vineri, 19 martie 2010

Cărți noi! Liviu Radu - O după-amiază cu bere și zâne, Ed. Tritonic


Un roman spumos, încîntător, din genul fantasy propune vechiul SF-ist Liviu Radu, unul dintre primii experimentatori ai genului la noi. Autorul știe toate rețetele genului și le aplică în mod voit „la vedere”, într-un mod care constituie și o elegantă autoironie. Cîțiva prieteni stau (ne)liniștiți la o bere, cînd unul dintre ei este răpit din spațiul-timpul nostru și transferat într-o lume paralelă, a zînelor. Desigur este la această întîlnire și personajul Liviu despre care ghicim cine ar putea fi. Regatul zînelor este prezentat și el într-o cheie parodică, iar limbajul personajelor de basm e foarte modern și dezinhibat. Liviu Radu este stăpîn pe arta dialogului și domină teritoriul cu o fantezie mereu proaspătă. Realitatea contemporană și universul utopic al zînelor coexistă și autorul are capacitatea de a le descrie la fel de natural pe amîndouă.

2 comentarii:

  1. O după-amiază cu bere şi zâne continuă foarte frumos seria care îl are în centru pe Waldemar. Recunosc că m-a amuzat aventura prin care trebuie să treacă şi m-a bucurat că a rămas acelaşi stil antrenant în roman ca în precedentele şi de asemenea că a păstrat şi umorul personajelor. Pentru mulţi interesantă (deşi aici aş putea utiliza şi alte cuvinte pentru a caracteriza: inedită, diferită, provocatoare etc.) este şi analiza anumitor trăsături sau atitudini româneşti şi, desigur, a basmelor (din nou element de continuitate în serie, element de apreciat desigur).

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Loredana, comentariul tau e foarte pertinent.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog