marți, 10 ianuarie 2012

No comment!


            Regretatul Marius Tupan inițiase în Luceafărul o rubrică intitulată „Citate surescitate”. Nu le comenta, ele fiind elocvente în sine. Fac și eu ca el. Dacă vreți, comentați dvs. (H.G.)

„Un bust din piatră  al poetului Adrian Păunescu a fost dezvelit, sâmbătă dimineaţă (în decembrie 2010, n.m), în comuna sucevană (sic!) Dumbrăveni, la eveniment fiind prezente câteva zeci de  persoane, între care oameni de cultură din Suceava, Galaţi, Botoşani Chişinău şi Cernăuţi. Bustul lui Adrian Păunescu a fost dezvelit în centrul comunei, acolo unde se mai află bustul lui Mihai Eminescu şi ale
(?! n.m.) prinţului Leon Ghika, fostul proprietar al moşiei din Dumbrăveni, prin osârdia căruia a fost ridicat şi inaugurat, încă în iunie 1902, primul bust al marelui poet, amplasat într-o aşezare rurală. (…)
            Hotârârea de a dezveli bustul lui Adrian Păunescu în comuna Dumbrăveni, potrivit primarului comunei, Ioan Pavăl a fost luată în semn de profundă recunoştinţă pentru contribuţia remarcabilă adusă la dezvoltarea literaturii române, la promovarea valorilor naţionale şi a adevărului istoric, (subl. mea) la consolidarea conştiinţei şi solidarităţii naţionale.  (…)
            Şi dacă există documente care atestă, potrivit preotului satului (!! n.m.) că Mihai Eminescu a fost născut la Dumbrăveni iar Adrian Păunescu îl avea drept idol pe Emiescu (sic!!), autorităţile au decis ca în faţa Ateneului din comună  (subl .mea) să fie ridicat un bust al poetului. Bustul  a fost dezvelit de primarul comunei, Ioan Pavel (sau Pavăl?? n.m.) şi de academicianul  basarabean, Mihai Cimpoi.
            În memoria poetului, Primăria a organizat după acest moment festiv simpozionul cu tema  Poeţi ai nemuririi noastre. Evenimentul cultural a continuat cu un moment de muzică folk, susţinut de  Adrian Beznă (!! n.m.) şi Cătălin Ungureanu.  Manifestarea s-a încheiat cu un  spectacol de  obiceiuri  şi datini de iarnă (…).
            Poetul Vasile Tărîţeanu, din Cernăuţi: ”este o mare tristeţe chiar dacă e sărbătoare prin faptul că Adrian Păunescu trebuia să trăiască, pentru că lumea mai avea nevoie de el, de vorba lui,curajul şi faptele lui, întru bine de ţară. Ori  el  fost unul dintre ultimii mari paşoptişti   (!! subl mea) care a continuat (? n.m.) să lupte pentru ţară, pentru viitorul ei. (…) De fapt Dumbrăvenii a (sic!!) demonstrat dintotdeauna şi mai bine zis de la Eminescu încoace că sunt receptivi la fenomenul cultural”.
            Academicianul Cimpoi a spus că primarul comunei, Ioan Pavăl a preluat un model de la italieni care îşi onorează personalităţile (subl.mea)
            Consiliul Local a aprobat ca patru mari oameni de cultură  (subl. mea) să fie făcuți (sic!!) cetăţeni de onoare. Este vorba de  critical (sic!) şi istoricul literar Alexandru Dobrescu,  scriitorul Valeriu Matei –Chişinău , poetul Emilian Marcu-Iaşi  şi poetul Viorel Dinescu –Galaţi.
            Primul bust din bronz al poetului a fost dezvelit pe data de 30 noiembrie pe Aleea Scriitorilor din  Alba Iulia, în prezenţa a peste două sute de persoane, localnici, autorităţi şi participanţi la Congresul Spiritualităţii Româneşti, manifestare al cărui (sic!!) preşedinte a fost în ultimii ani. ”
                                   
                                                                                    Sursa: Amos News

12 comentarii:

  1. ...scriitorul Valeriu Matei –Chişinău , poetul Emilian Marcu-Iaşi şi poetul Viorel Dinescu –Galaţi..WTF?????

    RăspundețiȘtergere
  2. in lumea literara ieseana, in grupu de la noua junime, numa asa se declama, de aia incerc sa fiu prezent pe cit posibil la actiunile lor, unde 'ma' rid copios. dar cel mai comic e cind aduc vorba de ceea ce se intimpla pe la cluj, pe la bucuresti si ei sar ca arsi :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Valeriu Matei și Viorel Dinescu sînt poeți consacrați, pe Emilian Marcu nu îl cunosc și nu l-am citit. Dar nu cred că putem vorbi cu ușurință de „mari personalități culturale” cînd e vorba de oameni încă în viață decît dacă ne referim la persoane la vîrste venerabile, cu opera practic încheiată și recunoscută. Aș atribui un calificativ de acest tip lui Mihai Șora să zicem.

    RăspundețiȘtergere
  4. @matei hutopilă
    Să nu credeți că la București nu sînt „manifestări” pur festiviste unde se împart diplome, lansări de volume „geniale” unde trei anonimi îl laudă pe-al patrulea, cărți de vizită cu „poet” sau „scriitor” și CV-uri în care se trec diplome de „omul anului” (secolului, mileniului) cumpărate cu 50 de $ și expediate prin poștă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dincolo de conţinut, cine poate scrie aşa ???!!! (Mă gândesc că şi o publicaţie modestă ar trebui să aibă în vedere măcar căteva norme de redactare.)
    Chiar că e "no comment".

    RăspundețiȘtergere
  6. Stimate Domn,
    Rubrica ,,Citate surescitate” a fost o foarte savuroasa rubrică în URZICA lui Nicolae Stoian, deci regretatul Tupan de acolo a preluat-o...
    E vorba de Urzica din anii 80, ehei...alte vremuri, alte ciorbe de urzici / și mucenici!
    S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ignorantul primare Ioan PAVĂL poate risipi banii comunei cum vrea muschii lui, dar ce caută în astfel de conjuncții nefericite Acad. Mihai Cimpoi, poetul cernăuțean Tărâțeanu!!!
    Maestre Cimpoi, mai rar cu pianul pe miriști!
    Bre, pre la Academia aia moldvineasca nu iaște de lucru???
    Bravo, dle Garbea,surescitează puțin alunecușurile astea în pășunism...păunescian!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce expresivitate involuntară haioasă!

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Camelia Săpoiu
    Dincolo de redactarea ca vai de ea mai e și fapta relatată!
    @ Anonim
    Nu am știut de rubrica din Urzica. În anii 80 Tupan a fost redactor la Urzica deci e posibil s-o fi preluat sau inventat chiar el.

    RăspundețiȘtergere
  10. ce se intampla "pe la cluj, pe la bucuresti...", m.h., astfel incat ei(?) sa fuga din spital(ul de arsi)?

    RăspundețiȘtergere
  11. De ce "n-a fost facut" cetatean de onoare si dl academician Cimpoi? :)
    Liota asta de patrioti ambulanti nu scapa nicio chermeza din comunele Romaniei. Aproximativi si agramati, rostesc vorbe si lacrimeaza, apoi mananca si beau...
    Si iar la drum, spre un botez, o inmormantare, o serata...

    RăspundețiȘtergere
  12. sunt cu adevarat interesat de studiul boschetarilor spilcuiti care cred ca i-au facut o mare favoare Creatorului - atunci cand l-au lasat sa creeze lumea pentru ei. Desigur, li se cuvine totul, chiar inainte de a se fi nascut. Merite? Ce o mai fi si asta?! O anomalie, desigur! Fireste ca prostului Dumnezeu i-a retezat capacitatea de a judeca si putinta de a se pozitiona in functie de cat merita; fiindca a vrut sa-l piarda.
    Prostul nu spune niciodata ceva inteligent, insa e genial cand balbaie o glumita desucheata, ce ar fi nou sub soare?
    Prostul are voluptatea fleacurilor si obsesia de a scormoni in stomacul altora.."ce ai beut, ce ai mancat, cu ce te-ai dat?!" si orice lucru care promite a fi maret sau chiar este nu poate trece de vama imbecilului care isi face o profesie din a cobori totul la inaltimea acelei figurine de ceara(? la care se hlizeste din oglinda, fratele strumf.


    fratele Rasputin

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog