnalul francez ocupă partea centrală și cea mai mare, excesiv dilatată trebuie zis, (200 de pagini) a volumului. El este încadrat de alte două texte memorialistice. Primul, intitulat „Antrax”, povestește foarte lung, cu incredibilă stîngăcie și lipsă de haz, aventurile autorului și ale soției sale în contact cu organele polițienești bucureștene la primirea unui plic considerat de ei „suspect” de a conține „antrax”, fandacsie nejustificată decît de aerul epocii în care unele persoane, dar nu de la noi, ar fi fost victimele unor asemenea tentative de asasinat la distanță.

Ultimul text, numit „Bacoviană”, este însă o bijuterie, cum Mircea Cărtărescu n-a mai scris demult. Se relatează, cu o întîrziere care îi face bine, o călătorie a scriitorului, pe atunci tînăr poet de viitor, în toamna lui 1984, la Bacău, ca invitat al unui cenaclu local de veleitari pentru a efectua ceea ce azi am numi „o lectură publică”. Foarte rar Cărtărescu „a văzut monstuos” ca în această operă, cu unele lungimi, dar magistrală. Lumea măruntă și absurdă a provinciei comuniste, întunecate și sufocate de orgolii și prostie, de meschinărie și lipsă de orizont este descrisă culminant, cu un condei ce-ar fi putut fi mînuit de Gogol, Rabelais, Čapek, Hašek. Asemeni nu mai știu cărui scriitor dintr-o anecdotă cam răsuflată, îți vine să rupi cartea și să arunci 250 de pagini din ea, deși pe-alocuri și în „Frumoasele străine” sclipește cîte-o peruzea de la cușma acelui Cărtărescu, prevăzut cu mustață de Țepeș, pe care l-am idolatrizat în tinerețe. Pentru a păstra doar această călătorie „bacoviană” într-un infern mărunt, dar nu mai puțin atroce.

În rest, în „Frumoasele străine”, Mircea Cărtărescu se arată nemulțumit de gloria sa care-l stingherește la mers ca aripile albatrosului, de confrați pe care-i privește intolerant, de-a dreptul răutăcios în chip gratuit, dar despre care se văicărește extrem de des că nu-l iubesc, deși el îi adoră pe ei. Ba că succesul lui le stă în gît ba că, paradoxal, îl ignoră. Poetul „Totului” și „Nimicului” se mai vaită de ghinion în viață, de timp, de spațiu și de alte categorii filosofice care conspiră împotriva sa. „Totul” culminează cu un hoț neștiut care - mîna destinului îi ia nemulțumitului și ce are - îi fură tocmai lui paltonul într-un aeroport. Chestia cu paltonul (accesoriu de altfel detestat de posesor) revine obsesiv. Ca și înaintașul său I.L. Caragiale, cu care are destule în comun, Cărtărescu se crede persecutat de destin și pesimismul lui atrage cu adevărat ghinionul.

Trebuie să ne înțelegem: Mircea Cărtărescu este (era să zic „a fost” dar ar fi cam nedrept) un mare scriitor. El știe să povestească, să farmece cu verbul. Într-o epocă în care textualismul prozastic optzecist urca vertiginos spre culmile plicticoșeniei, Cărtărescu și Groșan erau singurii prozatori de (re)citit pentru șarmul lor și cînd se zvonea că vor citi la „Luni” sau „Junimea” sala deborda. Nu uit lecturile lui Groșan cu „Insula” și pe cea a lui Cărtărescu cu „Ruletistul” - au fost repere ale juneții mele. Totuși, scrisul excesiv, parcă sub biciul unui contract, umplerea paginilor cu jurnale, tablete politice, „pixeli” și naiba mai știe ce nu e bun deloc. Cantitatea de aur pe kilogramul de steril a devenit în cazul lui Mircea Cărtărescu cam mică și acest volum o dovedește. În anumite medii s-a acreditat ideea că tot ce izvodește autorul „Levantului” e automat o capodoperă și, pe mormanul în creștere al scrierilor, el se va ridica la Nobel. Fals! Și dacă o spun nu e – vorba lui Marc Antoniu - pentru că îl iubesc pe Mircea mai puțin, ci pentru că iubesc opera sa mai mult.

Mircea Cărtărescu este un autor încă apt să dea capodopere dacă e lăsat în pace. Volumul „Frumoasele străine” asta dovedește. Cît despre conflictul lui cu Soarta, acesta poate fi transformat în comedie cînd autorul se va însenina. De nu, va avea urmările de la Lefter Popescu, cele din finalul melodramatic al „acelor autori care se respectă și sînt foarte respectați”.

luni, 14 noiembrie 2011

Cărți noi! Ioana Sandu - Umărul vântului și Eugenia Bădilă Karp Geometria iubirii

Ioana Sandu Umărul vântului, Editura Vremea * *

Ioana Sandu este o poetă șaptezecistă care a avut parte de un debut întîrziat (publicistic în 1983, editorial abia în 2006). Stilistic ea aparține însă generației sale, ba chiar, dacă unii din aceasta au adoptat inovațiile promoțiilor ulterioare, ea a rămas fidelă unei rostiri ceremonioase, unei poezii de un lirism pur, din care lipsesc umorul și implicarea excesivă a autorului ca ins cu biografie, el rămînînd un eu abstract „fără viață personală”, cum îl vedea Nichita Stănescu. Versurile Ioanei Sandu sînt ceremonioase cu metafore limpezi, aspirînd la frumusețea academistă, cu aplecare conceptuală. „Realul trece pragul/ respiră cu tine” – sună un final de poem intitulat chiar „Realul cu tine”. În realitate realul nu trece pragul Ioanei Sandu pentru că ea nu-l invită înăuntru, ci convorbește mai destinsă, paradoxal, cu idealul.


Eugenia Bădilă Karp Geometria iubirii, Editura Ars Docendi *

Geometria Eugeniei Bădilă Karp este plană și euclidiană. Enunțurile găsesc calea cea mai scurtă dintre două puncte sub forma unei linii drepte, ornamentate doar din loc în loc de mici metafore care nu izbutesc să evite întotdeauna banalitatea. Textele sînt mici la propriu și la figurat: „Mă respiră dimneața, / Ploile de-aseară m-au bătut, / Tu tremuri de frigul/ Iubirii dispărute, / Eu fac curat/ în oglinda în care/ Tu te-ai uitat”. (Recapitulări) E cam bizar acest personaj invocat la persoana a doua care murdărește pînă și oglinzile în care privește, încît trebuie să se afle cineva care „face curat” în urma lui. Dar textul nu e pamflet, e stîngăcia autoarei. Cînd ajungem și la „Marea scrisă ca o poezie/ Scrisă fără cuvinte/ De cerul poet”, ne convingem că geometria e doar invocată, iar rigoarea ei intrinsecă lipsește.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

„Negustorul...” la primii pași


Proverbul chinez zice că „Drumul de 100 de Li începe cu primul pas”.
Am început traducerea „Negustorului din Veneția”, mult mai grea decît pare. Iar piesa e mult mai poetică decît mă așteptam.

Ca un avion greu, care se desprinde încet de pămînt, cu toată forța din motoare, și eu am luat înălțime abia după primele 50 de versuri, depărtîndu-mă tot mai mult de traducerea lui Petru Solomon. Spre deosebire de „Visul...”, aici am un precedent mult mai puternic în traducerea lui Solomon (cea a lui Gala Galaction din ediția ESPLA e impracticabilă, ca și ininteligibilă).

Iată o mostră din versiunea mea:

GRATIANO
Arăți cam rău la chip, Signor Antonio.
Prea mult te-apasă cele pămîntești:
Cînd te frămînți de grija lumii, pierzi.
Și crede-mă că te-ai schimbat nespus.


ANTONIO
Am grija lumii, însă pentru mine
O scenă-i lumea: fiecare om
Cu rolul lui. Eu joc „morocănosul”
GRATIANO
Pe mine lasă-mă să-l fac pe clovn .
Din rîs și veselie să fac riduri
Și vinul să mă-ncingă la ficat,
Nu inima suspinul s-o înghețe.
Cînd sîngele-i văpaie, cum să stai
Înțepenit ca bustul lui bunicu’?
Să dormi pe tine? Și de gîndul rău
Să dîrdîi și să dai în icter. Nu, Antonio.
Ascultă-mă, din dragoste ți-o spun.
Există oameni palizi ca smîntîna,
Stau neclintiți ca iazul cel stătut
Acoperiți de lintița tăcerii
Doar ca să pară demni și înțelepți,
Întorși spre ei în tristă îngîmfare,
Zicînd prin asta „Eu sînt domn’ profet,
Să n-aud musca-n timp ce cuvîntez. ”
Antonio dragă, știu eu cine sînt
Aceia cunoscuți ca mari deștepți
Pentru că tac. Dac-ar vorbi, ar face
Urechea ce-i ascultă să se-nfunde
Și toți i-ar crede rude cu nebunii.
Îți spun cîndva mai multe despre ei.
Dar nu mai pune în cîrlig tristețea
Cînd pescuiești, că nu prinzi decît fîțe.
Haide, Lorenzo – te lăsăm cu bine.
Țin predica în continuare după cină.


NOTELE TRADUCĂTORULUI:

morocănosul - Rol clasic în commedia dell’arte.
clovnul - În original the fool (nebunul) aluzie la rolul de „doctor comic”, rol clasic în commedia dell’arte.
lintița - În original mantle like a standing pond (acoperiți ca un iaz stătut). Lacurile stătute se acoperă cu lintiță, plantă acvatică.
musca - În original let no dog bark (să nu latre cîinele). Am folosit zicala românească echivalentă, cu musca.
fîță - În original fool gudgeon. Gudgeon desemnează fîțele sau plevușca, peștele mărunt de rîu din sp. Gobio gobio, numit la noi porcușor.
după cină - Posibilă aluzie la predicile interminabile ale puritanilor, care erau inevitabil înterupte de sosirea timpului pentru cină, dar continuau și după, cu concluziile. E un eventual argument pentru cripto-catolicismul autorului.

vineri, 11 noiembrie 2011

Cărți noi! Constantin Ardeleanu - Stingher printre poeți și Veronica Stănilă Moisoiu - Ochiul Minervei

Constantin Ardeleanu - Stingher printre poeți, Editura Brumar * *

Genul, depreciat dar foarte greu de realizat cu strălucire, al parodiei are în Constantin Ardeleanu un practicant înzestrat. Volumul său de debutant tîrziu, cu un titlu ce trimite clar la debutul ca parodist al lui Marin Sorescu, cuprinde vreo 35 de texte în genul unor poeți ai secolului XX (și început de XXI) de la cvartetul magistral Arghezi-Bacovia-Barbu-Blaga la optzeciști și nouăzecistul Mihail Gălățanu. Se vede că parodistul i-a citit cu atenție și se pricepe la poezie, surprinzîndu-le specificul și refăcîndu-l cu umor. Versificator bun, chiar dacă mai greșește, rar ce-i drept și surprinzător, ritmul, Constantin Ardeleanu speculează desigur autorii cu amprentă personală foarte pregnantă: Păunescu, Dinescu, Brumaru și își dă cu ei măsura talentului în versuri care m-au făcut, efectiv, să rîd ca și la incipitul parodiei dedicată Angelei Marinescu „Fuga postmodernă XXX”: „Ai intrat în mine ca un zimbru”. Totuși, cred că textul cel mai izbutit e primul, „De-abia veniseși”, impecabilă parodie la Arghezi. Volum delectabil, autor de felicitat.

Veronica Stănilă Moisoiu Ochiul Minervei, Editura Studion *

Poeta din Moinești lasă cam des să treacă versuri de cele mai multe ori încărcate de clișee „urmăream radiografia minciunii”, „fiorduri reci între lumi provizorii”, „oboseala după-amiezelor triste”, cu majuscule ce nu-s de bun gust pentru substantive ca Viața și Moartea. Totuși, se ivesc, sper că prin bună-știință și cumpănire, iar nu involuntar, secvențe de poezie care ar trebui captate și selectate, separate de sterilul ce le copleșește adesea: „Ți-am spus că moartea/ nu se află la capătul acelui drum!/ ea e doar o bufniță incoloră/ ce te-așteaptă-n poartă/ e vocea sopranelor/ ce-ți dansează insistent în simțuri” sau „apar strigoi, fetuși, colivii cu fostele păsări/ o degringoladă a memorie/ se dezleagă de realitate/ ordinea lucrurilor/ mă amenință ca un bărbat”. Ceea ce-i trebuie Veronicăi Stănilă este, în afară de concentrare, un redactor foarte exigent.

La Mulți Ani, Dan Cristea!


Astăzi, în ziua cu număr magic 11.11.2011 este aniversarea nașterii unui critic rafinat, cu predilecție pentru poezie, unui ziarist priceput și mai ales a unui coleg fermecător. Lumea literară are savoarea ei pentru că există persoane ca Dan Cristea. Combatant vechi pe fronturile culturii, cunoscător al literaturii și al boemei literare, membru în nenumărate jurii și comisii pe care le-a sprijinit cu competența și măsura lui, Dan Cristea este unul dintre cei mai avizați critici-știutori-de-carte.

