Mîțele din Tei, cum știi, / miaună cu î din i!

„Acest blog este scris, ca şi cărţile autorului, cu î din i. Autorul, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul „ridere” devine a râde.”

Textul de mai sus e preluat (cu minima adaptare a genului) de pe blogul scriitoarei Lucia Verona. Consider că este exact ceea ce aș fi scris și eu în cauză. Nici mai mult nici mai puțin. Pentru referințe, a se vedea și „Dicționarul limbii române” de Candrea-Adamescu, Cartea Românească 1931. Aș fi adăugat numai că mîță cu diminutivul „miți” e incompatibil cu oribila grafie „mâță”. Toate mîțele din cartierul meu sînt de acord, în frunte cu Dosia. Numai eu rămîn Gârbea de la Garbea (rîu în Spania de unde, cu Traian, veniră strămoșii).[În foto: Arlechino, fiul Dosiei, în prezent în custodia poetului Viorel Lică].