miercuri, 16 martie 2011

Pantere de vînzare

Volumul meu de poezie „pantera sus, pe clavecin” a fost pus pe piață azi, deocamdată la librăria Muzeului Literaturii din București. În zilele următoare va ajunge și la Librăria Eminescu, la sediul ASB și apoi la alte librării. Două lansări vor avea loc în curînd la Uniunea Scriitorilor și Teatrul de Comedie, a treia va fi la Maratonul de Poezie și Jazz din 14 aprilie.

Doritorii se pot adresa și direct Editurii Tracus Arte, ba chiar și autorului.

Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2011. Deziluzii

Un comunicat semnat de doamna Mădălina Ghiu ne anunță că:

„Anul acesta, s-a acordat un singur premiu la Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească: la sectiunea Proză. Manuscrisul cîștigător este romanul „Poker” de Bogdan Cosa. Romanul va fi lansat la Salonul International de carte Bookfest, care va avea loc in perioada 25-29 mai 2011.
La sectiunile Poezie, Critica/Istorie literara/Eseu si Teatru, premiul de debut nu s-a acordat.
La concurs au participat 98 de manuscrise, la urmatoarele sectiuni: Proza – 45 de manuscrise, Poezie – 46 de manuscrise, Critica/istorie literara/eseu – 3 manuscrise, Teatru – 4 manuscrise.”

Din informațiile pe care le dețin, juriul a trăit o mare deziluzie, mai ales în legătură cu volumele de poezie propuse de potențialii debutanți și apare clară concluzia că se scrie tot mai prost. Acest fapt intră în logica involuției culturale și profesionale a societății noastre, cauzele fiind numeroase. Procentul de reușită de 1% este grăitor.

marți, 15 martie 2011

Ziua Ortodoxiei 2011


Pentru prima dată în viață, duminică 13 martie, am participat la o procesiune religioasă, de Ziua Ortodoxiei, la Biserica Icoanei. Ceremonia a fost organizată de Primăria Sectorului 2 și Protoieria 2 București, au participat vreo 60 de preoți de la parohiile din sector și nu numai, ierarhi ai bisericii între care Prea Sfințitul Varlaam, episcopul vicar patriarhal, și desigur primarul sectorului, Neculai Onțanu. A fost ceva cu totul impresionant, probabil și din punct de vedere religios pentru cei care se pătrund mai ușor de fior mistic, dar sigur un fenomen social uimitor: probabil vreo 2-3 mii de credincioși de la sugari în brațele părinților pînă la bătrîni matusalemici, cei mai mulți cu icoane aduse spre sfințire, unele de mari dimensiuni. Slujba și procesiunea au durat vreo patru ore, dar abia apoi credincioșii, așezați la o coadă de peste 1000 de persoane, care cotea pe trei străzi, au putut atinge icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Mănăstirea Ghighiu spre a fi expusă la Icoanei. Au venit și 45 de preoți și credincioși din Bulgaria. Cîteva persoane foarte în vîrstă au primit permisiunea să atingă primele icoana (una dintre puținele ce o arată pe Fecioară cu chipul întristat, de păcatele noastre, desigur, și care datează de pe vremea lui Brâncoveanu) și fie de extaz mistic, fie de boală și lungimea așteptării, acest gest le-a produs leșinul pe loc. Din fericire primăria prevăzuse și echipe medicale de urgență și, cu ajutorul lor și al Fecioarei, se pare că totul s-a terminat cu bine. În ceea ce mă privește am ezitat între admirație văzînd atîta credință și o anumită neliniște în fața unei mase de oameni mișcată foarte ușor de un mobil abstract.

Alături, la Schitul Darvari, am avut bucuria să îl cunosc pe sfințitul stareț, un om tînăr și o prezență luminoasă. Sfinția Sa, racordat le prezent, m-a poftit să vizitez și situl web al schitului care adăpostește (schitul, nu situl) și moaștele a 15 sfinți: www.schituldarvari.ro.

Ca o lămurire: Ziua Ortodoxiei celebrează, în fiecare an în martie, un Sinod regional ce a fost convocat la Constantinopol în anul 843, sub împărateasa Teodora. La acesta, venerarea icoanelor a fost solemn proclamată după vreo 120 de ani de autoritate a iconoclaștilor. Călugari și preoți au mers atunci în procesiune și au așezat iar icoanele la locul lor de cinste. Ziua aceea, numită "Triumful Ortodoxiei", este sărbătorită anual în prima duminica din Postul Mare, zi care cade negreșit în martie.

In imagine - icoana de la Ghighiu

sâmbătă, 12 martie 2011

Cărți noi! Ioan Barb - Sub via ființei plâng strugurii, Editura A.T.U., poezie

Un titlu patetic, neinspirat, ascunde poezia unui elegiac dotat deopotrivă cu forță și talent. Ioan Barb, avocat din Hunedoara, nouăzecist ca vîrstă și expresivitate lirică, e sigur pe ceea ce întocmește, în virtutea unei arte poetice clare. Iată o programatică „elegie. estetica postmodernistă” : „în fiecare noapte/ un păianjen uriaș/ se hrănește din mine/ mă anesteziază în somn/ extrage zilele din ochi/ pînă ce privirile se exfoliază//.../ ziua de mâine/ va închipui trecutul din cioburi/ linia vieții/ țesută cu migală/ în pânza de păianjen”. Poetul reconstituie lumea din cioburi sau țese existența ca pe o pînză și „se hrănește cu priviri precum o omidă”. Melancolia îngreunează această pînză, ca o pradă prinsă în ea. Lupta lui Ioan Barb cu tentația de a plînge deschis durerea lumii, efortul de a-și reprima duioșiile neconvenabile „estetic” lasă loc unor tensiuni deloc neglijabile care se transmit și lectorului. O altă dedublare dramatică a eului liric este aceea între ispita intimismului, miniaturalului și cea de a lupta cu conceptele și cu temele mari „regale”, „profetice”, de a porni în marele „pelerinaj” spre „purgatoriu”. Ioan Barb este, la al treilea volum al lui, un poet notabil.

Un poem nou

Pe blogul meu bio-bibliografic găsiți un poem inedit.

vineri, 11 martie 2011

Antologia „Ochelarii de fum” e în librării



Iată coperta antologiei „Ochelarii de fum” apărută la Editura Cartex sub egida Asociației Scriitorilor București. Cuprinde, cum am mai arătat, texte de 32 de autori contemporani. Prima lansare va avea loc pe 18 martie, la ora 18, în Rotonda MLR (Bulevardul Dacia nr. 12). Vor prezenta volumul Paul Cernat și editorul său Lucian Pricop. Inițiativa realizării antologiei a aparținut Doinei Ruști.

Cititori! Vi se pregătește ceva...

Dom'le mare minune cu internetul ăsta! Ajungi să citești cărțile înainte de a apărea. Cum sînt eu pofticios și curios la citit, îmi convine de minune și chiar mă incită să aflu mai devreme „ce și cum”, precum înainte de a mi se naște fiul urmăream pe ecograf ce mai face, ce mai zice.

Sînt conștient că în urma acestor mărturisiri mă voi trezi în căsuța poștală cu un snop de pdf-uri. Dar nu contează! Îmi face plăcere să vă anunț că veți avea ce citi în viitorul apropiat: un roman de Ștefan Caraman, unul de Adrian Frățilă, un volum de poevestiri de Leon-Iosif Grapini și, poate mai încolo puțin, că mai lucrează, un nou roman de Șerban Tomșa. Mă puteți invidia că le-am citit înaintea dvs., dar și mai bine ar fi să le pîndiți și să le citiți cît mai repede.

joi, 10 martie 2011

Paul Cernat despre antologia „Ochelarii de fum”

Din prefața lui paul Cernat la Antologia de proză „Ochelarii de fum” îngrijită de Doina Ruști:

„Principala calitate a antologiei Ochelarii de fum e aceea de a oferi, în 32 de intrări, un eşantion reprezentativ de proză românească „vie”. „Vie” nu doar prin faptul că prozele scurte/fragmentele selectate în cuprins aparţin unor scriitori români în viaţă (prozatori de carieră sau de ocazie, din toate generaţiile active), ci şi prin faptul că, indiferent de vechimea sau de noutatea lor, ele nu datează, ansamblul lor lăsînd, cu toată eterogenitatea inevitabilă şi cu toată diversitatea fizionomică scontată, o reconfortantă senzaţie de prospeţime. Există aici destule reluări din volume apărute anterior, unele (cazul lui Ştefan Agopian cu Manualul întîmplărilor) chiar în anii `80, după cum există şi nu puţine trufandale prozastice, inclusiv cîteva surprize. Noutăţi de prim-plan sunt, fără îndoială, fragmentele nou-nouţe semnate de Nicolae Breban şi, respectiv, Gabriela Adameşteanu, primul - prezent cu un suculent fragment „grobeian” (Un act gratuit, extras dintr-un volum de nuvele cvasi-omonim, aflat în pregătire), cea de a doua – cu un instantaneu „retro” extras dintr-un şantier proaspăt deschis (Viaţa bicoloră). Destui prozatori cu deja vechi state de serviciu par a fi ţinut să-şi prezinte cîte o mini-carte de vizită, decupînd din volume deja edite secvenţe considerate „emblematice” pentru modul lor de a scrie proză, scurtă sau nu: e, între alţii, cazul unor nume precum Ion Iovan, Ştefan Agopian, Ioan Groşan, Radu Aldulescu, Daniel Bănulescu, Varujan Vosganian, Cătălin Ţârlea, Horia Gârbea, Ioana Drăgan, Florina Ilis, Radu Pavel Gheo sau Lucian Dan Teodorovici, în cazul cărora cititorul avizat merge la sigur. După cum există şi prozatori bine „rodaţi” care au ţinut să participe cu texte nou-nouţe: Doina Ruşti, de pildă, cu o proză realist-magică despre metamorfozele „vampirice” ale identităţii (Mult aşteptatul ceas al d-nei Glodeanu), Daniel Vighi (răsfăţul tacticos din O poveste cultă despre Mayer Amigo), sau Cristian Teodorescu, cu o surpriză confesivă intitulată, provocator, Duceţi-mă ca pe preşedinţi. Cu noutăţi de substanţă îi întîlnim şi pe Ştefania Coşovei (Semne pe ape) sau Gabriel Chifu (Sfîrşitul anilor ’50, începutul anilor ‘60). Cîteva texte par scrise special pentru Ochelarii de fum – bunăoară sprinţara schiţă Pinguinii a lui Florin Bican, dar nu numai”.

Precizez că povestirea mea „La Sinaia, la Cazino” a fost scrisă special pentru această antologie, la invitația Doinei Ruști. Ea a mai apărut doar în România literară, nu și în volum.

A apărut antologia de proză contemporană „Ochelarii de fum”

A apărut, după multă vreme, o antologie importantă a prozei contemporane. Volumul a fost gîndit și realizat de scriitoarea Doina Ruști. Editorul ei este criticul literar Lucian Pricop. Redau sumarul acestei remarcabile alcătuiri. Veți avea de unde alege!

„Ochelarii de fum” - proză contemporană
Antologiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, USR
Cuvânt înainte de Paul Cernat
Postfață: Lucian Pricop
*
Ochelarii parfumaţi
Ioan Cărmăzan - Eva
Daniel Vighi - O povestire cultă despre Mayer Amigo
Varujan Vosganian – Căluţul de lemn
Ochelarii şterşi cu toată grija
Radu Aldulescu – Cina
Gabriela Adameştenu - Viaţa bicoloră
Nicolae Breban – Un act gratuit
Ioana Drăgan - Broasca
Ochelarii de probă
Mariana Gorczyca - Short story cu final deschis
Emilian Galaicu-Păun – Avia Maria
Ochelarii ghinionişti
Dan Silviu Boerescu - Trei drumuri la Lehliu în căutarea coasei imperfecte. Din jurnalul agricultorului contemporan
Mihaela Perciun – Sub pat
Radu Pavel Gheo – Numele mierlei
Cristian Teodorescu - Duceţi-mă ca pe preşedinţi
Lucian Dan Teodorovici - Întâlnirea cu spânzuratul
Ochelarii cu multe dioptrii
Florin Bican - Pinguinii
Cătălin Ţîrlea - Nimica nu-nţelegi…!
Lucia Verona – Caracatiţa
Ochelarii cu efecte narcotice
Dumitru Crudu - Praful de pe o podea de cămin din Tbilisi
Lucian Mîndruţă – Efecte secundare
Ochelarii întâmplărilor dubioase
Ştefan Agopian – Moartea pentru patrie
Horia Gârbea - La Sinaia, la Cazino
Ioan Groşan - A doua venire în scaun a lui Barzovie-Voda
Ion Iovan - O zi cu Mateiu
Doina Ruşti – Mult aşteptatul ceas al D-nei Glodeanu
Ochelarii pentru vînătoare
Daniel Bănulescu - Pe tine te deranjează dinţii din faţă ?
Ştefania Coşovei – Semne pe ape
Ochelarii cu lentile inocente
Gabriel Chifu - Sfârşitul anilor 50, începutul anilor 60
Florina Ilis – Semnalul de alarmă
Maria Manolescu – Mama tânărului scriitor
Ochelarii cu dinţi
Florica Bud - Bilclintonieni versus monice
Iulian Ciocan - Mirmidonul
Jan Cornelius - God Google; Managerul înnascut; Doctor Urgentescu

marți, 8 martie 2011

Apare Pantera - Mulțumiri

Azi am văzut forma finală a volumului meu „pantera sus, pe clavecin” care va apărea în 2 zile la Editura Tracus Arte. Mai trebuie doar tăiată și legată, formatul e elegant, coperta e albă, hîrtia luxoasă (90 g/mp). Cei care doresc să o citească o vor putea găsi la editură - se poate comanda pe situl acesteia - la autor, va fi disponibilă și la Muzeul Literaturii Române ca și la alte librării din București și din țară (Cărturești mai ales). Desigur va putea fi achiziționată la un preț promoțional cu ocazia lansărilor pe care le voi anunța din vreme și care vor avea loc încă din luna aceasta la USR, Muzeul Literaturii și în alte locuri bine alese.