La aniversare îi doresc în primul rînd sănătate și apoi cărți tot mai multe și la fel de inspirate. La Mulți Ani!

joi, 10 noiembrie 2011

Ancheta „Luceafărul de dimineață”

Uneori iese...

Pentru că revista „Luceafărul de dimineață” are o difuziune redusă, din păcate, cauzele se cunosc, iar pe situl web al revistei citiți numai textul brut, am postat aici cele trei pagini ale anchetei care, prin contribuția a unsprezece scriitori (din vreo 20 convocați), a ieșit excelentă pornind de la o întrebare lansată de Dan Cristea, pe urmele altora care s-au întrebat „Ce (nu) poate literatura?”.

Nu e chiar ușor de citit, dar dacă veți da click pe fiecare pagină ca să o măriți și să o citiți cred că efortul vizual vă va fi răsplătit.



miercuri, 9 noiembrie 2011

"Luceafărul" - o istorie de un secol






Un comentariu absolut stupid despre titlul revistei „Luceafărul de dimineață” (fost Luceafărul, cum știe oricine) și tipul de caractere de pe prima pagină a avut totuși meritul că m-a făcut să regăsesc istoria revistei cu acest nume de la varianta din 1912, condusă de Goga și Tăslăuanu (ținta ironiei lui Topârceanu), la versiunea care a înlocuit „Tînărul scriitor” în 1958 și de la care am aniversat în 2008 50 de ani, condusă de Eugen Barbu, apoi de Nicolae Dragoș și în fine, într-o perioadă de tristă memorie, de N. D. Fruntelată.

Pentru a ajunge la versiunea lui Ulici din 1990, preluată apoi de Marius Tupan și reformată de Dan Cristea și echipa lui de acum cu titlul întîi cursiv, apoi revenit la un caracter asemănător, dar nu identic celui clasic. Ca în toate cazurile, ceea ce contează rămîn conținutul și echipa redacțională a momentului. Ceea ce facem azi nu are legătură cu directă cu Tăslăuanu, Fruntelată și e destul de departe și de ceea ce realizau Ulici sau Tupan (cu care am colaborat de altfel practic neîntrerupt). Am colaborat regulat la Luceafărul de la nr. 1 din 1990 pînă la cel care a apărut azi și care este al 1017-lea de la înființarea ca revistă a USR în 1958. Din păcate și Laurențiu Ulici și Marius Tupan au dispărut prematur ca și, din echipa noii serii de după 2008, Stelian Tăbăraș și Constantin Stan.

marți, 8 noiembrie 2011

În curînd! Luceafărul nr. 37 (noiembrie 2011)


Va apărea peste două zile nr. 37 (1017) al revistei „Luceafărul de dimineață”.

Sumarul bogat și variat cuprinde cronici la nu mai puțin de 15 apariții la zi semnate de Dan Cristea, Ioan Holban, Cornel Ungureanu, Adrian G. Romila, Felix Nicolau, Andrea Hedeș, Ana Dobre, Marius Ghilezan și alții, cronici plastice (Iolanda Malamen despre Cela Neamțu) de teatru (Ana-Maria Nistor) și film (Călin Stănculescu). În paginile de poezie apar Gabriel Chifu cu o avanpremieră editorială la un volum-eveniment, Ruxandra Cesereanu și Marius Conkan cu o pagină din recenta apariție „Ținutul Celălalt”, Ciprian Măceșaru și Marius Aldea. Pagina de proză e ocupată de o spectaculoasă povestire de Gh. Stroe.

Invitatul lunii, cu un eseu despre învățămîntul superior în secolul XXI, este prof. dr. Adrian Mihalache. Poemul primei pagini e semnat de Traian T. Coșovei.

Trei pagini cuprind o anchetă grupînd eseuri concentrate pe tema „Ce (nu) poate literatura?”. Răspund 11 autori de mare notorietate. Andra Rotaru realizează un interviu cu distinsul traducător Sorin Mărculescu. Geo Vasile îl prezintă pe recentul laureat al Premiului Nobel pentru literatură.


Alți autori care contribuie cu comentarii pe teme diverse sînt Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Adrian Costache.

Sf. Arhangheli



LA MULȚI ANI CELOR CE SĂRBĂTORESC AZI ZIUA ONOMASTICĂ (impicit și mie :) )

”Arhanghele Mihail, mai-marele cetei îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem ție:

Bucură-te, făptura a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
(…)
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Pe îngerii cei nemulțumitori văzîndu-i trufindu-se și din cerul cel înfocat căzînd, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulțumitor stînd, ai strigat : " Să stăm bine și să luăm aminte "!

Gavriil, al mințior celor ascunse și al tainelor Celui Preaînalt părtaș te-ai arătat, făcînd mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie și bunele vestiri de bucurie oamenilor spunîndu-le. Pentru aceasta, cu dorință mă grăbesc a-ți cînta ție :

Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute;
Bucură-te, părtașule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinței;
Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;
(…)
Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiești;
(…)
Bucură-te, Gavriil, îngere al darului!”

luni, 7 noiembrie 2011

Mic inventar de aberații. (II) - Mutarea României pe Marte

Apropos de articolul anterior, am citit știri și comentarii pe seama unui referendum (?) organizat la Constanța care punea cu o logică admirabilă întrebarea:

„Sînteți de acord cu desființarea județului Constanța?”

Minunat! Iată cum se poate obține un răspuns garantat, cheltuind numai vreo cîteva milioane de lei cît o fi costat consultarea și care, desigur, au ajuns la furnizori de materiale și servicii afectați, sărmanii, de criză.

Propun un referendum, dar să fie neapărat național, cu întrebarea:

„Sînteți de acord cu mutarea României pe Marte?”

Dacă majoritarii vor spune NU (din patriotism!) e perfect și numiții furnizori de materiale și servicii vor mînca și ei o pîine. Dacă, prin absurd, majoritatea votează DA, e perfect, tot pe loc rămînem, că n-avem cu ce trimite populația, maidanezii, daciile pe Marte. Iar furnizorii tot... În fine, dacă prezența la vot va fi spre zero (totuși se pare că alegătorii din Constanța, înzestrați cu logică de fier, s-au mai dus la vot!) furnizorii tot vor tipări buletine de vot, afișe, observatorii vor încasa diurne etc.

Aș vrea, numai ca exercițiu de logică, să iasă la Constanța DA și să văd ce se va întîmpla cu județul:
a. se va desființa cu mare cu tot și cetățenii vor emigra în Tulcea
b. se va muta în Insula Șerpilor
c. se va vota degrabă legea reorganizării teritoriale (inexistentă acum!) ca să îi mulțumescă pe bieții constănțeni.

Evident că în oricare dintre cele trei cazuri furnizorii vor... furniza.

De mîine, pregătesc în blocul meu, un referendum cu o singură întrebare:

„Doriți ca blocul nostru să se mute, cu totul, inclusiv magazinele de la parter, în locul Palatului Suțu?”

Desigur, îmi voi asigura monopolul procurării buletinelor de vot, ștampilelor și cernelii. Vă asigur că va fi un succes!

*

UPDATE din 9 noiembrie. Conform presei: la referendum au votat 43% dintre cei înscriși pe liste, s-au produs încercări frauduloase de a ajunge la 50%+1 (prelungirea termenului, voturi multiple), acum cei de la județ vor să schimbe cifra de referință ca să le iasă 50%, măsluind... recensămîntul. Nu e greu: dacă îi împuținează pe constănțeni cu 14% le iese. :) Cert e că s-au tipărit 690 000 buletine de vot și s-au și plătit. Deci se conta pe cifra de referință 620 000 (rezerva de buletine fiind 10%). Acum cifra nu mai e bună! Dacă mai crede cineva că a fost un demers democratic bine-intenționat și cinstit, să spună (cu riscul să-i crească nasul).

Mic inventar de aberații. (I) - Invenție uimitoare, gramatică uluitoare.

Am citit pe un portal de știri vestea uimitoare că s-au realizat ecrane din plastic flexibile care pot lua locul celor rigide, eventual din sticlă, pe care le folosim acum. Chiar dacă, probabil, nu va putea fi împăturit ca un ziar, noul ecran mi se pare revoluționar. Dar iată în ce termeni este redactată minunata știre:

Actualele ecrane OLED sunt produse din sticla ce contine anumite circuite inserate in ea [, virgulă, n.m.] ceea ce duce la un proces migalos si scump de productie, le face destul de grele de transportat [sic!] si extrem de fragile. Acest proces [care?? n. m.] este necesar pentru a oferii [sic!] eficienta [??] si luminozitate ridicata.

Despre ce "eficiență" putem vorbi (cu un i) la un display? Și care „proces”? Cel „migălos și scump”. Dacă e așa, de unde „eficiență”? De cei doi i de la infinitiv nu mai discut, că am mai abordat subiectul și tot eu m-am ales cu înjurături.

În rezumat, cînd vom ajunge să putem zbura pe Marte sau Sirius, vom trimite acolo agramații. La o extremitate a societății se descopră lucruri care țin de miracol, la celălalt ajung să fie creditați cu competență de a informa publicul niște primate analfabete. Din păcate acesta e capătul greu și jos, ca fundul lui Hopa-Mitică.

Cărți aproape noi! Nicolae Tzone - „viața cealaltă și moartea cealaltă” - Editura Vinea, 2010 * * (II)

Nicolae Tzone urmărește efecte spectaculare prin repetiții și tehnici de discurs public care ar trebui să înfioreze un presupus auditoriu: „atenție atenție vine poemul călare pe un asin alb vine de departe din spații necunoscute din timpuri care nu au mai fost”. Formula „atenție atenție vine poemul călare pe un asin alb” se repetă de cinci ori în prima secțiune a poemului „hai să mîncăm pur și simplu zăpadă și gheață”. În altă secțiune, toate versurile încep cu chemarea „poemule majestate”, uneori urmată de enunțuri grave, alteori de clovnerii (”poemule majesate dă-te un pic mai încolo ca să încapă în sanie și marele urs alb din antarctica”). Mi se pare cu desăvîrșire exclus ca, oricîte forțări de interpretare s-ar face, să se atribuie secvențelor acestei revărsări un sens unitar și închiderea lor într-o parabolă finită. Poezia, dacă admitem că există, stă tocmai în explodarea schizofrenică a cuvintelor, în trimiterea tentaculară, în toate direcțiile, a unor membre unite, parcă prin accident, într-un corp.

Nicolae Tzone are obsesia totalității pe care tinde s-o realizeze teatral, prin schimbarea accelerată a măștilor. El adoptă cu o viteză ce-l poate deconcerta pe cititor (sau poate chiar trebuie să-l năucească) diferite măști. E ca și cum s-ar monta o piesă cu multe personaje și cu un singur actor care adoptă fulgerător, cameleonic, identitățile tuturor. În Nicolae Tzone găsești versuri ce ar fi putut fi scrise oricînd de Nichita Stănescu, Mihail Gălățanu, Leonid Dimov, Adrian Păunescu sau Emil Brumaru. Poetul practică un mimetism perfect dar nu stăruie în „pielea” celuilalt mai mult de o secundă, pentru că vrea să îmbrace alta, mai seducătoare.

Pe spații mari și mai ales pentru un cititor mai puțin antrenat, procedeele lui Nicolae Tzone sînt extenunate. Peste schimbările rapide ale tipului de discurs, mai apar și abundența și varietatea lexicală: „apa nu uită apa mănîncă apa avortează sirene dezolante mahmure apa ronțăia cu geniu colțul clepsidrei” etc. etc. apoi „și bezna doamna puștoaica deșucheata stricata acra pururi nedezvirginata țîșnește din apă și se dă de trei ori peste cap”.

Chiar dacă, în ceea ce mă privește, mi se pare că „trotilul virilității imunde necrofile” nu explodează chiar atît de tare cum vrea autorul, recunosc în poezia lui Nicolae Tzone o anumită forță retorică și imagistică precum și o mare abilitate de a pune în lucrare mari capacități fagocitare și mimetice, precum ale oceanului de pe Solaris. Rămîn în discuție finalitatea acestui tip de discurs și dimensiunea publicului pe care el l-ar putea seduce.

duminică, 6 noiembrie 2011

La Mulți Ani pentru Olga Delia Mateescu!


Azi 6 noiembrie, actrița și scriitoarea Olga Delia Mateescu își aniversează ziua de naștere.

De pe acest blog, în calitate de prieten, coleg și fan îi urez La Mulți Ani fericiți alături de copii și nepoți (categorie, sper, în extindere)!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Cărți noi! Emilian Mirea - Vârsta christică și Casandra Ioan - Profilul aerului

Emilian Mirea Vârsta christică, Editura Obiectiv, poezie * *

Poezia lui Emilian Mirea este concentrată, astenică, voit nepătimașă. Uneori explodează cîte un recipient cu pasiune sub presiune. În general însă, poetul se declară explicit sau nu „cuprins de teamă și de nesiguranță”. Scrisul are menirea să îl clarifice față de sine. Pesimist atroce, autorul își exhibă natural angoasele, fără niciun artificiu de pozeur: „viața este ca o vitrină:/ ești privit din toate părțile/ probat/ cumpărat (poate)/ rareori și iubit”. Pînă și liniștea îi crează disconfort și neliniște, e „ca un cimitir fără cruci”, sensibilitatea se dezvăluie aproape maladivă. Ceea ce este pozitiv în scrisul lui Emilian Mirea este naturalețea, lipsa de emfază cu care enunță, niciodată retoric, blestemul de a exista. Mai pesimist decît Omar Kayam, al nu găsește curaj nici măcar pentru a „urca treptele Stării Civile”. Emilian Mirea are un tip de singularitate în nefericirea afișată firesc ce stîrnește, din fericire, simpatie și nu compasiune.

Casandra Ioan Profilul aerului, Editura Limes, poezie * *

Ajunsă pe la a treia carte, primită și în Uniunea Scriitorilor, Casandra Ioan pare să ezite încă între o poezie cu accente moderniste și abstracțiuni nichitastănesciene și o poetică mai recentă ajungînd la versificații neprofitabile, de un ludic mai curînd forțat: „Lumea e idei mai nou,/ Nu mă crede a fi bou,/ Atunci cînd îți spun deschis/ Că se-nscriu în paradis”. Această indecizie duce la un volum inegal, în care părțile cele mai bune sînt cele în care poeta izbutește să facă abstracție de premeditările cu aspect teoretic și (se) scrie pur și simplu: „Am făcut cîndva parte/ din satul păpușilor albe/ ele își ascundeau în sân/ rușinea/ de a fi fost tinere cândva,/ da a fi fost înconjurate de zăpadă,/ de a fi fost fldeș arcuit”. Încă vizitată de locul comun, Casandra Ioan pare să aibă puterea de a i se sustrage cu condiția de a îndrăzni să își nege influențele și tentația de a scrie „ca lumea bună”.

Cărți aproape noi! Nicolae Tzone - „viața cealaltă și moartea cealaltă” - Editura Vinea, 2010 * * (I)


Am amînat destul „tot tresărind, tot așteptînd” să scriu despre masivul volum al lui Nicolae Tzone „viața cealaltă și moartea cealaltă” (Editura Vinea, 2010) cu care poetul își închide o trilogie poetică pe care a început-o în urmă cu zece ani. Ce-i drept, volumul e atît de impunător și prin faptul că e bogat ilustrat de Nicolae Makovei.

Ceea ce m-a făcut să mă apropii cu greu de textele lui Nicolae Tzone este lipsa mea de afinitate față de acest tip de discurs care combină o retorică modernistă, caracterizată de metafore și „viziuni”, cu dicteul suprarealist și epatările avangariste dar și, pe-alocuri, cu biografismul promoțiilor mai noi. În plus versurile sînt abundente, torențiale, textul e fluvial, tîrînd aluviuni, cititorul se simte ca și cum ar trebui să înoate contra curentului într-un Orinoco mîlos. Nu mă număr totuși printre cei, numeroși, care ar dansa, cum mă asigura un cunoscut, în jurul spînzurătorii lui Nicolae Tzone, ci fac un efort de a-l înțelege în specificul lui pe care cred că-l datorăm unui iubitor fanatic al poeziei.

De fapt, Nicolae Tzone, care este ca structură sufletească un nichitian sedus de trecerea în regim angelic, s-a împărtășit cu folos din avangardă (obiectul său de studiu și editare ca și al tezei lui de doctorat) precum și din poeții douămiiști al căror editor fericit și nefericit a fost multă vreme. Poetul nu oscilează între aceste formule contrazicătoare, ci încearcă sinteza lor, un lucru nemăsurat de greu.

Acel cititor care caută în poezie limpezimea, precizia, cristalizarea va intra cu greu în universul lui Nicolae Tzone care proclamă și practică un cult al amorfului, al disperării și durerii cultivate anume, pe motiv că „durerea te ține viu”. Masochismul lirc se combină cu tendința de a face din text un conglomerat de stări și elemente retorice disparate, un fel de zacuscă ontologic-stilistică.

Poetul nu numai că nu structurează, în ciuda pretențiilor de elaborare, de trilogie meșteșugit construită, cu părți dispuse simfonic, dar trăiește prin devălmășia enunțurilor, contrazicătoare uneori voit, alteori accidental, ca la Adrian Păunescu.
(va urma)

80 000 de vizitatori

În cursul zilei de azi, blogul va atinge 80 000 de vizite de cînd le contorizez.
De curînd s-au împlinit doi ani de la lansarea blogului. Data de fapt este 19 octombrie 2009, chiar dacă nașterea s-a produs pe 8 octombrie.

Mulțumesc tuturor vizitatorilor pentru interes și comentarii!

vineri, 4 noiembrie 2011

No Smoking, Please!


Nu mai suport fumul!

De cînd s-au închis terasele din motive întemeiate și sezoniere, nu mai pot să-mi exercit dreptul de a mînca, bea, socializa în spații publice. Aceasta deoarece imbecila lege nr. 349/2002 art.3 sti-pulează că fumatul este permis în spațiile publice închise, numai în camere special amenajate pentru fumat. Și numai dacă suprafața acestor e… sub 100 mp .

Auzi aberație! Deci dacă spațiul e uriaș, nu ai voie să fumezi, dacă e un bar de 25 mp, inoxică-i, frate! Evident că toate cîrciumile, cafenelele, restaurantele s-au declarat camere special amenajate. „Acest local e destinat fumătorilor, cf. legii 349/2002”, scrie pe plăcuța aurie care anunță și prezența wireless-ului în selecta bombă în care urmăresc meciurile programate de UEFA. Care UEFA nu permite fumatul pe stadion.

Este așadar exclus să-mi duc copilul la o pizza sau un hamburger la parterul blocului, trebuie să plătesc un taxi pînă la McDonalds, altfel îl transform în afumătură în 20 de minute (pînă vine pizza) și în batog pînă o consumă. Dar sînt în populație oameni cu astm, cu afecțiuni cardiace și respiratorii diverse, cu aparate de stimulare circulatorie care se înfundă la fum. Ăștia să stea acasă dacă nu le convine, nu?

Am fost recent în UK și am constatat că nu poți fuma NICĂIERI în spații închise, nici la Pub (esența libertății britanice). Iar la hotelul în care am stat nu aveai voie nici în aer liber, în fața intrării sau pe alei (erau plăci cît capul cu „No Smoking Area”) ci exclusiv într-un „patio” de 6 mp între ziduri și tomberoane. De altfel, dintre clienți, nici nu fumau decît trei români din delegația noastră și vreo doi irlandezi care presupun că o făceau în semn de protest. La Istanbul, expresia „ a fuma ca un turc” a fost demult abolită, și dacă îndrăznești să ignori panourile uriașe cu „cigara icilmaz” te ușurezi îndată de 65-100 de lire (30-50 E). Nu numai în interior, cum ați putea crede, ci și pe terasă. În China, ni s-a atras atenția politicos că fumatul în parc e interzis. Iar pe Lacul de Vest barcagiul, care nu cunoștea niciun dialect european, ne-a arătat, cu un surîs complice care subînțelegea un bacșiș, un pachet de țigări și o brichetă. Avea și scrumieră, că doar nu era să aruncăm mucuri în lac. Unde ar ajunge China dacă 1,2 miliarde de oameni ar arunca țigări în ape?

Cînd, la cîte un local mai select chelnerița mă întreabă, cu un surîs unsuros, „doriți la nefumători ?” îmi vine s-o pocnesc pentru că între „nefumători” și „fumători” separația se face de regulă printr-un gărduleț simbolic înalt e 60 de centimetri.

Deci peste tot se poate cu excepția României. Cînd vin acasă, după ce (fișa postului mă obligă) discut cu confrați în localuri, trebuie să arunc toate hainele în mașina de spălat și să mă spăl bine că și părul îmi miroase a legea 349 și nu-mi pot îmbrățișa familia.

La violență trebuie răspuns cu violență! Legea 349 este antiumană și lupta împotriva ei trebuie să înceapă de azi. În ceea ce mă privește, voi lua cu mine cîrpe murdare de motorină pe care le voi aprinde în scrumierele aflate grațios pe orice masă de restaurant. Nicio lege 349 nu stipulează ce fum ai voie să inhalezi!

Postări populare

Arhivă blog