Reamintire date de contact

Țin să vă reamintesc datele de contact pentru cei care au amabilitatea să-mi trimită cărți, reviste sau doar gîndurile și ideile lor. Adresa poștală: CP 179, OP 38 București sau a Uniunii Scriitorilor - Calea Victoriei 115, București. NU ÎN ALTĂ PARTE, NU RECOMANDATE. Adresa email: horiagarbea@gmail.com. Blogul e deschis comentariilor!

Cărți noi! Șerban Tomșa - Ghețarul - Editura Cartea Românească, roman

”Ghețarul” e un roman postmodern în lege, lipsindu-i totuși ironia și spiritul ludic. Ba nu! Spirit ludic are, dar e un joc complicat și grav, un joc ”cu mărgele de sticlă” în care autorul pune un interes și o patimă prin care îl exclude din seria divertismentului.
Sînt cîteva romane suprapuse aici: unul realist, cu repere ale lumii noastre și gesturi firești (vorbim și de Clint Eastwood sau ”Mannix” dar și de Cabinetul 1), unul utopist cu cetatea izolată și grupul supus experimentului într-o lume cu pretenții de organizare, unul oniric, unul realist-magic în teren neaoș, cam ca la Ștefan Bănulescu, și unul sapiențial inițiatic tip Creanga de aur la Sadoveanu. Sigur, modelele care se pot ghici vin mai mult de la distopia kafkiană, orwelliană, nu fără ecou și la noi în romane ca ale lui Ecovoiu sau Marius Tupan.
Christiana - orașul concentrării personajelor - e o ”Stațiune” tip Ecovoiu, mai puțin un Munte Vrăjit sau o Castalia. Nu pot fi omise din toposurile cu tipologia Christianei nici reședința colecționarului de oameni din ”Centrul înaintaș a murit în zori” de Agustin Cuzzani, nici ”Generoasa Fundație” a lui A. Buerro Vallejo. Tot acest maldăr de sugestii și referințe culturale sînt pentru Șerban Tomșa masa de resturi vegetale amestecate și macerate din care vrea să își extragă biogazul ca să dea foc propriei viziuni. După o rătăcire dantescă prin povești și halucinații, Tom, personajul central, o are pe ultima, dacă nu cumva e chiar realitatea. Ca în finalul lui ”Solaris” din versiunea Tarkovski, el ajunge în ușa deschisă a casei părintești, aude glasul melodios al mamei și intră fericit. ”Ghețarul” e un roman dificil, scris –se simte tot timpul - cu o mare dăruire și încredere în literatură.

Cărți noi! Constantin Stan - Trăiește dă mai departe, Editura Pămîntul, roman

Ceea ce detașează romanul lui Constantin Stan, din noianul de cărți de proză este calitatea scriiturii. Autorul știe să scrie. Înainte de subiect, de rezolvările situațiilor stă reușita modului de a le expune. Prozatorul are ”know how”. Personajele vorbesc credibil, dialogul are o fluență deosebită. Observația se face cu finețe, precizie, relevanță.
Povestea e desigur palpitantă, cu ceva autobiografie la mijloc. Un tînăr ziarist ajunge, prin anii 1980, la bordul unei nave românești, un mineralier cu numele anodin ”Breaza”, la Paranaguá, port brazilian al orașului Curitiba, localitate relativ măruntă, abia ajunge azi pe la 140 de mii de locuitori. Acolo personajul, căruia naratorul i se adresează la persoana a II-a, și colegii lui din echipaj ajung la ”Winners”, o cîrciumă care e și bordel. Portul întreg cu ”Winners” cu tot e un paradis al sexului pe bani puțini.
Românul va întîlni iubirea, va trece prin diferite peripeții dar, firește, va trebui, după un timp, să se îmbarce pe ”Breaza”, să o abandoneze pe devotata și drăgăstoasa nimfă Calypso care se numește Silvana. Va reveni la Penelopa lui pe care o cheamă Maya. Nimic nou în desfășurare, dar povestitorul știe să creeze interes pentru ea, să dozeze suspansul, mai pe scurt să povestească. Apar și ingredientele exotice: prostituția braziliană, drogurile, performanțele sexuale ale marinarilor nesățioși, istoria doctorașului gay al navei, micile episoade de contrabandă.

„Întoarcerea tatei din război”. Subiecte (alte fragmente - 2)

Tata a plecat la război. După un timp ne-a scris. Era, bine, sănătos. Continua lupta. Nu putea să ne dea o adresă unde să-i răspundem. Frontul se muta mereu. Să stăm liniştiţi. O să ne scrie el cînd o să poată. Aşa a şi făcut. Nu scria des, dar nici prea rar. Aflam că e bine, sănătos şi continuă să lupte. Războiul s-a terminat. Taţii celorlalţi copii au venit acasă. Tata nu s-a întors. Am continuat să primim obişnuitele cărţi poştale prin care ne spunea că e bine şi continuă lupta. Nu ne dădea nici o adresă pentru răspuns. Am ajuns un bărbat matur. Mama a murit demult. În lume e pace. Ieri am primit o carte poştală de la tata. M-am bucurat că e sănătos. Mă întreb numai cum o putea, la vîrsta lui, să continue lupta.

*

Tata a plecat la război. Inamicii l-au prins. I-au cerut să treacă la credinţa lor. Unii prizonieri au trecut la credinţa lor şi au fost înrolaţi în armata duşmană. Alţii au refuzat şi au fost omorîţi pe loc. Asta scrie şi în istorie. Tata a ales o cale de mijloc. A spus că vrea să afle mai multe despre credinţa lor ca să-şi dea seama dacă e mai bine să o adopte pe aceea sau să moară pentru a lui. Comandantul lagărului a fost de acord. I-a dat tatei cărţi, l-a pus pe preotul soldaţilor săi să-l înveţe şi uneori chiar discuta cu el anumite chestiuni mai dificile. Din cînd în cînd îl întreba ce a hotărît. Tata răspundea că nu este încă sigur. Ar vrea să aprofundeze. Războiul s-a terminat. Dar tata nu s-a întors acasă decît pentru cîteva zile. Apoi a revenit în ţara foştilor inamici, la studiile lui. A scris multe cărţi de religie comparată, istorie şi filosofie. A devenit membru al multor academii. În discursul pe care l-a ţinut cînd a luat Premiul Nobel a spus că încă nu a hotărît care credinţă este mai bună sau mai potrivită cu gîndirea lui. Dar că, în orice caz, cînd e vorba de religie, nu trebuie să iei hotărîri în grabă.

Link. Un tînăr are nevoie de ajutor!

Nu știu prea bine să joc leapșa pe blog și nici nu am timp să învăț acum.
La linkul de mai jos gasiți povestea unui tînăr care are nevoie de ajutor.

http:\\luciaverona.blogspot.com/2010/02/blog-de-blog-cele-mai-bune-bloguri-din_05.html

Vă rog, intrați, ajutați, preluați link-ul pe blogurile voastre!

Pagina celui care are nevoie de ajutor e mai jos
http://danielraduta.ro/

Cărți pentru premii ASB și chiar USR

Stimați autori de literatură, depuneți volumele dvs. inedite apărute în anul 2009 (nu reluări, nu antologii de autor) dacă doriți să candidați la premiile anuale. La ASB competiția e deschisă membrilor ASB și debutanților absoluți, la USR tuturor autorilor din țară și străinătate, membri sau nu. La ASB s-au depus puține volume și juriul va alege din ce a primit și a putut citi.

“Întoarcerea tatei din război”. Subiecte (fragment)