Pentru apariția cărții țin să mulțumesc editorului, dl. Ioan Cristescu, dlui Gelu Iordache, tehnoredactor dar și autor al copertei, dlui Dan Cristea - autor al unei pertinente prefețe. Au citit volumul înainte de apariție și mi-au comunicat impresiile lor extrem de utile domnii Nicolae Manolescu și Cosmin Ciotloș - le mulțumesc.

O contribuție indirectă, dar deosebit de prețioasă pentru scrierea efectivă a textelor volumului, a avut-o familia mea: Ruxandra și Tudor. Le sînt recunoscător.
În toate fazele de lucru am beneficiat, la orice oră, de compania tăcută și înțelegătoare a „panterei” Dosia.

Cărți noi! Echim Vancea - Laurențiu Ulici- 10 ani de posteritate, antologie, Editura Limes

A apărut în îngrijirea poetului Echim Vancea, maramureșan, prieten și discipol al lui Laurențiu Ulici, un volum care adună articole despre marele dispărut. Volumul cuprinde mărturii interesante și chiar poeme dedicate lui Laurențiu Ulici. Ponderea în volum aparține mărturiilor scrise și fotografice din Maramureș, în special din Sighet și Desești unde fostul președinte al USR păstorea un festival literar de mare succes. Din păcate sînt culese în volum și cîteva materiale gazetărești scrise de persoane care nici nu l-au cunoscut pe Ulici și s-au rostit după ureche, în stil de tabloid, la moartea lui, denigrîndu-i cu acest prilej pe unii dintre prietenii săi apropiați care au resimțit din plin durerea despărțirii. O carte necesară care este totuși afectată de neglijențe.

luni, 7 martie 2011

Cărți noi! Ion Andreiță - 101 poeme, Editura Biodova *

Cunoscut ziarist, autor de cărți în multe genuri și specii, Ion Andreiță nu se ia prea în serios ca poet, amestecînd năvalnic tot felul de stiluri și pastișînd adesea diferite retorici revolute. Cînd nu umblă cu fleacuri protocroniste (Zamolxe, Deceneu, Valea Dacilor) și patriotarde, care nu au ce căuta în volum și sînt cam multe printre cele 101 texte, Ion Andreiță este un poet elegant și discret, fără emfază și care poate crea emoție cu vorbe simple: „Dacă-mi amintesc bine/ Toate iubirile mele/ Au fost niște chipuri inerte,/Cărora le-am dat viață/ Și le-am cărat în mine/ Înfășurate în cel mai frumos/ Inel de logodnă // Aș vrea să iubesc o fată fără amintiri,/ O statuie coborîtă din valurile/Nimănui”. Cîteva poeme delicate și sonore amintesc de Labiș: „Fie doar răcoarea/ Serii ce-o să vină/ Să te-mbie-n taină/ Ca un văl de pluș,/ Sufletul să-ți cadă/ Fără nicio vină,/ Cum se frânge-adesea/ Dorul pe arcuș”. Mirare stîrnește inconsecvența față de punctuație: aceasta lipsește sau apare aleator.

Un poem amuzant este „Bocet la plecarea Marelui Alb” în care „protagonistul” este petrecut cu incantații: „Marele Alb/ A plecat Acolo,/ În Panteonul Orfic/ al iubirilor Deșarte/.../ Marele Alb/ A plecat la culcare/ Nemărginită Mare”. Cine nu știe că Marele Alb este „un porc de talie mare, cu o conformaţie armonioasă, trunchiul este aproape paralelipipedic, spinarea şi crupa lungi și largi”, după cum ne învață situl romsuintest.ro, poate crede că sacrificatul de Ignat este un erou wagnerian, ba are, după Ion Andreiță, și o „constelație” proprie. Eu unul înțeleg perfect propensiunea lui Ion Andreiță către acest mitic personaj din „panteonul orfic” al grătarului, numai colesterolul îmi strigă: nu și nu!

Postări populare

Arhivă blog