duminică, 8 decembrie 2013

Ziua lui Huppy


Azi, la 12.35, Huppy va împlini 7 ani, o vîrstă importantă pentru el și părinții lui.
Petrecerea aniversară a avut loc ieri, între ziua onomastică (Tudor-Alexandru-Nicolae) și aniversare, și a fost veselă și emoționantă pentru sărbătorit.

A fost prima petrecere organizată de ziua lui, fiind acum destul de mare să înțeleagă semnificația ei.
Mîine va fi sărbătorit și la școală unde e printre cei mai mari din clasă. Fiind născut în decembrie a început „clasa zero” la 6 ani și 9 luni, ață de alții care
au intrat la 6 fix.


Ca o observație personală cam toate clasele sînt „zero”. Toate dotările realizate cu entuziasm de părinți la îndemnul dnei învățătoare și manualele colorate nu pot compensa numărul prea mare de elevi în clasă, programul educativ prea scurt (4 ore de 40 de minute), numărul mic de ore de limbi străine, decalajul de cunoștințe între elevi.

Măcar școala e curată și personalul e decent iar programul „cornul și laptele” e efectiv eroic. E probabil cel mai bun lucru care s-a făcut în școala românească. Pentru cei care rămîn la „after school” ca Huppy e pozitiv că și serviciile de cattering sînt foarte corecte (contra cost, desigur, dar nu tot ce costă e și bun).

Îi spun La Mulți Ani lui Huppy cu speranță și bucurie.

(Două imagini de la aniversare și una cu Huppy în meditație la terasa lui preferată „Pupăza din Tei”)

marți, 3 decembrie 2013

Tipărire de volume pentru autorii consacrați la eLiteratura. Tranșa a III-a

După cum am mai anunțat, Editura  eLiteratura derulează un program prin care publică opere ale unor autori consacrati, membri ai USR. 

După ce programul a debutat cu succes, fiind tipărite și lansate numeroase volume, editura pornește proceedura de selecție pentru ÎNCĂ O TRANȘĂ de volume!

Reamintesc condițiile:
- Cărțile se publică simultan în ediție electronică și în ediție tipărită.
- Editura  distribuie cărțile în librării, bibliotecile publice, librării online sau direct către cititori, prin serviciul Cartea prin posta etc.
- Contractul de editare se încheie (de regulă) pentru 2 ani.
- Drepturile de autor care se plătesc autorilor sunt 17% din încasările aduse de carte - atât pentru ediția electronică, cât și pentru ediția tipărită
- Contribuția autorului este de numai 320 lei/titlu, pentru ambele ediții (electronică  și tipărită).

Pentru ediția tipărită tirajul este de până la 2000 ex.

- Termenul pentru înscrierea în noua tranșă a programului: 15 ianuarie 2014

Autorii interesați să publice, sunt rugați să contactezeeditura prin e-mail, la adresa:  info@epublishers.info sau la telefoanele: 021 2600125, 0764 975 512 - Vasile Poenaru - editor .

luni, 2 decembrie 2013

O lansare la Gaudeamus. Fotografii


Am primit recent de la poetul Alexandru Popescu cîteva fotografii realizate cu telefonul mobil care imortalizează un eveniment foarte reușit de la standul Tracus Arte - Tritonic la Tîrgul Gaudeamus 2015: lansarea cărții de povestiri „Viață pe bază de abonament” de Ioan Matei. 

De la stînga; editorul volumului, Ioan Cristescu, prezentatorii: Ioan Groșan, Alex Ștefănescu, Horia Gârbea și autorul.


Premiul PEN România la prima decernare

În cadrul adunării generale PEN din 20 noiembrie 2013, s-a căzut de acord ca nou instituitul Premiul PEN Romania să fie decernat, pentru anul 2012, Fundației Alianța Civică pentru întreaga sa activitate editorială merituoasă din ultimii ani și în special pentru seria de titluri din 2012 închinate recuperării memoriei suferinței, torturii și lipsei de libertate din timpul regimului comunist.

Premiul PEN Romania va fi decernat în ziua de joi, 12 decembrie, ora 17, la sediul GDS (Calea Victoriei 120) din București.

duminică, 1 decembrie 2013

1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2013



Imaginea:  Gh. Tattarescu - 11 Februarie 1866 (potrivită însă prilejului)

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Piese pentru copii 2013. Rezultatele concursului de dramaturgie al Teatrului „Ion Creangă”

În acest an, ca și în trecut, juriul concursului de dramaturgie dedicat pieselor pentru teatrul de copii, organizat în chip meritoriu de Teatrul „Ion Creangă” din București, a fost format din membri ai Filialei București - Dramaturgie a USR. El i-a avut în componență pe Ioan Gârmacea (directorul teatrului), Lucia Verona și Horia Gârbea. 

Din păcate, din recolta de 25 de texte, juriul nu a găsit niciunul pe care să-l declare cîștigător absolut, încît teatrul să-și asume reprezentarea lui scenică. Juriul a ales totuși trei piese pe care le recomandă teatrului, cele care au obținut un punctaj semnificativ mai mare decît celelalte texte din competiție.

Acestea - s-a dovedit la deschiderea plicurilor cu moto care ascundeau identitatea participanților - aparțin unor autori cu experiență în teatrul pentru copii: Sînziana Popescu, Carmen Dominte, Laurențiu Budău. 

vineri, 29 noiembrie 2013

175 000 de vizitatori. Rating în urcare

Ziua de azi, pe lîngă bucuria de a-mi aduce vizitatorul cu nr. 175 000, mi-a oferit şi un rating bun pe Ze List, cel mai bun din 5 iunie încoace.

Nu scriu pentru rating (altfel aş da-o pe politică, mondenităţi şi fotbal) dar mă bucur să ştiu că sînt citit de cei care iubesc literatura, teatrul şi alte lucruri care fac viaţa frumoasă.

Să avem ani mulţi şi plăcuţi împreună!

Ioan Matei - Viață pe bază de abonament, Ed. Tracus Arte * * * (II)

(urmare)

Ioan Matei nu scrie avîntat, ci apăsat. Frazele par cioplite sau încrustate într-un material dur. Se ferește de epitete, iar de metafore să n-audă. De caracterizări directe nici nu poate fi vorba. Pentru observatorul care poartă oglinda de-a lungul drumului contează numai faptele personajelor și vorbele lor. Din acest punct de vedere, Ioan Matei dovedește un impecabil auz de prozator, toate nuanțele vorbirii eroilor sînt surprinse, încît vreo caracterizare din „off” ar fi inutilă.
Prozatorul pune la cale un cinematograf sonor care proiectează scurt-metraje relevante - din nou referința Rebreanu e inevitabilă. Un eventual regizor primește decupajul de-a gata, iar la dialoguri (monologuri) nu mai are de ce să umble.
Spre deosebire de ilustrul său înaintaș, Ioan Matei refuză însă scenele „tari”. Spectaculosul e în spatele aparențelor cenușii așa cum, pentru a mă referi din nou la povestirea care-mi place mai mult, softul este invizibil și intangibil în interiorul hardului pe care-l însuflețește.
Dintr-un cuvînt înainte oricît de succint, nu poate lipsi îndemnul către cititor de a parcurge această carte. El însă nu e prea folositor pentru că și dumneavoastră, care citiți acest îndemn, veți fi contaminați îndată de un fel de virus și nu veți abandona lectura pînă nu veți isprăvi întregul volum. La sfîrșit veți regreta că s-a terminat atît de repede.
Cu toate acestea i-aș sfătui să citească volumul nu doar pe iubitorii de proză scurtă ci și pe autorii ei care ar dori, eventual, să învețe lecția simplității relevante și a scrisului marcant și despodobit. Aceștia însă ar fi bine să reziste (dacă pot!) seducției acestor texte și să ia aminte la tehnica autorului din care au de deprins multe procedee. Dar tehnicile– chiar bine însușite și exersate – nu pot să creeze doar ele literatură dacă lipsește acel sîmbure de har inefabil pe care îl numim convențional talent.
Ioan Matei este un autor care posedă talent și are meritul de refuza facilitatea și de a-l completa, spre bucuria noastră, a celor care îl citim, cu o scriitură minuțioasă, atentă, eficientă.
Se spune că un maestru expresionist, exasperat de ușurința cu care desena figurativ, s-a apucat să folosească mîna stîngă pentru a nu mai desena „ca Rafael”. Azi, cînd vedem pînzele maestrului nu numai că nu distingem nicio boabă de Rafael, dar le-am putea, ca profani, caracteriza simplu: „niște dungi” de culoare. Dar ce dungi!

