marți, 30 noiembrie 2010

Un Senior al bridge-ului - Coriolan Neamțu


Cu ocazia întîlnirii de luni seară de la Club A, am evocat și figura unor bridgeiști și gazetari de gen. Între ei desigur pe Coriolan Neamțu, aflat acum la 85 de ani. Un troglodit s-a găsit să scrie pe blogul lui că am spus că „există un anume C.N. bun la nu știu ce”. Vreau să spun, nu acestui (sub)”om recent” cu care nu am ce discuta, ci unor cititori de bună credință ceea ce am precizat destul de clar și atunci pentru cine avea urechile la el și mințile acasă: Coriolan Neamțu este cel mai vechi și multă vreme a fost singurul ziarist de bridge de anvergură din România. Am descoperit situl domniei-sale și am preluat de acolo coperta celei mai recente cărți a acestui maestru al donelor. Pentru cine nu știe, Coriolan Neamțu este și autorul unei cărți de căpătîi în domeniul chinologiei într-o epocă în care acest tip de volume nu existau: „Cîinele, prietenul meu”. Omagiu necondiționat, domnule Neamțu.

UPDATE
Dintre volumele de mare utilitate și succes ale dlui Coriolan Neamțu amintesc: „Bridge Competițional”, ”Bridge distractiv” (1982), „Bridge de la A la Z” (2002).
O legendă protocronistă e că bridge-ul a fost inventat în România. Oricum marele Ely Culbertson, fondatorul jocului modern prin volumele sale „Red Book” și ”Gold Book”, s-a născut în România, tatăl său fiind un inginer petrolist care lucra în zona Prahovei. Un articol pertinent din 2006 despre bridge-ul din România și care îmi face onoarea de a mă cita pentru omagiul pe care îl aduc unor scriitori-jucători citiți aici.

Unu' și unu' la "Club A"



Luni seara la Club A, la concurență cu Barcelona-Real, m-am simtit excelent într-o companie restrînsă și selectă. Mulțumesc moderatorilor Cosmin Ciotloș și Un Cristian alături de care mă aflu în poză, spectatorilor prezenți ca și managerului Clubului A, vechiul prieten Paul Radu. (Fotografie de Ruxandra Gârbea)

Gabriel Chifu laureat la Galele Iaşului Universitar


De la prozatorul Constantin Stan, martor ocular, am preluat comunicatul de mai jos despre un remarcabil evaniment literar de la Iași.

Petrecere cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată

Vreme de două zile Iaşul a fremătat de poezie, prieteni ai poeziei şi de dezbateri culturale. Galele Iaşului Universitar au făcut săli pline, la Universitatea Petre Andrei, la UMF şi la Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, dovedindu-se, dacă mai era nevoie, că nu publicul se ţine departe de artă şi cultură, ci că uneori cele două nu reuşesc să găsească drumul spre el, lăsând astfel cale liberă unor pseudo-manifestări bune numai de omorât timpul. Mihai Şora, Sorin Vieru şi Luiza Palanciuc au “provocat” studenţii la o meditaţie asupra lumii –din care face parte şi lumea contemporană – întrebându-se asupra valorii şi rosturilor verbelor “A fi, a face, a avea” şi “riscurilor gândirii”, recitalurile poeţilor Mircea Bârsilă, Gabriel Chifu, Denisa Comănescu, Marin Mălaicu Hondrari, Aurel Pantea, N. Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Dinu Flămând (a doua intervenţie axându-se pe vocaţia de traducător a lui Dinu care a exemplificat în original şi în traducere Pessoa, Saba, Beckett) au fost admirabile. Ion Mureşan a citit, spectaculos, frenetic, din abia apărutul său volum “Cartea Alcool”, iar poezia tânără a fost prezentă în Aula Bibiliotecii de Laura Dan şi Cosmin Perţa.
Două recitaluri – ale trupei “Pontice” şi Mircea Tiberian şi Nadia Trofin “La margine de Bucureşti (va puteaţi imagina cântecele celebre din perioada interbelică de genul “Mână, birjar” în maniera jazz-ului?) - au electrizat pur şi simplu sala, iar trei studenţi de la teatru, sub conducerea Rodicăi Mandache, au oferit un spectacol pe versurile lui Ioan Es. Pop, extrem de incitant pentru felul în care a propus parcă un alt Ioan ES. Pop, dar la fel de profund.

Laureatul celei de-a treia ediţii a “Petrecerii cu poezie, prieteni şi…trufe de ciocolată” a fost Gabriel Chifu.

Constantin Stan

De menționat că unul dintre principalii organizatori a fost plasticianul Emil Stratan. Fotografie - a lui Gabriel Chifu -din 2010, Festivalul de la Neptun (H.G.)

luni, 29 noiembrie 2010

Un mare Săgetător - Nicolae Manolescu


„Succesele nativului Săgetător se datoreaza atît intuiției, cît și disponibilității de acțiune și mobilității. Talentul său organizatoric e remarcabil. E neclintit în principiile sale fundamentale, care sînt adevărul și dreptatea. Nativul Săgetător e un luptător cinstit, care iubește sportul și natura, mărinimos față de sine și față de ceilalți.”

În caracterizarea de mai sus recunosc calitățile profesorului Nicolae Manolescu, cel care tocmai și-a sărbătorit ziua de naștere la jumătatea primei decade a zodiei. Îi doresc să aibă mereu puterea de muncă și inspirația de acum, fiind sigur că talentul oricum nu-l va părăsi niciodată.

La Mulți Ani, Domnule Profesor!

(în imagine la Festivalul de la Mangalia-Neptun, în 2009, fotografia autorului)

