Andreea Păstârnac Mitologie insulară, Editura Tracus Arte
Deși face parte din generația
literară nouăzeci, fiind colegă de cenacluri juvenile cu cei mai mulți dintre
reprezentanții acesteia și ea însăși o poetă notabilă, Andreea Păstârnac (Stoie
pe numele din certificatul de naștere) debutează abia acum cu o colecție
concentrată de eseuri pe o temă absolut inedită la noi: panteonul cipriot.
Autoarea este diplomată de carieră și, înainte de a prelua postul de
ambasadoare a României la Tel Aviv, unde se află din 2013, a reprezentat țara
tot ca ambasadoare în Cipru. Conducerea unei misiuni diplomatice într-o zonă
afectată de un conflict contemporan i-a lăsat totuși timp autoarei, să se ocupe
de trecutul îndepărtat al Insulei Afroditei și a fratelui său Apollo, care a
ales la împărțeala zeiască Rhodosul, dar a rămas la inima ciprioților. Citind
eseurile docte și sprintene totodată ale Andreei Păstârnac, pline de amănunte
surprinzătoare pe care nu le poți cunoaște fără a cerceta și a înțelege
spiritul locului, am revăzut mental și peisajele atît de frumoase, demne de
zeița tutelară, de-a lungul coastei ce se întinde de la Limassol la Amathus și
apoi la Paphos, cele ale ascensiunii spre vîrfurile montane ale Ciprului.
Scriitoarea nu ignoră nicio clipă spațiul geografic și relieful speciale din
Cipru, „tărîmul boticellian”, cum îl numește scriitoarea. Deși scuturat de
seisme telurice și istorice, ținutul acesta e potrivit creării unui panteon complex
pe care talentul eseistei îl însuflețește. Un debut reușit și o promisiune
pentru ceea ce, sper, va urma după cîțiva ani cînd Andreea Păstârnac se va
familiariza pe deplin cu locurile magice, încărcate de mistică iudaică și
creștină ale Israelului. Să o așteptăm cu încredere.
Ion
Bogdan Martin Goi spre Paradis,
Editura Ararat
Iată
un autor „din stirpea dramaturgilor adevărați”, după cum îl prezintă maestrul
Mihai Ispirescu în preambulul volumului. Deși a scris și proză reușită, Ion
Bogdan Martin este structural un autor al dialogului, replicii, umorului și
situației. El știe teatru dar, mai ales, îl simte. Fiecare replică o cheamă pe
cealaltă și se întrețese cu ea într-un ansamblu solid și echilibrat.
Întorsătura, contrapunctul, lovitura de teatru caracterizează fecare text
dintre cele șase cîte cuprinde volumul de față. Multipremiat, jucat în teatre
de stat și particulare, ajuns pe ecran cu scenariile lui, Ion Bogdan Martin
este un comediograf care nu ignoră alunecarea către romantism. Personajele sînt
niște „oameni oarecare”, personaje ale prezentului, căutători, mai norocoși sau
mai ghinioniști ai „fericirii” ca la Sebastian sau Mazilu. Cea mai solidă piesă
a volumului, Aventură în patru sau Cum
este să pierzi trenul într-un colț uitat de lume, a avut premiera în mai
2014 și se mai joacă și acum. În ea, un bețiv dintr-o stație CFR și casiera
gării își descoperă numita fericire în iubire, în chip duios, hazliu, pilduitor,
vorbind în clișee (ca la Mazilu , din nou, sau Băieșu). Dar Bețivul e de fapt un poet. El zice
despre sine, despre lirism și iubire: Poate
că nu par, domnule, dar sunt un romantic incurabil... Da, am scris, sunt
într-un caiet... Sora mea, care le-a citit, fiind profesoară de română la
Bucureşti, mi-a ssspus să le public, dar eu nu vreau... Ş-apoi, ce editură mai
face, astăzi, bani din poezie!?!În fond, e ceva numai între mine şi... şi
această domniţă... Dragostea este ceva intim şi profund... Nu ssse pune la
gazetă... sau pe on-line. Dar pe scenă se poate pune. Îi urez lui Bogdan Martin numeroasele premiere pe care le merită.
Cassian
Maria Spiridon Ponind de la zero,
Editura Charmides
Volumul
elegant ne oferă, pe lîngă
poezia acum notoriului coordonator al Convorbirilor
literare, așa cum era ea în 1980, o experiență tragicomică: punerea pe
pagini în oglindă a textului real al cărții cîștigătoare a concursului de
debut, pentru anii 1979-1980, al
Editurii Junimea și cel care, a apărut, în fine în 1985 forfecat de cenzură.
Chgiar și atunci gura păcăptoșilor îi dădea în vileag: pe pagina doi scrie
„Debut 1983”, pe cea de gardă: „Junimea 1985” iar pe pagina patru: „Juriul
concursului de debut 1981-1982”. Ce să
mai zici? Textul apărut atunci diferă substanțial de cel inițial, așa cum ni-l
restituie volumul de azi. Editorul însuși (deci nu vreun for extra-editorial),
cum ne asigură autorul în cuvîntul introductiv, a tăiat ca în brînză și,
aparent, „la mișto”. E limpede că un cioplitor de serviciu căcăcios a scos ceea
ce i se părea neconvenabil, suflînd în iaurt. Cad strofe și versuri pentru care
nu se poate găsi nicio justificare de-a fi tăiate precum screper/palan răsucit pe saltelele vieții. Sau: el își numără coastele ca pe regii persani/
el cunoaște psihologia logica delirul. Azi, nici măcar cei care au trăit
epoca, nu-și dau seama de ce versurile care „au rămas” sînt mai agreabile
cenzorului decît cele căzute. La pagina 51 ni se dă și reproducerea unei file
din dactilograma inițială în care „redactorul” (șugubăț, obtuz, răutăcios, cine
știe?) a tăiat din titlul Păi să te joci,
întîi cuvîntul „păi”, apoi
întregul titlu, absolut inocent, „să te joci”, înlocuindu-l cu trei steluțe. Important
este că poetul, care își arăta la debut (în varianta necenzurată, dar și cea
rămasă) liniile de forță ale operei sale poetice viitoare, vastă cum o știm
acum, nu s-a lăsat demoralizat de această mutilare. Dacă ea nu l-a aruncat în
depresie și nu l-a curățat, l-a întărit. Presupun că măcelărirea absurdă a
textului - trebuia să fie pentru autor semnul că așa are să pățească mereu dacă
nu-și bagă mințile în cap și nu scrie exclusiv triumfal despre societatea socialistă.
Din fericire, mutilat a fost volumul, nu poetul și, la patru ani de la
apariție, Revoluția i-a adus libertatea de publica, de care s-a folosit din
plin în deceniile următoare. Volumul de la Charmides e pălmuitor pentru
nostalgicii comunismului și educativ pentru toată lumea.