Priviți, stimați cititori, dungile lui Ioan Matei și bucurați-vă de cromatica lor. Dar nu uitați cît de greu i-a fost să reducă eficient o întreagă realitate la aceste dîre esențializate. 

Foto: autorul dă autografe la Tîrg (foto: Al. Popescu)

marți, 26 noiembrie 2013

Clubul dramaturgilor a prezentat al treilea spectacol-lectură al stagiunii



Luni 25 noiembrie 2013, în sala Institutului Cultural Român, Clubul Dramaturgilor s-a reunit pentru al treilea spectacol-lectură al stagiunii: Senvici cu infinit de Puși Dinulescu, Regia: Vasile Manta. Întîlnirea a fost moderată de Horia Gârbea, președintele Filialei București – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor. Lectura a fost una care a satisfăcut numerosul public prezent (actori, regizori, dramaturgi, ziariști și critici, dar și iubitori de teatru), actorii Mihai Niculescu, Manuela Ciucur, Ioana Calotă,  Julieta Strâmbeanu-Weigel, Puiu Mărgescu, Liliana Pană fiind unanim apreciați.
Piesa a suscitat discuții destul de aprinse în care au intervenit și membrii distribuției ca și autorul, elogiat de vorbitori pentru originalitatea viziunii sale.
Următoarea ședință a Clubului va programa o lectrură în premieră cu piesa Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? de Daniel Bănulescu. Data și locul de desfășurare vor fi anunțate în curînd.

Clubul Dramaturgilor este organizat de Filiala București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor în colaborare cu Institutul Cultural Român și Radio România Cultural.



luni, 25 noiembrie 2013

O conferință despre Azerbaijan la U.R.A.

Universitatea Româno-Americană a înființat recent un departament de studii azere. Cu acest prilej, în aula universității a avut loc o conferință despre țara de la Marea Caspică, organizată de instituția gazdă și Fundația Heydar Aliyev, reprezentanța București.


Alături de directorul Fundației, filiala bucureșteană, directorul SOCAR-România (compania națională de petrol a Azerbaijanului), reprezentanți ai ambasadei Azerbaijanului la București, am avut deosebita plăcere de a prezenta asistenței foarte numeroase cîteva impresii proprii despre cultura, istoria și civilizația poporului azer, așa cum le-am cunoscut și studiat.

Doresc succes noului centru de studii azere și am remarcat cu bucurie interesul pentru acest subiect al tinerilor prezenți. După cum se știe Azerbaijanul este partener strategic al României.

Iată lista statelor cu care România are parteneriate încheiate prin documente parteneriale explicite (Cf. sit www.mae.ro):

duminică, 24 noiembrie 2013

Shakespeare, Opere VI și Caietele Shakespeare Nr. 1, lansate la Tîrg

Lansarea volumului VI la tîrg a decurs firesc și ne-a bucurat pe toți realizatorii vizibili în poze:

Violeta Popa, Ioana Diaconescu, Lucia Verona (au tradus piesele volumului VI), George Volceanov (cordonatorul ediției), subsemnatul (fără aport la vol. VI, doar la caiet), Ioan Cristescu (editor). Volumul și caietul au apărut la Tracus Arte în co-editare cu Editura ICR.




Din păcate niște aspecte tehnice au întîrziat apariția volumului VII și au amînat lansarea, dar ea se va produce în curînd.

Datorăm fotografiile scriitoarei Andrea Hedeș. Data din dreapta jos nu e cea reală. E nesetat aparatul! :)

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Ioan Matei - Viața pe bază de abonament, Ed. Tracus Arte * * * (I)

Vineri 22 noiembrie, la Tîrgul Gaudeamus, am prezentat, alături de Alex Ștefănescu și Ioan Groșan noul volum de proze al lui Ioan Matei. Am alcătuit și o prefață la acest volum. Ce-am spus în emoția lansării, cu o participare foarte numeroasă, ca-n vremurile bune ale tîrgurilor, nu mai pot regăsi precis în memorie. Reproduc așadar ce am scris despre volum.

              În lumea noatră literară, mai puțin pestriță decît ne place să credem, Ioan Matei este un autor ieșit din comun. Modest și scrupulos, tăcut și exigent peste poate cu sine însuși, dar extrem de generos cu confrații, prozele abia îi pot fi smulse, cînd și cînd, pentru a fi publicate. Ai zice că e un bijutier care oftează după fiecare inel pe care-l fabrică și e nevoit să-l înstrăineze sau chiar personajul lui Márquez care finisa cu trudă pești din aur pe care, apoi, îi topea spre a lua munca de la început.
            Ce-i drept, cînd tipărește un volum, cum se întîmplă acum, acesta e cumpănit în părțile lui și în întreg, încît cu mare greutate i s-ar putea găsi vreun cusur.

            O altă trăsătură atipică a prozatorului nostru este că el lucrează aproape exclusiv cu atmosfera, deși nu refuză poanta, absolut necesară unei proze scurte. Presupun că șlefuirea îndelungată a textelor duce la acest amestec optim de atmosferă și umor conținut, neostentativ. Desigur, Drepturi de autor, povestirea cea mai lungă și mai suculentă, cu potențial dramatic cert și transformată ca atare și în scenariu, are un haz mai mare și mai perceptibil. Dar fiecare dintre prozele din volum dezvăluie un umorist, fiecare s-ar putea constitui într-o comedie sau chiar o farsă, eventual tragică, în chipul în care Cehov însuși își subintitula piesele „comedii”.

Cînd e vorba de Ioan Matei, trimiterea la Cehov și Gogol este inevitabilă. Se vede bine asta în Hard and soft după mine piesa cea mai bună a volumului. I-am sugerat chiar autorului să adopte acest titlu pentru cartea sa. Chiar dacă Drepturi de autor e mai consistentă la umor și personaje, Hard and soft e mai metafizică și titlul acoperă mai bine întregul. Opțiunea finală pentru Viaţa pe bază de abonament o înțeleg însă pentru plusul de spectaculos al titlului și compexitatea mai mare a textului respectiv.
Lucrul cel mai important este că fiecare dintre povestiri incită, trezește atenția, nu se uită. Dacă venim mai aproape de timpul și spațiul în care viețuim literar, vom spune că avem în față un volum în linia generației 80, din care face parte autorul, amintind de paginile cele mai bune, comportiste, ale lui Groșan, Cristian Teodorescu, Mircea Nedelciu de la început. Apropiindu-ne mai mult încă, ne putem aminti pe-alocuri de frumoasele povestiri ale lui Cătălin Mihuleac ori de ale altor congeneri ai lui Ioan Matei ca Iacob Florea, Gheorghe Stroe. Desigur, în zare se întrevede un  maestru precum Liviu Rebreanu, cel din povestiri...


Ioan Matei nu scrie avîntat, ci apăsat. Frazele par cioplite sau încrustate într-un material dur. Se ferește de epitete, iar de metafore să n-audă. De caracterizări directe nici nu poate fi vorba. Pentru observatorul care poartă oglinda de-a lungul drumului contează numai faptele personajelor și vorbele lor. Din acest punct de vedere, Ioan Matei dovedește un impecabil auz de prozator, toate nuanțele vorbirii eroilor sînt surprinse, încît vreo caracterizare din „off” ar fi inutilă. (va urma)

Postări populare

Arhivă blog