duminică, 28 noiembrie 2010

Cărți noi! George Gibescu - Poesii, Editura Semne


În anul 2005 fix, vine mă-nțelegi, ocaziunea să se pronunțe obștea scriitorilor printr-un vot cu care să aleagă un nou Președinte al Uniunii. Îmi anunț intenția de a candida, îmi fac dosarul și stabilesc cu o firmă să-mi facă materialul publicitar: obiecte inscripționate, flyere ba și baloane pe care să scrie „H.G. Președinte”. Înainte de depunerea candidaturii, aflu că domnul profesor Nicolae Manolescu, despre care știam că nu concurează, își depunde totuși candidatura. Evident, pe a mea n-am mai depus-o pentru că mi se părea o impertinență să candidez cu cel mai mare critic și cu unul dintre mentorii mei. Nu teama de a pierde m-a mînat, căci eu eram outsider-ul care nu avea nimic de pierdut, ci respectul. Anunțîndu-mi colegii care își propuneau să mă susțină, doi au fost foarte nemulțumiți și mi-au declarat că, dacă nu candidez, ei îi vor da votul candidatului George Gibescu, critic literar și el. Ei erau hotărîți, eu și mai și. Înainte de alegeri, am discutat despre șanse cu mai mulți scriitori și i-am provocat la un pariu: cîte voturi va lua dl. Gibescu? Unul, sigur de el, a pariat că niciun vot. Eu i-am propus atunci să-mi dea cîte o bere pentru fiecare vot pe care îl va obține dl. Gibescu, eu desigur votînd cu dl. Manolescu și cu nimeni altcineva. La conferință, dl. Gibescu nu s-a prezentat să-și susțină programul. Dar, la numărătoare, surpriză: a luat totuși cele două voturi pe care le anticipasem. Mi-am amintit proverbul jucătorului de bridge: „nimeni n-a murit de cîștig mic” și mi-am băut berile care aveau gustul victoriei. Venind acum la volumul de “Poesii” cu un titlu pe care l-a mai utilizat cîndva Mircea Ivănescu, trebuie să menționez că autorul, a cărui siluetă inconfundabilă și de departe vizibilă fiind un fel de baliză în lumea literară, are în el nu numai poezii. Volumul începe cu un eseu autobiografic și național: „Stilistica vieții lui George Gibescu și a poporului său”. Găsim apoi cererea către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a lua act că la 25 noiembrie 2007, poetul a fost împiedecat samavolnic să candideze pentru Parlamentul European pentru că nu a avut cele 100 000 de semnături cerute abuziv de lege. În fine, ajungem și la versuri, dintre care la un frumos poem naționalist se dă și partitura (de intonat „andante”), muzica aparținîndu-i tot autorului textului: „Pomenește, Doamne, neamul meu căzut,/ Prea îndurerată țara mea se stinge, / am visat în ierburi lacrimă de Prut/ Cînd din cerul toamnei apa se prelinge” (Bocet metafizic). Pe ultima copertă, aflăm intenția scriitorului de a continua „Schimbarea la față a României” a lui Cioran și de a candida la Președinția României în 2014. Atît despre această carte, iar despre „editura” Semne am tot scris.

Cărți noi! Petre Tănăsoaica - Femeia lui Yerutonga, Ed. Brumar * *


Mare șmecher Yerutonga ăsta! Hanna Bota a scris „Poeme pentru Yerutonga”. Acum și Petre Tănăsoaica, poetul din Vîlcea, ne dă o ediție de un lux tipografic orbitor despre „Femeia lui Yerutonga”. Ai zice că, de la Timișoara la Rîmnicu-Vîlcea, Yerutonga și familia, niște băștinași din Vanuatu, lui sînt mai cunoscuți decît Robert Șerban însuși. Unde mai pui că însuși Nicolae Manolescu, iubitor al Occidentului, îl elogiază pe autor pe ultima copertă și implicit pe Yerutonga, el care este atît de mefient față de Răsărit. Pentru cititorii rafinați de poezie ca și pentru cei de proză, textele lui Petre Tănăsoaica despre Yerutonga și Femeia Albă (cu părul ca soarele) sînt un fel de incantații magice. După relatările faptelor lui Yerutonga, textele par proză. După meșteșugul verbal și exotismul indus, ele sînt poezie. Modelele sînt evident Saint-John Perse și Lawrence Durrell. Perfecțiunea formală care ascunde o perfecțiune a percepției prin simțuri și o inegalabilă senzualitate amintesc mai mult de proza celui de-al doilea. Influența lui Saint-John Perse „răcește” uneori prin savantlîcul sau enigmaticul tropilor ceea ce ar putea deveni un exces senzitiv. Aparentul exotism, situarea în Mările Sudului, într-o natură ce predispune la nuditate fizică și la spiritualitate din lipsă de treabă, mîngîie cititorul sau îi face vînt cu o frunză parfumată. Dacă Gaugain s-ar fi născut la Vîlcea, ajuns în Tahiti, n-ar fi pictat, ci ar fi scris ca Petre Tănăsoaica. Iar acestui nu i-ar mai fi rămas decît s-o picteze pe femeia lui Yerutonga. S-o picteze pe sîni, evident, pentru că, oricîtă filosofie ar face, această carte va mărturisi oricînd: Yerutonga c’est moi!

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

SRSFF a lansat „Pangaia” - Volum colectiv de literatură SF




Vineri 26 noiembrie la Centrul Cultural Calderon al Primăriei Sectorului 2 a avut loc o frumoasă manifestare a Societății Române de Literatură S.F. și Fantasy, care a constat în lansarea volumului colectiv „Pangaia”, editat de Societate cu sprijinul Eagle Publishing House condusă de Mugur Cornilă. Prozele fiind semnate de șapte autori din mai multe orașe ale țării, participanții au beneficiat dintre ei doar de prezența veteranului Liviu Radu. Acest fapt nu a împiedecat o dezbatere vie, antrenantă și plină de optimism în ceea ce privește viitorul Societății și al proiectelor ei editoriale. Au lat cuvîntul Mihaela Popescu (directoarea centrului, gazdă perfectă ca totdeauna), scriitorii Cristian Tamaș, Dănuț Ungureanu, Horia Gârbea, Liviu Radu, Mihail Grămescu, Mugur Cornilă. SRSFF a anunțat că în curînd se va fixa tema antologiei de anul viitor, cea a anului 2010 și implicit a volumului „Pangaia” fiind slavarea planetei noastre de la un dezastru ecologic. Tema va fi făcută publică pe situl SRSFF, laureat în 2010 al prestigiosului premiu european EUROCON. După încheierea ședinței, majoritatea participanților au continuat dezbaterile informale, după obicei, în apropiatul și primitorul Club 80. Următoarea ședință a cenaclului SRSFF va avea loc în ziua de 17 decembrie în același ospitalier Club Calderon. (Notă: „Pangaia” - numele continentului unic primordial).

Cu cîteva zile mai devreme fuseseră decernate premiile SRSFF pe 2010. Anul acesta au fost decernate cinci premii:
Premiul pentru autor – Cristian M. Teodorescu
Premiul pentru artist plastic – Alex Popescu
Premiul pentru traducător – Mihai Dan Pavelescu
Premiul pentru publicistică – Ştefan Ghidoveanu
Premiul pentru editură – Nemira

vineri, 26 noiembrie 2010

Pronostic confirmat! Ion Vianu - Amor Intellectualis, cartea anului 2010


O frumoasă și elevată ceremonie la Clubul Prometheus a cuprins cele șapte eseuri-justificări ale nominalizărilor la Premiile Cartea Anului, acordate de „România liteară” și de Fundația Anonimul. Fiecare membru al juriului a prezentat cîte un volum subliniind meritele acestuia. Cei șapte nominalizați (la traducerea din Shakespeare au fost doi autori iar Lucian Boia a lipsit) au răspuns cu eleganță și emoție. La final, președintele juriului, profesorul Nicolae Manolescu, care și prezentase cartea, a anunțat rezultatul deliberării. Ion Vianu a obținut marele premiu.

joi, 25 noiembrie 2010

Cine va lua premiul „Cartea anului” (10 000 lei) ?


Joi seară, pe 25 noiembrie, va avea loc decernarea Premiului Cartea Anului 2010, acordat de revista Romania literara cu sprijinul Fundatiei ANONIMVL.
E cel mai important (și ca valoare materială) premiu literar al anului, fiind în valoare de 10.000 RON.

Volumul cîștigător va fi desemnat cu cîteva minute înainte de gală prin votul juriului format din Nicolae Manolescu – președinte - și redactorii revistei “România literară”.

Festivitatea de decernare va avea loc la Clubul Prometheus, de la ora 19.00.

În acest an volumele nominalizate sînt:

· Gabriela Adameșteanu, “Provizorat”, Editura Polirom;
· Ana Blandiana, “Patria mea A4”, Editura Humanitas;
· Lucian Boia, “Germanofilii”, Editura Humanitas;
· Andrei Oișteanu, “Narcotice în cultura română”, Editura Polirom;
· Horia-Roman Patapievici, “Ultimul Culianu”, Editura Humanitas;
· Ion Vianu, “Amor intellectualis”, Editura Polirom;
· Violeta Popa si George Volceanov, traducere “Opere I, Sonete – Furtuna”, “Opere II – Hamlet” de William Shakespeare, Editura Paralela 45.

Pronosticul meu: Ion Vianu (o carte foarte apreciată, din pacate nu am citit-o), a doua opțiune Lucian Boia.

În trecut, cîstigatorii Premiului Cartea Anului (România literară și Anonimul) au fost:

Premiul Cartea Anului 2002: Gabriel Liiceanu - “Ușa interzisă”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2003: Monica Lovinescu – “Jurnal III”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2004: Colectivul de traducători, coordonat de Cristian Bădiliță, pentru traducerea primelor 2 volume din “Septuaginta”, Editura Polirom.
Premiul Cartea Anului 2005: Florina Ilis – “Cruciada copiilor”, Editura Cartea Românească și Andrei Cornea – “Cînd Socrate nu are dreptate”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2006: Florin Turcanu - “Mircea Eliade. Prizonierul istoriei”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2007: Mircea Cărtărescu - “Orbitor” (vol.III), Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2008: Eugen Negrici - “Iluziile literaturii române”, Editura Cartea Românească.
Premiul Cartea Anului 2009: Varujan Vosganian, “Cartea șoaptelor”, Editura Polirom.

Se observă că premiile au fost cucerite exclusiv de volume publicate la Humanitas și Polirom (Cartea Românească fiind din grupul editorial Polirom). Și în acest an, volumele nominalizate au apărut la aceleași edituri cu excepția traducerii din Shakespeare care nu poate fi cotată cu șanse. Deci tradiția se va menține. Nu este o observație răutăcioasă, ci o constatare a stării de fapt, cele două edituri fiind, oricum, în topul cititorilor și criticilor. De precizat că premiul îl ia autorul, nu editura.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Cărți noi! I. B. Martin - Vineri 13 – Ceasu’ rău, psica neagră – proză umoristică, Editura Coresi * *


Pe talentul lui Ion Bogdan Martin am pariat înainte de debutul său cu „La vînătoare de râși”. Cred că am cîștigat și recentul lui premiu întîi la concursul „Dramaturgie în doi”, unde a devansat destui autori consacrați mă confirmă. Menționez că eu nu am participat la numitul concurs. Altfel, mai știi, IBM mă învingea și pe mine. A doua carte de proză scurtă declarat umoristică lansată de I. B. Martin la recentul „Gaudeamus” este, cum se și cuvine, mai groasă dar și mai substanțială decît prima. O anumită facilitate a umorului care-i vine autorului din ușurința de a genera poante, mai ales în dialog, s-a mai estompat. Textele au mai multă greutate, mize mai mari, o anumită tristețe și amărăciune care, îmi demonstra cîndva Horațiu Mălăele, e componenta esențială a umorului de calitate. Desigur, Ion Bogdan Martin nu cade, din fericire, la filosofie și nici la umorul sec, aristocratic. El cunoaște bine lumea în care trăim, la ea se referă, îi expoatează cu abilitate absurditățile, prostiile, ipocrizia. Nici morala, care în exces poate să irite, nu-l ispitește pe prozator. El știe să fie și autoironic și ireverențios înțelegînd că, dacă te-ai apucat să faci bășcălie, nu poți cruța nimic și pe nimeni, nici măcar pe tine însuți. Dacă va mai scutura o dată scrisul său printr-o sită prin care să treacă spre recycle-bin poantele subțiri și abuzul de comic de limbaj și de onomastică, opera încă noului-venit în literatură va cîștiga în consistență și pronosticul meu se va confirma cu mai mare putere. Îi doresc să-și păstreze hazul și entuziasmul devenind simultan tot mai profund.

