Cărți (?) noi. E jale la mare! Nicolae Caratană - Lampadoforie, Editura Ex-Ponto

Editura Ex-Ponto, de la care mă așteptam la un oarecare spirit critic, ne propune în acest volum sute de pagini de inepții versificate. Uneori pretinsele versuri ale cîte unui agramat nenorocit pot stîrni rîsul, au un anumit haz involuntar. Clănțănelile lui Caratană nu au din păcate nici măcar această calitate. Documentează în schimb despre altceva: există oameni pentru care semnificația cuvintelor nu are nicio importanță. Cum, este de presupus, în spatele stihurilor lui buimăcite există un proces rațional, oricît de haotic, ar fi o aventură a cunoașterii să poți să-l reconstitui, să imaginezi ce-ar fi vrut să spună dacă se putea exprima în mod coerent. Din păcate și o asemenea încercare este interzisă pentru că opacitatea acestor cretinisme este totală. Nu mai rămîne răbdătorului cititor decît să selecteze măcar cîteva mostre care să poată stîrni ilaritatea, în lipsă de orice alt rezultat: „Scoate-mă din basorelief,/ mă vreau întîmplare, mă vreau relief!// Vino, tată, cu armă de foc/ și împușcă-mi șederea pe loc!// Vino, mamă, cu greul topor/ și taie-mi lipsa de dor!//...//Vino, soră, cu-andrea și cârlige/ și mursică-mi partea ce nu vrea să strige!” (Scoate-mă din basorelief). „Deși avusese ceva de ciclop,/ un fel de-al lui născîndu-se șchiop,/ un altul olog,/ nu și-a dat nici un decalog,/ nici nu a ținut să creadă/ într-o upanișadă.// Pentru el tablele legii/ se preschimbau în arpegii, se preschimbau în culoare.// De-aceea durerea nu-l doare.” (De-aceea durerea nu-l doare). Nici prostia nu doare, din păcate. Vino, soră, chiar fără cîrlige, și condu-l pe poet în salon!