infirmitate
nu mă gîndesc la femei
ci la ce a scris nichita stănescu
despre femei
cînd am mers
cu un tramvai obișnuit
prin praga
nu prea m-am gîndit
la franz kafka și la zîmbetul lui
obosit pictat pe tricourile
vîndute în stradă
nici la sufletul
lui care
atingea vag
pietrele cubice
ale pavajului
ci la rîndurile
lui
virgil mazilescu
despre
copilăria lui
franz kafka
asemenea
infirmitate
pe care unii
o numesc
postmodernism
este de neocolit
nu poți scăpa de
ea
cum nu poți de
moarte
căprioare n-am
vînat
dar am mers cu
tramvaiul
și am intrat în
frizerii
și de fiecare
dată cînd mă tund
cristian popescu
intră
în frizerie odată
cu mine
și foarfeca din
părul meu
îi potrivește și
lui mustața
cele mai frumoase
fraze despre
femei
le-au scris un
impotent român
și un homosexual
american
de cîte ori îmi
aduc aminte
de lucrul acesta
mă bucur
de paralizia mea
reflexivă
ca un olog
împins cu
căruciorul lui
de franz kafka
de-a lungul
șinelor de tramvai
care taie praga
în două
Din volumul trecutul e o sărbătoare, în pregătire la Editura Tracus Arte
Postări
Felicitări! Și viitorul se arată a fi o sărbătoare!
RăspundețiȘtergereSi eu te felicit pentru faptul ca publici, dar poezia incepe cu ceva ce ma socheaza.
RăspundețiȘtergere"Cand merg la femei !" de parca ai merge la bordel...
Si nici comparatia cu scriitorii care au trait inaintea ta nu este chiar ceea ce ma captiveaza... am auzit si eu de ei... dar tu care scrii ar trebui sa nu stai la umbra lor...
Am auzit ca "la umbra marilor copaci, nu creste nici iarba..."
Acum nu trebuie sa iei seama la parerile mele... si eu sunt inginer... In fond sunt doar un cititor.
Un poem frumos.
RăspundețiȘtergere@ toți
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru comentarii.
@ Cherie
Citatul nu e exact: „cînd merg la o femeie” nu „la femei” ceea ce sugerează bordelul.
Interesantă interpretare dar eu zic astfel:
1. eul liric nu se confundă cu persoana poetului, cum știm. Cel care spune „eu” în „Mai am un singur dor” sau „Testament” nu e suprapozabil cu insul M.E. sau T.A.
2. a nu scăpa de o grilă livrescă în perceperea lumii nu ține de dorință și nici de „statul în umbră”, e un „dat” al existenței cititorului contemporan (cum ne învață și U. Eco într-un eseu). Geo Bogza nu putea, toamna, să nu își amintească poezia lui Arghezi, cei care au citit Emil Botta nu pot vedea în calendar luna aprilie fără să își amintească de „întunecatul april”, memorabilă formulă și perfect adevărată deși nu la prima vedere, a se vedea și celebrul vers al lui T. S. Eliot.
Ttăire estetică, de şoarece de bibliiotecă postmodernist:)
RăspundețiȘtergereBun poem!
Alta realizare impresionanta, felicitari Maestre!
RăspundețiȘtergereMulțumesc tuturor și vă urez „Să citiți bine!”
RăspundețiȘtergereDe trăit, trăim oricum, cît sîntem în viață e bine.
N-am inteles al cui e càruciorul ?!?
RăspundețiȘtergereNu e chiar ràu, dar nu e chiar.....mai mult decît
o (ne)deslusità saradà care are o micà poticnealà acolo în "cu cà....lui...de...."
Nu o luati în nume de ràu, am vrut sà mà joc, o micà cinstità provocare nu face ràu nimànui, de aceea invitatia este întru "povestile despre..."
Multumesc.
@ Anonim
RăspundețiȘtergereCu poticneala aveți dreptate, mulțumesc de semnal.
Cu șarada nu aveți, pentru că nu e nicio „șaradă” și nimic de „deslușit”, lucrurile sînt absolut tranzitive și limpezi. O șaradă ar presupune o încifrare, un mesaj ascuns iar aici nu e vorba de așa ceva.
………o tainǎ un mister
ȘtergereÎntre femeie, kafka, pǎr, mustaţǎ, sînt trec vin pleacǎ
de din tot felul de gînduri-stǎri-versuri şi alte versuri
se interpun se bagǎ : nichita, virgil, o foarfecǎ, un impotent,
un homosexual, chestii.
Nimic nu-i, nu mi se pare, mie, aici, tranzitiv, ci doar poezie.
Eu doar nu înţelesesem al cui era sau este cǎruciorul ?
Ceva mai tîrziu, dupǎ ce am stins lumina, pe la douǎ noaptea
mi-am dat seama cǎ ar trebui sǎ fie al ologului, al infirmului,
dacǎ nu cumva mǎ înşel, precum tramvaiul taie Praga în douǎ
pentru cǎ sînt douǎ şine, nu-i aşa ?
Totu-i prin ricoşeu, iubirea aceasta oferitǎ femeii aceleia.
“mǎnînc şi plîng, mǎnînc” Citesc. Poezia în sine. Mǎ joc. Rîd. Mà bucur.
VATMANUL NEVǍTǍMAT
RăspundețiȘtergereE pǎcat de "femeia" aceea
nichita stǎnescu, franz kafka, mazilescu
virgil
sînt morţi
şi alţii
de mult.
DE CE vǎ mai duceţi la femeia cea care
îşi taie şunca de praga în douǎ
ca sǎ vǎ dea
din ea o bucatǎ de car...te
pe rînd, rînd cu rînd
vers cu vers ?
Ce ar fi dacǎ filǎ cu filǎ
i-aţi sorbi, pur şi simplu,
esenţa lascivǎ
ca un Eminescu Villon sau Rimbaud
nu doar dintr-o privire bîlbîitǎ de orb?
încîlcit dar sintactic
în firele cele electrice brǎzdînd cerul
unui oraş, doar
în lung
şi în lat,
aproape adînc,
foarte adînc.
Un poem de o mare frumuseţe ! Felicitări !
RăspundețiȘtergere@ Șerban Tomșa
RăspundețiȘtergereMulțumesc, iată că a intrat comentariul dvs. deși nu a fost primul.