vineri, 27 ianuarie 2012

Lucian Vasilescu: Circuitul manelei în natură – exerciţiu de adecvare


Am primit din partea colegului meu de generație, cenaclu, certitudini și îndoieli literare acest text spre publicare pe blog. Sînt onorat să-l găzduiesc. Sper că Lucian Vasilescu nu va renunța totuși la poezie. (H.G:)


            Generoasa propunere  pe care mi-a făcut-o prietenul Horia Gârbea, aceea de a colabora la numărul din ianuarie 2012 al revistei „Luceafărul”, m-a găsit zgâriind cu peniţa (prinsă în toc şi muiată în călimară) în paginile unui registru cu coperte groase, la un poem. Cam de doi ani scriu aşa, cu tocul, şi sper ca, atunci când voi isprăvi, să public ce-am scris, într-o carte. Mi-am propus să fie ultima carte pe care am s-o public. Îi ştiu de pe acum titlul, îi ştiu şi subtitlul şi motto-ul.  N-am să mai public cărţi de poezie după aceea. Iar grupajul apărut zilele acestea în „Luceafărul” este ultimul pe care-l mai public în revistele literare. Am decis să mă opresc şi mă bucur că mă opresc aici, unde se poate spune că am început. Am început la 1 aprilie 1990, tot la „Luceafărul”, angajat de Laurenţiu Ulici drept secretar de redacţie. Pe atunci eram pregătit pentru ceea ce speram să se întâmple, acum nu sunt deloc dispus să-mi asum ceea ce s-a întâmplat. Pe atunci viitorul îmi părea o formă pentru care credeam că voi genera şi eu conţinut. Acum, viitorul este departe de a fi ce-a fost. Pe atunci abia dădea colţul manelei şi dânsa era atât de mică încât n-aveam cum şti ce-o să devină când se va face mare. Acum, maneaua s-a întins pretutindeni, acoperind noi şi noi teritorii. A început ca un soi de muzică (interpretată de umanoizi cu nume de cârnaţi) pentru retardaţi, acum a devenit un loc comun. Pretutindeni şi în toate puterile statului. Până şi câinii, îndeosebi „câinii de pază ai democraţiei”, latră şi ei, tot în ritm de manea, pe texte de toată jalea şi suspinul. 

            Atât de grozav a crescut maneaua românească, încât dacă mai-marii zilei ar avea inspiraţia să schimbe imnul naţional cu o manea, nimeni nu i-ar mai greşi cuvintele. Ba chiar sunt convins că, ascultând înaintea meciurilor o manea în locul imnului naţional, „băieţii” din echipa naţională de fotbal, atinşi la coarda sensibilă (singura, de altfel) şi-ar da şi duhul pe teren, calificându-se şi câştigând orice campionat le-ar sta în cale, întru gloria sportului românesc. Avem, în brava noastră Republică Manelistă, manea politică, manea executivă, manea judecătorească, manea administrativă, manea media. Avem clădiri în formă de manea, avem o manea a infrastructurii, una a privatizării, alta a sindicatelor, una a învăţământului şi o alta a asistenţei sociale, avem maneaua ocrotirii sănătăţii şi maneaua mediului, avem maneaua de la pagina cinci, maneaua talk-show-ului şi manea parlamentară, o manea a proscrişilor şi una a celor care se dau cu maşini care costă mult mai mult decât până unde ştiu proprietarii lor să numere.  Şi tot aşa. În zumzetul ăsta zgârâi şi eu cu tocul şi peniţa, într-un registru cu coperte groase, la ultima carte de poezie pe care o voi mai publica. Am crezut, vreme de mai bine de douăzeci de ani, că-mi locuiesc visul. Se vede treaba c-am adormit visând frumos şi m-am trezit în plin coşmar – ce-i drept, tot un vis şi acesta. Am mai crezut şi că binomul gazetărie-poezie este unul funcţional. Despre cuvinte am crezut că ele sunt cele care ţin lumea laolaltă, să nu se destrame. Am crezut în puterea lor de a zidi, de a întemeia. Şi am avut dreptate, de fiecare dată, doar că lucrurile nu stau cum am crezut eu în lumea asta, în limba asta şi nici acum. 

            Pe de altă parte, bag de seamă că se vorbeşte în perimetrul aşa-zisei „lumi literare” mai mult despre Poet decât despre Poezie, în vreme ce eu găsesc că lucrurile ar trebui să stea fix pe dos. De asemenea, mai observ şi că receptarea instituţională a poeziei (cea care generează şi orientează, atâta câtă este, şi receptarea publică) porneşte tot de la autor pentru a ajunge (abia uneori) la text. Iarăşi anapoda. Sau cel puţin aşa cred eu.

            În fine: constat şi că reacţia literară de rezistenţă la sistem este înlocuită, din ce în ce mai mult, pe zi ce trece, de o reacţie de adecvare. Drept pentru care mă voi  adecva şi eu la mine însumi şi, după ce voi publica această ultimă carte, mă voi retrage înăuntrul bucuriei, speranţei şi libertăţii din care mă nutream, scriind, înainte de 1989. Doar că n-am să mai public. Nu vreau să sune patetic, dar pentru mine poezia a fost (şi este) un fel de a scrie, complementar unui fel de a fi. Şi aş vrea ca aşa cum a fost (şi încă este), aşa să şi rămână.

P.S.:
            Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi publica volumul „Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea (despre modesta mea ratare personală)” anul acesta, la o editură importantă, dar care nu a mai publicat niciodată literatură, cu atât mai puţin poezie. Aş vrea ca, împreună cu editorul, să facem în aşa fel încât cartea să aibă parte de o lansare specială şi de o difuzare care să ocolească locurile/ reţelele comune. „Ţara mea...” va fi disponibilă exclusiv pe suport de hârtie. Celelalte cărţi, publicate de-a lungul vremii, vor putea fi găsite pe un site pe care  îl voi „inaugura” în curând.
            De aici înainte, dacă textele mele vor mai fi invitate la întâlniri publice (lecturi, festivaluri) voi continua să le însoţesc, pentru că aşa se cuvine. Totodată, am hotărât să nu depun, atunci când va apărea, ultimul meu volum pe masa niciunui juriu literar. Mai mult: îmi amputez acum, voluntar, orizontul de aşteptare al oricărui premiu literar sau pentru literatură. Aş vrea să fiu bine înţeles: nu acuz doar constat şi mă recuz.

8 comentarii:

  1. Draga Horia, si eu sper ca nu se va intampla voia lui Lucian. Cel de Sus poate va avea alte planuri cu el.Un an bun tuturor, Florica Bud
    Anonin anonim... dar sa stim si noi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Florica, fiecare autor are un moment (sau mai multe) de îndoială asupra scrisului în lume în general și asupra celui propriu în special. Acestea de regulă se depășesc cu bine. Ar fi păcat să nu-l mai putem citi pe Lucian.

    RăspundețiȘtergere
  3. « la etajul patru ramasesem doar eu. stateam cu chirie la dumnezeu. »

    Domnule Gărbea, eu nu mă pricep, sunt doar un cititor, dar când poeţii se retrag, când poeţii – aici îi includ şi pe cei care sunt numiţi prozatori, cei care au, de ce să nu recunosc, arta narării în sânge, dar de fapt sunt tot poeţi – devin bacovieni în spirit şi barbilieni în mesaj, e o mare problemă, zău!

    PS Exemplul meu dintre prozatori e scriitorul Gheorghe Stroe, pe care îl cunoaşteţi foarte bine. Vă rog să mă contraziceţi dacă greşesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Bordelezu
    Nu greșiți dar Lucian Vasilescu va reveni pentru că are de ce să revină și cu ce.
    În schimb sutele de „poeți” care sufocă editurile, revistele scîrbind lumea de poezie și aducînd depreciere în bloc breslei, tare ar fi bine să se (ne) lase.
    Una dintre cauzele dezabuzării poeților buni este inflația de texte execrabile care își mai găsesc și lăudători în timp ce despre multe cărți bune de poezie abia se scrie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Intru în discuţie ca iubitor de lucruri frumoase şi adevărate, implicit literatură. Ar trebui inventată o emisiune numită Poliţia Poeziei. Urmăream cândva o emisiune numită Poliţia modei. Hainele demodate, uzate şi de prost gust erau aruncate într-un coş de gunoi imens, iar comentariile din această parte a filmării erau cele mai savuroase. O Poliţie a Poeziei ar rupe filă cu filă toate textele-accesorii kitschioase ale câte unuia care se crede scriitor doar pentru că o editură îi publică (contra cost, probabil). Aş savura comentariile dintr-o asemenea esmisiune. Producătorii de maculaturo-poezie sunt atât de siguri de valoarea lor, că ar veni bună voie să fie "anchetaţi" de Poliţia Poeziei.
    Cât despre Lucian Vasilescu, i-am citit textul postat aici cu atenţie şi am simţit tonalitatea testamentară. Îi înţeleg dezamăgirea, revolta şi nevoia de retragere. Rămâne de văzut dacă această stare, oricât ar dura, e cenuşa păsării Phoenix.

    RăspundețiȘtergere
  6. POEZIA NU-I o MARFǍ

    Nu-l mai ademeniţi în Bîlciul Deşertǎciunilor !

    Oricît de ciudat ar putea sǎ (vǎ) parǎ
    Cǎutarea poeziei nu se face în piaţǎ, Piaţǎ sau pieţe
    în gǎlǎgia bişniţarilor de idei, slogane sau alte progame “educative”
    Speculanţii şi speculatorii au invadat lumea-aceasta
    Cei care cautǎ adevǎrul nu-şi mai au locul în bǎlǎcǎreala actualǎ
    a tot mai pseudo-civilizaţiei bolnave otrǎvind otrǎvitoare spurcînd împrejur totul.
    Poezia e apropierea de Sens Suflet şi Spirit.
    Ce poate avea ea cu economia de piaţǎ şi bîrfa-tocmeala mahalalei
    pe o bucatǎ de recunoaştere, pe o ciosvîrtǎ de faimǎ ???!!???
    Poezia e rugǎciunea care se scrie şi se cuvîntǎ-n locaşurile cele mai sfinte,
    Nu în maidanul societǎţii materialiste hulpavǎ flǎmîndǎ surdǎ-n derutǎ în haosul
    propriu pe care şi-l construieşte şi îl cultivǎ cu o plǎcere perversǎ,
    Nu aşa se poate gǎsi calea cuvîntului în armonia puritǎţii de-a fi Sunet şi Armonie.
    Stare Poetului este de Admirat, şi cu atît mai mult înţeleasǎ
    nobilǎ şi PERFECTǍ
    Lǎsaţi-l sǎ Scrie !
    Încurajaţi-l sǎ nu se vîndǎ !
    ÎMBUCURAŢI-L sǎ fie cum SIMTE !

    RăspundețiȘtergere
  7. Ar fi un mare pacat sa renunte la poezie un poet mare cata vreme Poezia, care a fost cu el atatia ani, nu vrea sa renunte la el.Deci, stimate domnule Lucian Vasilescu, va ro sa va mai ganditi, pe cine pedepsiti in felul acesta!Nu pe cititorii fideli mai mult sau mai putin anonimi!
    D-nei Camelia Sapoiu, daca -mi permiteti sa va aduc la cunostinta ca eu cunosc poeti mari, recunoscuti prin premii nationale si internationale care-si publica cu bani unele volume de versuri sau proza deoarece traim vremuri dificile,Criteriul publicarii unei carti cu bani nu este o "garantie" a non valorii cartii, desi, e adevarat, constat si eu cat tam-tam isi fac unii scriitori modesti cu lansari ceremonioase, luari de cuvant superelogioase, poze,filme pe yutoube de zici ca traim sub aripa lui Lovinescu si o sa intre toti in istoria nemurii.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Maria Postu
    Nu scoateţi, vă rog, din context. Nu despre Cei Mari vorbeam ...

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog