O nouă tranșă de 40 de volume! eLiteratura continuă programul de publicare! Adresați-vă editurii

Editura  eLiteratura derulează un program prin care publică 40 de cărți - opere ale unor autori consacrati, membri ai USR.

- Cărțile se publică simultan în ediție electronică și în ediție tipărită.
- Editura  distribuie cărțile în librării, bibliotecile publice, librării online sau direct către cititori, prin serviciul Cartea prin posta etc.
- Contractul de editare se încheie (de regula) pentru 2 ani.
- Drepturile de autor care se plătesc autorilor sunt 17% din încasările aduse de carte - atât pentru ediția electronică, cât și pentru ediția tipărită
- Contribuția autorului este de numai 320 lei/titlu, pentru ambele ediții (electronică  și tipărită).

Pentru ediția tipărită tirajul este de până la 2000 ex.

- Termenul pentru înscrierea în noua tranșă a programului: 12 august 2013.

Autorii interesați să publice, sunt rugați să ne contacteze prin e-mail, la adresa:  info@epublishers.info sau la telefoanele: 021 2600125, 0764 975 512 - Vasile Poenaru - editor .

Plăcintă cu vișine din Gorj, cele mai vișinii din Europa

La Bengești- Gorj, unde aștept cu nerăbdare să ajung din nou și să-mi regăsesc fiul lăsat acolo spre marea lui bucurie, am practicat numeroase sporturi și jocuri dintre care nu au lipsit tirul cu frigarea și mutarea vișinelor din pom în cuptor. Producția de vișine a fost remarcabilă în acest an, de unde frecvența prăjiturilor realizate cu ele după diferite rețete.

Iată una de succes:

Se scot sîmburii de la vișine (5-6 sute de grame pentru o tavă medie). Se separă gălbenușul de albuș la 5 ouă (se scot de sub găini în zori, să nu le bată soarele în cuibar). Gălbenușurile se amestecă bine cu 8 linguri de apă fierbinte și 2 de ulei. Albușurile se bat spumă și se adaugă prin amestecare 200 g de zahăr (sau echivalent zaharină praf pentru cei cu glicemia mare). Acum se unesc cele două amestecuri și se omogenizează punînd și 200 g de făină. Se toarnă aluatul, care are consistența unei mămăligi subțiri în tava tapetată cu folie unsă cu ulei (să nu se lipească). se plasează uniform pe suprafață vișinele fără sîmburi și stoarse ușor.
Se coace timp de 25-30 minute. Crește, dar vișinele trebuie să rămînă la suprafață.

In Memoriam Lidia Novac

                Colegii din secțiile fostei Asociații a Scriitorilor București din cadrul Uniunii Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a scriitoarei Lidia Novac, cunoscută autoare de proză și poezie pentru copii. Lidia Novac a fost o neobosită promotoare a literaturii pentru copiii de vîrstă școlară și preșcolară, scriind ea însăși numeroase volume dintre care, în ultimii ani, s-au bucurat de succes: Lebăda albastră, Povestea cireșelor la urechi, Privighetoarea și ulciorul de aur, Rîndunica, fluturele alb și zefirul. În cadrul Secției de literatură pentru copii și tineret a ASB, Lidia Novac a făcut parte din Comitetul Director și a fost pînă în ultimele zile o prezență activă, organizînd activități și participînd cu însuflețire la acțiunile acestei secții. Lidia Novac rămîne în amintirea colegilor ca o prezență plină de farmec și moderație, o iubitoare pasionată a literaturii pentru copii și a tinerilor cititori.

                Prin dispariția scriitoarei Lidia Novac, literatura pentru copii și tineret suferă o grea și dureroasă pierdere. 

Bingo cu ajutorul lui Dumnezeu

Toneta din fața blocului meu, cea la care se vînd și se colectează biletele pentru jocul televizat Bingo, are urna împodobită pe două dintre fețe cu cîte două icoane din carton, format mic, reprezentîndu-i pe înșiși Mîntuitorul și pe Maica Lui cu El în brațe, pe cînd era prunc (vezi foto). Astfel, pogorîrea Sfîntului Duh și plata premiului se vor face garantat în 48 de ore!

Orice jucător poate crede de-acum că numerele sale, întărite de grația divină, vor întruchipa o Sfîntă Linie sau un Prea-Cuvios bingo. După această logică, Loteria Națională ar trebui să se asocieze cu biserica națională iar extragerile să se săvîrșească, duminica, odată cu Sfînta Liturghie în prezența unui sobor de preoți.

Naivul vînzător de bilete care a dorit desigur să-și sporească astfel clientela și comisionul nu s-a gîndit că Dumnezeu nu face casă (nici urnă) prea bună cu Mammona, pe care unii îl confundă cu Madonna.

Dar e cert că a nimerit peste un adevăr: românii mai cred și mai speră doar în mîna lui Dumnezeu și în bilele de la Bingo. Plus, evident, în ce fură omul cu mîna lui...

IMPORTANT! eLiteratura publică autori români consacrați

Editura  eLiteratura derulează un program prin care publică 40 de cărți - opere ale unor autori consacrati, membri ai USR.

- Cărțile se publică simultan în ediție electronică și în ediție tipărită.
- Editura  distribuie cărțile în librării, bibliotecile publice, librării online sau direct către
cititori, prin serviciul Cartea prin posta etc.
- Contractul de editare se încheie (de regula) pentru 2 ani.
- Drepturile de autor care se plătesc autorilor sunt 17% din încasările aduse de carte - atât pentru ediția electronică, cât și pentru ediția tipărită
- Contribuția autorului este de numai 320 lei/titlu, pentru ambele ediții (electronică  și
tipărită). Pentru ediția tipărită tirajul este de până la 2000 ex.
- Termenul pentru înscrierea în program: 23 iulie 2013.
Autorii interesați să publice, sunt rugați să ne contacteze prin e-mail, la adresa:

info@epublishers.info sau la telefoanele: 021 2600125, 0764 975 512 - Vasile Poenaru - editor .

Șah cu nebunii. Gambitul damei de la pagina "n"

Nu e plăcut să începi un articol cu vorbele „pe vremea mea”. E un mod implicit de a recunoaște că vremea (ta) a trecut. Și că ai ajuns, vorba lui Ion Stratan, devenit și el amintire, clientul ceasornicăriei „Irreparabile tempus”.

Totuși… „pe vremea mea” ziarul ”Sportul” avea doar patru pagini dintre care prima era pe jumătate arvunită de vizitele de lucru sau oficiale ale cui se știe. Chiar și așa, de regulă, pe pagina patra și ultima, era cîte o rubrică mărunt culeasă (probabil corp 7 sau 6) cu „pe scurt” ori chiar „știri din șah”. Puteai afla că în runda a 4-a a turneului de la Djakarta sau de la Burgas, marele maestru Florin Gheorghiu sau marea maestră Margareta Mureșan, jucînd cu piesele albe sau negre a remizat sau a întrerupt în poziție complicată cu... și că se află pe locul 2 sau 5. În aceleași vremuri crîncene, aveai ocazia, cel puțin pînă în 1983, să citești pe ultima pagină a altminteri odioasei reviste Săptămîna (culturală a Capitalei) rubirca de bridge semnată nesmintit de Coriolan Neamțu, cu done pilduitoare, dar și cu rezultate la zi.

Deunăzi, în vacanță fiind, mi-am încercat puterile cu un adversar șahist redutabil: propria tabletă. La nivelul 5 am mai smuls cîte o remiză, la nivelul 6 am fost spulberat cu toate undo-urile. Nemulțumit de mine și de delăsarea propriei gîndiri, am căutat pe internet mijloace de perfecționare. Am găsit o bogăție de texte și filme, excelente teoretic și ca realizare, explicînd în detalii deschiderile, dedicînd cîte 30 de minute doar unei singure dezvoltări a apărării siciliene, statistici, partide celebre etc. Acest simplu și scurt exercițiu m-a stîrnit suficient cît, de-aș mai fi tînăr, să mă apuc de studiu și să ajung, măcar, un jucător decent. După două zile de documentare și opintiri cu tableta, cînd am intrat pe yahoo-games să mă confrunt cu un adversar uman (supus greșelii, ceea ce nu e cazul la tabletă), am luptat cu unul mult superior după rating, l-am întors de la doi pioni avans și l-am răpus, realizînd probabil jocul vieții mele.

Dar azi, ziarele de sport, cîte mai sînt, și siturile de sport, destule, nu mai suflă o vorbă despre șah sau bridge. Scursurile verbale incoerente ale ultimului antrenor sau finanțator fotbalistic de divizia D se bucură de spațiu mai mult. Infinit mai mult, căci comparat cu 0 orice număr e infinitul. Nici măcar o știre, o știrișoară, nu mai zic de o diagramă de șah sau de bridge cum, îmi amintesc perfect, apăreau și în România liberă sau Magazin în 1972, cînd cu meciul de pomină Fischer-Spasski. Un tînăr, un copil român, nu au nici măcar de unde să audă, dacă nu au cumva părinți șahiști sau nu-i poartă norocul pe vreun sit internet, că există niște jocuri (sporturi) numite șah și bridge (mai nou sport olimpic la Olimpiada de Iarnă). De ce ar vrea un copil să învețe un joc care, oficial în țara lui... nu există?

Sînt categoric împotriva curentului de opinie care deplînge imbecilizarea nației pentru ca, imediat, liderii mediatici ai săi să se așeze la „vaca de la țară” sau „ginere pentru trei soacre”. Remarc totuși, cu obiectivitate, că există o imbecilizare de care sînt responsabili tocmai acești lideri de opinie, jurnaliști care nu fac nimic, nu știu nimic, probabil nici cum se mută pionul, și patronii lor, ei înșiși idioți. Nu nația română e cretină, cum ni se clamează pe toate tonurile, ci formatorii ei. Acum un ziar de sport are 24 sau 32 de pagini, iar un sit are o infinitate. Dar nu poți citi nicăieri, într-un infim colțișor, că marea maestră X, jucînd cu piesele albe sau negre a remizat, sau chiar a pierdut. De aceea nici nu există o mare maestră româncă X sau Y, ci numai fete cu sclipici.

Foto: o pagin[ 1 din Sportul din 1989

14 Juillet. Vive la France!

Pentru orice român 14 iulie are o încărcătură patriotică pur subiectivă. În fond, la 14 iulie 1789 la noi domneau în pace fanarioții și Unirea Principatelor avea să survină abia peste aproape 70 de ani. La 1789, în Muntenia domnea Nicolae Mavrogheni iar în Moldova era regim de ocupație austriacă.

Așa că proclamația drepturilor omului ne-a atins indirect, tîrziu și nu crează efecte nici în ziua de azi. Entuziasmul asaltului și căderii Bastiliei (care mai adăpostea vreo șapte deținuți), sunetul Marseillezei și literatura patriotică sînt de natură să treacă în penumbră masacrele care au urmat, cu măcelărirea nu numai a aristocraților, dar și a preoților și, în final ,chiar a capilor revoluției ca și faptul că totul s-a vărsat într-un „imperiu” de cea mai curată autocrație, cît va fi fost Napoleon I de genial.

Ca „gintă latină”, soră mai mică și veșnic admirativă (pentru motive deseori foarte întemeiate) a surorii mai mari, nația română simte un fior de bucurie la mijlocul lui iulie, dorind ca toate cele rele să se spele, admirînd cu putere nouă palatele și statuile „Micului Paris” edificat mai ales de arhitecți și sculptori francezi. În așa zi mare sperăm să ne fie uitat exportul masiv de cetățeni de care marele nostru model nu mai știe cum să scape și să rămînă bucuria de a-i fi exportat și pe Cioran, Ionesco, Enescu, Brâncuși etc.