Pentru curioși, reproduc un fragment din povestire

Tata a plecat la război. Apoi a murit la război. Cînd vecinii au aflat, ne-au privit, pe mama şi pe mine, cu milă. Mai tîrziu s-a auzit că tata n-a murit, ci a fugit cu o femeie de-acolo, de unde-l dusese războiul. De aceea nu s-a mai întors. Vecinii au început atunci să ne privească, pe mama şi pe mine, ca pe nişte trădători. Cu dispreţ şi cu scîrbă. Deşi nu aveam nici o vină, am început şi noi să ne simţim ca nişte trădători. Să ne fie ruşine. După o vreme, s-a dovedit că tata căzuse eroic în luptă. Ni s-a trimis chiar şi o decoraţie pentru el. Din ziua aceea, vecinii au început să ne privească de-a dreptul cu ură. Şi aşa a rămas pînă azi.
*
Tata a plecat la război. Cînd s-a terminat războiul, taţii celorlalţi copii au început să vină acasă. Au adus cu ei, pentru copiii lor, diferite lucruri de pe front sau din locul unde fuseseră prizonieri. Copiii se jucau cu ele. Erau căşti, gamele cu vulturi pe mîner, insigne, cartuşe, gloanţe trase şi turtite la vîrf, tabachere de oţel. Într-un tîrziu, tata s-a întors din război. A adus cu el cîteva obiecte şi mi le-a dat să mă joc. Erau un mîner de evantai, două ceşcuţe de ceai ca de jucărie, o pereche de beţişoare cu care m-a învăţat să mănînc orez. Niciodată nu am fost sigur că tata a luptat în războiul în care trebuia.
*
Tata a plecat la război. Era un om timid şi neîndemînatic, iubind muzica. Ştiam că nu va rezista mult. O ştia şi el. Aşa a şi fost. După numai cîteva zile, inamicii l-au făcut prizonier. L-au pus să joace ruleta rusească. Tata era un om tare ghinionist. La a doua sau a treia încercare, în dreptul ţevii s-a nimerit lăcaşul cu glonţ. A tras şi glonţul i-a străbătut capul. Cînd s-a întors din război, tata mi-a arătat glonţul acela. (…)
*
Tata a plecat la război. Am fost surprins, pentru că ţara noastră nu era în război cu nimeni. Într-o zi, mama a primit o scrisoare mare, din carton. O maşină mare şi neagră ne-a luat şi ne-a dus într-un parc unde ardea o flacără. Preşedintele a ţinut un discurs. Apoi mi-a pus mîna pe umăr şi mi-a spus că tata a fost un soldat viteaz care a căzut pentru libertatea planetei noastre. Era adevărat. După cum ştiţi, Pămîntul n-a putut fi cucerit.

Intoarcerea tatei din război. Subiecte - acum și în persană

La www.asadamraee.blogspot.com puteti citi povestirea mea „Intoarcerea tatei din război. Subiecte” și în limba persană. Un ziarist iranian, citind-o în engleză, în traducerea dnei Michaela Mudure, a facut o traducere. Postarea lui e foarte comentată, dar evident că nu am înțeles nici o literă.

O istorie a bridgeului la noi

Români, vi se pregătește ceva!
La începutul lui martie se va lansa un volum de ”Istoria Bridge-ului în România”, semnat de dl. Coriolan Neamțu, veteranul presei noastre de bridge. Să notăm că în prezent nu există NICIO rubrică de bridge în NICIO publicație autohtonă. Am fost o vreme, împreună cu Coriolan Neamțu singurii ziariști de bridge, apoi am fost numai eu, apoi nimeni. În țara care deține titlul mondial la bridge pe internet.
Vă voi ține la curent cu datele lansării.
Fotografia reprezintă singura mea poză ca jucător, e de prin 2006, cu regretatul meu partener Petre Morărescu.

101 postări

Iată că am ajuns la o sută de postări în aproximativ 70 de zile!
Evident că nu mă voi opri aici!
Nu știu de ce, pe anumite calculatoare de unde deschid blogul, nu se vad semnele diacritice. Știe cineva cum se remediază?
Numai bine tuturor cititorilor mei!

Alex Ștefănescu - Jurnal secret -dezvăluiri complete, Ed. Corint

Din jurnalul secret al lui Horia Gârbea.
Mă întîlnesc accidental cu un confrate cam nihilist de felul lui care îmi zice, printre altele:
-Am văzut că i-ați dat un premiu lui X pentru că e amanta lui Alex Ștefănescu.
-Folosiți pluralul ca să mă includeți și pe mine?
-Sigur.
-Greșiți. Premiul a fost acordat de un juriu din care eu nu am făcut parte.
-Dar juriul știa că X este amanta lui Alex Ștefănescu.
-Dar dumneavoastră sînteți sigur de chestia asta? Pot să îi spun și lui Alex Ștefănescu cine e amanta lui?
-Nu-i mai spune, că el știe!
-Chiar așa fiind, dumneavoastră sînteți sigur că romanul nu trebuia premiat?
L-ați citit?
-N-o să citesc acum toate prostiile!
Au trecut cîteva luni. Confratele cu care am avut dialogul nu se mai bazează pe întîlniri accidentale, ci mă caută anume ca să îmi ofere grațios volumul lui apărut recent. Mă întreabă cu un zîmbet fals:
-Dar o să-l citești?
-N-o să citesc acum toate prostiile!
Acesta ar trebui să fie răspunsul meu și chiar el îmi trece prin minte. În realitate spun însă:
-Vă mulțumesc. Nu vă îndoiți că îl voi citi cu interes.
Din astfel de întîmplări, relatate savuros, întîmplări ce vizează și mediul literar, cel politic și cel mediatic e compus Jurnalul secret al lui Alex. Ștefănescu. Tuturor ni se întîmplă, iată, peripeții greu de mărturisit. Alex le relatează cu masochism, așa cum citește cărți proaste și le mai și comentează.
Cînd am fost invitat la lansarea ediției actuale, revăzute și completate, i-am prezentat scuze autorului pentru faptul că nu pot veni. Am promis că voi cumpăra cartea ulterior. Autorul mi-a spus:
-N-o cumpărați! O să v-o dăruiesc eu!
Au trecut o săptămînă, o lună, două luni... Speranța, care se zice că moare ultima, sucombase totuși! Dar iată că, după vreo zece săptămîni, am primit de la editură un elegant colet cu Jurnalul secret. Ce era să fac? Exemplarul cumpărat între timp l-am dăruit unui prieten. Așa se cîștigă un loc în Cer. Numai că Alex Ștefănescu va avea nevoie de două.

Cărți noi! Cătălin Țîrlea - Anotimpuri de trecere, Ed. Allfa

Editura Allfa reia acum romanul ”Anotimpuri de trecere” care apare și mai interesant în partea sa de reconstituire a ceea ce a devenit, la propriu, istorie: Piața cu protestul Golanilor, devenită teatrul sîngeroasei mineriade din iunei 1990, lumea întoarsă pe dos de Revoluție și de clocotirea clădirii din nimic a unei lumi noi cu aspecte patetice sau grotești. Un bătrîn preot de cartier „se privatizează” în branșa comerțului și vinde tocmai ca „produse” alimentele euharistice: pîine, apoi și vin. Cu ele îi împărtășește pe minerii care vin „să apere democrația” și care profită de ocazia dezordinii să se ucidă între ei dînd vina cu cinism pe „studenți”. Birtul „Înfrățirea” unde se poartă discuțiile dezlînate pe teme socio-politice devine luxosul local „Tiffanny”, șoferii ștabilor noi sînt cei ai nomenclaturiștilor și au văzut multe. Dar personajul principal este un ziarst, mai precis un fotograf de ziar, un anume Matei Bucur care încearcă să devină cineva în Bucureștiul turmentat al acelor ani 1990-1991, trăiește o poveste de dragoste, o aventură bizară într-un grup care face un experiment despre manipularea maselor și în final dispare fără urmă, probabil în străinătate, convins că vreo 20 de ani nu mai e nimic de făcut pentru orașul său.
Iată că au trecut cei 20 de ani cei prevăzuți de „profetul din Dămăroaia” ca un interval necesar pentru o minimă emancipare a poporului eliberat. Privim evenimentele acelui timp altfel decît le perceprea în direct Matei Bucur sau le descria Cătălin Țîrlea în 1990, altfel decît le citea publicul în ediția princeps din 1998? Mai important este că, dacă am uitat sau nu le-am trăit, cartea le pune în lumină cu multă veridicitate. Ca și personajul său, Cătălin Țîrlea este un „fotograf” de talent care găsește imagini ale unei realități șocante, înregistrează și redă, cu principala sa calitate - care este aceea a simțului de a surprinde vorbirea oamenilor vii, autenticitatea limbajului – și sunetul epocii.