marți, 23 noiembrie 2010

Cărți noi! George Șovu - Lumina neuitării, Editura Rawexcoms *


George Șovu adună într-un volum masiv amintirile sale din viața de elev și student, din școală, pe care a servit-o ca profesor și inspector, și din lumea literară și a televiziunii. Fostul profesor de română, cu care mă tot întîlneam în anii de liceu cîntați de Florin Bogardo și de filmele lui, este un om sensibil, delicat, romantic. Asta se vede și în filmele cunoscute, cu scenarii transformate apoi într-un ciclu de romane. Evident că mie nu-mi plăceau în anii 80, student fiind, filmele lui N. Corjos pe scenariile lui George Șovu. Terminasem liceul în 1981, cînd tot se mai putea respira, și încă uram natura schizoidă a învățămîntului sub Ceaușești în care slăveai la școală ce înjurai acasă și unde trebuia ca noi, elevi la un liceu de elită de mate-fizică, să dăm cu pila ore în șir și să facem strungărie sub comanda unor maiștri imbecili porecliți profesori. Adevărații profesori, și George Șovu era printre ei, îi disprețuiau pe acești troglodiți, adesea sadici, ca și pe „profesorii” de tehnologie, de regulă politruci agramați scoși din fabrici unde nu-și găseau locul. Dar se temeau de ei și jucau dublu la rîndul lor. Pe acest fond, liceul era o mizerie, un loc al duplicității și al mîncării de excremente cu linguri mai mari decît era cazul. Meniul era agrementat între noi, elevii, cu chefuri încropite cu țigări proaste, alcool infect și coțăială terorizată de gîndul că avorturile sînt interzise. Despre aceste realități, desigur, scenariile lui Șovu nu vorbeau, deși o povestire a lui Groșan din aceeași vreme își permitea să le prezinte. Notez în treacăt o amintire personală: în ultima zi de școală a primului trimestru din clasa a XI-a, eu și alți trei colegi am fost obligați să ne tundem de directorul liceului – o vită încălțată care totuși era prof de matematică și conducea liceul „Mihai Viteazul” - pentru că ne-a prins jucînd bridge în școală. Cunoscîndu-l mai tîrziu mai bine pe George Șovu, cel care-și anticipează aniversarea a 80 de ani de viață cu acest volum memorial, mi s-a părut un om instruit, echilibrat și sentimental, poate ușor bovaric. Idilizarea anilor de liceu n-o făcea din slugărnicie față de regim și nici din interes (deși evident că filmele și romanele cu adolescenți i-au adus venituri colosale), ci din natura lui romantică. Volumul de acum îmi confirmă impresia de azi și nu pe cea, mult mai defavorabilă, de acum 25 de ani. În carte, Șovu îl idilizează pînă și pe inspectorul Priceputu, un torționar al învățămîntului, de teama căruia elevi și profesori tremurau efectiv în anii 80. Se povestea, țin bine minte, că un biet prof de-al nostru, aflînd că-l chemă Priceputu se pișase pe el în cancelarie. De fapt în literatură întîlnești de toate și cea a lui George Șovu își are nișa ei, iar succesul filmelor lui a fost o realitate deși ele nu aveau decît o legătură vagă cu realitatea. Eu unul am rezistat la „Declarație” pînă aproape de final, dar la „Liceenii” am plecat la jumătate înjurînd în gînd și promițînd că, dacă va avea loc o revoluție (lucru de care nu mă îndoiam) o să le vin de hac autorilor. Din fericire nu l-am întîlnit pe George Șovu la revoluție, necum în ziua de 24 decembrie 1989, singura în care am avut o armă de foc, așa că va împlini cu bine 80 de ani și pot scrie senin despre cartea care-i rezumă viața. E aparent ciudat, dar perfect justificat din perspectiva spirituală a autorului, că George Șovu acordă puțin loc în cartea sa lumii literare, scriitorilor și cineaștilor pe care desigur i-a întîlnit, și mai mult unor alte amintiri, mai personale, care-l fac să vibreze și să se înduioșeze. Nici o vorbă despre actorii care i-au întruchipat personajele! De asemeni, după referințele critice pe care le adună la final, George Șovu n-a suscitat atenția criticilor literari de anvergură. N-au scris despre el nici Manolescu, nici Raicu, nici Simion sau Valeriu Cristea deși nu-i vorbă că-l vor fi cunoscut. Cu înțelepciune, George Șovu nu suferă din pricina asta și, spre cinstea lui, se evaluează cu luciditate și modestie. Stilul e cam siropos, se simte și în titlu, dar, avînd în vedere nostalgia inerentă, e scuzabil. Pe scurt, cartea unei vieți, mai puțin a unei opere, a unui personaj interesant care și-a avut clipele lui de glorie.

In Memoriam Gabriel Stănescu


Trist și incredibil! A murit Gabriel Stănescu. L-am cunoscut în 1982 cînd lucra la Casa de Cultură a Studenților la revista Centrului Universitar (red. șef era Ștefan Mitroi). Am scris despre debutul său. În 1983 a fondat alături de Ștefan Damian și Sergiu Ștefănescu cenaclul Universitas sub conducerea dlui profesor Mircea Martin. Iată că, la scurt interval, Ștefan și Gabriel s-au stins. Ne rămîn poemele lor.

*

Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu tristeţe încetarea prematură din viaţă a poetului Gabriel Stănescu. Gabriel Stănescu s-a născut la 9 septembrie 1951, la Bucureşti. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie, a Universităţii din Bucureşti în, 1977, a devenit doctor în filosofie în anul 2002, cu teza: ”Particularităţi etnoculturale ale românilor americani. Contribuţii la studiul comparativ al etnosului românesc”. A lucrat în presa studenţească. A fost membru fondator al cenaclului Universitas. După 1990, Gabriel Sătnescu a emigrat în SUA, revenind în România după mai mulţi ani de exil. A condus o revistă româno-americană de cultură: Romanian Roots. Gabriel Stănescu a debutat în revista „Cronica” din Iaşi în 1969. A fost autorul mai multor volume de poezie: Exerciţii de apărare pasivă, Ed. Albatros, 1984; Împotriva metodei, Ed. Albatros, 1991; America! America!, Ed. Euphorion, 1994; Sfârşitul care începe, Ed. Panteon; 1996; Peisaj cu memorie, Poeme haiku memory landscape, Ed. Criterion Publishing, 1996; Stress, Ed Helicon, 1998; Identitatea neantului, Colecţia Poeţi optzecişti, Ed. Axa, 1998. În 2010 i-a apărut o antologie bilingvă cu 111 poeme. Prin dispariţia lui Gabriel Stănescu, poezia noastră pierde un autor valoros, cu o mare sensibilitate. Va fi înmormîntat miercuri la ora 12 la Cimitirul Ghencea Militar unde se află depus.

duminică, 21 noiembrie 2010

Premiile ASB. Noi fotografii




Datorez aceste poze dlui Ion Lazu. Sincere mulțumiri.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

„Întoarcerea tatei din război. Subiecte” - în „Mandragoras”

Am primit recent de la domnul academician Eugen Simion, care a călătorit la Atena, un exemplar din nr. 42 al revistei de cultură săptămînale „Mandragoras” (un fel de „România literară” a Greciei). Acest număr conține și povestirea mea ”Întoarcerea tatei din război. Subiecte”, tradusă de Silvana T. Depounti și publicată cu ajutorul reputatului traducător Victor Ivanovici care a propus-o redacției. Le mulțumesc tuturor. „Mandragoras” e o revistă impresionantă: are 160 de pagini format A4, bogat ilustrate, e tipărită pe hîrtie de lux și broșată, conține articole la zi, recenzii, dezbateri, cronici din toate artele, literatură contemporană elenă și străină.

P.S. Nu am reușit să scriu în postare titlul original cu caractere grecești (font symbol) Știe cineva cum se face? Titlul - transcris fonetic în caractere românești - e foarte frumos: H epistrofi ton pateras apo ton polemo

vineri, 19 noiembrie 2010

Premiile ASB au fost decernate azi la Primăria Sectorului 2




Azi, 19 noiembrie s-a desfășurat în Sala de Consiliu „I.L. Caragiale” a Primăriei Sectorului 2 București ceremonia de acordare a Premiilor Asociației Scriitorilor București, filială a Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2009. Premiile au fost acordate de un juriu format din Eugen Simion, Ioana Ieronim, Tudorel Urian, Radu Voinescu, Octavian Soviany.