În concluzie, bucurîndu-ne că Bastilia a căzut dar și că noi am avut vreme de vreo 80 de ani o dinastie nemțească strigăm inimoși: Vive la France! De la care, putem zice, depandă...

Poze de vacanță. Bengești - Gorj

 La Bengești vremea a fost schimbătoare, dar acum s-a stabilizat la „frumos”. E propice sportului în aer liber (tir cu arcul, badminton) dar și picturii. Subiectul atelierului plastic a fost atabilit de Huppy: monștri primitivi.
Puteți admira lucrările concepute cu acuarele și apă curată, de fîntînă.

Despre atelierele de artă culinară estivală - într-o postare viitoare.

Cărți (ca și) noi. Gelu Negrea - Caragiale – Marele paradox * * *

Ajuns pe plaiurile Gorjului, mai exact în lunca Gilortului, am regăsit în computerul de-aici o întîmpinare la un volum care mi-a plăcut în chip deosebit anul trecut: Caragiale – Marele paradox de Gelu Negrea. Ulterior, recent, cartea i-a adus autorului nominalizarea la premiile USR și Premiul Luceafărul de dimineață pe 2012.

Redau mai jos părerea mea la cald, de acum un an.

*

Așa cum onorabilul domn Nae Cațavencu era tare în machiaverlîcuri, autorul său e tare în paradoxuri. La 160 de ani fix de la nașterea lui Ion Luca Caragiale, Gelu Negrea, unul dintre cei mai reputați specialiști în opera clasicului, ne-a oferit o nouă carte, de întindere considerabilă. În ea este vorba despre romanticul Ion Luca Caragiale, un mare paradox al cunoscutului și mult-comentatului prozator și dramaturg. Astfel, Caragiale nu ar fi fost un element complementar lui Mihai Eminescu, ci o altă față a romantismului tîrziu, curent de care, în epocă, nu putea face abstracție. Gelu Negrea își argumentează teza mai puțin prin aserțiuni directe și mai mult prin înfășișarea unor teme și elemente de recuzită din opera lui I.L.Caragiale ca și a unor formule stilistice prezente la acesta.

Ne convinge prin asemenea reprezentări că sarcasticul, clasicul, neiluzionatul părinte al lui Anghelache este romantic? În parte da. Ne convinge mai degrabă de un lucru care apărea evident și pînă acum: de complexitatea și anvergura geniului caragialian și de deschiderea operei sale spre tot felul de interpretări ce nu pot fi integral contrazise, ducînd la diferote ipostaze: Caragoiale sociologistul și „pictorul de moravori”, naturalistul, mizantropul definitiv și nelecuit, precursorul literaturii absurdului, clasicistul – „sînt vechi, domnule”- unoristul și comediograful din linia lui Labiche, Courteline, Alphonse Allais etc.

Gelu Negrea este autorul unor cărți care polemizează cu interpretările curente asupra operei și personalității lui I. L. Caragiale: Anticaragiale și Dicționarul subiectiv al personajelor lui I. L. Caragiale. Marele paradox se înscrie în această serie oferind cititorilor, dacă nu tocmai un alt Caragiale, în orice caz destule motive de contrarietate și reacții posibile de tipul: dar eu știam că... La Caragiale s-au referit numeroși exegeți cărora Gelu Negrea le face la nevoie reverența meritată dar îi și contrazice ferm acolo unde i se pare că nu se apropie de adevărul operei. Între ei desigur Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, Paul Zarifopol, N. Iorga dar și N. Davidescu, ajungînd la Șerban Cioculescu cu care de regulă Gelu Negrea cade de acord. Apoi, în perioada postbelică, trecînd peste sociologismul vulgar al proletcultiștilor, autorul volumului se referă la Nicolae Manolescu și Florin Manolescu, la Mircea Iorgulescu, Ion Vartic și Alexandru George, pe care îl elogiază deși sînt vechi puncte de divergență între autorul Marelui paradox și cel al Marelui Alpha.

A fost I. L. Caragiale un romantic? Gelu Negrea nu răspunde de fapt net la această întrebare. În fond, natura paradoxală a lui I. L. Caragiale nu se rezumă la romantismul său „ascuns” sub ironie, sarcasm, realism frust. La urma urmei oniricul, nocturnul, selenarul, excesivul Caragiale este la fel de „la vedere” ca și umoristul. Gelu Negrea însuși este un creator paradoxal, răzlețit, conflictual în raport cu habitudinile omului curent. „Romantismul lui Caragiale” stă în formula „simț enorm și văz monstruos” care poate fi caracterizantă și pentru Gelu Negrea însuși. Această enormitate monstruoasă poate fi pusă în relație cu expresionismul, cu absurdul, cu comicul irezistibil sau chiar cu stilul gazetelor de senzație utilizat din plin de I. L. Caragiale fie pentru că „nu avea altul” cum crede Al. George - contrazis în aceasta vehement de Gelu Negrea – fie pentru că era consubstanțial naturii lui „romantice”. Nu doar Zița citise repetat Dramele Parisului, ci și autorul ei. Cu consecințe, se pare.

S-ar putea zăbovi mult mai mult asupra fiecărui capitol din cartea lui Gelu Negrea. Unele dintre afirmațiile lui nu că stîrnesc contrarietate dar chiar zgîndăresc voit în cititor fiara contrazicerii. Toate sînt însă argumentate. Ceea ce țin să semnalez ca pe un punct în favoarea criticului este stilul acestuia, la fel de liber, de dezinhibat, de încărcat cu umor și ironie directă ori subînțeleasă. Este același din Dicționarul subiectiv... și anume unul lipsit de pedanterie, aluziv, ușor superior, serios fără a fi grav sau solemn. Îndrăznesc să cred că autorului Momentelor i-ar fi plăcut o asemenea modalitate de a se scrie despre el. 

Ilustrate din Nessebar. Capcana „all inclusive” pentru leneși

Fosta cetate Messembria, așezată pe o peninsulă stîncoasă, cu faleze înalte, ceea ce o făcea greu de cucerit, s-a prefăcut în orașul Nessebar. Acesta s-a tot întins de-a lungul țărmului și este acum un loc foarte potrivit pentru vilegiaturi maritime și costiere. Plajele sînt cam înguste, la poalele unor faleze, dar au nisip fin și ape liniștite, de golf. Industria turistică bulgărească s-a axat pe ridicarea unor complexe de hoteluri mari („resorts”) cu toate dotările în incintă și cu piscine încăpătoare, inclusiv tobogane acvatice, pentru ca turiștii leneși să aibă totul pe o suprafață restrînsă (și să nu-și cheltuiască banii în altă parte).

Mai ales în regimul „all inclusive”, turiștii, de regulă familii cu copii mici și foarte mici, cu venituri mijlocii, rămîn în suprafața, de altfel largă, a incintelor ca să profite la maximum de facilitățile pe care și le-au achitat în avans și de distracțiile gratuite sau ieftine oferite de hotelieri.

Un astfel de resort, Sol Nessebar, cu trei hoteluri (Bay, Palace și Mare, totalizînd peste 500 de camere) ne-a găzduit vreme de o săptămînă și n-am avut a ne plînge decît de o zi cam noroasă. Totuși am ieșit dintre zidurile acaparante pentru a vizita pitorescul oraș vechi, plin de terase cu meniuri de luat în seamă. Nu am descărcat încă toate pozele, cele din orașul vechi trebuie prelucrate.

Așa încît puteți admira piscina centrală (din cele trei plus aqua-parc) și pe Huppy la marginea alteia. Sol Hotels e un lanț cu multe alte hoteluri în Bulgaria. Ele sînt cotate la 4-5 stele ceea ce e pentru cele mai multe criterii o evaluare corectă.