Pentru un debut la 33 de ani, volumul este destul de știurlubatic, chiar zgubilitic pe-alocuri. Această trăsătură e simpatică dacă nu se abuzează de ea. Andreea Hedeș practică un avangardism netemperat și bine agrementat cu umor, cu ecouri din Urmuz și Cugler, cu sugestii din Topârceanu. Însuși poemul incipient este un fel de fabulă urmuziană lipsită, ca să pună capac, pînă și de săltărețele rime ale înaintașului: „prin mărăști trecea un cal/ cu clăparii pășea pe pian/ în spirală peste asfaltul din cer/ fără aripi doar cu o căruță de/ os jurasic/.../și-mi era simpatic ca o călimară/goală”. Din poemul „triunghiul bermudelor”: ”duduia galbenă cu geana șleampătă/.../ trecea pe lîngă lemnul verde și caii verzi la o bere rece/ dar vai capacul de la canal era la/ fier vechi”... Apar imagini interesante (mori de vînt cînepiu emigrate deodată pe cer, inimile pesmeți care încep să bată nume de cal, de pisică, de femeie). Totul îmi amintește de adolescență cînd ne distram în autobuz întrebînd cîte o babă dacă după stația Ceiakovski urmează Buniakovski-Schwartz sau, la cîrciumi, cîte-o chelneriță dacă șef de sală mai e domnul Cauchy-Laplace. În comicăria și degajarea ei, poeta are gust și măsură, sper că asta se va vedea cînd, la al doilea volum, va mai îmbogăți registrul, că așa nu poate s-o mai țină încă o carte. Pînă atunci să strigăm odată cu cronicarul: nasc și la Cluj copii ciuguliți de bărzoi!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu