duminică, 14 martie 2010

Cărți noi, probleme noi! Adina Laura Achim - Inimi frânte, Ed. Primus

Literatura zilelor noastre se confruntă cu o problemă serioasă. Există o sumedenie de inși școliți, chiar bine școliți, care știu să redacteze texte în chip gramatical și funcțional, care în plus au lucrat încă de tineri în poziții ce le-au facilitate o anumită cunoaștere a lumii, ca și a unor tipuri umane relativ diverse. Acești oameni, avînd prin natura profesiei lor, care este de regulă una de hîrțogar de lux, mult timp liber, se apucă de literatură. Mai exact, ei pun pe hîrtie sau pe laptop, înșiruiri de fraze corecte, uneori vag spirituale, despre universul destul de larg, de complex ce le este accesibil, scăldate într-un lighean de exotism. Apar astfel niște cărți de duzină care, vorba lui Alex Ștefănescu, seamănă cu literatura, uneori seamănă chiar foarte bine. Pentru un cititor hîrșit, aceste ciubuce sînt mai grețoase decît un eșec literar cinstit, pentru că propun un paralelism pernicios cu ceea ce este arta. Despre un papagal nu poți să spui că nu vorbește. Dar nici nu poți afirma că vorbește. Exterior, el scoate pe plisc cuvinte, chiar propoziții articulate. Un cîine, care doar latră, e totuși net superior. Povestea de dragoste a Adinei Laura Achim, în decorul voit pitoresc al Budapestei, este o astfel de făcătură a unei persoane care s-a instruit bine în multe domenii, dar nu a aflat deocamdată ce este literatura. Începînd cu titlul kitsch și continuînd cu dialogurile lipsite de miez, dar „artistice”, cum o fi citit autoarea prin Paulo Coelho sau naiba știe pe unde, cartea este una dintre cele pe care mi-a venit, efectiv, să o calc în picioare. Volumul de versuri șchioape ale unui veleitar din Ghimpați nu îmi stîrnește o asemenea pornire. Acela nu a studiat în SUA, Germania, Spania, Belgia și Italia, nu are diplome de la Schiller International University și nu e master în Drepturile Omului la Roma, nu a lucrat în instituții guvernamentale și nu a văzut Budapesta, ba nici Varna. El ratează fără să lase cuiva, unui „om nou” la fel de școlit ca Adina Laura Achim, impresia că asta e literatura. Trec peste numele de mașină de gătit comunistă al editurii: „Primus”! Citind volumul Adinei Laura Achim am avut cu groază o viziune a ceea ce ar putea trece drept literatură într-un timp foarte scurt, cînd oamenii vor crede că frecangeala spirituală și filozofia lui Guță Popîndău sînt artă. Ele, doar ele, vor fi – Doamne ferește - „literatură” și nu cuvîntul, bătut ca o efigie de neșters, a unui neșcolit urmaș de plăcintar din comuna Haimanale care, sub creștetul aplatisat de tava cu plăcinte, avea ceva greu de regăsit în ziua de azi?!

4 comentarii:

  1. Inimi frânte - Ah, nu cred ca as cumpara, dar sa mai si citesc o carte cu un asemenea titlu. Dura critica, in mod sigur meritata. Dar m-am bucurat de umor :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cautand niste recenzii ale unor noi aparitii literare,am gasit acest blogg si comentariile insistente ale D-lui Garbea H.Cu toate ca ,de obicei ,evit romanele de dragoste,comentariile ,,incitante,, gasite aici, m-au facut sa caut cartea si sa o rasfoiesc, iar apoi ,sa nu mai pot sa o las din mana pana la final.
    Un lucru e clar, cartea merita citita.
    Povestea de dragoste a celor 2 tineri,descrisi atat de sugestiv,decorurile romantice ale Budapestei,finalul tragic ,care m-a facut sa plang, mi-au indus o stare de emotivitate care facut sa ma simt din nou tanara si incarcata de puternice sentimente emotionale.
    Mi-a placut extraordinar de mult cartea, si vazand si varsta autoarei, o felicit pentru profunzimea si maturitatea de care a dat dovada.
    Sper sa mai scrie si eu sa apuc sa mai citesc ceva publicat de dansa.
    Mi-ar parea rau, ca din pricina unor personaje,care nu sant ,, omul potrivit,la locul potrivit,,aceasta tanara sa renunte la a mai scrie.
    La ora actuala, literatura noastra este efectiv inundata,de tot felul de maculaturi non-citibile.
    Cand,totusi, gasim si o astfel de poveste de dragoste ,care prin sentimentalismul ei , ne aminteste de anii puri ai tineretii,se gaseste cineva care sa comenteze numele editurii,, nume de masina de gatit comunista??,,, a carei legatura cu cartea nu o regasesc sau acel comentariu pur literar,,frecangeala spirituala,,???un termen gasit unde?in Dex?
    Sa fim seriosi, cred ca mai degraba este vorba de frustrari si invidie in acest comentariu negativ.
    Daca un inginer constructor poate comenta un roman de dragoste,cu atata subiectivism, nu vad de ce autoarea,angajata unei prestigioase reviste , nu poate sa scrie un roman atat de real si de bine incadrat in cotidianul nostru.
    Ce deranjeaza mai mult?Locatia?suntem prea nationalisti?Personajele?care cu framantarile, problemele si ambiguitatile lor, sunt totusi atat de obisnuite?
    Inca o data,imi pare rau, ca din cauza paiului din ochi,Dl.Garbea,nu vede dincolo de ochelari.Dansul poare ramane la filozofia lui Guta Popandau, daca il admira atat de mult.Tinerii ar trebui incurajati sa scrie,mai ales cand o fac bine, nu sa-i inchistam in invidia noastra.Nu sant ei responsabili ,nici pentru nesansa noastra si nici pentru frustrarile pe care le purtam pe umeri.
    E mult mai dificil sa scrii un roman in care sa-ti asterni pe hartie ,toate visele,framantarile si dorintele neinplinite, dacat sa publici tablete.
    Romanul merita citit ,va recomand acest lucru, si inca o data ,felicit autoarea pentru aceasta minunata poveste de dragoste.
    Doina Foia

    RăspundețiȘtergere
  3. Evident ca si comentariul de mai sus e o făcătura. Editura fiind mai mult decît obscură, cartea e ca și inaccesibila (din fericire!) cui nu o primește de la editor sau autoare. Public totusi părerea cu fair-play. „Romanul” e o mizerie, o rusine, o porcărie, cum sînt atîtea și cum citesc cu zecile. Faptul că se găsesc unii să îl placă e lucrul cel mai periculos. Asupra acestui pericol am atras atenția, altfel acest surogat ordinar e neglijabil. În plus, dna comentatoare e foarte orientată în domeniul literar dacă știe că am scris numai „tablete”!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am citit cartea..nu zic ca este foarte buna...dar totusi nici in halul in care ati descris-o...este adevarat ca titlul nu este cel mai potrivit dar pentru asta nu trebuie sa o catalogam drept cea mai proasta carte.....multi nu pot sa scrie o carte...eu o felicit pe autoare pt. ambitia de care a dat dovada cand a scris carte...NU sunt critic literar dar imi place sa cotesc...si am citit destule carti la viata mea ca sa spun ca nu este ft rea...

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog