Cărți noi! Gabriela Adameșteanu - Provizorat, Ed. Polirom * * * *

Cel mai recent roman al Gabrielei Adameșteanu poartă numele discret și ambiguu „Provizorat” (Editura Polirom). Cred că merita unul mult mai spectaculos. Este o operă masivă și complexă care scanează întreaga perioadă a dictaturii comuniste din România reflectată prin existența și mai ales prin legătura adulteră a unei femei Letiția Arcan (Lety) cu Sorin Olaru. Totul se întîmplă în anii de strîngere a șurubului dictaturii ceaușiste. Letiția e măritată cu insipidul Petru Arcan (nume emblemă?) care-i reproșează întîrzierile în promovare pentru că dosarul familiei Letiției, născută Branea, e plin de pete. Sorin și Letiția lucrează în sistemul editorial, în Clădire. „Clădirea” este un personaj important al romanului – este clar că este numele dat Casei Scânteii – în care coexistă publicațiile și editurile cenzurate cu însăși cenzura și ministerul acesteia (zis „Consiliul Culturii și Educației Socialiste”).
Clădirea este asemeni unei colonii de corali fiind și un topos mineral dar și un mediu viu: o biosferă constituită din mii de oameni care o construiesc conceptual prin existența lor și o și locuiesc. Clădirea este simbolul însuși al comunismului: o fațadă pietrificată, implacabilă, o cetate locuită de o populație stratificată și dornică să urce pe nivelul superior, dar și un mușuroi colcăitor de abjecție, bîrfe, false prietenii, pînde reciproce și inevitabilă sexualitate.
Letiția și Sorin sînt niște posibile personalități accentuate, Letiția e chiar scriitoare și ține și un jurnal, dar nu sînt mai puțin și doi dintre viermii coloniei din „Clădirea” care îi uniformizează și reduce la condiția de membri indistincți ai unei populații. Dragostea lor însăși e marcată de mizerie și disconfort: se întîlnesc scurt și pe furiș în garsoniera unui anume Florinel, conferențiar pus pe parvenire politică, dar înțelegător cu prietenul său Sorin căruia îi oferă camera. Își permit rar plăceri mărunte precum țigări străine sau mezeluri mai bune decît media comerțului socialist. Dansează numai cînd vecinul locuinței lui Florinel pune muzică. În public și mai ales în Clădire se poartă distant unul cu altul, prudența e obligatorie. Totul se petrece cam ca în Orwell, în ”1984”.
Prin incursiunile în trecutul – uneori și în viitorul - personajelor, prin comentariile lor, mai ales ale lui Sorin care pune o anumită pasiune în discutarea actualității politice romanul oferă cu subtilitate și dărnicie o imagine a istorie „mari”, fundalul pentru agitația larvară a unui număr enorm de personaje secundare dintre care protagoniștii caută să se smulgă prin iubire. Prin trecutul lui Sorin (înfiat și rebotezat, inițial fiu al unei legionare fanatice) acțiunea ajunge la rebeliunea legionară și regimul lui Antonescu. Într-un fel, influența evenimentelor istoriei și politicii (aici „linia partidului”) asupra personajelor este reflectată precum în ”Delirul” sau ”Cel mai iubit...” ale lui Marin Preda, dar cu mult mai multă finețe.
Ceea ce dă consistență textului este, dincolo de complexitatea situațiilor și personajelor, stilul excelent al Gabrielei Adameșteanu, simțul ei ieșit din comun al observației detaliilor și arta replicii și monologului. Prozatoarea este mai ales o maestră a monologului vorbit sau interior pe care le dezvoltă personaje de extracție socială foarte diferită, dar cărora ea reușește să li se substituie magistral în acest roman ca și în capodopera ei „Dimineață pierdută”. Nu e ușor de evaluat de altfel dacă „Provizorat” nu va lua, în opera Gabrielei Adameșteanu, locul de frunte al memorabilei „Dimineți...” din 1984.