Ceremonia a fost organizată de Primăria Sectorului 2 București care a oferit, în afara părții materiale a premiilor, și cîte un frumos trofeu de cristal laureaților. Domnul Primar Neculai Onțanu s-a implicat direct în realizarea proiectului și a prezidat ceremonia. A fost a șasea ediție a acestor premii sponsorizată și organizată de Primăria Sectorului 2. În organizare, domnul primar a fost ajutat de doamnele Mariana Georgescu, director în Primăria Sectorului 2, Ruxandra Garofeanu, consilier pentru cultură al Primăriei și Camelia Popescu, reprezentant al departamentului de protocol și presă. Recunoștința Asociației și a premianților se îndreaptă către această eficientă echipă și către stafful tehnic al primăriei.

Premiul de debut a fost, tot pentru a șasea oară, susținut de revistele „Săptămîna financiară” și „Felicia”.

După cuvîntul introductiv și mulțumirile Asociației față de gazde și sponsori, președintele ASB a oferit domnului primar Neculai Onțanu un trofeu de onoare „pentru contribuția excepțională la susținerea culturii scrise” și doamnei Gabriela Vrînceanu-Firea, director al revistelor „Săptămîna financiară” și „Felicia” o diplomă de merit, primită în numele publicațiilor amintite de scriitorul Ciprian Chirvasiu.

Publicul prezent în număr mare și constituit preponderent din membrii ASB i-a aplaudat și ovaționat cu căldură pe cîștigători care au rostit scurte alocuțiuni pline de spirit. Poetul Constantin Abăluță a citit un text ocazional conceput în ziua în care a aflat vestea premierii volumului său.

Premiul Opera Omnia a fost decernat de Primarul Sectorului 2, în consens cu juriul, prozatoarei Gabriela Adameșteanu. Fiind plecată pentru un eveniment literar la New York, laureata a fost reprezentată de scriitoarea Doina Ruști, iar președintele ASB a citit un mesaj transmis cu acest prilej de autoarea „Dimineții pierdute”. Academicianul Eugen Simion a oferit gazdelor și membrilor juriului exemplare din recenta apariție îngrijită de Academia Română a operei publicistice a lui Ioan Slavici, precum și un volum omagial Eugen Ionesco criticului Dan Cristea, fost coleg de juriu timp de patru ani.

După o ceremonie plină de emoții și de afectuoase felicitări colegiale, cei prezenți au participat la un cocktail oferit de primărie.

(Aici gasiți palmaresul complet al premiilor ASB 2009)

Aici vedeți fotografiile laureaților

miercuri, 17 noiembrie 2010

Cărți noi! Leon-Iosif Grapini-Memorialul Cetății,Ed. Casa cărții de știință * *


Acest „memorial” este încă o distopie din cele multe pe care autorii noștri, Ecovoiu, Tomșa, Florin Toma, mai nou Vișniec (deși cartea din acest an e scrisă mai demult), pe urmele unor Tupan, Șlapac, se obstinează nobil să le scrie făcînd din fum sau din lut insule terifiante. Dacă înainte de căderea comunismului scopul unor asemenea volume era acela de a portretiza ori caricaturiza „orîndurirea” cu sensul că „cel înțălept va înțălege”, după expierea lui, sensul nu poate să mai fie decît unul de „reformare” a lumii, propunînd, în locul haosului, propria ordine sau propriul haos. Față de cruzimea și bogăția realității, asemenea creații artificiale, dacă nu sînt bine, dar ce zic eu, dacă nu sînt excelent alcătuite capătă automat ceva din kitsch-ul florilor din plastic puse lîngă cele naturale pe care le imită bine dar... pe care nu le poți oferi cuiva de ziua lui. Leon-Iosif Grapini, poet nouăzecist ca vîrstă, debutant întîrziat (1997) și convertit firesc la roman, scrie un fel de „Citadelă” în siajul lui Saint-Exupéry, un fel de epopee sapianțială cam ternă, deși atent articulată. Autorul se dedică devotat celor 400 de pagini ale sale, notează cu acribie, crează imagini poetice („soarele se prinde cu mîinile de creasta munților, se ridică în forța brațelor, își ițește capul după culme” etc.) Din păcate întîmplările sînt relevante doar în contextul lumii create de Leon-Iosif Grapini, în care se și produc. Lumea Cetății este una autarhică, precum „Rhizoma” regretatului Tupan și reverberează prea slab în afara zidurilor ei. În plus, stilul permanent incantatoriu, filosofard chiar cînd sînt relatate banalități, obosește lectorul. Leon-Iosif Grapini are înzestrarea necesară pentru a da un roman realist, scurt și nervos, pe care îl dorim cu sete. Atunci, memoria Cetății va fi ștearsă, ea constituind - vom scrie atunci, dar numai atunci! - un util exercițiu. Așteptăm!

Daniela Sitar-Tăut Interviuri (I), Ed. Risoprint * * *


Cunoscută drept cronicar literar, cu contribuții publicate cu precădere la revistele Nord Literar și Poesis, dar și la alte reviste transilvane, Daniela Sitar-Tăut este acum lector la Bratislava. Atenția ei vie față de fenomenul literar contemporan s-a manifesat nu numai prin cronici literare foarte exacte și extinse, cu o mare bucurie de a cultiva amănuntul descoperit în volumele despre care scrie, ci și în interviuri luate unor scriitori români și străini. Și în interviurile sale, ca și în critică, Daniela Sitar-Tăut nu este o interlocutoare prea comodă sau reverențioasă ceea ce desigur că stîrnește pofta de replică a intervievaților. Întrebările sînt lungi și amănunțite, dovedind o cunoaștere foarte atentă a operei celor chestionați. De aceea cartea sa de interviuri neconvenționale poate interesa citirorii de literatură. Printre cei interogați de Daniela Sitar-Tăut în primul volum se numără: Gheorghe Glodeanu, George Vulturescu, Dumitru Țepeneag, Florica Bud, Ion Hobana, Niculae Gheran, Marian Ilea, Doina Jela. Și Cornel Ungureanu, cel care i-ar da premiul Nobel lui Varujan Vosganian, după cum mărturisește, opțiune la care subscriem știind, ca și emitentul ei, că este deocamdată utopică.

luni, 15 noiembrie 2010

Cărți noi! Florin Manolescu - Cu ochii pe mine – jurnal român-german 1995, Cartea Românească * * *


Cartea lui Florin Manolescu extrage din jurnalul criticului și prozatorului, jurnal ținut în Germania, țară în care autorul a lucrat și a trăit vreme de 15 ani, un singur an: 1995. Anul a fost ales pentru că, ajuns în 1993, profesorul de la Bochum își găsise echilibrul în noua realitate. Nicio zi nu lipsește chiar dacă notația e scurtă: „Sîmbătă 18 mai 1995. Din nou ploaie și grindină”. Fiecare zi are și un set de „repere culturale, istorice sau politice” așa cum le aleg publicațiile germane. Aflăm ce prezintă interes pentru posibilul cititor de presă german (sau ce prezenta în 1995). Astfel, 8 iunie e ziua primului zbor Lufthansa cu destinația New York (în 1955). Interesul cititorului - român acum - pentru volumul profesorului Florin Manolescu poate avea cel puțin trei surse: scriitura și spiritul de observație ale inteligentului și cultivatului autor, descrierea vieții cotidiene a unui universitar în Germania, dar și a realității din această țară, a celei universitare mai ales, din perspectiva cuiva integrat ei, jurnalul scrierii unei cărți și anume a celei despre literatura română a exilului la care Florin Manolescu a lucrat intens în acel 1995 și pentru care a avut contacte epistolare sau directe cu numeroși autori precum Paul Goma, Petru Dumitriu, D. Țepeneag și mulți alții. În ceea ce mă privește, m-a interesat cel mai mult partea legată de întîmplările și uzanțele universitare germane, făcînd inevitabil comparații - dezavantajoase pentru noi - cu ceea ce se întîmplă în mediul nostru universitar. O lume (acolo) așezată, consacrată studiului, nu opulentă, dar la adăpost de griji materiale, dotată cu umor picurat în marea ei seriozitate. Însuși Florin Manolescu, spirit lucid și relativ caustic, doar e exeget al lui Caragiale-tatăl, narează cu emoție și oarecare tristețe ceremonia simplă prin care, după numai doi ani de predare la Univrsitatea Rhur, a primit titlul de profesor în Germania („ceea ce nu-i puțin lucru” – declară el și chiar că nu este!), titlu pentru care, în România, a avut de așteptat două decenii. Comparația cu universitățile românești pe care un lector cît de neatent o face inevitabil, parcurgînd jurnalul lui Florin Manolescu, este strivitoare pentru învățămîntul nostru, deși profesorul este de o desăvîrșită delicatețe și, exceptînd comparația între duratele obținerii titlului didactic, nu expune în toată cartea nicio altă paralelă directă. Momente delectabile pentru cititor sînt cele în care autorul jurnalului se referă la natură, mult mai apropiată omului în cadrul german, și la care el însuși e foarte atent. Surprinde doar faptul că, în cei 15 ani de „exil”, profesorul Manolescu, amator declarat de companie pisicească, nu și-a luat, în locuința nemețească (dar poate gazdele au impus asta, noi nu aflăm), un respectabil motan nord-rhein westfalic care să-i bucure orele de studiu cu torsul său înțelept.

Evenimentul de la CLUB A - Amînat pentru 29 noiembrie

O gravă avarie la rețeaua electrică a afectat o parte din Centrul Istoric al Bucureștiului.
Ca urmare, CLUB A s-a închis. Evenimentul „Fresh de literatură” programat azi se amînă pentru data de luni 29 noiembrie, tot la ora 19.30. Pînă atunci, pe 22, protagonist va fi Matei Vișniec.
Vă invit să ne vedem cu bine pe 29 seara și sper că totul va funcționa. Vă țin la curent (electric).

duminică, 14 noiembrie 2010

Cărți (relativ) noi! Constanța Buzea - Creștetul Ghețarului – Jurnal 1969-1971, Ed. Humanitas


Recenta dispariție - prematură, orice s-ar zice, chiar dacă unii au așteptat-o prea mult - a lui Adrian Păunescu, a adus în lumină jurnalul fostei sale soții, mamă a copiilor săi, măcar a unora, poeta Constanța Buzea. Multe persoane care habar nu aveau cine a scris „Cină bogată în viscol” au ajuns să mă întrebe dacă am citit „Jurnalul” poetei, referindu-se mai ales la episoadele familiale în care protagonistul este autorul mult mai cunoscutei „Rugă pentru părinți” – unul dintre cele mai kitsch texte de largă notorietate, cel prin care ilustrul răposat cerșea lacrimile unei asistențe gregare, neinițiate în poezie. Da, am citit acest jurnal și nici „fazele” cu Păunescu, cu care e greu de conceput mai stranie alăturare a poetei, nici restul, nu mi-au făcut nicio impresie. Nu încape îndoială că poeta Constanța Buzea îi era net superioară, încă de atunci, ca sensibilitate și expresivitate, vulcanicului său soț. Cel care în 1969-1971 era departe de a fi ceea ce a ajuns foarte repede: abil gazetar, încă mai abil impresar al propriei popularități și detestabilă trîmbiță a geniului lui Nicolae Ceaușescu, ba chiar și al „sinistrei sale soții”. Jurnalul e moale, nici experiența americană (octombrie 1970 - mai 1971) nu produce revelații cititorului, ba nici autoarei jurnalului. Se verifică faptul că poetul e interesant prin poezia lui și banal în rest. Singurele momente de iluminare, în care femeia care scrie jurnalul aproape o egalează pe poetă sînt cele referitoare la copii. Constanța Buzea e o mamă la fel de bună ca poeta omonimă.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Premiile Lili. Un proiect de Lucia Verona

La Tîrgul Gaudeamus se va lansa volumul „Premiile Lili”. Citiți amănunte și vedeți coperta aici. Într-un admirabil (mai ales că e dezinteresat) acces de activism cultural, Lucia Verona a creat o instituție a premiilor pentru debutanții în literatură. Cu cenaclu la propria-i casă de la Ogrezeni, cu cenaclu on-line, cu premii, cu promovare, cu... CARTE! Iată ce poate face patosul cultural al unui singur om cînd acesta bine-voiește. Mult succes volumului și deplină consacrare celor înscriși în palmaresul Premiilor Lili. Este un moment de reală emoție. Felicitări tuturor dar mai ales realizatoarei!

P.S. Voi, cîrcotași anonimi care nu știți decît să denigrați sub josnica mască a anonimatului pe acest blog și pe altele, luați seama ce poate face o persoană care clădește DE UNA SINGURĂ consacrarea altora pe timpul și prin efortul ei. Înghițiți-vă balele otrăvite, cu riscul de a vă intoxica, și puneți și voi o cărămidă peste alta.

vineri, 12 noiembrie 2010

Club A, luni 15 de la 19.30. Fresh literar


Vă invit la evenimentul la care voi fi protagonist luni 15 incepind cu 19.30.
Avantajul acestui tip de „spectacol”: veniți cînd vreți și stați cît puteți.
La Club A - pe Blănari 14.

miercuri, 10 noiembrie 2010

O conferință despre Azerbaidjan


O imagine de la conferința suținută azi la Scoala 64 „Ferdinand I”, o conferință despre Azerbaidjan în fața unui pubic format din profesori, inspectori școlari și elevi. Mulțumesc doamnei director Violeta Dascălu pentru invitație și organizarea impecabilă și felicitări pentru felul în care arată școala (situată într-o frumoasă clădire interbelică). Au participat și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Azerbaidjan la București și ai Fundaței Heydar Alyev din România.

marți, 9 noiembrie 2010

Concursul “Dramaturgie în doi”, premieră națională la Teatrul Valah

Un mesaj din partea colegului nostru Mircea M. Ionescu, directorul Teatrului Valah din Giurgiu ne spune că de curînd...

„…Concursul “Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah din Giurgiu, și-a desemnat, laureații. Din cele 37 de texte primate la Concurs, din 17 orașe ale României, dar și din Germania, Franța și Elveția, juriul (format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul Mircea M. Ionescu) s-a văzut nevoit să aleagă pentru podium nu mai puțin din 5 concurenți!”

Puteți citi comunicatul complet și palmaresul pe blogul dramaturgilor.

Ioan Bogdan Martin - Cîștigător la „Dramaturgie în doi”!

Am vorbit azi la telefon cu prietenul meu, dramaturgul și ziaristul Mircea M. Ionescu, directorul acum al Teatrului Valah din Giurgiu, care m-a anunțat că s-a finalizat jurizarea concursului „Dramaturgie în doi” (piese cu două personaje), organizat de el la acest teatru. M-am interesat de palmares și mi-a comunicat că, la deschiderea plicurilor care ascundeau numele autorilor, a reieșit că a cîștigat un... necunoscut: Ioan Martin. În context, Mircea ne-a certat pe Emil Mladin și pe mine că nu ne-am trimis piesele, dar mă bucur acum că nu mi-am terminat textul. Pentru că...

...Necunoscut lui M.M.I., autorul îmi este însă mie binecunoscut, deși nu s-a afirmat încă în dramaturgie. Ioan Bogdan Martin, autor al volumului de schițe „Vînătoare de rîși” pe care l-am prezentat la Gaudeamus anul trecut, este și scenarist TV iar acum și dramaturg. Este și autorul blogului „tranka-fleanka” pe care îl puteti vizita cu folos. După atîtea întîmplări nefericite din ultimul timp și disparițiile neașteptate unor scriitori, asemenea vești bune mai înseninează atmosfera. Felicitări „necunoscutului” dramaturg și să-l vedem pe scenă! Menționez că la Gaudeamus va lansa un nou volum.

Florica Bud premiată în Sicilia


Succesele prietenilor sînt adevărate bucurii ale fiecăruia dintre noi. Florica Bud, poetă și prozatoare, membră foarte activă a Asociației Scriitorilor București a primit recent un premiu internațional tocmai în Sicilia. În imagine este placheta de onoare decernată Floricăi Bud pentru volumul său (bilingv, română-franceză) „Pierd monopolul iubirii”. Felicitări laureatei.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

În sfîrșit, echilibru! Despre Adrian Păunescu


În corul excesiv, excedant, aproape insuportabil de negări vehemente și adulări necritice pe care îl stîrnește, de ce oare ?, doar moartea unui (totuși) artist, a unei persoane publice, cum Adrian Păunescu a fost și i-a plăcut peste măsură să fie, am găsit în sfîrșit cîteva rînduri pe deplin măsurate și raționale însoțite de citarea unei poezii adevărate a celui care a fost A.P. poetul. În fine, nu zornăielile kitsch din „Rugă pentru părinți”, nici tendențiozitatea pro sau contra comunismului din atîtea excese de temperament versificate. Citiți aici ce spune poetul și criticul Octavian Soviany la plecarea lui Păunescu. Îl invidiez sincer și amical că a găsit aceste cuvinte echilibrate, puține și demne. De aceea nici nu am scris nimic pe „tema la zi”. Prefer să-i dau lui cuvîntul.

La Mulți Ani, Olga Delia Mateescu!


Azi 6 octombrie, scriitoarea și actrița Olga Delia Mateescu își aniversează ziua de naștere. Într-un interviu recent ea spunea: „Îmi place mirosul teatrului, e un miros specific al scenei si poate ca vine din faptul ca acolo sunt comprimate foarte multe inimi generoase”. Artista de la Național și recenta laureată a Premiului ASB pentru dramaturgie pe anul 2009 este ea însăși una dintre aceste inimi pline de căldură și generozitate. La Mulți Ani!

Cărți noi! „Țară tristă, plină de umor!” Trei candidați la statutul de umorist.

Vasile Farago - „Mare-i grădina”, Editura Eminescu, proză

Vasile Farago mărturisește în volumul său, într-o secțiune finală care nu are legătură cu restul cărții, cît de puțini piloți de avioane din promoția sa mai sînt în viață sau măcar au atins vîrsta a III-a. Ceea ce l-a ținut pe Vasile Farago în viață și cu un tonus de invidiat a fost probabil și umorul său intrinsec. Avem în fiecare dintre povestiri o atestare a hazului pe care îl găsește scriitorul septuagenar pretutindeni, chiar și în necaz. Unele povetiri pleacă de la realități destul de amare, dar autorul are darul de a găsi latura lor nostimă, eventual pilduitoare, uneori duioasă în umorul ei, ca într-o poveste de Crăciun. Lui Vasile Farago îi place mai ales și i se potrivește să scrie dialoguri cu nerv și naturalețe. Povestirile sale sînt agreabile și lesne de parcurs. Fiind datate, ne dăm seama că în cîteva luni din 2009, prozatorul n-a lăsat să treacă nicio săptămînă fără a scrie una, găsind de fiecare dată resurse de veselie. Să ne bucurăm de ironia sa blîndă și de scrisul lui alert, neobosit.

Constantin Tudorache „Antidot pentru tristețe”, Editura Pro Transilvania, epigrame

Un volum de epigrame, de maxime și de caricaturi, unele reușite, altele mai puțin al unui vechi combatant pe frontul umorului cenaclier. Există o numeroasă „sectă” a umoriștilor care au manifestărilr lor specifice, se întrec în glume și mai ales în acest gen cu totul desuet care e epigrama. De la Păstorel încoace, mulți au încercat să prindă hazul în patru versuri cu poantă, puțini au reușit, niciunul ca el. Epigramele lui Constantin Tudorache sînt cam moi, e și greu să emani poante tot timpul. Mai reușite sînt caricaturile și maximele: Ce poți face azi, nu lăsa pe mine. Avea un bucium „Sara pe deal”. Josnicia s-a născut la stat. După ce ea l-a jumulit, el a bătut-o de i-au mers fulgii. Alte măști, aceeași fesă. Și așa mai departe. Într-o seară ploioasă și fără vodcă în casă, volumașul merge.

Laurențiu Ghiță ”Zîmbetoniera”, Editura Anamarol, epigrame

Cele mai stîrnitoare de rîs la volumul jovialului versificator sînt totuși titlul, reușit pentru gen, și numele editurii care sugerează un medicament amar. Epigramele sînt mijlocii. La unele chiar lipsește surpriza finală fără de care, în genul respectiv, e bine să nu te mai apuci. În general, păcatul epigramiștilor e că scriu prea mult și cred că tot ce rimează are și haz. Totuși cîte un catren se detașează și dă mărturie că autorul e hîtru, păcat că mostrele foarte reușite sînt sufocate de restul bălăriilor. Avem totuși ce cita: Poate asta e pricina/ Că ne bîntuie necazul,/ De la ruși venea lumina,/ Iar acum, mai nou, și gazul. Sau una dedicată pe 26 ianuarie: Acelora ce tare îl regretă/ Pe secretarul nostru General/ La adresez urarea mea concretă,/ Să meargă să-l salute personal. Despre „cluburile umoriștilor” (CUV, CUS etc.) are o vorbă bună: Cluburile, văd, proliferează: / CUV – vâlcenii și CUS – slătinenii/ Să spreăm că nu își înființează/ Prea curînd cenaclu reșițenii!

vineri, 5 noiembrie 2010

In Memoriam Adrian Păunescu (1943 – 2010)


Poetul Adrian Păunescu a încetat din viață azi 5 noiembrie 2010.
Puteți citi aici comunicatul USR și ASB în legătură cu tristul eveniment și elemente bio-bibliografice ale cunoscutului autor.
Fie iertat!

joi, 4 noiembrie 2010

O precizare legată de primirea în Uniunea Scriitorilor

Un membru nou primit în Uniunea Scriitorilor (la cererea sa, firește, conform statutului) mi-a trimis o invectivă în limbaj suburban, cam neobișnuit pentru un laureat al premiului USR, fie el și de debut. Motivul? Nu i s-a acordat calitatea de membru titular, ci doar de stagiar. Asta s-a întîmplat pe 24 septembrie, protestul vine cam tîrziu și nu e adresat cui trebuie. Dar o lămurire e necesară de la cineva care cunoaște statutul. Cît despre amenințarea cu justiția, au mai încercat și alții dar n-au avut decît de pierdut niște bani cu avocații.

În privința primirii DIRECT ca membru titular, ea este la latitudinea comisiei de validare, conform art. 7 din statut: "POT fi primiti de la început ca membri titulari..." Daca în loc de POT scria TREBUIE, avea dreptate jăluitorul (reclamantul în limbaj contemporan). Așa nu are! Comisia PUTEA să îl propuna titular și Consiliul (la ședința din 24 oct. 2010) PUTEA să aprobe propunerea Comisiei, dar a considerat, pe bună dreptate, zic eu, că un autor cu o singură carte, fie și premiată, e cazul să confirme statutul de profesionist. Mulți primiți pe calea aceasta pe vremea cînd nu exista stagiatura au dezertat pur și simplu din literatură și au dispărut în neant rămînînd un balast pentru cvorumurile filialelor din care au făcut parte. Autorului nostru și așa i s-a acordat o derogare (întemeiată statutar) fiind primit cu o carte, pentru că altfel (conform Anexei 2, art. 4 din statut) sînt necesare 2 cărți. Sper că e clar și că l-am scutit pe preopinentul meu de cheltuiala unui proces. Dacă totuși dorește să se judece, pîrîtul trebuie să fie comisia de validare din care subsemnatul nu fac parte nicidecum.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Premiile ASB 2009

În ziua de 2 noiembrie 2010, Juriul pentru decernarea Premiilor Asociației Scriitorilor București, filială a Uniunii Scriitorilor din România, compus din: Eugen Simion, Ioana Ieronim, Octavian Soviany, Tudorel Urian şi Radu Voinescu, a hotărât acordarea premiilor anuale ale ASB următoarelor volume apărute în 2009:

PROZĂ
Ioana Drăgan – Mafalda – Ed. Allfa
Şerban Tomșa – Ghețarul, Ed. Cartea Românească

POEZIE
Lucian Vasilescu – Aproape. Atât de departe. Close.so far away. Ed. Vinea
Constantin Abăluţă – Iov în funicular – Ed. Limes

DRAMATURGIE
Olga Delia Mateescu – Miere şi canapea – Ed Palimpsest

CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ, ESEU
Gelu Negrea – Dicţionarul subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale – Ed. Cartea Românească

PREMIUL SPECIAL - alte genuri –
D. Vatamaniuc – pentru contribuția remarcabilă la realizarea ediţiilor critice din clasicii literaturii române

DEBUT, premiu acordat de revista „Săptămîna financiară”
Laurenţiu Hanganu – „Memoria” ecoului, Studii şi articole de istorie literară şi literatură comparată, Ed. Saeculum I.O.

LITERATURĂ PENTRU COPII ŞI TINERET
Nu se acordă

TRADUCERI
Nu se acordă

PRIMĂRIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI, ÎN CONSENS CU JURIUL ASB, ACORDĂ PREMIUL „OPERA OMNIA”

Doamnei Gabriela Adameșteanu

Premiile sînt acordate cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 București și al revistei Săptămîna Financiară (debutul).

luni, 1 noiembrie 2010

Cărți noi. Gheorghe Izbășescu - Un pumnal sub cămașă, Ed. Limes (fără stele, e antologie)

Un autor tare grijuliu cu opera lui este Gheorghe Izbășescu. Periodic, el își alege textele volumelor în antologii rezumative, înlăturînd acele poeme sau chiar cărți întregi care nu-l mai reprezintă. Volumul de față „încheie revizuirea versurilor mele” după două antologii din 2008 și 2009. Am zice că sinteza de la Limes „ridică însumarea” celor scrise de poet pe parcursul a vreo 30 de ani. Bilanțul e sărbătorit cu un amplu segment de referințe critice în care sînt cuprinși vreo 25 de autori de notorietate, unii și poeți, care s-au rostit elogios despre Gheorghe Izbășescu. Elogios dar nu ultimativ, pentru că veșnicul „Ulise al orașului” mai are desigur multe de adăugat și de antologat. Nimeni n-ar zice că Gheorghe Izbășescu a împlinit – nu, n-o să credeți – 75 de ani, find congener strict cu Nicolae Labiș (1935). Debutul său întîrziat, „optzecist”, l-a încadrat în generația lui Cărtărescu căreia îi aparține pe deplin stilistic. La vastele exegeze dedicate operei sale și la care am contribuit și eu nu o dată, nu-mi rămîne să-i mai spun decît „La Mulți Ani!”

Postări populare

Arhivă blog