Cărți noi! Doina Ruști - Cămașa în carouri, Ed. Polirom

De la „Omulețul Roșu” la „Zogru” (Premiul ASB) și apoi de la „Fantoma din moară” (Premiul USR) la „Lizoanca la 11 ani”, Doina Ruști a parcurs, într-o viteză puțin obișnuită, drumul de la debut la o afirmare indiscutabilă, marcată și de traduceri în alte limbi. „Cămașa în carouri” este un pas în plus pe acest drum ascendent. Este o carte pe cît de serioasă și profesionist scrisă, pe atît de plăcută lecturii, de fascinantă pentru cititor. Temele favorite și obsesiile Doinei Ruști se regăsesc în acest volum care cuprinde, după titlul complet, Cămașa în carouri și alte zece întîmplări din București (Editura Polirom). Întîlnim trecerea sufletului prin avataruri situate la distanțe felurite în timp, prezența duhului în lucruri și locuri sub forma unei ”bîntuiri” fantomatice, chiar și fantome în toată puterea cuvîntului, interferența spiritelor dispărute și a personajelor din alte epoci în cea strict imediată și în decorul ei banal. Totul este narat cu farmec, cu suspans, dar fără nicio îngroșare care ar duce faptele în zona unui kitsch rezervat „poveștilor cu stafii” sau romanelor „de groază”. Fantomele Doina Ruști sînt atipice, una fiind chiar spiritul impregnat în „cămașa în carouri” a unui biet instalator din cartierul Andronache, mort de tînăr ca urmare a manevrei malefice a unui… papagal. Dar cea mai ciudată este fantoma unui strigăt, e drept unul scos de o tînără femeie în pragul morții accidentale, în timp ce traversa aiurea spre Universitate spre iubitul aflat pe trotuarul de vis-à vis. Cristian nu își va auzi numele strigat și va afla de moartea fetei abia spre seară, dar chemarea ei va rămîne în memoria programată cu meșteșug a noului ceas (muzical) de la Universitate. Piața Universității cu ceasul vestit și cu fast-food-ul din colț e unul dintre toposurile recurente ale cărții. Altele sînt Cișmigiul și toată zona centrală a urbei, cartierele Andronache și Colentina, biserica Silvestru și Calea Moșilor, străzile Eminescu și Traian, pe unde locuiește și autoarea, strada Batiștei, cu sediul framacistului Iane, personaj cheie al volumului, ca și dispărutul Turn al Colței. Toate aceste locuri trec de la o povestire la alta, împreună cu personajele sau numai cu sufletele lor migratoare. Volumul este simfonic, temele se reiau în formule narative și unghiuri de reflectare diferite, pe întinderi mai mari sau numai prin flashuri care le proiectează o clipă pe fundalul altei povești. Foarte abil meșteșugit, cartea e un corp unitar de ficțiuni care potențează locuri banalizate din Capitala noastră - în care numai la asta nu te-ai gîndi - și le mitizează amintind oarecum de poezia și proza filo-bucureștene ale lui Mircea Cărtărescu. Parfumul care adie și însuflețește toate aceste locuri și personaje, în principiu anodine, este „spiritul” nemuritor, indestructibil. Doina Ruști posedă toate cheile prozei realiste plus spirit ludic și o imaginație puternică. Scrisul ei este seducător și de un desăvîrșit profesionalism în conducerea scenariului și înodarea finală a tuturor firelor epice. De aceea, acum mai mult chiar decît la volumele precedente, cititorii și superlativele criticii nu pot și nu trebuie să o ocolească.