duminică, 1 ianuarie 2012

Villon - Balada din urmă


De luni de zile m-am blocat în autorul creator de obsesii și dependență pe nume William Shakespeare. Mă gîndeam c-am și uitat graiul lui Corneille. De aceea am decis ca măcar o jumătate de zi să traduc și altceva, din franceză, și am ales o baladă de Villon care a mai fost tradusă și de alții foarte bine, printre ei Romulus Vulpescu și Dan Dănilă. Dar cred că am găsit cîte ceva inedit (de pildă jurămîntul din strofa I) și mai ales am respectat în bună măsură rimele identice în toate strofele.


Francois Villon

            Balada din urmă (a Testamentului celui Mare)

Se-nchise diata lui colea:
Villon, sărmanul se sfîrși.        
Veniți la îngroparea sa
Cînd clopotul veți auzi.
S-aveți veșmînt roș arzător
Că, după cum a și jurat
Pe-al său cîrnat, muri de-amor
Cînd de pe lume a plecat.





Nu cred că vorba lui mințea,
Căci fără milă îl goni
Ura acelor ce iubea, 
Încît niciunde n-oți găsi
O tufă care n-ar păstra,  
Prins între spini și agățat,
Un petec din a sa giubea
Cînd de pe lume a plecat.

Cînd a murit, abia  avea
O zdreanță, spre-a se-acoperi
Și-n clipa morții-l chinuia
Săgeata ce Amor ținti:
O ascuțită pretucea
Chiar sub centură l-a-nțepat,
(Și ne-am mirat de-așa belea)
Cînd de pe lume a plecat.

Prințule-șoim, cînd se stingea,
Să știi c-a mai băut odat’
Un gît din vinul ce-i plăcea,
Cînd de pe lume a plecat.

5 comentarii:

  1. Ciudat.
    Atit de trist si totusi atit de sprintar.

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim
    Sprințar dar și șprițar (deși nu, că blestama crîșmarii care toarnă apă-n vin).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Balada crâșmarilor care toarnă apă în vin nu-i aparține lui Villon deși i-a fost atribuită timp de secole... edițiile cele mai noi din Villon au făcut curățenie, au elimionat unele texte și au adăugat altele...

      Ștergere
  3. Admirabilă traducere, fiindcă franceza veche e dificilă, iar efortul de versificaţie e cu atât mai complicat. Aş avea două amendamente sau păreri personale, fără să mă pretind specialistă. "Coullon" în franceza veche se referă la unul dintre... obiectele pereche masculine, ca să zic aşa, iar în acest caz Villon se referă la fecunditatea poeziei sale. Cred că în loc de "cârnat" aş fi pus "vână" (...cum a şi jurat/ Pe a sa vână...)folosind cuvântul "vână" cu sensul de forţă, ambiguitatea cuvântului trimiţând discret la ideea de fecunditate. Iar "cotillon" nu e giubea, care era o haină boierească, ci dimpotrivă, Villon se referea la cămaşa simplă, ţărănească, cu care era silit omul să plece dincolo. La propriu, "cotte" sau "cotillon" e juponul purtat de ţărănci, prin extensie, cămaşă. Fireşte, sunt păreri personale, nu mă pretind nici critic literar, nici specialist în franceză medievală. Cu atât mai mult cu cât acest exerciţiu de traducere mi se pare realmente admirabil, repet, ţinând cont de gradul de dificultate. Oricum, mulţumim pentru plăcerea de a-l citi.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Vocea de departe
    Mulțumesc, foarte pertinent comentariu. Eu am găsit pentru „Coullon” și accepțiunea de „maț”, de unde traducerea mea. La Dan Dănilă apare „ a jurat pe fudulii” ceea ce iarăși e corect și expresiv.
    Cu cotillon iarăși aveți dreptate și se face ușor corectura: „un petec din cămașa sa”. Eu am gîndit în perspectiva strofei următoare în care poetul rămîne cu o zdreanță pe el, în sensul că haina i-s foat sfîșiată în goană și a rămas agățată în scaieți.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog