Halep def. Muguruza! Zgura roșie de-acasă

Simona Halep a învins-o pentru prima dată pe Muguruza profitînd de avantajul pe care i-l dă zgura. Cei 14 cm dintre ele n-au prea mai contat. Și Sarra Erani (1,64 m) a bătu-o pe Radwanska (1,72) fiind o adversară mai ușoară pentru Halep, cu condiția să treacă de Z. Diyas care nu e lipsită de șanse (fiind nr. 32, a făcut-o bucățele pe pe nr. 19 – Lisicki: 6-0 6-0 în turul 2 al unui mare turneu).

                Aș prefera-o pe Errani chiar dacă e cotată mai bine ca Diyas. Diyas va urca mult. Simona Halep o poate fugări mai bine pe italiancă decît pe kazahă care are 21 de ani.  Pe zgură mintea și picioarele contează mai mult decît forța iar SH are acum și precizie, a început să pună stopuri.

                Cred că ne putem gîndi la semifinală. Ar fi bine ca Bencic sau Suarez Navarro să-i facă  un bine Simonei și s-o oprească pe Wozniacki. Cu niște cross-uri din alergare cum le dă acum și de pe dreapta și cu stopuri care oftică adversara, Halep nu va avea însă probleme nici cu W. Pe cealaltă jumătate de tabel nu sînt sigur că Sharapova o să zburde (cu Keber, Makarova, Kvitova).

                E un turneu foarte tare, dar zgura roșie de-acasă o poate ajuta mult pe Simona Halep. Acum, și Muguruza a crescut pe zgură... Dar a noastră e mai roșie!

Zăvoranu. Ultimele zile înainte de după

Cf  „Libertatea”
„După de înainte de Paște”. Dacă e după înainte, negînd negația, înseamnă fix de Paște. Just?

Deci, înainte de a trece în lumea de după, starea sănătății s-a înrăutățit. Putem deduce că după ce a trecut „după”, starea s-a îmbunătățit definitiv. Dumnezeu s-o ierte, precum și noi iertăm ziariștilor noștri!

Canada - România 2-3! Lăsați-o în pace pe Simona Halep. De minimis non curat imperator

Am înregistrat cu părere de rău comentariile iritate ale multora în jurul absenței Simonei Halep de la meciul de FED Cup (o competiție secundară totuși). Pe lîngă un naționalism greșit înțeles, aceste comentarii au fost defetiste. Au arătat tocmai lipsă de încredere în celelalte componente ale echipei care și-au făcut treaba admirabil. Ar fi fost 4-0 dacă Irina Begu nu lungea meciul din neatenție și nu se accidenta. Fără accidentare, ar fi cîștigat totuși setul decisiv cu 6-0 sau 6-1. Unde a fost problema că n-a jucat Halep? „De minimis non curat imperator”! O să joace la anul în grupa mondială. E foarte bine că a lăsat loc de afirmare și rodaj unor jucătoare tinere, cu mare potențial. Nu-i chiar puțin lucru s-o învingi pe terenul ei pe o vedetă aflată pe locul 7, cît ar fi ea de ieșită din formă. 

De altfel Bouchard a ezitat îndelung, trei-patru zile peste termenul limită, dacă să intre în echipă. Dacă ar fi renunțat, ar fi lăsat locul unei alte jucătoare, poate mai în formă, mai dornică de afirmare și care s-a descurcat mai bine. Iar tînăra de 18 ani de pe locul 260 a arătat un talent remarcabil și forță.  

O echipă bună nu stă într-un jucător. Rusia a ajuns în finală fără Sharapova care se pregătea și ea, firesc, pentru Stuttgart. Deși Soci era mai aproape și s-a jucat pe zgură. Nici dacă meciul cu Canada se juca la București sau la Galați, Halep nu era de criticat dacă ar fi stat în tribună. E un obicei foarte prost, foarte provincial să se agațe toate speranțele de „omul providențial”, cimitirele fiind pline de inși providențiali și de neînlocuit. Dacă nu joacă Hagi sau Chivu sau Mutu etc. sîntem pierduți! Ei, nu! E mai greu, putem pierde un meci în care se rodează o rezervă, nu cade cerul.

Îmi amintesc, deși au trecut peste 40 de ani, un meci din august 1974 cu Italia în Cupa Davis. Tot așa, s-a pus presiune din partea opiniei publice, presei, poate și a liderilor statului, să joace Ion Țiriac (pe atunci la 35 de ani) care se retrăsese după finala din 1972. Țiriac a intrat, s-a îmbolnăvit, a pierdut ambele meciuri de simplu la zero iar la dublu (cu Năstase care a cîștigat ambele simpluri cu 3-0 dintre care 3 seturi la 0) a fost 6-4,8-6, 6-8, 4-6 6-2. Pentru Italia. N-am uitat! Peste cîteva zile era ziua mea și nu m-am putut bucura, atît de mare a fost necazul că n-a avut cineva luciditatea să joace o rezervă. De fapt s-a încercat lucrul ăsta abia după meciul de dublu din ziua a 2-a dar regulamentul n-a permis.

Îmi amintesc – asta e chiar de tot hazul – că tot „opinia publică” (titlu de Aurel Baranga), a cerut ca meciul România – Suedia din sferturile CM 1994 să fie musai comentat de Cristian Țopescu. Că altfel nu batem Suedia. A venit Țopescu (care și el se retrăsese, nu mai ștu de ce). Dar, vorba lui Jebeleanu: „Și n-au învins”.

Așa că lăsați-o în pace pe Halep că are serie grea la Stuttgart: Muguruza-Radwanska-Wozniacki și finală cu Sharapova  care n-a jucat cu Germania ca s-o aștepte odihnită.

Vaccinul, agentul sanitar și cîinii

„Cînd e ia cîte-o măsură

Lumea-njură

Pe agentul sanitar

Și se-ntreabă fără noimă:

-Ce-aveți cu noi, mă?

Pentru ce să dăm cu var?”

De la situația descrisă și de la compunerea versurilor lui Topârceanu a trecut un secol. Omul a ajuns pe Lună, a ajuns să controleze energia atomică, a eradicat maladii cumplite și speranța de viață aproape s-a dublat în țările dezvoltate și nu numai. Doar în România, adînc intrată în secolul XXI, se discută despre „utilitatea” vaccinurilor! Și comentariile („lung prilej de vorbe și de ipoteze”) duc spre ideea că n-ar prea fi bine să ne vaccinăm copiii. E stupefiant! Halucinant! Să te ciupești ca să fii sigur că nu visezi!

Deci să lăsăm generațiile noi să se lupte prin propriul sistem imunitar cu variola, tifosul, (în Primul Război tifosul a omorît mai mulți oameni decît gloanțele) poliomielita, rujeola, TBC-ul etc. etc.? Acum un secol se putea discuta la portiță și pe șanț în acești termeni: „Cine are zile scapă, bolile sînt tot de la Dumnezeu, lasă că s-au înmulțit oamenii destul, iar cu ei și relele”. Iar „agentul sanitar” era gonit cu cîinii. Dar au trecut 100 de ani.  

Să nu se mai investească în cercetare pentru a găsi vaccinuri contra SIDA, Ebola și altor flageluri, pentru că părinții din România, cu înaltă calificare medicală dobîndită  la portița internetului, tot nu le vor folosi, prevalîndu-se de dreptul lor sacru asupra copiilor: „eu l-am făcut, eu îl omor”. Sau îl las să moară nevaccinat. Dacă dai copilului o palmă sau îl tragi de urechi, ești o brută. Dacă îl lași pradă bolilor, suferințelor  (ați văzut cum arată adulții care au scăpat vii după o poliomielită în copilărie?) ești un părinte responsabil.

Am citit cu ochii mei o opinie după care occidentul vrea să distrugă poporul daco-roman... oferindu-i vaccinuri. În copilăria mea nu existau vaccinuri pentru „bolile copilăriei”. Le-am avut în formă gravă, era să dau colțul la fiecare (pojar, scarlatină, oreion) și am scăpat numai prin devotamentul excepțional al părinților și al medicilor. Dar am suferit cumplit. Cine-și expune copilul unei astfel de suferințe pe motiv că „știe el mai bine” nu merită doar decăderea din drepturile părintești. Ci o pedeapsă pe măsura Evului Mediu în care – prin concepții – alege să trăiască.

Clubul Dramaturgilor. A șaptea premieră a stagiunii la ICR. Marți 21 aprilie ora 18

Olimpiada și matematica, străinul și milițianul

              Mă uit periodic la subiectele date la olimpiada de matematică (faza națională a fost chiar ieri),  mă mir și admir. Cît de inteligenți trebuie să fie copiii de gimnaziu care rezolvă fie și 1-2 subiecte de acest tip! Mă refer mai ales la problemele de gimnaziu și de clasele a IX-a, eventual a X-a care nu solicită, normal, cunoștințe matematice de înalt nivel, ci dintre cele pe care le are, sau ar trebui să le aibă, orice om obișnuit. 

               Diferența o face inteligența „pură”.  Nu poate fi vorba de experiență la acea vîrstă, oricîte „exerciții” ar face un copil. Un adult ca mine rezolvă acele probleme punînd în joc mai ales experiența de om hîrșit în calcule și deprinderile. Deși mă întreb dacă mulți dintre adulți, chiar cu studii superioare tehnice, ar face față unor probleme de clasa a VII-a date ieri la olimpiada națională. Nu-i de mirare că unii „olimpici” au fost deja acceptați pentru studii viitoare la Harvard sau MIT încă din clasa a X-a sau a XI-a.

                Prin contrast, cît de precare sînt subiectele de verificare de la „capacitate” (sau cum îi mai zice examenului final de clasa a VIII-a) și Bac. Diferența de inteligență dintre un olimpic de a VIII-a și un licean care trece, cu o notă mijlocie (7-8) Bac-ul la matematică este de la om la maimuță sau de la cîine la vrabie. E excelent că se fac concursuri cu asemenea subiecte „grele”, de fapt probabil inaccesibile pentru 90% dintre restul elevilor, și e jalnic că subiectele „regulate” ale evaluărilor au coborît - prin contrast - la un nivel care să permită promovarea cretinilor congenitali.

                Și mai rău este că „olimpicii” vor avea astfel un minim dialog cu „ceilalți”, precum străinul care știa 10 limbi străine cu milițianul care constata cu suficiență și mîndrie că ele „nu i-au folosit la nimic”, el – presupusul interlocutor - necunoscînd niciuna dintre ele.

Dramaturgi nominalizați la Premiul Galei Star Bacău pentru monodramă

”Începând cu anul trecut, Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”, de la Bacău a lansat un concurs de dramaturgie-monodramă, adresat tuturor autorilor de texte dramatice, al cărui premiu constă în montarea textului pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, laureatul devenind membru al Juriului Concursului de Dramaturgie – Monodramă, la ediţia a III-a, din 2016.

La cea de-a II-a ediţie a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, nouă secţiune a anul acesta s-au înscris 23 de concurenţi, cu texte originale şi dramatizări.

Dintre cele 16 titluri intrate în discuţia finală, juriul format din criticul de teatru Monica Andronescu, dramaturgul Mircea M. Ionescu şi criticul de teatru Doru Mareş, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”, a nominalizat la premiu textele: „Pe jumătate cântec”, de Crista Bilciu, „Ştiu că nu asta vrei să auzi”, de Carmen Dominte, şi „Mireasa pierdută. Mireasa regăsită”, de Ion Bogdan Martin.

Au mai primit un punctaj important piesele „Vicenţiu Întâiul”, de Laurenţiu Budău, „Să ne jucăm serios”, de Tincuţa Horonceanu Bernevic, „Clovnul Împărat”, de Cristina Cosma, „Un om, un scaun, o poveste…”, de Ion Bogdan Martin, şi „Aniversarea”, de Olga Delia Mateescu, precum şi dramatizările realizate de Edith Negulici.

Premiul va fi acordat câştigătorului în cadrul Galei STAR 2015.”

Comunicat preluat din Revista de teatru on-line „Yorick”.  Felicitări nominalizaților! 

CONCURS DE PIESE POLIȚISTE

MISTERE ȘI ENIGME, FIORI DE GROAZĂ
CONCURS DE PIESE POLIȚISTE

Teatrul Coquette, Editura Tritonic și Clubul Dramaturgilor anunță concursul de piese MISTERE ȘI ENIGME, FIORI DE GROAZĂ. 

Piesele trimise la concurs trebuie să fie inedite (nepublicate, nejucate pe scenă, la radio sau la televiziune), să se încadreze în tema concursului, să aibă maximum 5 personaje și să nu dureze mai mult de 90 de minute. Textele vor fi tehnoredactate cu diacritice.
Piesele vor fi trimise într-un exemplar, fără numele autorului, cu un moto pe pagina de titlu. Exemplarul va fi însoțit de un plic închis, cu acelaşi moto, care va cuprinde informații despre autor, inclusiv un număr de telefon și/sau o adresă de e-mail. Piesele vor fi trimise pe adresa Teatrul Coquette, Calea Călărași nr. 94, sectorul 3 București, data limită fiind 31 mai 2015. Cine dorește, poate depune plicul direct în cutia poștală a teatrului, la adresa de mai sus.
Manuscrisele trimise pentru concurs nu se înapoiază.
Piesa cîștigătoare va fi montată pe scena Teatrului Coquette și publicată în colecția Mystery Play a editurii Tritonic. Piesele aflate pe locurile doi și trei vor fi prezentate în spectacol-lectură la Clubul Dramaturgilor.
Premiile vor fi anunțate în cadrul unui eveniment organizat la Teatrul Coquette în cursul lunii iunie 2015. Premiera piesei premiate va avea loc în prima săptămînă a lunii septembrie, în cadrul Festivalului Mystery&Thriller.

Concursul PEN International "New Voices 2015".

Am primit cu rugămintea de a-l populariza următorul comunicat

„Comitetul PEN Romania anunta deschiderea fazei nationale a concursului PEN International "New Voices 2015". 

Sunt invitati sa participe la acest concurs tineri poeti si prozatori intre 18 si 30 de ani (neimpliniti pina la 1 septembrie 2015), care nu au publicat inca un volum la o editura pina la inchiderea concursului (dar care pot sa fi publicat in diverse reviste pe hartie sau electronice). Bucata de proza propusa poate avea intre 2000-4000 de cuvinte (aprox.12.000-24.000 semne cu spatii). 

Poeziile, individuale sau formand un lung poem compus din mai multe parti, nu pot depasi 2500 de cuvinte in total (aprox.15.000 semne cu spatii). Toate propunerile trebuie sa fie inedite si nu trebuie sa apara public pina la data inchiderii concursului (1 septembrie 2015). Fiecare PEN national va alege 2 candidati, un poet si un prozator, o femeie si un barbat. Manuscrisele vor fi insotite de un scurt CV si o fotocopie a actului de identitate. PEN Romania va alege cei 2 candidati cu ajutorul unui juriu alcatuit din 3 membri PEN. Cele 2 manuscrise selectate vor fi traduse in engleza de PEN Romania si trimise apoi la sediul PEN International de la Londra. 

Selectia internationala va alege o prima lista lunga de 6 nume, apoi o lista scurta de 3 nume, din care se va alege castigatorul final. Acesta va fi anuntat la congresul anual PEN International din octombrie 2015 si va primi un premiu de 1000 de euro. Scriitorii nominalizati in finala scurta vor fi ulterior implicati de catre PEN International in diverse actiuni culturale.

Data-limita de trimitere a manuscriselor in limba romana, pe e-mailul magda.carneci@mail.com,este 25 aprilie 2015.”

Lipsa semnelor diacritice aparține originalului.

Linda Maria Baros Înotătoarea dezosată. Legende metropolitane, Cartea Românească * * * *

            Nu e doar o prejudecată că poezia rimează cu sărăcia și nici că aceasta din urmă e indusă poetului de o viață dezaxată, care ocolește constrîngerile, mai ales pe cele ale școlii organizate, preferînd rigorii universitare „academiile libere”. Cartea de vizită a Lindei Maria Baros este aparent incompatibilă cu destinul de autor liric: doctor în literatură la Sorbona, secretară generală a instituției Premiului Apollinaire și membră a Academiei Mallarmé, directoare de reviste și festivaluri pariziene. Ți-o poți imagina ca pe o tînără doamnă (n. 1981) în ținută bussines, cu unică podoabă un discret colier de perle, masculinizată de atîta erudiție și eficiență.

            Poeta arată însă nu precum cariera ei universitară, ci precum poezia ei, adică una lipsită de prejudecăți, ofensivă, de o dezinhibare naturală, nejucată, nerușinată așa cum nu se rușinează sirenele că nu poartă sutien (în afară de cele ale lui Disney), ușor bizară dar șic, precum părul verde al celei ce-o scrie. Rostul „ghearei” de argint de pe mîna dreaptă a autoarei, ceva între brățară, inele, box și stilet este dezvăluit în poemul „Ies pe stradă cu îngerul” din recentul volum Înotătoarea dezosată. Legende metropolitane (Cartea Românească, 2015). Este utilizată pentru torturarea bărbaților: Lanțul meu le-a crestat pe spate pupile de șarpe. Un sadism printre altele pentru că n-am nicio milă pentru bărbații care mă iubesc și calc pe ei ca pe niște cărbuni aprinși. Dacă-i așa, la ce milă să se aștepte cititorii? Un critic care a citit-o (Jean Portante) ar fi vrut ca la volum să fie atașat și un pistol ca să „termine treaba”. Dar o expiere prea rapidă prin vreun glonț nu intră în planurile poetei căreia îi place probabil tortura pe îndelete.

            Volumul descrie un Paris personalizat, raportat strîns la cea care-l descrie (înotătoarea dezosată, vezi bine). Macadamul, zidurile, acoperișurile, podurile, subteranele, periferiile, drumurile periferice sînt tot atîtea (șapte) titlui de cicluri lirice unitare în substanța lor și în integralitatea volumului. Fiecare ciclu are cîte cinci texte și un al șaselea concluziv, exceptînd ciclul final, unde acesta lipsește. Locuitorii sînt priviți inclement, mai ales bărbații (care te-ntîlnesc pierd în greutate). Ei nu apără femeile ci vînează cu limba bîtlanii secerați ai sînilor și falusul [lor] expirat crede că sînii femeilor emit o lumină intermitentă. Cînd, de fapt, e vorba de laser.

            Orașul e seducător, dar putred. Orașul de beton se-mpreunează cu orașul de carne. La Sorbona sunt fierți studenții-n cazane cu cărți. Orașul e dantesc, un infern organizat orizontal, alienarea e totală. Un poem excelent, Mănînc și dorm, descrie supraviețuirea în metropolă redusă la instincte. Personajul mănîncă și doarme ca să se regenereze (Pielea mi se reface zilnic) pentru a obține porția cotdiană de plăcere carnală: bărbatul care-mi oferă plăceri/ îmi mîngîie în fiecare zi sexul/ pînă ajunge carne vie. Nici femeia nu rămîne datoare: se repede la el, îl bat cu lanțul și-i înnod degetele. Sexul salvează cîte ceva din ziua doldora de angoase: pubisul femeii nu lasă tristețea/ să urce pînă la cer. Dumnezeu n-a închis bine femeia, ea este - din fericire, să recunoaștem – penetrabilă, trupul ei poate fi străpuns însă foarte puțin. Suficient pentru o mică ieșire din bolgii! Două momente își fac permanent pandant în volum : dimineața (ca un percuționist descreierat) care se lasă pe Obelisc și noaptea, imundă și totuși consolatoare. Oamenii ies pe stradă tăiați în felii subțiri și dimineața și noaptea, orașul e detestat, dar rămîne fascinant.

            Poezia Lindei Maria Baros are o forță puțin obișnuită și o originalitate absolută. Nu e cu nimic tributară poeziei românești imediat anterioare sau contemporane ei și nici, cît îmi pot da seama, celei franceze. Este o luptă pe cont propriu, o experiență individuală crîncenă care impresionează cititorul. Este cumplită și totuși place, oferă tentația de a te lăsa înspăimîntat, ca filmele horror. Dacă poezia aceasta are ceva ascuns în ea, nu de talent e vorba, ci eventual de geniu.

Simona Halep vs. Serena Williams. Pe data viitoare...

La îndîrjirea cu care a jucat azi Serena, nicio jucătoare nu i-ar fi rezistat mai mult de o oră şi ar fi plecat acasă cu 3-4 ghemuri în sac. Simona Halep i-a făcut faţă peste două ore şi i-a luat 13 ghemuri. A întors-o de două ori (de la 0-1 la seturi şi de la 3-5 în setul trei). Dacă o ducea în tie-break, poate o învingea, dacă măcar se juca pe zgură sau primul set nu ar fi fost 2-6 ci 5-7, Simona avea mari şanse să cîştige.

Pe vremea cînd meciurile lui Năstase erau încă şi mai frumoase povestite de Ioan Chirilă, el pierdea la Santana (4 victorii de GS şi o olimpiadă) şi Laver (11 victorii în turnee GS dintre care 2 GS 1961 şi 1969), aflaţi la apogeu, dar peste numai 2-3 ani ajungea să-i învingă şi încă repetat. Era cu 8 ani mai tînăr. Simona Halep o va învinge probabil pe Serena, poate la Roland Garros sau Madrid - dacă va da peste ea – încă din acest an.

            S-a văzut cît de absurd e să crezi că Serena a cedat la precedentul turneu de bunăvoie (sau eventual de frica Simonei) sau că Halep a „greşit” că n-a evitat-o pe Serena la Singapore. Suprema dorinţă a Serenei e să le bată pe Halep şi pe Sharapova şi încă le poate bate. Iar Halep doreşte s-o întîlnească pe Serena cît mai des şi aşa se cuvine. Oricum n-o poate întîlni mai jos de semifinale.

            Serena a servit ca un tun şi a alergat ca pe motocicletă. Nu a lăsat nicio minge. Se scurgea energia din ea ca din retorta care arată cîtă „viaţă” mai au personejele din jocurile pe calculator. Numărul erorilor neforţate creştea. Mai avea cîţiva pixeli roşii pe fundul sticlei înainte ca Simona să rateze cîteva servicii în ghemul 12 din decisiv.

            Nicio jucătoare nu mi s-a părut impresionantă cît Serena. Nici Graff, Navratilova, Hingis, poate Chris Evert la vremea ei. O fi fost şi Margaret Court cu şlemurile ei, dar n-am prins-o jucînd. Dacă SW putea s-o zdrobească azi pe Halep cu 6-0 6-1, o făcea şi ar fi fost fericită. Nici data viitoare, Simona Halep nu va avea meci uşor dar şansele s-au echilibrat. Pe data viitoare...