Îl
felicit din toată inima pe Ioan Es. Pop, merituosul cîștigător
al Premiului Cartea de Poezie a anului 2011! Îmi doresc ca și
la secțiunile pentru tineri autori juriul să fie la fel de inspirat și să nu
cedeze presiunilor publicitare.
Îl felicit cu o mică anticipație și pe Ion Mircea care, după toate probabilitățile, va primi tot pe 15 ianuarie, la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Ion Mircea este de altfel autorul uneia dintre cele mai bune cărți de poezie ale anului 2011: „Manuscrisul din insula Elefantina”, pare-se ignorat de juriul „Premiilor Cartea Anului”. Mai există posibilitatea ca juriul, aflînd despre evenimentul de la Botoșani, să se fi orientat în consecință.
Îl felicit cu o mică anticipație și pe Ion Mircea care, după toate probabilitățile, va primi tot pe 15 ianuarie, la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Ion Mircea este de altfel autorul uneia dintre cele mai bune cărți de poezie ale anului 2011: „Manuscrisul din insula Elefantina”, pare-se ignorat de juriul „Premiilor Cartea Anului”. Mai există posibilitatea ca juriul, aflînd despre evenimentul de la Botoșani, să se fi orientat în consecință.
În
anul 2011 au apărut numeroase cărți de poezie foarte interesante semnate,
printre alții, de Gabriel Chifu, Ion Cocora, Elena Ștefoi, Diana Iepure, Paul
Vinicius, Ciprian Măceșaru.
În
imagine, Ioan Es. Pop citind la Ziua ASB, decembrie 2011 (foto: Ștefan
Dorgoșan).
*
Dintr-un anunț publicat pe Agenția de Carte
am aflat că:
„Vineri, 6 ianuarie 2012, la sediul
Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă din Bucureşti, s-a întrunit juriul
Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2011. Juriul, format din
acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu, a anunţat
câştigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2011: Ioan Es. Pop,
pentru volumul „unelte de dormit”, cu 10 desene de Dumitru Gorzo, Editura
Cartea Românească. De asemenea, Juriul a anunţat nominalizările pentru cele
trei secţiuni precizate în regulamentul Galei (listate în ordinea alfabetică a
autorilor):
Tânărul Poet al anului 2011:
Ionuţ Chiva, pentru volumul „instituţia
moartă a poştei”, Casa de Pariuri Literare
Medeea Iancu, pentru volumul „divina
tragedie”, Editura Brumar
Ştefan Manasia, pentru volumul „motocicleta
de lemn”, Editura Charmides
Tânărul Prozator al anului 2011:
Bogdan Coşa, pentru volumul „Poker”,
Editura Cartea Românească
Augustin Cupşa, pentru volumul „Profesorul
Bumb şi macii suedezi”, Editura Cartea Românească
Paul Mihalache, pentru volumul „Târg de
arlechini”, Editura Tracus Arte
Tânărul Critic literar al anului 2011:
Bianca Burţa-Cernat, pentru volumul
„Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică”, Editura
Cartea Românească
Adina Diniţoiu, pentru volumul „Proza lui
Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii”, Editura
Tracus Arte
Doris Mironescu, pentru volumul „Viaţa lui
M. Blecher. Împotriva biografiei”, Editura Timpul
Pentru premiul Tânărul Scriitor al
anului 2011, Juriul va alege un autor dintre nominalizaţii la cele trei
secţiuni. Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi prezentaţi la Gala Tinerilor
Scriitori.
GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE
A ANULUI celebrează cea de-a doua ediţie a Zilei Culturii Naţionale,
duminică, 15 ianuarie 2012, ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale
Universitare „Carol I” din Bucureşti.
Organizatorii Galei Tinerilor
Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2011 sunt Ministerul Culturii şi
Patrimoniului Naţional, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Biblioteca
Centrală Universitară “Carol I” şi Asociaţia EURO CULTURART. Moderatorul
şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU. Coproducători: Radio România
Cultural şi TVR Cultural. Parteneri media: Şapte Seri, Cultura,
AgenţiadeCarte.ro.”
Domnule Gârbea, dar despre nominalizații sau câștigătorul Premiului Eminescu, Opera Prima, știți ceva?
RăspundețiȘtergereUn an bun vă urez!
@anonim
RăspundețiȘtergereNu am aflat nimic, nici nominalizarile.
... subscriu bucurei tale!
RăspundețiȘtergereexcelent Horia, Ionut Chiva DA! Un mare poet !
RăspundețiȘtergere@bogdan manase
RăspundețiȘtergereMă bucur că am fost în juriul USR care i-a dat lui Ionuș Chiva premiul de debut (cu proză însă). Volumul său e bun și are un titlu grozav: „Instituția moartă a poștei”. Sper să cîștige și el și A. Cupșa și Bianca Burța Cernat care m-a făcut praf într-o cronică dar apo mi-a fost redactor la o carte și volumul ei e realmente remarcabil.
Observație: titlul e fain, dar poșta numai moartă nu este, acum se plătesc alocații, impozite, facturi sînt cozi interminabile la oficiul „meu” 38! :)